Drumul care te duce, prietenul meu!

Nu încerca să îţi pierzi diferenţa.
Nu încerca să fii cel care nu poţi fi.
Fii măcar cel care reuşeşti să fii.

Gropile vieţii sunt nişte iatagane care îţi taie toată încrederea.
Încrederea ta e ca vântul care suflă în pânzele corabiei.
Dacă vei fi năucit de idei o să visezi numai neşanse.
Dacă vei fi muncit de neşanse vei avea numai idei,
idei hâtre,
idei contagioase.

Şi dacă tinereţea ta va deveni o epavă,
vai de bătrâneţile care nu au ce să-ţi mai spună!

Prietenul meu,
fii măcar autentic dacă nu un declanşator de conştiinţe.
Fii măcar tu
care mă vezi şi te văd,
care mâncăm cuvintele care ne dor,
ca şi când am fi două păsări care vin să bea apă,
două păsări tăcute.

Anotimpul nostru nu este efemer, chiar dacă trece!
Anotimpul nostru trece, chiar dacă rămânem
în inima lor
şi în privirea Lui.

Anotimpul nostru se coace
şi ne coacem ca spicele de secerat,
ne coacem ca merele ce vor fi culese,
ne transformăm din bărbaţi în mai bărbaţi,
din mai tineri în tot mai translucizi.

Nu te teme să fii pe drum,
pe drumul pe care nimeni nu a plecat cu mâna goală!
Nu te teme să fii în drum, mereu ca drumul, mereu ca înainte,
pentru că drumul Lui te poartă
şi vei ajunge o uşă pentru cei care vin spre tine.

Te temi să devii drum şi uşă altora?!
Te temi să fii desuet ca adevărul?!!
Te temi să fii sincer ca dragostea?!!!

Orice privit înapoi te scoate din drum.
Orice alergat aiurea te scoate din ritm.
Învaţă să ai ritmul acestui drum care te poartă
şi, inevitabil, te clarifică,
te face să vezi,
că tot ce am vorbit între noi
este mântuire.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *