Parabola gândacului de bucătărie

Mare la înfăţişare dar gol pe dinăuntru, dacă n-a mâncat prea mult, marele gândac de bucătărie e de fapt un maţe fripte. Când vrei să îl prinzi el ştie să se ascundă. Apare noaptea, când lumina e stinsă, când nu se aud paşi. Lui nu îi place lumina, intră în veceu, în canalizare, intră sub pat, îţi sare peste oale şi farfurii… E un neplăcut, un insidios de fiecare dată…şi e şi negru…şi mai pute şi urât…şi e şi mare…

Parabola gândacului de bucătărie e foarte interesantă, interesant de importantă. Gândacul de bucătărie e marele gând, subtilul gând satanic, care intră în tine când lumina e stinsă, când nu e în tine veghere şi har. El intră pe toate părţile. Îţi sare din veceu în mâncare, te face să dărâmi toate în tentativa de a-l prinde, pentru că gândul demonic, gândurile Satanei, poleite în ce îţi place ţie, frate, intră peste tot în tine, dacă te uiţi după fragi şi mure. El aduce murdăria din veceu la tine în suflet şi face din tine un veceu, o cocină de porci, un Iad, pe care tu îl numeşti: viaţa ta.

Lasă-mă, papa, la mare! sau Fii bărbat că viaţa trece! sunt un fel de gândac mare de bucătărie, care îţi oferă totul, te fac să te simţi bine până când începi să vomiţi de atâta intoxicaţie cu minciună, cu viruşii păcatului. Gândacul de bucătărie este insistent. El te filează toată ziua şi tot intră la tine în străchini. Adică nu se lasă, e dement rău. Dracul până nu te pune să faci ce vrea el nu se lasă. Dacă nu faci, cel puţin te enervează puţin, îţi strică, îţi încurcă iţele zilei. Şi dacă te-a enervat, degeaba l-ai călcat pe marele gândac, gol pe dinăuntru, pe spate, că el şi-a făcut partitura în viaţa ta.

Gândacul de bucătărie miroase rău, lasă urme, e parşiv, se ascunde când îl găseşti, are radare bune. Demonul fricii te face să crezi că nu poţi să treci nicidecum de pasul următor, de examenul următor al vieţii tale. Tu vrei să mergi mai departe şi el nu, vere, să îţi stea în cap! Desfrânarea, deşi miroase urât la culme după, te face să vezi dulceaţa vagă înainte, dulceaţa fără consistenţă. Între înainte şi după e toată şmecheria. Dacă o crezi înainte, după nu mai rămâne decât mirosul urât de gândac care a plecat şi trebuie să te speli pe mâini, adică să te spovedeşti.

Gândacul nu se cam spovedeşte deloc. Dar dacă te-ai murdărit pe mâini, adică pe simţurile sufletului şi ale trupului atunci trebuie să te speli cu har, cu apa harului. Parabola, metafora are consistenţă pentru că expune lucruri adânci despre noi. A observa raţiunile lucrurilor înseamnă tocmai a observa echivalenţa dintre cele din jurul nostru şi cele din lăuntrul nostru.

Gândacul are lucruri pe care le găsesc în mine. El fuge de lumină; eu dacă sunt ameţit de ispită, nu vreau să ascult glasul luminos al conştiinţei şi fug de lumină, pentru că mersul meu e spre rău, spe patimă. Gândacul pute a murdărie; eu put dacă nu mă curăţesc continuu. Curăţia principală a omului nu vine de la detergentul pe care îl foloseşte şi nici de la săpăunul cu care se spală ci de la căinţa şi părerea de rău pentru păcatele făcute. El trăieşte în cotloane; eu trăiesc în cotloanele fanteziilor dacă nu sunt treaz, dacă nu veghez, dacă nu las pe demoni să intre pe frecvenţa mea audio-video, şi în loc să am slujbă să am filme porno în cap, certuri sau măriri deşarte.

Dacă privesc gândacii, praful, casele, cărţile, oamenii în acest fel este imposbil să nu fiu foarte fericit. Pentru că fiecare nouă constatare mă face să văd profund lumea, duhovniceşte, pentru că mă las condus de harul care ţâşneşte din Treimea mea, din Dumnezeul meu, în Biserica Sa. Parabola gândacului de bucătărie…Încercaţi şi dv.! Poate vă iese mai bine…

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.