Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 17 mai 2007

Cuvinte de dragoste

Tu ai spus mereu, dulcele meu Teolog,
că Teologia înseamnă slavoslovie, înseamnă cântare
şi că numai cântând atingi adevăratele cute ale dragostei pentru Dumnezeul nostru.
Voi toţi, Sfinţii mei preaiubiţi, aţi spus că
viaţa care cântă
este viaţa care e plină de bucuria Treimii
şi că Treimea se află acolo unde pacea este la ea acasă.

Da, recunosc, că acolo unde e Pacea noastră,
acolo este şi Raiul
şi că acolo unde e Fericirea noastră,
viaţa veşnică a început deja.

Inima mea cântă pentru că dragostea Ta o umple, Dragostea mea,
pentru că Tu eşti Iubire întreită,
Tu eşti iubire din veci şi până în veci.
Glasul omului nu poate spune ce faci Tu cu noi, cum ne schimbi,
cum ne umpli de lumină,
cum reverşi cerul, tainele lui,
în noi
şi ne laşi fără glas.

Inima mea numai se bucură, numai citeşte
glasul Tău din toate câte sunt
şi Îţi ascultă unduirile vorbelor Tale.

Tu faci să fie dragoste, puhoi de dragoste în inima noastră
şi umpli ceea ce noi dezumplem toată ziua,
ceea ce noi risipim din mila Ta.

Mila Ta este imensă: e ca oceanul care înghite orice lucru mic.
Mila Ta vine când noi nu mai găsim gânduri,
cînd noi nu mai ştim să fim lucizi,
când nu mai ştim să fim noi.
Mila Ta ne cercetează mereu, căci e dragoste mila Ta
şi mila Ta ne învaţă să vorbim despre Tine cu îndrăzneală.

Că de nu ne-ai fi întors Tu din ţara risipirii, Dumnezeul nostru,
cine ar fi putut,
ce braţ ne-ar fi scos de la duşmanii liniştii noastre?

Cine ne-ar fi scos din Iadul cel mai de jos, dacă nu Tu,
Cel ce ai venit din cer la noi, ca să ridici pe om la cele înalte?
Şi dacă Tu nu ai fi luat oaia cea rătăcită, pierdută prin munţi,
dacă nu ai fi luat lacrimile mele de pe faţă, ce bucurie
m-ar fi învăţat că Tu eşti bun?
Că cel care nu ştie că Tu eşti bun şi preabun crede că Tu eşti
un dictator.

Cel care nu crede că Tu eşti viu şi eşti viaţa noastră,
care nu ştie că Tu aprinzi inimile cu un foc ce nu se poate stinge
şi nimeni nu-l poate înţelege, crede
că Tu eşti sus şi nu vezi,
o, Tu cel ce vezi şi ştii toate câte sunt
şi nimic nu este ascuns de ochii Tăi adânci!

El Te pune la îndoială când nu ştie cine este el.
El Te pune între lucruri şi se întreabă despre Tine ca
despre o idee care stă în mintea lui sau pe care o caută în el,
fără să ştie că Tu eşti de necuprins pentru toţi.

El, Dumnezeule, rătăceşte, pentru că nu vede în inima lui
faţa Ta care îi zâmbeşte lui ca lumină,
ca soarele. El crede că întunericul care este,
îi dă dreptul să se întrebe de Lumina cea în trei sori,
de Lumina cea peste toate, de Creatorul său,
cu inimă netăiată împrejur.

Căci Tu îi tai împrejur pe ai Tăi, Tu îi faci să simtă
că singura Lumina eşti Tu şi că cel ce umblă întru Lumină
va dobândi viaţa cea veşnică, al cărei soare este Mielul.
Căci Tu, Cel ce ai îmbrăcat firea noastră,
lucrul mâinilor Tale, şi Te-ai dat pentru noi preţ de răscumpărare,
dai celor ai Tăi să poarte în ei moartea Ta, pentru ca
prin aceasta, prin omorârea mădularelor lor celor vechi
să se umple de strălucirea Ta cea veşnică.

Cum să fac, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu,
să fiu viu, eu, ticălosul?! Cine să mă ia de mână, în afară de Tine, ca să mă înveţe
viaţa, bucuria cea veşnică, fericirea ce nu are sfârşit şi e fără seamăn?!! Că Tu, Cel care ai
făcut pe om din ţărână şi l-ai împodobit cu neasemănarea măreţiei şi a harului Tău;
Tu care ai făcut toate cu cuvântul,
dai viaţă celor ca mine, care ne-am dezbrăcat de veşmântul luminos al nunţii Tale şi ne-am îmbrăcat în sacul peticit al mândriei noastre deşarte.

Tu eşti minunat în lucruri, Tu eşti puternic în faptă şi în cuvânt,
pe când noi suntem străini fără Tine, într-un pământ schilodit de secetă,
de seceta cuvântului mântuirii Tale. Fii cu noi, Viaţa lumii, ca trupul şi inima noastră să se umple de fericirea care Îţi cântă Ţie cântare de biruinţă!
Fii cu noi, ca să fugă de la noi vrăjmaşii Tăi, cei care Te hulesc pe Tine
şi care Îţi zic mereu: Doamne, Doamne…

Căci Tu eşti Dumnezeul dreptăţii şi al adevărului şi nu al fărădelegii.
Tu eşti Dumnezeul care faci minuni, Care desfaci pământul şi înghite pe cei netrebnici
şi faci vii pe cei care cad la Tine, Piatră care izvorăşti apa nemuririi.
Strică Tu, Iubitorule de oameni, strică gurile rele care învaţă neevlavia şi neascultarea!
Strică neiubirea dintre fraţi şi invidia cea satanică.

Căci cum să Te numim pe Tine, Domnul nostru şi pe Tatăl Tău, Tatăl nostru, şi pe Duhul cel Sfânt, pe Mângâietorul, pacea noastră, dacă noi suntem mereu război
şi nu pace, mereu vânt şi nu adiere uşoară?

Fii cu noi, Stăpâne, Doamne, ca trupul cel de pământ să se îmbrace în nemurire
şi cugetul nostru pământesc să se altoiască ca măslinul sălbatic,
pentru ca să dea roade întru Tine, roade de bucurie.
Căci aşa este fericirea Ta, Mântuitorul meu, pe care ne-o predai mereu,
e bucurie de adevăr,
e bucurie curată de Tine,
e fericire de mântuirea Ta şi
dor nespus, ca să vină ziua care nu se mai termină. Amin!

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Drumul care te duce, prietenul meu!

Nu încerca să îţi pierzi diferenţa.
Nu încerca să fii cel care nu poţi fi.
Fii măcar cel care reuşeşti să fii.

Gropile vieţii sunt nişte iatagane care îţi taie toată încrederea.
Încrederea ta e ca vântul care suflă în pânzele corabiei.
Dacă vei fi năucit de idei o să visezi numai neşanse.
Dacă vei fi muncit de neşanse vei avea numai idei,
idei hâtre,
idei contagioase.

Şi dacă tinereţea ta va deveni o epavă,
vai de bătrâneţile care nu au ce să-ţi mai spună!

Prietenul meu,
fii măcar autentic dacă nu un declanşator de conştiinţe.
Fii măcar tu
care mă vezi şi te văd,
care mâncăm cuvintele care ne dor,
ca şi când am fi două păsări care vin să bea apă,
două păsări tăcute.

Anotimpul nostru nu este efemer, chiar dacă trece!
Anotimpul nostru trece, chiar dacă rămânem
în inima lor
şi în privirea Lui.

Anotimpul nostru se coace
şi ne coacem ca spicele de secerat,
ne coacem ca merele ce vor fi culese,
ne transformăm din bărbaţi în mai bărbaţi,
din mai tineri în tot mai translucizi.

Nu te teme să fii pe drum,
pe drumul pe care nimeni nu a plecat cu mâna goală!
Nu te teme să fii în drum, mereu ca drumul, mereu ca înainte,
pentru că drumul Lui te poartă
şi vei ajunge o uşă pentru cei care vin spre tine.

Te temi să devii drum şi uşă altora?!
Te temi să fii desuet ca adevărul?!!
Te temi să fii sincer ca dragostea?!!!

Orice privit înapoi te scoate din drum.
Orice alergat aiurea te scoate din ritm.
Învaţă să ai ritmul acestui drum care te poartă
şi, inevitabil, te clarifică,
te face să vezi,
că tot ce am vorbit între noi
este mântuire.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno