Căldură, călduros, candoare

Căldura ne devastează întreaga fiinţă vara aceasta, care, după cum spun specialiştii, va fi cea mai lungă şi mai călduroasă din ultimii 30 de ani. Căldură mare, ne aminteşte de conţinutul sintagmei carageliane şi de berea din colţul străzilor de odinioară, dar şi de reclamele cu dusul la mare de acum, care vor mânca enormi de mulţi bani românilor.

Căldura de afară generează motivele pentru căldura dinăuntru, pentru căldura libidinală. În măsura în care mâncarea multă, lenea şi mândria sunt una lânga alta, aprinderile interioare nu sunt din cauza vremii ci din cauza voinţei.

Într-o staţie de maşină apare un părinte bătrân, îmbrăcat în reverendă, care nu transpira deloc iar pe lângă dânsul erau tot felul de mâneci scurte care transpirau numai când îl vedeau. Există un fel de a transpira sau de a-ţi fi cald, care se numeşte insuportarea/nesuportarea altuia.

„Mi-e cald, îmi vine rău”, e o strategie veche, în care o femeie dorea să cadă în braţele unui bărbat. Dacă el da semne că ar vrea să o prindă în braţe, atunci căderea devenea fapt. Însă dacă el se făcea că plouă, căderea se amâna pentru un altul.

Ştim langurosul: „sunt fierbinte!”, care nu are nimic de-a face cu dragostea ci cu banii. Poţi să ai fierbinţeală la cap şi atunci înseamnă că te doare capul. Poţi să ai aprinderi la piept şi atunci înseamnă că ai afecţiuni la inimă. Însă poţi fi şi trivial şi pervers în folosirea lui a fi cald.

El poate să îţi ţină locul cald. Tu poţi să îl saluţi călduros pe prietenul tău, datorită respectului sau al dragostei pentru el. În măsura în care te entuziasmezi pentru cineva atunci îl aplauzi cu căldură, cu emoţia inimii. Poţi primi de la un subaltern sau de la şeful tău un mesaj călduros sau poţi să ai o primire călduroasă din partea colegilor tăi după o realizare anume.

Numai că a avea candoare, înseamnă a emana curăţie sufletească, nevinovăţie a inimii. Părintele bătrân de care vorbeam avea candoare, nu privea trivial mânecile scurte dimprejurul lui şi nici nu dorea să le urmeze exemplul. Dânsul avea o privire curată, dreaptă a ceea ce vedea şi nu una galeşă.

A te privi galeş înseamnă a nu te privi drept, ci pervers. Candoarea copiilor, a oamenilor care se curăţesc de patimi, a oamenilor smeriţi e mirosul frumos care mă îmbată. A sta pe lângă un om care se curăţeşte de patimi este echivalentul cu a vedea cele mai frumoase locuri de pe pământ. Dacă am vedea oceanul, păduri tropicale, plante şi animale exotice, toate la un loc nu ar fi ca frumuseţea şi candoarea pe care un om duhovnicesc o revarsă în jurul său şi în noi.

Poţi să înlocui Marea Neagră cu o altă mare, poţi să bei apă de izvor din multe părţi…numai că frumuseţea unui om Sfânt nu este înlocuibilă, nu poate fi trasă la xerox, ci ea există numai în el. Un alt om duhovnicesc va fi altfel, nu va fi ca cel pe care tu îl iubeşti sau pe care îl cunoşti mai mult.

Candoarea e marca sincerităţii, a fragilităţii de gând şi de inimă. Un gând cuvios, venit dintr-o asfel de inimă curată e plin de frumuseţe şi de viaţă. Într-o lume ca cea de acum, care nu dă doi bani pe cuvinte, pe forţa cuvintelor, înţelegi în faţa unui om duhovnicesc, că cuvintele sunt o parte din el, că ele sunt tămăduitoare, că ele au puterea de a te scoate din Iad şi de a te face viu.

Căldura cere apă, dacă e căldura trupului. Căldura sufletului, fierbinţeala iubirii cere har şi adevăr. Dacă inima noastră e plină de râvna Casei Sale, dacă doreşte ca cerbul izvoarele apelor harului, atunci fierbinţeala aceasta e marca credinţei, a sfinţeniei. Fierbinţeala inimii curate naşte candoare, frumuseţe. Fierbinţeala inimii perverse naşte curvia. Aceeaşi fierbinţeală, în funcţie de alegerea şi orientarea noastră, naşte viaţa sau moartea.

Nu căldura naşte fierbinţeala păcătoasă a inimii ci părerea de sine şi mândria! Şi nu iubirea de bani sau insolenţa naşte fierbinţeala şi curăţia inimii, ci smerenia şi iubirea fără margini pentru Dumnezeu.

De fiecare dată, cuvintele au un fel unic al lor de a ne spune adevăruri, care nu este pervertit în cei care nu îşi pervertesc mintea şi inima.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.