Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Despre nebunie şi demoni

De câtva timp ne rugăm pentru o persoană care are o stare avansată de schizofrenie şi accente puternice de revoltă. Mă doare inima pentru ea, pentru că este un om la care ţinem, pe care îl cunoaştem de multă vreme. Boala ei mintală e una, însă pe lângă aceasta, are puternice înrâuriri satanice care se regăsesc şi la alte persoane căzute în înşelare demonică. Asta m-a făcut să detectez aceeaşi prezenţă satanică şi aceleaşi idei la două persoane care nu s-au întâlnit niciodată.

Avem aşadar două cazuri de oameni dezechilibraţi care cred aceleaşi lucruri, care spun lucruri asemănătoare şi aceasta din cauză că au ispite din partea aceloraşi fel de demoni. Demonii care se apropie de oamenii bolnavi mintal le sugerează obsesii, stări de spirit care nu au nimic de-a face cu ei, tocmai pentru ca boala să se acutizeze.

Am vorbit la telefon cu această persoană şi ascultam uimit lucrurile pe care mi le spunea. Cuvintele ei le-am regăsit în gura altor oameni, care nu se cunosc între ei, dar care trăiesc stări asemănătoare. Ceea ce îi leagă sunt ispitele care îi asaltează. Îmi închide telefonul din senin. Sun o altă persoană ca să îmi dea detalii despre gradul de tulburare a celei cu care vorbisem şi îmi spune lucruri cutremurătoare despre ea.

Destăinuirile despre acest caz sunt identice cu cazuri celebre de posesie şi înşelare demonică. Boala e una, însă manifestările care le au aceste persoane sunt de esenţă demonică, pentru că au în comun detalii religioase, închipuri care ţin de cei care se cred sporiţi în duhovnicie, dar ei sunt devastaţi de boală şi de înrâurire demonică.

Cum ajungi să înnebuneşti? Ce te face să crezi în obsesiile pe care demonii ţi le pun înainte? Din observaţiile noastre rezultă faptul că nebunia, ca deteriorare pronunţată a creierului, este secundată de o puternică încredere în sine şi de o stranie fantezie. La nivel material, pe măsură ce conexiunile creierului şi energia mintală scad datorită multiplelor excese, creşte încrederea în fantezie, în irealitate. Dubla personalitate a celor bolnavi mintal, excesele şi afectarea lor sunt amestecate cu o stranie ataşare egoistă de anumite detalii.

Detaliile disparate, anumite evenimente din trecut sunt potenţate de către demoni şi ele devin obiectul central al minţii. Ruperea de realitate, de nevoile imediate se petrece însă voit, asta mi se pare cel mai dramatic, pentru că nu mai vor să suporte stresul zilei, stresul continuu pe care îl cere o viaţă activă. Intromersiunea în trecut, scufundarea în visare şi în obsesii ia forma unei continue interogaţii fără răspuns.

Însă boala psihică e numai mediul prielnic unde se dezvoltă obsesiile aduse de către demoni. Aceste obsesii nu sunt gândite, nu sunt fapte de viaţă, nu sunt lucruri care te-au cutremurat la un moment dat ci sunt realităţi care apar din senin sau care sunt inoculate în mod participativ, prin citirea unei cărţi, printr-un film, printr-un joc pe computer…

Persoana pentru care ne rugăm şi pentru care suferim crede că e manipulată de un fachir indian şi că faptele pe care ea le face nu îi aparţin. Deşi are uzul raţiunii foarte acut în unele momente se reîntoarce mereu la o idee pe care a citit-o într-o carte şi care, pe care o presupune a fi reală, pe care o presupune că se petrece şi în cazul ei. În timp ce se crede manipulată de la distanţă, crede în acelaşi timp că este un om ales şi că are o mare misiune, pentru că lumea se va dezintegra în curând.

Cele două obsesii majore ale ei se bat cap în cap. Ambele sunt influenţe demonice, ambele sunt idei inoculate pe fondul baricadării ei în neacceptarea realităţii. A suferit două mari traume, pentru că ambii părinţi i-au murit de curând şi se simte foarte singură. Iar pentru că nu poate să suporte realitatea, acceptă faptul că are un destin implacabil.

Nu suportă sfaturi, nu mai merge la Biserică, nu mai ia medicamente, dar aşteaptă sfârşitul lumii şi se crede o aleasă a lui Hristos. Toate exagerările şi înşelarea ei vin din aceea că nu poate să accepte viaţa pe care o are. Nu vrea să accepte că viaţa pe care o are este a ei şi că şi-a făcut-o într-un anume fel şi că tot ce se petrece cu ea este o iluzie, pentru că nu acestea sunt adevăratele ei sentimente.

Adevăratele sentimente ale acestor oameni intră undeva în ei, intră la fundul sufletului şi demonii proiectează în ei frici, obsesii, care nu au nicio concreteţe, tocmai pentru ca să nu iasă de sub impresia că sunt persecutaţi, că sunt nedoriţi, că sunt proscrişi. Dacă ar accepta ceea ce le spui, că tot ce cred ei este un miraj, o fabulaţie şi că vindecarea vine din aceea de a nu se mai lăsa furaţi de imaginaţiile şi obsesiile aduse în ei de către demoni, atunci situaţia lor s-ar schimba imediat, ar fi bucuroşi, chiar dacă boala ar continua să îi devore.

Dar ei îşi sporesc starea de depresie tocmai pentru că iau de bune tot ceea ce li se proiectează în minte în momentele când ei sunt slăbiţi mintal, când sunt fără energie, fără putere în ei. Stau şi analizez gândurile lor şi mă înfior. Dacă încep să cred ceea ce cred ei imediat las loc demonilor în mine şi se instaurează o stare de pseudo-boală, pe care numai eu o sesizez. Însă dacă începi să te rogi vezi că toată această lume fabuloasă din mintea ta se destramă, că mintea se unifică, că harul te umple şi că ceea ce părea o adevărată boală, o problemă, era de fapt o stare indusă de demoni, o iluzie.

În concluzie, dacă afecţiunile mintale deteriorează creierul şi oferă o stare de detaşare de realitate, demonii vin şi duc la extrem această neputinţă fizică, iluzionând creierul să se scufunde în filmele cu monştri închipuiţi.

Did you like this? Share it:

Previous

Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda ( In. 5, 1-15)

Next

Advertising şi…manipulare

19 Comments

  1. andrea

    Ce spun cititorii (ultimul mesaj pentru acest articol)
    03.04.2008 13:22
    Eu am avut o depresie demonica
    Eram in italia, eram singura cu toate grijile, vreau sa spun povestea mea, poate cineva ma intelege. Ma simteam rau, aveam parca frica imi era frica de a sta singura, in casa mi se parea ca aud ceva ca e cineva in casa, eu aveam grija de o batrana, mama era mai departe de mine, nu mai eram eu. Imi era frica de demon aveam impresia ca e langa mine.

    Intr-o seara fetele si fiul femeii au venit la mine si mi-au zis ca trebuie sa se intample si nu am cum sa scap de asta, ei imi spuneau tot felul de lucruri de viata mea care o duceam in ROMANIA care erau adv. si ma intrebam de unde stiu atatea, de unde aveau sa stie lucruri intime din familia mea, si imi repetau mereu ca-s puternica si trebuie sa se intample.

    Seara cand au plecat eu eram confuza si vreau sa spun ca de ceva zile eu munceam in casa doar seara, mi-au spus sa inchid usa bine si dc e ceva sa ii sun sa vb cu ei dc eu nu ma simt bine. GABRIELA asa o chema pe batrana, ea nu mergea nu putea fara ajutorul meu, iar in seara aia m-am inchis cu ea in camera cu cheia, simteam ceva ca o sa se intample. Era 23 si ceva, eu vroiam la baie dar simteam ca nu pot iesii sa deschid usa. Ea imi repeta sa ies din camera dar eu am inceput sa sun la ei si sa le spun ca imi e frca sa deschid usa ca vad pe cineva, am vb cu fiul care era doctor mentionez, iar el a inceput sa vb calm si sa ma incurajeze ca eu sunt puternica si trebiue sa trec pe asta ca trebuie sa o fac!

    Imi repeta: ANDREA TREBUIE SA IESI!!!TREBUIE SA TRECI PRIN ASTA NU AI CUM A SCAPI! Cuv. acelea au inceput sa ma inspaimante mai tare dar eu nu puteam sa ies simteam ceva imi era frica, eram singura in toata casa. Atunci eu i-am zis ca imi e frica de demon, el apoi a zis ca dc eu vad ceva ciudat in camera, eu nu nu vad nimik. El zicea dar in ochii mamei ce vezi!!! Gabriela sa ridicat vreau sa zic si cand am inceput sa privesc in ochii am inceput sa tremur toata, ea atunci mi-a ZIS CA NU IMI FACE RAU, dar sa ies din camera repede. Credeti-ma ce am simtit nu pot sa va zic in cuvinte, am fugit spre usa ea a venit repede si mi-a pus mana i usa! Zicand „nu iesi acum stai sa simti cum iti e frica de demon si radea~!! Am deschis usa si am fugit in baie, m-am inchis iar ea incerca usa. Cu telefonul in mana le-am spus sa vina ca ma arunc de la balcon saii sperii! A venit si ea era in pat zicea ca nu stie nimik. A venit mama si m-a luat in seara aia iar dupa 4 zie am facut o depresie pe plaja, zicand ca eu trebuie sa mor, am fugit aveam impresia ca vor sa ma omoare, pe plaja am inceput sa urlu sa vb lucruri ciudate ca vine sf lumii si o sa moara toti vb cu alta voce mancam nisip, ma taraiam nu suportam sa stau in soare, cand au venit politia si salvarea m-au legat iar eu m-am dezlegat am rupt cu forta.

    Toti au fugit de langa mine. Un doctor mi-a facut o injectie sa dorm. Mama alerga spre salvare eu deja plecasem, iar doctorii mi-au scris in externare depresie demonica. Nici eu nu am stiu ce am avut, au crezut ca m-a drogat cineva ca nu au mai vazut asa ceva. Am luat timp de multe luni seroquel puternice. Acum imi aduc aminte mereu ce sa fac, unde sa ma duc sa ma linistesc sufleteste. Sunt bine acum pastile nu mai iau. Am fost la preoti la multi, dar eu tot nu ma simt impacata. Va rog ajutati-ma.

  2. andrea

    si inca ceva pe unde am fost si la preotzi miau zis ca am avut farmece,oare exista am fost si la ghicitori si miau relatat tot ce mi sa intamplat am ramas uimita unde sa ma duc sa ma descante!!ajutatima va rog ca mereu imi aduc aminte imi este si frica sa stau singura imi vine in minte mreu imagini

  3. andrea

    va rog vreau sa stiu un raspuns la intamplarea mea

  4. Doamnă Andreea,

    influenţa demonică în viaţa dv. este reală [după semnalmentele pe care ni le-aţi dat] însă primul pas spre liniştire e să vă spovediţi la un preot ortodox şi să doriţi să vă împărtăşiţi.

    Astfel de manifestări sunt curente în viaţa ortodocşilor care sunt sporiţi duhovniceşte. Frica că vă poate ieşi un demon în faţă sau întâlniri cu oameni posedaţi dar care par normali la o primă impresie sunt puse la cale de către demoni pentru ca să vă ţină într-o isterie şi panică continue.

    În viaţa ortodoxă orice om conştient de păcatele sale are ispite de la demoni. Uneori ne pun piedici să facem un lucru bun, alteori ne strică lucrurile care ne plac, pun la cale tot felul de scene enervante sau dramatice…

    Însă, din toate acestea nu scapi decât cu rugăciune, post şi liniştire…

    Trebuie să înţelegeţi că ei nu vin la oameni care nu doresc binele, ci tocmai la cei care vor să aibă o viaţă frumoasă, liniştită.

    Pentru posesia demonică nu există medicamente! Dacă vi s-au dat medicamente nu au niciun rezultat împotriva lor, ci ele numai vă adorm vigilenţa, vă calmează psihic, dar nu pot să vă scape de atacurile lor.

    Împotriva lor se luptă cu recunoaşterea păcatelor proprii, cu spovedirea lor, prin a fi un membru fervent al Bisericii Ortodoxe şi prin…liniştire de sine.

    Vă dorim numai bine şi ne bucurăm mult de mesajul dv.

    • mariana

      Buna seara ! Eu tocmai in seara asta am fost injurata. Tricotam linistita cand aud clar ca si cum mi-ar sopti cineva viu in ureche….o injuratura. Imi este rusine sa spun ce injuratura. Clar a fost un demon ,dar de ce sa ma injure? P.s. avea si vocea fostului meu sot. Este a doua oara cand aud injuraturi venite de „dincolo”,prima data cand eram gravida cu fetita si acum.

  5. andrea

    va multumesc pentru raspuns!!!

    am fost considerata nebuna atatea luni caci mi sa intamplat ce mi sa intamplat e mult de povestit,au fost lucruri ce mi sau intamplat ce nu se puteau crede,dar crede-ti ca chiar am fost posedata,sau la intrebarea urmatoare,am avut farmece facute??

    eu ma duc la biserica si m-AM dus si cand am iesit din spital,am fost aproape de DUMNEZEU,iar in timpul crizei vreau sa adaug ca spuneam TATAL NOSTRU iar cand ma incurcam atunci faceam rau si urlam scuipam.

    va multumesc multtare asa vrea sa vb cu cineva sa ma inteleaga.

  6. Horia

    Buna, Andreea!

    Si eu am avut ceva de genul acesta, insa ceea ce am gasit eu ca „antidot” a fost ceva mult mai rau,ceva care imi da fiori numai cand ma gandesc.

    Lasa-mi o adresa de mail sau ceva si iti pot povesti mai multe!

    …………………

    R: Puteţi să ne povestiţi tuturor, dacă doriţi, domnule Horia!

    Cred că ar fi un lucru bun ca să ştie şi alţii la ce se pot aştepta în cazuri de posesie satanică sau de tot felul de peripeţii venite din partea demonilor.

  7. Horia

    Voi incerca…

    O voi lua de la inceput si voi povesti totul asa cum este fara minciuni sau facaturi. Acum cateva saptamani am implinit 18 ani.

    Am fost crescut de bunici deoarece parintii au plecat la munca in Bucuresti dupa nasterea mea,au divortat si incet incet am aflat unele lucruri care m-au lasat putin uimit in sensul negativ.

    Violenta casnica,bauturi alcoolice,injuraturi,si in plus am aflat ca am fost in plus si ca mama mea se gandea serios sa faca avort.In sfarsit,anii au trecut insa nu am crescut ca restu in fata blocului,ci izolat din propria initiativa si din prea multa grija din partea bunicilor.

    Restul rudelor ma considerau un fel de trofeu iar in timp am ajuns sa nu mai stiu ce sunt,imi pierdusem identitatea intr-un fel,nu intelegeam nimic.

    Pe la sfarsitul scolii generale,am avut insa atacuri de panica serioase alimentate de curiozitatea si privirile reci ale colegilor care ma credeau nebun insa adevarul era ca intr-un fel simteam unele lucruri,unele „ghionturi”.

    Fata de restu aveam unele impulsuri criminale, sadice insa nu am povestit decat unui prieten de ele si el nu a zis nimic.

    In fine,cei din clasa ma presau iar eu ajunsesem intr-un fel de iad personal unde auzeam fel de soapte,voci,chiar daca eram singur,vedeam lucruri care nu erau acolo si in plus intr-o seara in timp ce stateam la balcon o voce mi-a spus clar si raspicat „de ce mai traiesti daca nu vrei,ce ar fi sa te arunci,haide ca n-o sa te doara”.

    Atunci am urlat de frica si am fugit in casa unde bunica mea a dat cu apa sfintita si mir pe mine si pentru o perioada vocile si halucinatiile au incetat insa au revenit in liceul prin clasa a 9-a mai puternice ca niciodata.

    Ma duceam la spovedanie insa in adancul meu tineam secrete care nu le puteam spune parintelui si traiam cu frica,iar frica sa materializat in ceva real.

    Pe strada cand veneam acasa auzeam pasi in spate si cand ma intorceam nu era nimeni,cand incercam sa adorm auzeam de afara ca si cum cineva ar zgaria un perete si cand scoteam capul pe fereastra sa verific era liniste afara.

    Nu sunt ticnit,am fost atat la psihiatru cat si la psiholog si in cel mai rau caz am avut o depresie severa pentru care am luat pastile recomandate special.

    Insa asta a fost inainte sa am parte de aceste „evenimente”.Solutiile mele erau sa-mi infrunt demonii,la propriu si la figurat. Am cautat in carti despre demoni,am citit despre fiecare in parte pentru a stii cu ce ma confrunt dar in final nu am aflat si totul a devenit din ce in ce mai rau.

    Acum cateva luni am luat parte la un curs organizat la biblioteca judeteana si in timp ce ascultam ce vorbea un individ,am fost patruns de…ceva,un fel de prezenta straina de care eram constient ca era acolo.

    Am rezistat o ora,dupa care m-am dus la toaleta unde am scos mataniile mele din buzunar si am inceput sa ma rog.

    Acea ora a fost iad,aveam impresia ca o sa urlu,ca sunt plin de suferinta dar nu stiam din ce motiv,imi venea sa plang dar ma abtineam.

    Au mai fost ocazii dar sunt prea multe pentru a fi scrise aici. Solutiile mele sunt credinta,insa pentru cineva care are de suferit din cauza unei forte „demonice” si e slabit de o depresie,recomand sa mearga la biserica si sa vorbeasca pur si simplu cu Dumnezeu ca si cum ar fi acolo,sa-si verse amarul ca si cum ar vorbi cu un preot.

    Apoi rugaciune,multa rugaciune in timp ce in gand sa se repete formule din Psalmul 50 din Biblie sau binecunoscuta „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-te pe mine pacatosul/pacatoasa!”. Alta sugestie ar fi ruga in pustiu.

    As recomanda cel putin o data pe saptamana persoana afectata sa plece din oras pe cat posibil intr-o padure,sau un loc linistit (ca pentru iarba verde) si sa se roage.

    Acolo sufletul e mangaiat de minunile naturii,de sunetul frunzelor miscate de vant,de apa,etc departe de orasul infernal. Ultima solutie ar fi ca persoana respectiva sa tina aproape o sticluta de mir sau apa sfintita iar in cazul unui „atac” sa fie stropite/atinse cu mir fruntea,incheieturile mainilor si chiar stropirea pe cap cu apa sfintita.

    Sper ca sfaturile mele sa fie de ajutor si in incheiere as dori sa spun un lucru esential…niciodata sa nu va fie teama de diavol, ganditi-va la voi ca niste luptatori ai Sfintei Cruci,caci Dumnezeu are grija de toti si e intotdeauna cu voi.

  8. Horia

    As mai putea sa spun simptomele unui asemenea atac si cum se desfasoara:

    – Atacul incepe foarte asemenator cu un atac de panica/anxietate insa este putin diferit.Incepe printr-un gand rau,o grija sau o amintire neplacuta, ce forteaza victima sa isi piarda din concentrare si sa fie macinata treptat din punct de vedere psihic.

    – Continua cu dureri in zona sternului/abdomenului,uneori pot fi chiar dureri puternice sau intepaturi in zona inimii,fiind insotite de frisoane,transpiratie rece,senzatie de lesin, hiperactivitate, privire incetosata/distorsionata,etc.

    – Atacul continua prin aparitia unor halucinatii sau diluzii auditive ce implica voci sau aparitii fantomatice. Durata atacului depinde de puterea fiecarei persoane,uneori poate dura 5 minute insa pot tine si zile intregi (subiectul fiind torturat si in somn de vise traumatizante).

    Circumstantele contribuie si ele bineinteles la desfasurarea atacului ( fiind la servici/scoala sau alte locuri sociale,subiectului Ii va fi mai greu sa lupte decat in propria locuinta).

    – Pentru calmarea unui atac se recomanda rugaciuni ( spuse de subiect insusi sau de o alta persoana ),stropirea cu apa sfintita,ungerea cu mir,iar dupa acest ritual subiectul este lasat sa se odihneasca.

    Prin aceste etape am trecut si eu,de asemenea afland despre acest cazuri de la niste domni preoti foarte cumsecade din oras, care cunosc multe despre aceste atacuri.

  9. Brindusa

    Buna dimineata.

    Bucura-te,Ilie,marite proroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos!

    M-a impresionat mult ce ne-a povestit Horia.

    Confesiunea lui a venit intr-un moment potrivit pentru mine,ca ma vaicaream si-mi spuneam ca sarcina mea e prea grea,ca am obosit s-o mai duc si-l ruam pe Domnul s-o mai usureze…si mi-a usurat-o aratandu-mi cate probleme pot avea alti oameni, probleme cu adevarat grele.

    Ii multumesc lui Horia ca ne-a povestit,nu am stiut niciodata cum se manifesta asemenea atacuri si este bine de stiut.

    Vreau sa-i transmit gandurile mele bune,Dumnezeu sa-l ocroteasca si sa bucure sufletul lui si sa compenseze toata suferinta pe care a trait-o.

    Il vom purta in rugaciunile noastre.

    Domnul in mijlocul nostru!

  10. Liliana

    Imi permit sa adaug si eu ceva care aduce pacea si linistea in momentul acestor atacuri si care te aduce imediat in lumina lui Dumnezeu: gandul de multumire si recunostinta catre Dumnezeu pentru toate bunatatile pe care ti le-a dat si grija pe care ti-o poarta.

    Poate parea paradoxal, dar rugaciunea de multumire catre Dumnezeu chiar si intr-o astfel de situatie, este cea mai vindecatoare.

  11. camelia

    @ Liliana
    Ai mare dreptate in ceea ce spui.

    Una dintre tehnicile de meditatie yoghine – aici doresc sa fac precizarea ca ma refer strict la ramura ascetica,kundalini yoga,nu la manifestarile diversilor guru autohtoni – recomanda ca odata obtinerea „revarsarii de energie” catre exterior,lotusul cu o mie de petale obtinut sa fie oferit divinului ca pe o adevarata ofranda.
    Iar aici se poate afla salvarea multor suflete ratacite.

    Incet,dar sigur,sunt convinsa ca Domnul va aduce Acasa,catre El mult mai multe suflete decat ne putem noi inchipui.Tocmai prin acea indreptare a raului catre calea cea buna,pe care o stie doar El.

    sa nu uit:La multi ani,Liliana!

  12. Liliana

    Camelia, iti multumesc mult pentru urare.

    Dumnezeu a dat omului marele dar al libertatii si nu ii forteaza in nici un fel alegerea. Dumnezeu ne poate lumina, ne poate chema, dar alegerea ne apartine in exclusivitate. E drept ca nu alegerile noastre ne mantuiesc, ci mila lui Dumnezeu, dar asta e alta poveste…

    Iar despre tehnicile de meditatie de care vorbesti, chiar si cele mai autentice la care te referi, fac parte din alta lume decat cea a lui Hristos Cel Intrupat. Dar banuiesc ca iti este cunoscuta aceasta pozitie…

    Sper sa nu te superi.

    Cu mult drag, Liliana

  13. Camelia

    Desigur!

    Sfatul pe care l-ai dat mi-a amintit insa de un altul, oferit unei tinere al carei prieten, intr-o imprejurare grea din viata lui,a optat pentru o cale laturalnica Ortodoxiei in care se nascuse si crescuse.

    Fata era foarte ingrijorata de soarta baiatului pe care inca il mai iubea,in ciuda alegerii lui si pe care spera sa-l readuca la credinta ortodoxa.

    In momentul in care a povestit ca el este convins ca se afla pe drumul cel drept – pe care dorea sa o aduca si pe ea,i-am sugerat sa faca exact ceea ce ai spus tu mai devreme:sa multumeasca Domnului Dumnezeu pentru tot,indiferent de pozitia in care se afla atunci.

    Mi-as dori sa stiu ce mai face acum,chiar daca drumul spre Domnul este uneori mai lung decat ne asteptam,dar rabdarea este una dintre virtutile crestine de care copila a dat dovada din plin pana atunci.

    Rabdare si speranta.

    Doamne, ajuta!

  14. Camelia

    Ps: baiatul se inchina lui Hristos folosind metode yoghine,una dintre marile inselari ale vremurilor noastre;cunoscand o parte din aceste tehnici,mi-am permis sa-i sugerez (indirect) rugaciunea de multumire catre Iisus Hristos.

  15. Horia

    Imi pare bine sa vad ca sfaturile mele ajuta 🙂 pana acum au fost numite „balivernele unui bolnav”.

    Rugaciunea de multumire este unul dintre cele mai intaltatoare sentimente pe care le-am simtit.

    Sa multumesti cu lacrimi in ochi Domnului pentru ajutor si intelegere este la fel ca atunci cand suntem mici si stam in poala bunicului si Ii povestim una alta,iar dansul ne mangaie,ne zambeste si ne spune vorbe dulci ce ne aduc intr-o stare de euforie greu de descris.

    As putea spune ca asa ne sunt iertate pacatele…aceasta este semnul venit din partea Domnului ca ne-a iertat pacatele si ca este cu noi.

    Ma bucur si ca ceea ce am scris nu a fost trecut cu privirea.

    Multumesc Brindusa si tuturor celor care cred In Dumnezeu si in ajutorul sau.

  16. Horia

    Scriu din nou,nu stiu alt loc unde as putea sa scriu cu ce am patit.In ultima vreme prea multa presiune psihica s-a adaugat si nu stiu daca din cauza asta sau nu dar am resimtit ceea ce simteam acum ceva timp.

    O durere in piept urmata de o stare de tortura psihica si o dorinta de a scoate ceva afara.

    Multe s-au intamplat,evenimente care m-au tinut departe de biserica si de rugaciune,am fost tentat sa aleg o cale usoara aceea a pierzaniei si am luat acea cale.

    Am simtit nevoia sa plang,sa urlu si m-am indoit de Dumnezeu.

    Ma simt indepartat de biserica,parca blestemat.

    Indiferent cat mi-as dori sa ma rog sau macar sa dau cu putina apa sfintita pe mine,nu pot,e ceva in interior care ma moleseste cand ma gandesc Dumnezeu,si nu pot scapa de aceasta stare.

    Ma tem de faptul ca m-am indepartat prea mult pentru a fi din nou aproape.

  17. Horia

    Am avut ganduri negre care inca ma bantuie.

    Zilele trecute prietena mea care imi este tot ce mi-as dori,fiinta pentru care mi-as da si viata,a zis din senin ca se va intalni cu alt baiat si pentru o perioada eu nu voi mai exista.Am picat pur si simplu.Mai ales ca privirea Ii stralucea intr-un mod ce m-a speriat.

    Apoi a ras ca si cum totul ar fi o gluma,dar nu a pomenit de asa ceva.

    Au urmat unele vorbe grele venite din partea unor prieteni apropiati si chiar a parintilor,care desi nu sunt langa mine tot le ofer o parte din sufletul meu.

    Datorita acestor fapte m-am indepartat de biserica,de Dumnezeu,si am zis rugaciunile la fel cum un copil zice o poezie.

    Totul s-a intamplat fulgerator si am cazut din credinta ca secerat,ramanand cu o stare de slabiciune pe care am acoperit-o cu ura si dezgust atat de mine cat si fata de altii,insa constiinta imi spunea ca este ceva gresit dar nu am putut asculta,nu ma puteam opri.

    Nici acum nu-mi vine sa cred.

  18. Dany

    Sa va spun ceva despre intamplarile voastre si eu am patit ceva asemanator trebuie sa o spun cu parere de rau ca totul este adevarat nu a fost in imaginatia voastra si nici pe departe sa fiti nebuni trebui sa luptati sa sa incercati sa va schimbati in bine pentruca DUMNEZEU va ajuta.

    Am sa incerc sa scriu o carte despre adevarul ce se ascunde in spatele acestor depresi schizofrenice.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén