Am ajuns fiecare dintre noi în puncte nodale ale vieţii noastre, adică acolo unde se împarte viaţa în două. Trebuie să optezi. Trebuie să votezi cu un drum. Întotdeauna e greu şi întotdeauna Dumnezeu ne călăuzeşte spre ceea ce ne este propriu. Înţelegem mult mai târziu că alegerile au fost cele care trebuiau.

Alegerea unei şcoli, alegerea vocaţiei proprii, alegerea soţiei sau a Mănăstirii, alegerea unui post şi alegerea de a face un anume gest te pune în faţa faptului de a câştiga ceva şi de a pierde altceva. Când câştigăm ceva, inevitabil şi pierdem altceva. Câştigăm un post de conducere, avem mai puţin timp liber. Alegem să fim monahi, nu putem să avem copii. Vrem să fim reprezentativi, atunci trebuie să ne specializăm mai mult decât alţii în domeniul nostru de activitate şi asta înseamnă epuizare continuă.

Şi chiar când alegem bine, nu se termină efortul alegerii. De fapt tocmai atunci începe. Ai ales odată ceva şi trebuie să continui alegerea pe care ai făcut-o. Alegerea impune o continuă alegere.

Dar pentru a alege bine trebuie să vezi semnele din jurul alegerii. Creştinii ortodocşi se roagă în mod special şi îndelung pentru marile noduri ale vieţii lor, pentru marile alegeri. Smerenia acestor rugăciuni primeşte de fiecare dată un răspuns din partea lui Dumnezeu, indiferent dacă vine mai devreme sau mai târziu. Rugăciunile noastre prin care cerem lămurire, îndemn, conducere pe o anumită cale sunt însoţite de semne din partea lui Dumnezeu. Simţim că vrem ceva, auzim lucruri care merg în aceeaşi direcţie cu dorinţa noastră sau apar oameni care ne împing la aceeaşi alegere pe care o dorim şi noi.

Acestea sunt semne din partea lui Dumnezeu pentru noi. Mulţi simt în inima lor că au primit răspuns, alţii primesc vise sau se întâmplă minuni lămuritoare. Primim luminări ale minţii şi o privire de sus a perspectivei pentru care optăm.

Cei care cunosc Noduri şi semne, volumul de versuri al lui Nichita Stănescu, înţeleg că perspectiva noastră asupra celor două substantive plurale nu e filosofică ci teologică. Ajungem la un nod al vieţii noastre, în faţa unei alegeri şi aşteptăm semnele care să ne indice direcţia, semnele din partea lui Dumnezeu. Şi a trăi sub influenţa directă a semnelor din partea lui Dumnezeu înseamnă a trăi sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a providenţei Sale.

Când scriu cu mâna, pe hârtie, îmi aduc aminte de multe ori îndemnul cuiva din trecutul meu care mă îndemna la alineate. Începe de la capăt, scrie frumos, şi nu pune cratimă când începi un rând nou: glasurile trecutului în prezent. Alineatul era ca unghiile tăiate şi batistuţa curată. Dacă ştiai să faci alineate, adică să faci o distincţie grafică între începutul frazei şi corpul ei, prin aceea că primul rând începea mai de la dreapta însemna că ştii să vezi frumosul când scrii.

Caligrafia, atunci când nu e manie, ci o expresie a frumuseţii interioare, are adânc îmbibată în ea grija de a-ţi urma alegerile. Ca să scrii frumos, caligrafic ( caleos + graficos = scris frumos) nu trebuie să faci numai alineate şi apoi să scrii cu picioarele, ci trebuie să începi, să continui şi să sfârşeşti cu un scris frumos, impecabil, îngrijit, atent.

Ce au în comun cele trei membre ale titlului meu? Continuitatea. Ajungem mereu la noduri, la alegeri, alegem urmând semnele lui Dumnezeu şi ale oamenilor pentru a face alineate, începuturi frumoase în viaţa noastră.

Un om fără alineat e un om în costum impecabil dar care nu ştie să vorbească decât abjectiv.
Un om care nu are noduri în viaţa lui, care nu are alegeri e un om care are prea puţine lucruri autentice de spus altora.

Un om care nu ascultă semnele din viaţa lui, îndemnurile lui Dumnezeu, este un om nefericit, pentru că nu îşi alege binele niciodată.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Did you like this? Share it: