Din ciclul: Când berea te face filosof
Valentin Drojdie are o perspectivă largă asupra lucrurilor. El începe expozeul berii de cu seară şi îl întinde până spre dimineaţă, într-un fum teribil de inteligenţă, într-o macabră ţinere de minte de date, într-o…gâlceavă între Spinoza şi un câine şucărit de emoţii, care, plimbându-se printre mesele de pe terasă, mai primeşte câte un şut pe sub coaste.
Fraze teribile. Nu ştiu ce am cu teribil în această seară, că în loc să spun că e beţiv eu zic teribil. Dar poate că şi teribil înseamnă ceva, nu?! Acum nu trebuie să ştii toate proprietăţile limbii. Pe unele poţi să le uiţi pe la ora zece, când fumul de inteligenţă se cam încreţeşte, pe altele pe la ora 1-2 noaptea, când inteligenţa deja colcăie, pentru că la ora 5 domnul Drojdie are o inteligenţă artizanat, sculptată, e pericol cu el.
Frazele lui, adevărate memorabile, sunt recitate de tot felul de anonimi. E plagiat la greu. Tot cel care vine să mai tragă şi el o cinzeacă, să se mai şlefuiască puţin la caracter la berăria lui Nea Prostu ( aşa îl chemaă, eu ce să fac?!) îl recitează, ce îl recitează?, îl consacră de fiecare dată, într-un talmeş-balmeş de senzaţii tari, de catapulte metaforice, dă de tavan cu câte un verb de te îngrozeşti, face conexiuni de la polul nord până la statuia lui Decebal, are în el un fel de patos, încât juri că nu e plagiat.
Numai Valentin Drojdie, cu un aer melancolic, plictisit de neofiţi, are tupeul să mai înflorească mitul despre el pe fiecare zi, să-l mai înroşească, încât dacă îi pui mitului fiola o cam ia razna. De curând a ieşit din el o memorabilă de zile mari. Cică ar fi spus, lucru sigur nu aşa, barbuteală, că el a descoperit cum e să fii filosof fără să te îmbeţi. Adică, care cum ar veni, a găsit secretul beţiei în lipsa măsurii. Bea până se pişă pe el ( pardon de expresie). Adică devine fiziologic.
De unde ştie naratorul de el? Simplu: când eu vreau să iau pâine el doarme pe caldarâm, întins ca un fel de malul apei şi miroase a epitete. Epitetele se spun în gând, dar el tot doarme. Cine poate să strice acest somn dulce, al unui om care a găsit secretul neîmbătării în îmbătare? Eu cred că am fi neserioşi dacă nu am cinsti un asemenea om. Tocmai de aceea scriu despre el pentru că este un savant, în felul lui, un filosof, un om de notorietate şi de aceea merită atenţia noastră. Pentru că atunci când omul devine notoriu e musai să scrii despre el, să îl elogiezi, să îl autentifici.
Şi culmea culmilor, eu scriu despre el, când el s-a trezit din somn ( deci acum numai doarme), ci perorează pe undeva despre dragoste, libertate, despre ăştia care mulg ţara…Şi le mai trage câteva sute de drăcuituri, tâlcuite cu grijă, încât om să fii şi să nu îl auzi. Dar el este un om marcant al cartierului meu. Un om rar. Şi oamenii rari îşi permit orice: fac o televiziune, ridică un monument, omoară o mie de oameni cu o bombă, cumpără alimente, îşi schimbă maşina, mă rog, fac multe şi de toate.
Vedeţi, un om ca Valentin Drojdie te şi împinge la cuvinte. Îţi vin cuvintele ca unse. Dacă erau despre starea vremii nici nu ştiai de unde să le scoţi, dar despre acest capabil om, om capabil, capabilmente om, toate cuvintele par trucate.
-Are, domne, chestia asta vreo morală?!
-N-are vere: are consecinţe.
Una dintre consecinţe e aceea că, dacă trăieşti o viaţă nedogmatică, fără reguli, fără bun simţ, ajungi un om capabil ca Valentin Drojdie. Un om despre care se scrie numai de bine. Un star al cartierului, al lumii întregi. Şi oamenii vor tinde să îl imite pe acest om, pentru că e mai bine beţiv decât muncitor, e mai bine prost şi infractor, e mai bine tâmpit şi analfabet, e mai bine să ai computer dar şi caiet.
Dacă vreţi, vă dau maelul lui Valentin Drojdie iar dacă nu vreţi căsuţa poştală atunci vă dau secretul beţiei prin îmbătare, scris pe un şerveţel, şi pe care îl păstrez ca pe o nestemată de toată stima. Vorba cântecului: am şi eu cu ce mă mândri, nu?! Oricine trebuie să aibă valori în casă. Eu am, de la Valentin Drojdie, după ce m-a înjurat de trei ori de mamă, acest petic de hârtie, această capodoperă oribilă de artă ( orice e oribil e frumos?) tras la xerox. Bravo mie! Şi mai ales, bravo lui!…
Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian