O viitoare mămică mergea pe stradă cu prietena ei.
În faţa lor: flori.
O ţigancă romantică, cu ţoale mai
alese, dă drumul la reclamă
ca să-i cumpere floarea.
Viitoarea mămică dă bir cu târguiala
şi cât pe-aci să cumpere flori.
Dar dânsa de lângă ea, ştiutoare, se vede treaba,
a obiceiurilor populare,
îi spuse cu înţelepciune: Nu e bine să miroşi flori!

Noi am trecut pe lângă cele două
şi am luat în nas, pe lângă gaze de eşapament la greu şi
câteva mirosuri de pişat făcut pe gard,
mirosuri de maldăre de gunoi neridicate de domnul Prigoană
sau poate că acolo e altă firmă, mai scumpă la vedere
şi vrea,
cu tot dinadinsul,
ca Bucureştiul să fie cel mai frumos oraş al gunoaielor şi al mirosurilor.

Poemul continuă cu drumul în piaţă.
Si preoţii fac piaţa.
Am cumpărat salată verde si ceapă,
pentru că era prea verde şi prea mare şi mirosea şi bine,
peşte, un pui şi role de hârtie de şters pe mâini.

Şi ele sunt tot poem.
Ştiam că am pe blog câteva poeme care aşteaptă,
probabil să plece în vacanţă
şi vreo două, maxim trei adjective, acum, când este luna mai.

Poemul se lasă cu miros de peşte, chiar cu pâine caldă.
Poemul salută pe toţi enervaţii pe care i-am enervat astăzi pe blog
şi cărora o să le treacă până s-or însura.
Asta cu însuratul este o expresie românească.

Cert este că dacă ai flori şi nu le miroşi înseamnă că eşti încrezut de flori.
Sau mitocan de flori.
În orice caz florile,
dacă tot e să le miroşi,
atunci trebuie să le miroşi bine.

O noapte bună şi puteţi să mirosiţi flori!

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Did you like this? Share it: