De ce pledează un neoprotestant pentru un luteran şi rămâne neoprotestant ? Despre certitudinea convertirii pastorului Wurmbrand

Profesorul neoprotestant de teologie, Marius Cruceru [sperăm ca numele său să fie cel real], webmasterul din spatele siglei Pătrăţosu, apără persoana convertitului la Ortodoxie Richard Wurmbrand pe baza unei mărturii pe care o are în custodie. Din punctul său de vedere, informaţia noastră e neadevărată. Din punctul nostru de vedere informaţia noastră este fără niciun dubiu.

Care este miza demersului său de astăzi, în care, în loc să scrie o predică biblică sau să mai scrie trei postări despre cultul şi etosul neoprotestant, ne-a acostat la drumul mare? Miza e că şi pe el, până şi pe Wurmbrand, Dumnezeu l-a dat ortodocşilor şi ei nu mai au cu cine să se laude, ca nume notoriu, în România. După cunoştinţele noastre au destui pastori care pot să îi ia locul şi niciunul dintre ei nu e mistic. Sau mistic înseamnă altceva pentru dumnealor, şi despre acest fel de a fi mistic, simţim puţină indispoziţie să vorbim.

Cum se împacă de minune un neoprotestant cu un protestant şi nu pot înghiţii, ambii, pe ortodox? De ce nu se unesc la loc, neoprotestanţii cu protestanţii dacă fratele Richard este al ambelor facţiuni? Eu nu îl apăr pe Richard, ci Dumnezeu îl apără. După cum a decurs convertirea sa, în mod natural, după cum s-a apropiat de rugăciune, de spovedanie, de Prea Curata acest fiu al Bisericii Ortodoxe e un semn că şi alţii ar putea să o facă, dacă vor Biserica una şi nu biserica de secol 18, după Iluminismul care separă cerul de pământ, litera de Duh şi unde tot cel care ţine în mână Scriptura crede că e posesorul harului.

De cine ne temem sau de unde atâta râvnă, zel? Dacă profesorul Cruceru are altfel de dovezi iar noi avem mărturia unui părinte de care nu ne temem că fabulează, de ce ar avea un neoprotestant atâta râvnă în a-şi apără un duşman, pe Wurmbrand,fostul luteran? Când mai sunt neoprotestanţii sau evanghelicii [cum îşi spun mai de curând] sinceri cu ei înşişi: când au o credinţă aparte de luterani sau când sunt de-a valma, numai catolici şi ortodocşi să nu fie? Poate că mâine, profesorul Cruceru îşi va asimila ca baptişti şi pe suveranul pontif recent adormit, şi pe Elena White sau pe Joseph Smith, dacă tot e să facă front comun cu tot cel care nu este în adevăr.

Însă cei câţiva neoprotestanţi de pe wordpress joacă un joc dublu. Problema dumnealor nu este aceea de a-şi prezenta modul de viaţă pe care îl au, datinile, obiceiurile, păcatele şi virtuţile, teologia şi speranţele ( pentru că am găsi la ei astfel de postări), ci acela de a face contraofensivă blogurilor ortodoxe şi de a arăta, că, uite!, într-o ţară majoritar ortodoxă cel mai iubit site sau blog e neoprotestant, cult/culte care au membrii cu sutele de mii în România şi nu de ordinul milioanelor.

Un mod de a gândi copilăresc. Dacă au lucruri importante, atunci să scrie despre acele lucruri importante şi vor fi apreciaţi sau nu. Să ne lase pe noi să decidem, pe majoritari, dacă au ceva bun pentru noi sau nu au şi nu să îşi mai facă rating singuri şi nici să fie agresivi sau duplicitari.

Noi credem că informaţia despre Richard Wurmbrand e adevărată, că a devenit ortodox pe patul morţii, ca una ce vine de la un părinte harismat al Platinei din America. Domnul profesor neoprotestant trebuie să ştie că noi, ortodocşii, nu ne revendicăm niciodată convertiţi ipotetici, convertiţi care nu ne aparţin şi nici nu ne lăudăm cu ceea ce nu ne caracterizează.

Nu o să ne lăudăm niciodată cu domnul Iosif Ţon, dacă rămâne ceea ce este acum. Nici nu vom ridica pe Martin Luther la, neajunsul pentru el, rang de Părinte al Bisericii Ortodoxe şi nici pe actualul papă de la Roma, dacă adoarme în credinţa pe care o are acum.

Noi nu ne jucăm cu mântuirea şi nici nu credem că Sfinţii apar de oriunde şi oriunde, ci numai în Biserica lui Hristos, în Biserica Ortodoxă. Dacă mai există vreo dilemă în acest caz, atunci să rămână o dilemă! Iar dacă domnul profesor neoprotestant doreşte cu tot dinadinsul ca acest adevăr, al convertirii lui Wurmbrand să nu iasă la lumină sau să fie considerat o bazaconie, nu are decât. Cu ce ar schimba asta realitatea mântuirii fostului pastor luteran?

Poate că profesorul Cruceru doreşte să aprofundeze Teologia de care s-a apropiat fostul pastor luteran şi să se convertească la Ortodoxie. Există apă pentru Sfântul Botez şi pentru dumnealui şi pentru întreaga sa organizaţie religioasă. De ce nu ar putea să vadă astfel viaţa sa pentru viitor, decât să ţină în mână Scriptura şi să nu ştie să o deschisă prin Duhul? Mai întâi trebuie să te luminezi, să primeşti Botezul, să devii al Bisericii şi apoi mai vorbim, domnule profesor Cruceru, urându-vă din partea noastră cel puţin o noapte bună dacă nu mai mult.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

3 comentarii la „De ce pledează un neoprotestant pentru un luteran şi rămâne neoprotestant ? Despre certitudinea convertirii pastorului Wurmbrand”

  1. Raspuns:

    1. da, acesta este numele meu adevarat, Marius David Cruceru.

    2. prefer mai bine „pastorul David” decît „profesorul Cruceru”, iubesc mai mult Biserica decit Academia, dar cum doriţi, sau mai simplu, fara nici un fel de prefixe in fata (dr. rev. etc.).

    3. la intrebarea „de ce pledează…”. Raspunsul este „de dragul adevărului…”. Adevarul ne face slobozi.

    4. la intrebarea „care este miza”. Acelasi răspuns „Adevarul…”

    5. sinteti atit de simpatic fara acid…Pacat. ;). Aveti foarte mult talent si un condei foarte bun. Multa creativitate si un gind sprintar, dar acidul nu suplineşte argumentul.

    6. Multumesc pentru urari, dar realmente nu prin ton se apara adevarul, ci prin blindetea intelepciunii de sus.

    7. Demult am luat in serios aprofundarea teologiei ortodoxe si nu numai. Predau Patristica. Este un domeniu fascinant si dezbaterile din perioada marilor sinoade mi-au lasat alt gust decit mesajul dvs.

    Sa raminem in traditia marilor aparatori ai Adevarului si adevarurilor credintei, Atanasie cel MAre, Grigorie de Nyssa, Grigorie de Nazianz, Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur si sa vorbim cu sirg ereticilor, si cu patima, asa cum au facut-o ei, dar si cu o retorica desavirsita si o eleganta a gindirii logice greu de egalat, ce sa mai vorbim de exegeza impecabila. Adevarata desfatare.

    Va rog respectuos sa ma iertati, daca interpelarea mea a fost considerata o „acostare la drumul mare”. Dumneavoastra ati iesit in spatiul public si spatiul public are regulile sale.

    Cred ca multi dintre cititorii dvs. ar fi de acord ca in momentul in care ne exprimam in public, ne asumam o resposanbilitate mai mare decit cea la o cana de vorba in spatiul privat.

    Sa auzim de bine si de-adevarate…

    Cu dragoste crestineasca,
    david

  2. Domnul fie cu noi cu toti!

    Buna ziua. Constat ca este foarte dificil pentru cineva sa-si consolideze o opinie despre un fapt, citind doar informatii de pe un blog sau altul.

    Eu citesc si nu inteleg care este adevarul. Fapt deranjant in sine, nu pentru confesiunea in care a murit crestinul Wurmbrand, care nu mi se pare esentiala pentru ceea ce dumnealui a insemnat pe Pamant.

    Ci mai degraba, cu tristete o spun, pare o miza pentru cei care i-au supravietuit… trist, oarecum. Mai mult inca, de ceva vreme, resimt acut si deranjant permanentul conflict intre ortodocsi si neoprotestanti, pe „scena” confesionala romaneasca. Poate doar eu, prin particularitati de formatie si personalitate, pentru ca pe altii, multi, neo-protestantismul nu-i preocupa iar evanghelicii sunt numiti, in orasul meu natal, ‘sectanti’…

    Eu sunt ortodox prin botez si nazuiesc la ortodoxie si in simtire si credinta, simt solidar cu ortodocsii romani si merg la biserici ortodoxe, unde ma simt minunat, din suflet o spun. Este o bucurie greu de explicat, o bucurie in care se patrund Scriptura Sfanta, traditia ortodoxa, sentimentul national.

    Dar paradoxal, trairea si implinirea aceasta, pe care nu o vad ca pe un succes ci ca pe o luminare binecuvantata, necesara, ca pe o scapare vitala ce s-a oferit mie, un pacatos si un rau, imi vine de la evanghelisti.

    Pentru ca nu am fost educat altfel decat multi din generatia mea, adica cu gandul la biserica putin mai mult decat la terenul de fotbal (nu judec pe nimeni, o iau ca pe un fapt, un dat al vietii mele), viata mea si indreptarea spre Cristos a fost o lupta, asa am resimtit-o, un efort de ridicare treapta cu treapta dintr-o mocirla din care nici un preot ortodox nu m-a scos. In Romania, nu vine nimeni sa te scoata din pacate daca esti in noroi pana la gat.

    Pentru ca un necedincios nu merge la biserica iar biserica nu a venit la mine niciodata. Si nici nu ar fi venit, daca nu as fi avut prieteni evanghelisti care m-au sustinut si ajutat, m-au sfatuit si m-au incurajat. Stiu sigur asta, pentru ca preotul ortodox al nostru ne-a spus foarte clar ca ortodoxia nu bate din usa-n usa, ca sectantii.

    Asa o fi, dar tare as fi vrut sa-mi bata cineva la usa si sa ma ajute, cand eram incapabil sa ma jut singur, nu aveam putere si credinta sa ma rog si nu stiam cine si cum ma va scapa. Nu pot si nu voi gandi niciodata rau despre prietenii mei evanghelisti, am vazut cum traiesc si ca sunt oameni sinceri si buni.

    E adevarat, voi fi „ortodox” si ma voi ruga mereu intr-o biserica ortodoxa pentru ca ma simt implinit acolo.

    Dar nu stiu daca as fi descoperit toate aceste bucurii (ele exista cu adevarat in ortodoxie, dar stau… ascunse, oarecum, trebuie cautate) fara ajutorul unor oameni, adevarati crestini, care au fost buni cu mine.

  3. Parinte,

    nu sunt eu cel mai in masura sa fac observatii, dar cum am luat atitudine o data si povestea asta a continuat considerat ca trebuie sa mai vorbesc o data(si si asa ma tem ca e deja prea mult).

    Ma astept la mai multa dragoste din partea BO fata de celelalte confesiuni. De fapt, eu asa o si stiu pe acesta biserica iubitoare. In nerabdarea ei, dragostea Bisericii devine uneori violenta si si asta pot intelege. Stiu ca felul acesta de a iubi „ortodox” in care BO se socoate singura si adevarata Biserica si tine sa se respecte acest lucru se regaseste la mai multi scriitori (de exemplu, Teofan Zavoratul).

    Pot sa inteleg si de ce aceasta reactie agresiva fata de comunitatile care lucreaza dezbinare (si cum o Imparatie dezbinata in sine insasi nu dainuie, privim ca pe niste teroristi pe ceilalti, gata a ne arunca in aer, sa zic asa, pe noi si pe toata traditia si istoria Bisericii. NP PAR uneori – si poate ca unii si reusesc sa fie – poarta Locuintei mortii care ar vrea sa biruie impotriva Bisericii).

    As fi preferat ca neoprotestantii sa fie o ramura a BO acreditata de Biserica. As prefera uneori ca atitudinile reformatoare sa nu finalizeze in aparitia unor noi denominatiuni, sa nu faca jocul intereselor diferitelor grupuri particulare, ci sa trezeasca ravna sa aprinda focul macar de marimea unei limbi peste capetele noastre. Uneori lucrul acesta s-a intamplat prin mijlocirea Bisericlor protestante, cum bunaoara a spus-o in comentariul anterior alui meu, Adrian. Si nu cred ca e singurul.

    Eu zic ca puteti incerca o apropiere de alt gen de pastorul David, dupa cum si dumnealui se poate interesa de adevarul celor spuse de Dvs (si calificate de dansul „bazaconii” sau „gogorite” sau…) intr-un mod mai sincer interesat de ceea ce va face sa sustineti lucrurile ca stand intr-un fel si nu intr-altul.

    Am intrebat ce pierde BO daca RW nu s-ar fi convertit la Ortodoxie? Care martor e mincinos intre Mihai, fiul lui RW, si calugarul de care pomeneati Dvs? S-ar putea ca amandoi sa aiba dreptate?

    NP considera Botezul crestin „chiar inceputul vietii crestine si o negare a tuturor credintelor si supozitiilor sau realizarilor spirituale anterioare, cam cit ar fi o moarte si o inviere.”

    Asa stand lucrurile contesta botezul lui RW din clipa mortii sale ceva din viata crestina de pana atunci? Cat de lunga a fost in acest caz viata crestina a lui RW? De cateva zile, cele de dupa Botez?

    Va multumesc,
    Catalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *