Predică la Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic (325 d. Hr.)

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,

duminica de astăzi, o duminică a Teologiei prin excelenţă, ne propune să adâncim rugăciunea Domnului de la In. 17, 1-13. Ne propune să înţelegem ce însemnă proslăvirea Domnului mai întâi, adică tot ce a făcut Domnul ca să îndumnezeiască firea Sa umană şi care este rostul iconomiei mântuirii Sale cu noi.

Şi după cum se observă, duminica aceasta, în care se resărbătoreşte învingerea lui Arie de către cei 318 Sfinţi Părinţi de la Niceea, vine ca să puncteze faptul că Hristos e Dumnezeul nostru răstignit şi înviat, Fiul Tatălui şi nu o creatură, cum dorea al doilea Iuda, cum e numit Arie în cântările de la Vecernie. Pentru că Evanghelia de astăzi tocmai despre această relaţie din veci, a Fiului cu Tatăl, ne vorbeşte.

Preaslăvirea Fiului de către Tatăl nu este o problemă pusă în umbră de Sfinţii Părinţi, ci dimpotrivă e parte componentă a hristologiei şi a soteriologiei, adică a învăţăturii despre persoana lui Hristos şi a învăţăturii despre mântuirea noastră. Preaslăvirea Fiului de către Tatăl nu înseamnă decât trecerea Lui prin moarte, pentru ca să învie şi să îndumnezeiască trupul Său omenesc. Preaslăvirea Sa nu se referă la dumnezeirea ci la umanitatea Sa. Firea umană impropriată de Cuvântul este preaslăvită, este transfigurată, e umplută de slava cea veşnică a Fiului şi a Treimii.

Şi vă propun o citire a textului sub formă de comentariu, o citire comentată, pentru a pune în evidenţă conţinutul teologic al Sfintei Evanghelii de astăzi.

Părinte, a venit ceasul ca Tu să proslăveşti pe Fiul Tău, adică a venit ceasul pe care Îl aşteptăm Amândoi, acela al Patimilor Mele. Ceasul pătimirilor a venit şi acum e vremea să arăţi slava Ta întru Mine, ca prin Mine să fim proslăviţi Amândoi de către oameni. A venit ceasul ca oamenii să vadă că Eu sunt Fiul Tău, Căruia Tu i-ai dat stăpânire peste tot trupul, pentru că Eu Mi-am păstrat trupul fără prihană.

Pentru că Eu mă răstignesc pentru oameni, dau viaţă tuturor celor pe care Tu Mi i-ai dat Mie prin propria lor voie. Eu dau viaţă tuturor pentru că Eu sunt Viaţa. Viaţa veşnică înseamnă ca toţi să Te cunoască pe Tine, Preaiubite Tată al Meu, să Te cunoască prin experienţă în fiinţa lor şi pe Mine, căci Tu M-ai trimis pe Mine în lume ca să mântuiesc pe oameni.

Mântuirea înseamnă să cunoşti că Tatăl are un Fiu din veci şi că din Tatăl purcede din veci Sfântul Duh. Mântuirea înseamnă să experiezi în fiinţa ta slava Treimii, căci a cunoaşte înseamnă a vedea, a trăi, a te împărtăşi de sfinţenia lui Dumnezeu. A cunoaşte înseamnă a înţelege din experienţă şi a rămâne totuşi necuprins înţelesul experienţei. Ceea ce se poate cuprinde nu înseamnă experienţă ci idei. Ideile se nasc din experienţă şi nu invers, adică din idei să se nască experienţa. Atâta timp cât învăţăm idei nu avem nicio experienţă. Cât timp copiem din afară ideile, cât timp le memorăm nu ştim ce conţin ele înăuntru.

Pentru că aceasta e viaţa veşnică a cunoaşte pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul şi a cunoaşte înseamnă a experia prezenţa Lor în tine, a iubi Treimea, a fi mereu cu Ea. Dacă cunoaşterea ta nu e iubire, nu e adoraţie, dacă cunoaşterea ta nu înseamnă slavoslovie, dacă cunoaşterea ta nu înseamnă vers, imn de slavă, atunci Dumnezeu nu îţi vorbeşte şi tu nu ai inimă pentru El.

Şi Domnul spune că aceasta e viaţă veşnică şi nu numai un simplu mod de viaţă. A trăi bisericeşte legătura cu Treimea nu înseamnă doar a trăi, ci a trăi în ritmurile veşniciei, a trăi pe pământ şi în acelaşi timp în cer. Întraripată viaţă bisericească! Dumnezeiască viaţă neînţeleasă, pentru că nu e iubită şi trăită! Şi cum să nu fie dumnezeiască dacă noi stăm cu Sfinţii şi cu Îngerii în faţa Prea Sfintei Treimi şi dacă slujim împreună cu ei? Ce viaţă seculară avem noi, dacă ea e plină de har şi de mântuire? Căci aceasta e viaţa veşnică: să trăim în harul Treimii!

Eu Te-am preaslăvit, Tată, pe Tine, pe pământ, prin minunile şi cuvintele cu care am uimit pe toţi. Am săvârşit lucrul mântuirii, pe care Tu Mi l-ai dat să-l fac. S-au săvârşit toate, căci Stăpânul S-a întrupat din Fecioară, după cum au spus Prorocii, nu s-a găsit loc pentru El, L-a primit ieslea, apoi a fugit în Egipt pentru că a fost prigonit, pentru ca să revină şi să vindece casa lui Israel. El, Cel care nu avea unde să-Şi plece capul a vindecat pe orbi şi pe ologi, pe demonizaţi şi pe gârbovi, a propovăduit Împărăţia lui Dumnezeu, a vestit pe Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, a chemat pe toţi la Biserica Sa, ca toţi să fie o turmă şi un Păstor.

S-au săvârşit toate, Tată. A venit vremea, Părintele Meu, să proslăveşti trupul şi sufletul Meu cu slava pe care am avut-o şi o am cu Tine mai înainte de a fi lumea, din veci. Am arătat numele şi persoana Ta oamenilor pe care Tu Mi i-ai dat din lume, pentru că ei au vrut să Mă iubească pe Mine ca pe Tine. Pentru că Te-au iubit pe Tine M-au iubit şi pe Mine, Creatorul lor. Pentru că Tu eşti Tatăl Meu şi Eu Fiul Tău, cunoasc că toate sunt ale Tale ca şi ale Mele.

Le-am dat cuvintele Tale, pentru că cuvintele Tale sunt viaţă dacă le întrupează cineva. Apostolii Mei au crezut în Tine şi în Mine. Au simţit puterea dumnezeirii Mele cei pe care i-am vindecat, cei cărora le-am vorbit. Cei care au auzit grăuntele cuvintelor Tale, au dat rod după darul dat lor. Cuvintele Tale au căzut pe sol bun în cei pe care Mi i-ai dat. Şi pentru ei Mă rog, pentru Apostolii Mei Mă rog, pentru că sunt şi ai Tăi, Părinte Sfinte. Căci noi avem toate în comun, căci fiinţa noastră e comună. Şi cel care Ne iubeşte ştie că fiinţa Noastră e una, pentru că Eu mă preaslăvesc în ei, îi încredinţez de adevărurile Noastre spre mântuirea lor.

Cei încredinţaţi sunt umpluţi de viaţa cea veşnică. Cei încredinţaţi trăiesc veşnicia în trup. De aceea, pentru unii ca ei moartea e un câştig, pentru că e trecere la tot mai multă viaţă. Cei care trăiesc încredinţarea adevărului, adică viaţă de sfinţenie, se văd în lume, dar ai Treimii. Pentru că Eu vin la Tine prin cruce, pentru că vin Jerftă fără prihană, bună mireasmă adusă Ţie, păzeşte-i pe Apostolii Mei, ca ei să fie una în cugetele şi în inimile lor, după cum Noi suntem una.

Şi ei pot fi una, o singură turmă şi un neam împărătesc, pentru că Eu sunt Păstorul şi Domnul lor. Eu i-am păzit cât am fost cu ei în lume, lângă ei, ca Dumnezeu întrupat, şi n-a pierit niciunul, în afară de Iuda vânzătorul, fiul pierzării, după cum a spus Scriptura cea veche. Şi pentru că acum vin la Tine şi venirea Mea îi va face pe ei să Se bucure când o vor înţelege, fă ca bucuria Mea întru ei, bucuria şi veselia mântuirii să fie deplină în ei, desăvârşită.

Finalul, verstul 13, rămâne un accent pus pe bucurie, pe bucuria lui Hristos Dumnezeu de noi, dacă ştim să fim una, să ne simţim fraţi, să ne iubim şi să ne respectăm dumnezeieşte. Cine aude astfel de cuvinte şi ne mai crede idealişti înseamnă că nu a înţeles nimic din viaţa bisericească. Viaţa Bisericii e viaţa Treimii, e viaţa veşnică trăită în faldurile istoriei, este mărgăritarul ascuns în inimă, este focul ascuns în oasele şi măruntaiele noastre, care arde toată necurăţia şi care ne va îmbrăca pe deplin, cu totul, când Domnul va veni întru slavă, să judece viii şi morţii.

A fi idealist nu înseamnă a fi creştin ortodox! Ortodoxia este experienţă directă, e luare de contact la maximum cu taina şi frumuseţea lui Dumnezeu, cu măreţia copleşitoare a puterii şi a luminii Sale. Ortodoxia înseamnă să trăieşti minuni în viaţa ta şi să fii mereu doxologic, mereu cu gura plină de măririle aduse lui Dumnezeu.Pururea, spune Prorocul, e lauda Lui în gura mea. Pururea, mereu, tot timpul găsesc motive, am motive să laud pe Dumnezeu şi când fac cele bune şi când mă ridică din căderea păcatelor mele.

Realismul duhovnicesc al acestei duminici este de fapt râvna copleşitoare a Sfinţilor Părinţi de la Niceea care au zdrobit filosofia demonică a ereticului Arie, care strica Treimea şi o făcea o persoană, numai Tatăl, iar pe Fiul şi pe Duhul îi vedea ca fiind creaturi aparţinând temporalităţii. Dumnezeul lui Arie avea multe în comun cu acel Unul singur şi rece al evreilor şi al mahomedanilor. Dacă punem pe „nemuritor şi rece” al lui Eminescu în dreptul Dumnezeului filosofat de Arie, avem tabloul lamentabil al teologiei sale.

Şi Arie nu era un om incult ci un filosof strălucit, cu multă putere de convingere. Însă punctul de plecare al teologiei sale eretice nu era Evanghelia ci filosofia păgână, fapt pentru care Fiul şi Duhul erau mai mult puteri ale Unului,acest Unu foarte iubit de mulţi dar nu şi Treimea. Şi dacă doriţi să evaluaţi vreodată filosofia raţionalistă a ultimilor 2000 de ani, vă rog să fiţi atenţi la ce vogă are Unul păgân în detrimentul Treimii revelate de Fiul. Pentru că oamenilor le place să jongleze cu ideile lor, cu fantasmele lor, decât să se supună dogmei, adevărului paradoxal al dogmei Treimii, în care Dumnezeu e din veci întreit în persoane dar aceste persoane au în comun o singură fiinţă.

Treimea nu intră în capul oamenilor care se încăpăţânează să creadă că noi putem să înţelegem adevăruri despre noi şi despre existenţă în afara Revelaţiei dumnezeieşti şi a luminării noastre de către El. Penibilul gândirii filosofice e că se propune iniţiatoare de realităţi când demersul filosofic onest are menirea tocmai de a descoperi calea către adevăr prin experienţă. Noi nu putem să cunoaştem ceea ce nu ni se descoperă! Şi fără luminare dumnezeiască ne învărtim în gol, ca evreii timp de 40 de ani prin pustiu. Pentru că fără El nu se poate face nimic stabil, pentru că El este stabilitatea, El este tăria universului şi a noastră, fundamentul tuturor.

Filosofia reală este o cale către credinţă, un antreu şi nu un punct final. Căutarea trebuie să ducă la certitudini şi nu la un pustiu sufletesc. Filosofia seculară însă, care este o excrescenţă teologică diluată, o sumă de erezii pastişate, nu poate să spună nimic creştinismului autentic, pentru că în Hristos S-au rezolvat toate neînţelegerile reale ale omului. Filosofia a fost bună până la Hristos. De aici încolo, filosofia de după Hristos, demersul filosofic de după Hristos devine un tip de discurs sectar, un fel de mentalitate gnostică/agnostică, care îşi propune să caute, pentru că nu vrea să accepte, nu pentru că nu există adevăr şi mântuire.

Omul nu mai are ce să caute atâta timp cât a fost căutat şi găsit, mântuit de Păstorul cel bun, Care are grijă de oile Sale. Ce ontologie, ce teleologie, ce axiologie mai bună poate exista decât cea care te face veşnic? Dacă căutarea are un capăt, dacă vrea un răspuns, ce răspuns mai credibil poate afla omul, dacă nu acceptă adevărurile Creatorului său?

Sistemul filosofic al lui Kant, al lui Hegel, al lui Nietzsche sau Kierkegaard nu dau niciun fel de certitudine în comparaţie cu această experienţă a vieţii veşnice pe care o trăim noi în Biserică. Am privit cu zâmbetul pe buze de la un moment dat, tot efortul omului de a se situa în afara voii lui Dumnezeu, care e destinat, fatalmente, dezastrului. Adevărul căutării omului trebuie să constea în împlinirea lui. Moartea e adevărul omului. Dacă moartea ne găseşte plini de bucurie, de aşteptare a întâlnirii cu Domnul, atunci a meritat să fii citit mii de tomuri toată viaţa!

Moartea e adevărul vieţii. Pentru că adevărul vieţii este experienţa vieţii veşnice în noi, trăirea intimităţii cu Dumnezeu în noi. Dacă Părinţii Bisericii au luptat cu ereticii e pentru aceea ca să păstreze adevărul credinţei necenzurat, întreg. Pentru aceste adevăruri, că Treimea e din veci, că Hristos e Dumnezeu şi om deplin, că în Biserică sunt Sfintele Taine ale mântuirii, că există viaţă veşnică şi judecată, s-au dus lupte imense cu diferiţi şmecheri ai istoriei, care inventau noi şi noi opinii despre cele ale lui Dumnezeu.

Dacă acum, în duminica a şaptea după Paşti, sărbătorim victoria împotriva ereticului Arie, odată cu această victorie, Biserica trăieşte, retrăieşte toate victoriile împotriva ereticilor de ieri şi de astăzi. Şi de aceea am spus că astăzi e o duminică deplin teologică, pentru că e o victorie a credinţei, a Teologiei împotriva necredinţei, a ateismului şi a ereziei. Sărbătorim dumnezeieşte o astfel de zi, dacă începem să fim atenţi şi să gândim şi să cunoaştem adânc dogmele şi credinţa noastră ortodoxă. Noi cunoaştem trăind credinţa, pe măsură ce o cunoaştem o trăim şi ne bucurăm întru ea.

Bucuraţi-vă dar întru Domnul pentru ca bucuria noastră să fie deplină! Bucuraţi-vă cu conştiinţa că bucuria e a unităţii şi a păcii, că bucuria e a smereniei şi a sfinţeniei! Iar dacă conştientizăm că nu avem atâta bucurie în noi cât ne cere Domnul, rugaţi-vă ca să fiţi umpluţi de bucuria cea veşnică, care întrece orice minte. Dumnezeu să vă umple cu harul Său, El, Tatăl nostru, Care e slăvit împreună cu Fiul şi cu Duhul Său, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Cursul de Teologie Dogmatică al ÎPS Ioan Zizioulas

Îl găsim aici, în fomat html, în limba engleză.

Cuprinsul:
Α. ON DOGMATICS AND DOGMAS

1. Definition – Sources – Content and Method of Dogmatics:

a. Form and character of Dogmatics

b. Dogmatics as Hermeneutics (Interpretational)

c. The Dogmatics method

2. The term: «Dogma» and its significance

3. The affiliation of dogmas to the Holy Scriptures

4. The work of the Holy Spirit in the phrasing of the dogmas

5. The work of the Church in the phrasing of the dogmas

6. The prestige and the authority of the dogmas

Β. ON COGNIZANCE AND FAITH

I. On cognizance:

1. Cognizance of things

2. Cognizance of God

3. Cognizance through the Son and Logos

4a. Cognizance «in persona» part 1: The element of Freedom

4b. Cognizance «in persona» part 2: The element of Love

II. On faith
C. ON GOD

1. The biblical premises

2. Basic principles of Patristic teaching:

a. Up to the Cappadocian Fathers

b. The contribution of the Cappadocians

c. Augustine’s views

d. Discerning between „Theology” and „Providence”

e. Existential interpretation

D. SUPPLEMENT

1. Discernments of the Cappadocians on the “being” of God:

a. The “whatever”, the “what” and the “how” of God

b. “Essence”, “energy” and “persona”

2. The transferal of the terms “essence”, “Energy” and “Persona” into Theology (The problem of freedom)

a. The prerequisites of the Patristic Synthesis

b. The contribution of the Cappadocian Fathers – The patristic notion of the persona

c. Augustin’s theology and the problem of the Filioque

d. The theological problem of the Filioque

e. The Filioque in Theology and in Providence

f. The dogma of creation

1. The problem of Gnosticism

2. The correction of Platonic ideas by the Christian faith

Ε. ON CREATION, SALVATION, CHRISTOLOGY AND ECCLESIOLOGY

1. The dogma regarding Creation

2. Creation from nil

3. Existential consequences of the dogma on Creation

4. The consequences of man’s downfall

5. Christology

6. Salvation

7. Ecclesiology

F. ECCLESIOLOGICAL TOPICS

Introduction

Questions

1. Orthodox Ecclesiology topics

A. The eschatological identity of the Church

B. “Therapeutic” or “Liturgical” Ecclesiology. The synthesis of Saint Maximus the Confessor

Questions

C. The Trinitarian basis of Ecclesiology

D. Imagery in ontology

Questions

Ε. Formation and structure of the Church

F. The Local and worldwide Church – The Synodic institution

G. The functions of the Church

Questions

2. Commentary on Western Ecclesiology

Α. The dialectics of “the one” and “the many”. The priority of a universal Church

Β. The problem of priority between Christology and Pneumatology (of the Spirit)

Ecclesiological consequences

C. History and Eschatology

Questions

G. WESTERN THEOLOGY

Texts by Rev. John Zizioulas (Addendum)

(The Dogmatics – Theology – Filioque – Ecclesiology – Christology – Pneumatology of Western Theology)

1. Introductory, basic characteristics of Western thought

2. Theology and Providence in Western thought

3. The problem of the Filioque

4. The existential repercussions of the Filioque

Pr. Dorin

Mitropolitul Irineu Mihălcescu

Portretul unui decan al Facultăţii de Teologie din Chişinău

MIHĂLCESCU Irineu (Ioan din Botez) (24.04.1874, Valea Viei, jud. Buzău –3.04.1948, mănăstirea Agapia), ierarh, pedagog, scriitor, traducător, apologet şi istoric.

Este fiu de preot.

A primit studiile secundare la Gimnaziul din Buzău (1887-1889). Studiile de specialitate le –a făcut la Seminarul din Buzău (1889-1891), Seminarul “Central” din Bucureşti (1891-1895) şi la Facultatea de Teologia a Universităţii din Bucureşti (1895-1899), unde susţine teza de licenţă Sinodul al III-lea ecumenic ţinut în Efes la anul 431 d.Hr. (1889).

Cu sprijinul episcopului Gherasim Timiş, obţine o bursă pentru a-şi facă studiile de specialitate la diferite universităţi din străinătate, urmând Facultatea de Teologie şi Filozofie din Berlin şi Leipzig (1901-1904). A susţinut doctoratul la Filozofie la Leipzig , cu tema: Darlegung und Kritik der Religionsphilosophie Sabatiers ( 13 iunie 1913).

A participat la Congresul Alianţei universale pentru înfrăţirea popoarelor prin Biserică (Praga, 1928) şi la diferite conferinţe în străinătate, prin care a făcut cunoscută Ortodoxia în cercurile eterodoxe din Apus.

A susţinut şi încurajat tinerele talente. Astfel la propunerea lui, Ioan Gh. Savin în 1910 a fost trimis pentru studii în Germania. Hirotonia preoţească a primit-o în 1923.

Încă fiind student la Facultatea de Teologie din Bucureşti a activat ca preparator de Limbă greacă la Seminarul “Central” din Bucureşti (1894-1900), apoi ca secretar la Internatul teologic din Bucureşti (1900-1901). Î

ntors din străinătate, începând cu 1904 până în 1939 a fost titularul catedrei de Teologie dogmatică şi fundamentală la Facultatea de Teologie din Bucureşti de două ori fiind chiar decanul Facultăţii (1927-1929, 1933-1936). Doi ani a deţinut postul de decan al Facultăţii de Teologie din Chişinău (1926-1927). Mai bine de 35 de ani din viaţă au fost dedicaţi activităţii pedagogice.

În 1936 este ridicat la treapta de arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu titlul “Târgovişteanul”. De la 1 noiembrie 1938 devine locţiitor de episcop al Râmnicului Noul Severin – cu titlul “Craioveanul”, iar din noiembrie 1939 locţiitor arhiepiscop şi mitropolit al Olteniei cu titulatura Râmniceanul. La 29 noiembrie 1939 este ridicat în scaunul de mitropolit al Moldovei şi Sucevei.

Ca mitropolit al Moldovei şi Sucevei, a păstorit în împrejurările grele cauzate de al doilea război mondial, teatrul operaţiunilor de război ajungând şi pe teritoriul eparhiei sale. În timpul păstoririi lui au avut loc serbările prilejuite de împlinirea a 300 de ani de la Sinodul de la Iaşi. Datorită îndrumărilor lui, s-a ridicat mult nivelul revistei eparhiale “Mitropolia Moldovei”. La 16 august 1947, bătrân şi bolnav, mitropolitul Irineu s-a retras din scaun, plecând la mănăstirea Agapia, unde a şi murit, la 3 aprilie 1948. El rămâne în istoria Bisericii Ortodoxe Române ca unul din cei mai mari teologi.

Chiar şi o consemnare a lucrărilor sale principale este greu de făcut. Amintim totuşi: Compendiu de teologie simbolică, Bucureşti, 1902; Darlegung und Kritik der Religionsphilosophie Sanatiers, Bern, 1903; Thisavros tis Orthodoxias. Die Bekenntnisse und Wichtigsten Glaubenszeugnisse der griechisch – orientalischien Kirche, im Oroginaltext, nebst einleitenden Bemerkungen… Leipzig, 1904 (Cuprinde Hotărârile Sinoadelor ecumenice cu privire la credinţă. Mărturisirile lui Ghenadie Scolarul, Petru Movilă, Dositei, Mitrofan Kritopulos, Ciril Lucaris, Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur ş.a.); Studiu asupra raportului dintre religiune şi moraliate, Bucureşti, 1904; Cosmogoniile popoarelor civilizate din antichitate; Cosmogonia biblică şi cosmogonia ştiinţifică modernă, Piteşti, 1907; Cunoaşterea lui Dumnezeu din studiul naturii neînsufleţite, Bucureşti, 1910; Două schiţe apologetice, Bucureşti, 1911; Anul naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Bucureşti, 1915; Mărgăritare biblice pentru copii, Bucureşti, 1915; Viaţa Mântuitorului alcătuită după cele patru Evanghelii canonice, Bucureşti, 1915; Catehismul creştinului ortodox, Bucureşti, 1918 (ed. A IV-a, 1931); Mărgăritare creştine adunate de…, Bucureşti, 1925; Curs de Teologie Fundametală. Note după prelegeri…I. Fiinţa şi originea religiunii. II. Istoria religiunilor; Bucureşti; 1925-1926 (reeditat sub titlul: Curs de Teologie Fundamentală sau Apologetică, vol. I, Bucureşti, 1932); La Theologie simbolique au point de vue de l’Eglise Orthodoxe Orientale, Paris, 1932; Educaţia morală prin lecturi: Bucăţi alese din scriitorii români şi străini, 2 vol., Bucureşti, 1934-1935;Curs de Istoria religiunilor şi Teologie Fundamentală, Bucureşti, 1935; Rânduiala şi tâlcuirea pe scurt a Sfintei Liturghii, Râmnicu Vâlcea, 1935; Apărarea credinţei. Lecturi apologetice, Bucureşti, 1937; Teologia luptătoare, Bucureşti; 1941 (ediţia a II-a, Editura episcopiei Romanului şi Huşilor, 1994); Istoria religiunilor lumii, Bucureşti, 1946.

În colaborare cu Dr. Petru Barbu a scris o serie de manuale de Religie pentru clasele IV-VI primare, Manuale de Religie pentru liceele teoretice: Istoria sfântă a Vechiului şi Noului Testament (cl. I), Parabole şi învăţăturile Domnului nostru Iisus Hristos (cl. A II-a), Istoria bisericească universală (cl. a III-a), Istoria Bisericii Române (cl. IV, după N. Dobrescu), Dogmele Bisericii creştine ortodoxe (cl. V-a), Morala creştină (cl. VI-a), Apologetica (cl. VII-a), toate în mai multe ediţii; Explicarea Evangheliilor (cl. a III-a de seminar), Istoria universală (pentru cl. III-a de seminar); Istoria bisericească universală (cl. a V-a de seminar), Manual de Teologie Dogmatică (cl. a VI-a de seminar); în colaborare cu Emilian Vasilescu şi Nicolae Chiţescu, scrie o serie de manuale pentru liceele industriale de băieţi şi fete (cl. I – VI).

Tot lui aparţin numeroase alte studii, traduceri (din Bernardin de Saint Pierre, H. Sienkiewicz, C. Flammarion ş.a.), cronici, recenzii, note, dări de seamă, numărul lor ridicându-se la peste 600.
Bibliografie selectivă.

1.Didilescu Constantin P. P.S. Irineu Mihălcesu apărător al credinţei, în Raza de lumină, an. X, nr. 1-4, 1938.

2.Vasilescu, Emilian. Bibliografia P. S. Arhiereu Irineu Mihălcescu Craioveanu, în Studii Teologice, an. VII, 1938-1939.

3. Prof. Chiţescu, Nicolae. Moartea fostului mitropolit al Moldovei Irineu Mihălcescu, în Biserica Ortodoxă Română, an. LXVI, nr. 3-4, 1948.

4. Păcurariu, Mircea. Dicţionarul teologilor români, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996.

Articol semnat de Nicolae Fuştei
Preluat cf: sursa.

Pr. Dorin

Bibliografie pentru Teologia Dogmatică Ortodoxă

Bibliographie

I. Quellen

1. Sfânta Scriptură – Bukarest 1988.

2. Das Neue Testament (Einheitsübersetzung) – Stuttgart, 1979.

3. Ceaslov – Bukarest, 1990.

4. Liturghier – Bukarest, 1980.

5. Molitfelnic – Bukarest, 1992.

6. Octoihul Mic – Sibiu, 1991.

7. Penticostarul – Bukarest, 1953.

8. Osterjubel der Ostkirche (Pentekostarion), aus dem griechischen Originaltext übertragen und 1940 in zwei Bänden herausgegeben von Pater Kilian Kirchhoff, Verlag Regensburg, Münster, 1961.

9. Hl.Johannes Chrysostomus, Cuvântări la praznice împărăteşti, Bukarest, 1942.

II. Studien und Zeitschriften

1. Andronikof C., Le Cycle Pascal, Lausanne und Paris, 1985.

2. Athanasie D., Sf. Teodor Studitul – Viaţa, activitatea şi operele sale, Bukarest, 1940.

3. Bianu I. und Hordoş N., Bibliografia românească veche, 1. Band, Bukarest, 1903.

4. Ebd., Bibliografia românească veche, 2. Band, Bukarest, 1910.

5. Bianu I., Hordoş N. und Simionescu D., Bibliografia românească veche, 3. Band, Bukarest, 1912-1936.

6. Bianu I. und Simionescu D., Bibliografia românească veche, 4. Band, Bukarest, 1944.

7. Bindiu O., De la cuvânt la faptă – Predici la duminicile de peste an, Bukarest, 1991.

8. Branişte E., Cincizecimea în viaţa credincioşilor, in M B. XIV (1964), Nr. 4-6, 125-323.

9. Ebd., Liturgica generală, Bukarest, 1933.

10. Ebd., Liturgica specială, Bukarest, 1980.

11. Ebd., Predică la Sfânta Treime, in M O. XV (1963), Nr. 5-6, 291-497.

12. Brătian I. D., Predică la Pogorârea Sfântului Duh, in M O. XV (1963), Nr. 5-6, 291-497.

13. Bria I., Curs de dogmatică, Sibiu, 1996.

14. Ebd., Eclesiologia comuniunii, in S T. XX (1968), 623-768.

15. Bunea I., Cuvânt de învăţătură la duminici şi sărbători, Sibiu, 1983.

16. Cireşanu B., Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici Ortodoxe Creştine de Răsărit, 2. Band, Bukarest, 1910.

17. Chiricuţă T., Anul în predici, Bukarest, 1996.

18. Clément O., Trupul morţii şi al slavei, übersetzt von Sora Eugenia Vlad, Bukarest, 1996.

19. Costa M. de Beauregard, Dumitru Stăniloae – Mică dogmatică vorbită – Dialoguri la Cernica, übersetzt von Ică I., Sibiu, 1995.

20. Dură N., La duminica a şaptea după Paşti, in T B. XXX (1981), Nr. 6-8, 425-636.

21. Eufrosin P., Predici şi cuvântări, Bistriţa-Kloster, 1993.

22. Evdochimov P., Rugul aprins, Timişoara, 1994.

23. Gabriel B., Practica rugăciunii personale după tradiţia Sfinţilor Părinţi sau Comoara în vase de lut, übersetzt von Ică I., nach dem deutschen Original Irdene Gefäße. Die Praxis des persönlichen Gebetes nach der Überlieferung der heiligen Väter, Sibiu, 1994.

24. Ebd., Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau Celălalt Paraclet, Übers. Ică I., nach dem deutschen Original Der Andere Paraklet. Die Ikone der Heiligen Dreifaltigkeit des Malermönches Andrej Rubljov, Sibiu, 1997.

25. Grigorie G. C., Predici la sărbătorile bisericeşti, Arad, 1925.

26. Patriarch Iustin, Pastorală de Sfintele Paşti, in B O R. CI (1983), Nr. 5-6, 309-452.

27. Mindszenty J., Die Mutter, Luzern, 1949.

28. Mitrofanovici V., Liturgica Bisericii Dreptcredincioase de Răsărit, überarbeitet und herausgegeben von Tarnavschi T., Cernăuti, 1909.

29. Moldovan I. D., Invăţătura despre Sfântul Duh în Ortodoxie şi preocupările ecumeniste contemporane, in M A. XVIII (1973), Nr. 7-8.

30. Ebd., Teologia Invierii în opera Sfântului Maxim Mărturisitorul, in S T. XX (1968), Nr. 7-8, 487-622.

31. Ebd., Teologia Duhului Sfânt după catehezele Sfântului Simeon Noul Teolog in S T. XIX (1967), Nr. 7-8, 390-552.

32. Negulescu M., Predici la duminici şi sărbători, 1991.

33. Oancea Z., Popasuri omiletice, Sibiu, 1976.

34. Păcurariu M., Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Lehrbuch für theologische Seminare, Sibiu, 1972.

35. Ebd., Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Lehrbuch für die theologischen Fakultäten, 2. Band, Bukarest, 1994.

36. Plămădeală A., Tâlcuiri noi la texte vechi, Sibiu, 1983.

37. Ebd., Cuvinte la zile mari, Sibiu, 1989.

38. Serafim P., Iesit-a semănătorul, Sibiu, 1948.

39. Quenot M., La Résurrection et l’Icone, Mame, 1992.

40. Sârbu G., La Inălţarea Domnului, in T B. XXIX (1970), Nr. 5-6, 425-636.

41. Schütz C., Praktisches Lexikon der Spiritualität, Freiburg – Basel – Wien, 1988.

42. Stăniloae D., Ascetica şi mistica ortodoxă, 1. Band, Ascetica, Johanneskloster, Alba Iulia, 1993.

43. Ebd., Ascetica şi mistica ortodoxă, 2. Band, Mistica, Johanneskloster, Alba Iulia, 1993.

44. Ebd., Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos, Sibiu, 1991.

45. Ebd., Iisus Hristos sau restaurarea omului, Craiova, 1993.

46. Ebd., Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt, Sibiu, 1995.

47. Suciu D. C., Slujba Sfintelor Paşti de la început până azi, in B O R. CI (1983), Nr. 5-6, 309-452.

48. Todoran I. und Zăgrean I., Teologia dogmatică, Lehrbuch für die theologischen Seminare, Bukarest, 1991.

49. Vintilescu P., Despre poezia imnografică din cărţile de ritual şi cântarea bisericească, Bukarest, 1937.

50. Vornicescu N., Scrieri patristice în Biserica Ortodoxă Română până în secolul al XVII- lea, Craiova, 1983.

51. Kallistos W., Ortodoxia, calea dreptei credinţe, übersetzt von E. Chiosa, G. Jacotă und D. Alincăi, Iaşi, 1993.

Cf. sursa.

Pr. Dorin