O carte surpriză:"Ne salvăm trăind activ Ortodoxia", de domnul Iacoboaie Radu

E o carte de comentariu, de opinie teologică, editată în 2007 şi postată la această adresă cu cea mai mare largheţe sufletească.

Cartea e în format pdf, are 261 de pagini şi un cuprins captivant, cu teme diverse.

Credem că e o carte ce merită toată atenţia noastră, fiind o carte interdisciplinară de mare anvergură.

Pr. Dorin

Metode egale şi inegale de dialog

Cineva îţi vorbeşte pe un ton răstit, autoritar sau zeflemist şi îţi cere ţie să răspunzi cu capul plecat sau să taci. Raporturile dintre mine şi el sunt statutate pe o reală sau ireală preeminenţă. Dacă el are mai mulţi bani decât mine sau e mai frumos decât mine, chiar dacă pe mine nu mă interesează că el este mai bogat sau mai frumos decât mine şi nu aşa văd eu oamenii, el îmi vorbeşte de sus pentru că are un atuu real sau închipuit prin care crede că mă domină. Dacă eu îi răspund pe acelaşi ton şi el nu are nimic în spatele aplombului său, omul nostru se simte disconfortat, se simte lovit cu parul.

Înţelepciunea nu se transmite între părinţi şi copii, între duhovnici şi fii duhovniceşti, între soţ şi soţie numai pe căi amiabile, ci, câteodată avem nevoie şi de situaţii de şoc, de avertismente, de certuri dure pentru a promova o idee. Disensiunile se poartă pe un ton virulent, apologetic. Tactul trebuie îmbinat şi cu coerciţia argumentativă. Dacă o dai numai cu blândeţea nu ieşi la capăt cu copilul, cu fiul duhovnicesc sau cu nevasta. În relaţii nu trebuie să fim unidimensionali ci trebuie să ne manifestăm în ample forme şi formule.

Virulenţa limbajului, replica dură faţă de cineva arată şi iubirea pe care i-o porţi. Dacă sfătuieşti aşa, fără nerv, fără dureri de inimă, un fel de lasă-mă să te las, rezultatele sunt zero absolut. Ca disciplinator al altora, ca părinte, duhovnic, soţ, fiu, coleg, om de spirit etc. trebuie să îmbini agresivitatea sfătuirii, mustrarea, certarea, cu dulcea povăţuire, cu blândeţea. Nu merge una fără alta. Dacă vrei să construieşti oameni trebuie să îi ajuţi să se dezlipească de ceea ce îi face caricaturali.

Discuţiile care nu urmăresc îndreptarea, comunicarea de Duh, întărirea oamenilor, trecerea peste necazuri, dureri, ispite e o plictisitoare întâlnire de partid. Acolo unde dialogul şi controversa se păstrează în limita bunului simţ şi a datoriei de conştiinţă, a fragilităţii, lucrurile iau turnuri frumoase. Dar dacă vezi un sfat, un reproş, o atitudine negativă făcută cu bun simţ ca pe un atac la persoană, ca pe o insultă, ca pe o dezonoare, ca pe o bombă atomică dialogul nu a existat şi nu poate exista niciodată.

X vine şi îmi reproşează că nu am avut timp de el, că nu l-am ascultat cu atenţie. Dacă omul a venit cu toată inima şi mi-a vorbit iar eu am căscat în timp ce el îmi vorbea, adică nu m-a interesat deloc de el, are dreptate omul: eu sunt de vină. Dar dacă el vrea să îmi pierd toată ziua cu vorbe şi îmi demonstrează că nu face nimic acasă, că nu are nicio preocupare serioasă, atunci reproşul lui este un egoism de duzină.

Dacă vine altul şi îmi spune că o predică, că o carte a mea, că un rând l-a deranjat, că sunt prost scrise, că eu sunt un tembel, un neştiutor, că nu ştiu nimic, că trebuie să mă sui sus pe o cracă şi să stau acolo sau în cel mai bun mod, să îmi dau foc, atunci nu dau doi bani pe astfel de reproşuri. Iarăşi, nu iau în seamă reproşurile care nu probează râvna de a mă ajuta sau râvna adevărului ci vrea să îmi arate că şi el ştie, că şi el poate. Dacă într-o traducere am făcut o greşeală gravă, de dogmă, de istorie, de ce mai vreţi, din uitare, prostie, neatenţie sau din greşeală de tipar şi omul vine şi îmi semnalează cazul, sunt nebun să nu îi dau dreptate?

Acolo unde omul vine şi îţi sugerează o schimbare de atitudine şi tu vezi că e spre binele tău, atunci trebuie să fii mulţumitor acelui om. Eu sunt mulţumitor foarte multor oameni pentru sfaturile pe care mi le-au dat. Când un om vine şi îţi spune ceva tu trebuie să reflectezi şi apoi să răspunzi. Aşa trebuie să se petreacă faptul şi când tu spui ceva cuiva. Dacă el vorbeşte peste tine şi nu te lasă să îi spui ce ai de spus, de unde dialog?

Dialogul, sărmana realitate dialogică!, presupune ca să nu ne spargem capetele ci să ne schimbăm inimile. În dialog, în cadrul opiniei, nu punem pe celălalt în furci, nici nu-l dăm la lei, nici nu îl facem şniţel, ci îi punem în faţă o idee, o constatare, pe care o poate primi sau respinge amiabil.

Însă X nu vine să discute cu tine ci să te îndoctrineze, să te ideologizeze. Nu poate accepta că tu poţi gândi altfel decât el şi cu toate astea puteţi mânca un mic, de 1 mai, împreună. Dalogul egal e când auzi şi iei aminte la ce ţi se spune. Cel inegal e când tu vrei să te auzi pe tine şi celălalt vrea să se audă pe el…şi în jurul vostru e zarvă mare.

Eu mizez pe dialogul egal şi voi miza întotdeauna. Dacă vine cineva să îmi spună ceva, eu îl ascult şi apoi îi răspund, dacă ştiu cu ce se mănâncă problema. Dacă nu, aştept să îmi de detalii şi primesc sfaturi de la el. Însă, până atunci, voi intra şi eu în liberul de 1 mai, acum, spre seară.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Despre cum ajungi în mod oneros în topul bloggărilor

În primul rând trebuie să ai racordări duble şi triple la reţea. Intri, te bifezi, adică te bagi în seamă singur şi De ce urâm bărbaţii, câinii sau stelele e în top ten. Îţi suni 10 prieteni şi ei intră pe articolele care trebuie să pară cele mai citite, îţi pui elevii, studenţii şi confraţii ca la domnul Pătrăţosu să te viziteze sau, intră cei pe care i-am ştampilat de bine sau i-am publicitat la noi pe blog de 200 de ori şi îţi vine să crezi că tu scrii pentru nimeni.

De vreo lună asistăm distraţi la o încercare de manipulare grosso-modo a noastră. După cum ştim cu toţii ( mă refer la webmasterii din wordpress), platforma noastră bifează în spatele cortinei numai pe cei care au intrat de undeva la noi şi nu din bookmarksurile personale şi numai articolul de iniţiere, articolul în care a făcut primul pas. Despre cât, ce, cum se citeşte sau cât se preia din blogurile noastre nu prea putem să depistăm. Feedbackurile de bun simţ sau pingurile apar numai când omul vrea să te salute.

Dar, pentru ca să ne intimideze, cică, sau să ne arate că teologia ortodoxă nu are trecere pe wordpress deşi avem sute de vizitatori zilnic, intră unul sau doi de 20 de ori pe o postare colaterală şi ne arată în spatele feţei de pixeli care e căutarea noastră de către public. Însă căutarea e falsă, pentru că avem o altă evidenţă care ne arată ce s-a citit de fapt. Cititorii ortodocşi nu caută bloguri ortodoxe pentru cancanuri ci pentru noutăţi duhovniceşti în materie.

Cei care intră de douăzeci de ori pe o postare a noastră, ca aceea cu şerpilienii închipuiţi sau cu martorii lui Iehova, arată din ce parte a spectrului vin şi de ce au nevoie de rating. Rugăm aşadar pe manipulatorii de profesie să ne creadă, că nu mai credem în ce ne spune postfaţa wordpressului în materie de căutare şi de articole citite.

Cei care am înţeles cât de cât cum merg treburile pe aici ştim că un rating bun se face cu muncă zilnică şi nu cu furturi non-stop de informaţie. Noi căutăm nu texte ci persoanele care scriu textele. Şi când persoanele care scriu texte se ocupă cu subiecte frivole sau cu ba pe mă-ta , nu mai punem botul la minciună.

Sperăm că suntem clari. Cei care nu demonstrează că au ceva de spus se autoexclud. Nu pot să am respect pentru un preluator de articole care nu produce nimic cu săptămânile sau cu lunile dar e în top prin maşinaţiuni ieftine.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Fotografii de la Ringo. com

Hernan Ariel ne propune ipostaze inedite ale realităţii.
Isabela B trece de la ipostaze familiare la instantanee speciale în folderul ei de fotografii.
Un alt folder al Isabelei cu locuri privite artistic.
Patrick C. ne duce pe malul oceanului, în plină vară.
Vă puteţi creea foarte uşor un cont şi lansa pe net imaginile si filele video pe care le doriţi.

Pr. Dorin.