Bătrâneţea e o parte din tinereţe sau din ciclul: Lăsaţi-ne aşa cum suntem!

Am pus fotografia cu cele două bătrâne, postată şi mai jos, într-un cont al nostru de imagini. Am preluat-o de pe un blog românesc şi când i-am scris o prescripţie acolo unde am pus-o, am scris ( aproximativ):”Dacă suntem tineri să nu credem că nu avem timp să fim bătrâni”.

Pentru că majoritatea candidaţilor la trafic pun tot felul de aiureli acolo, în special, femei goale, pentru că majoritatea sunt adolescenţi, a venit un X şi mi-a spus: „Ce d…, nu puteai să pui şi tu altceva, decât bălăriile astea?” Bălăriile ( e semn că avea nevoie de iarbă verde) erau două bătrâne singure, care stăteau la poartă pe o mică băncuţă.

Articolul de faţă este adresat celor care vor să rămână aşa cum sunt, adică neciopliţi şi nu vor, cu niciun chip, să se dezică de statutul lor de lepre. „A fi o lepră ordinară” este o expresie adâncă, românească şi ea arată un tip de om, care se ţine scai de o patimă sau o patimă se ţine scai de el, precum lepra de om.

Democraţia nu permite discriminarea ca eliminare a celui pe care tu nu îl placi. A te desolidariza de eretici şi de oameni păcătoşi e un precept evanghelic, pentru ca să nu devii şi tu ca ei. Dar a dori să elimini pe cineva cu totul din viaţă, a vrea ca cineva să nu existe acesta e sensul real al discriminării, al departajării de cineva, şi pe acel cineva îl dai morţii.

Moartea e o parte din tinereţe. Moartea e o parte din naşterea noastră. În Sfânta Icoană ortodoxă a Naşterii Domnului, Preasfântul Prunc Iisus e pus într-o iesle care arată ca un mormânt. Gura peşterii din icoană e neagră, pentru că e răutatea şi întunericul acestei lumi care nu pot înghiţi Lumina care a luat trup, Care S-a făcut trup, pentru ca să îndumnezeiască pe om.

Nu mă indignează răutatea şi înverşunarea împotriva copiilor, a bătrânilor, a celor cu handicap sau a celor demonizaţi, ci mă înfioră. Aceste glasuri de oameni tineri, care îşi permit să omoare prin vorbe ( şi dacă li s-ar da ocazia şi cu fapta; este evident acest lucru) au o alură foarte demonică, foarte dezumanizată. O femeie goală nu părea o bălărie, dar o bătrână ( şi individul cu pricina a avut sau are o bunică) nefericită este o bălărie, un rebut pentru el.

Stau şi mă gândesc de multe ori la generaţiile de acum, care îşi distrug viaţa cu mare patos…Vreau să văd membrii acestei generaţii îmbătrânind, pe patul morţii, vreau să văd care sunt prietenii ultimi ai lor, cine sunt cu ei până la groapă. Tinereţea ştie să îşi facă moartea mai aspră şi viaţa mai dezgustătoare ca nicicând. Miros de multe ori vieţile oamenilor şi unele put rău de tot.

Nu e o soluţie să vrei să rămâi un incult, un pătimaş, un dezaxat. Numai dacă dovedim, cu toţii, mari şi mici, că avem capul pe umeri, că suntem capabili să facem minuni ale iubirii în fiecare zi, minuni ale conştiinţei, ne putem bucura de numele de om. Nu mai zic de creştin. Dacă a fi om, cum spune românul, e lucru mare ( asta în accepţiunea omului nerenăscut, pătimaş) a fi creştin ortodox este o greutate uriaşă.

Însă oricât am fi de păcătoşi, normalitatea începe când nu vrei să omori viaţa, când nu vrei să îţi omori aproapele, când nu vrei să fărâmi lumea în care respiri. Cred că cei care înţeleg acest lucru, vor înţelege cum să îşi schimbe viaţa şi nu cum să rămână la fel.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.