Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 27 mai 2007

Praznicul Pogorârii Sfântului Duh şi cel al Preacuratei şi Preasfintei Treimi, Dumnezeul nostru

Preaiubiţii mei,

vom încerca astăzi să vedem semnificaţiile adânci ale acestor două praznice, pe deplin teologice, pe deplin dumnezeieşti, în care reactualizăm venirea Duhului peste Sfinţii Apostoli şi mărturisim adevărul necenzurat al Dumnezeului nostru, că este Treime şi unime de fiinţă, că este întreit în persoane dar unul după fiinţă. În istoria Bisericii, Sfinţi Părinţi au ţinut cuvântări copleşitoare la aceste preasfinte praznice, pentru că au fost cu totul plini de încredinţarea că fără aceste înţelegeri pe care ni le dau aceste două praznice noi nu putem să avem mântuire.

În primul rând pogorârea Sfântului Duh, după prorocia şi făgăduinţa Domnului, i-a umplut pe Apostoli de harul îndumnezeirii, de harisma vorbirii în limbi şi a facerii de minuni, de înţelepciune înaltă şi de Teologia cea de sus şi prin acestea toate, pescarii s-au făcut vânători de oameni, cum spune troparul de astăzi şi au adus pe toţi în turma Bisericii.

Pentru că iconomia mântuirii era aceasta, ca atunci când Hristos Se preaslăveşte prin moartea, învierea şi înalţarea Sa la cer, când firea Sa umană e slăvită de toată făptura ca una împreună-şezătoare pe tron cu Tatăl şi cu Duhul, atunci Fiul să trimită pe Duhul în lume, pe Cel ce purcede de la Tatăl sau, mai bine zis, ca Fiul să vină împreună cu Duhul şi cu Tatăl în Apostoli, pentru ca să fie cu ei şi în ei şi să apară Biserica lui Dumnezeu, cea a Noului Legământ, care să lumineze şi să mântuiască pe tot omul ce vine în lume.

Venirea Duhului, a Mângâietorului peste Apostoli, venirea harului în ei nu înseamnă decât că Treimea începe să fie trăită din interiorul lor de Apostoli şi de tot cel ce crede în Hristos, spre mântuire. Când vine Duhul, Împărăţia lui Dumnezeu vine în noi, cea atât de aşteptată de poporul lui Israel şi pe ea o trăim plini de bucurie.

Semnificaţiile praznicului Pogorârii Sfântului Duh sunt acelea că Treimea ne devine interioară, că Biserica se formează pe fundamentul Treimii, al slavei Treimii şi că nimeni nu o poate scoate de pe acest făgaş, că Duhul pogoară la cei ce ţin dreapta credinţă şi predaniile cele curate ale Apostolilor şi că Biserica adevărată e Biserica fidelă învăţăturii Apostolilor şi a Părinţilor, care e sfântă şi e una, pentru că Treimea e una.

Sfinţenia Bisericii este sfinţenia lui Dumnezeu. Sfintele Taine ale Bisericii sunt continue epicleze, cereri stăruitoare ca Duhul să vină şi să vieze întru noi, să fie viu în noi. Rugăciunea Bisericii e o continuă umplere de harul copleşitor al Treimii care umple toate, care e în toate şi ţine toate. Prezenţa lui Dumnezeu în lume este interioară lumii şi rodeşte viaţa lumii din interiorul ei deşi Dumnezeu depăşeşte creaţia pe care a făcut-o şi nu Se poate confunda cu ea. În Biserică, Dumnezeu lucrează în noi toţi mântuire, pe măsură ce noi ne deschidem prin fapte bune şi prin împlinirea poruncilor iubirii Sale celei prea mari harului Său şi conlucrăm cu El, cu Făcătorul şi Mântuitorul sufletelor noastre.

După cum se observă în Sfânta icoană a praznicului, Sfinţii Apostoli privesc spre noi în mod personal şi fiecare are un veşmânt special, semn că fiecare a primit pe Duhul, pe măsura lui şi că harul lucrează în funcţie de voinţa noastră şi de dăruirea noastră, harisme diferite în unul sau altul. Toţi ne umplem de har la Botez, în Mirungere, în împărtăşirea cu Domnul, la fiecare Sfântă Liturghie, Taină şi slujbă. Nu există din partea lui Dumnezeu o discriminare a cuiva: fiecare primeşte pe măsura lui, fiecare primeşte har din belşug. Numai că fiecare se îmbogăţeşte în har personalizându-se prin har şi personalizând în fiinţa lui harul în anumite fapte.

Şi după cum ştim, cei care lucrează cele ale bunătăţii şi ale evlaviei ajung să facă minuni, să aibă cuvânt de învăţătură, să scoată demoni, să scrie înalt, să aibă vederi şi luminări dumnezeieşti, fiecare după dorinţa şi lucrarea personală pe care a adâncit-o prin har. Căci darul şi harisma nu apar în noi dacă noi nu ne-am arătat întreaga muncă şi dăruire pentru virtute. Pe măsura curăţirii şi a muncii cu sine Dumnezeu ne umple de darurile Sale. Căci după cum nu poţi să ajungi violonist genial numai dacă îţi cumperi vioară, ci trebuie să exersezi în continuu, tot la fel nu poţi să ajungi desăvârşit doar pentru că te-ai botezat, ci dacă lucrezi cu acrivie, constant, cu mult zel, cu multă râvnă cele ale despătimirii şi sfinţeniei şi dacă mergi după regulile creşterii duhovniceşti.

Căci dogmele Bisericii sunt statorniciri ale adevărului scrise şi gândite şi receptate cu mărime de inimă şi cu multă sfinţenie şi ele nu pot fi asimilate fără o muncă asiduă şi fără multă smerenie şi iubire de adevăr. Dogma Sfintei Treimi a avut de-a lungul timpului mulţi opozanţi şi mulţi oameni care au denigrat-o. Unii vedeau pe Dumnezeu doar ca o persoană care poartă succesiv trei nume, acelea de Tată, Fiu şi Sfântul Duh, fără ca numele să reprezinte realităţi personale. Unii vorbeau de Tatăl ca singur Dumnezeu şi de Fiul şi de Duhul ca de nişte creaturi ale Sale. Alţii au vorbit de Tatăl ca fiind mai mare decât Fiul negând egalitatea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh şi lipsa oricărei anteriorităţi în Treime.

Unii au vorbit despre Duhul ca despre o emanaţie din Dumnezeu şi nu ca despre o persoană dumnezeiască. Alţii au vorbit despre o fiinţă simplă a lui Dumnezeu din care s-ar fi iscat în mod succesiv cele trei persoane, adică unitatea născând Treimea, pe când alţii au văzut Treimea ca lipsită de viaţă, pentru că au negat slava lui Dumnezeu sau harul ca energie necreată şi veşnică a Treimii, care se revarsă în afară şi sfinţeşte toate.

Toţi ereticii antitrinitari nu au vrut să accepte că Dumnezeu e mai presus de tot ce putem gândi noi şi că numai Fiul ne-a descoperit nouă că Dumnezeu e Treime de persoane. Nefiind smeriţi în faţa Supremului nostru Învăţător, fiecare a gândit într-un mod uman, într-un mod decăzut viaţa lui Dumnezeu, căci nu au înţeles că Dumnezeu e din veci şi până în veci Treime de persoane şi că fiecare persoană dumnezeiască le îmbrăţişează şi le asumă pe celelalte două pentru că le conţine pe celelalte două datorită faptului că au aceeaşi fiinţă din veci. Intimitatea negrăită de iubire dintre persoanele Treimii a scăpat şi scapă celor din afara Bisericii, ca unii care nu sunt părtaşi la intimitatea cu Treimea în fiinţa lor. Pentru că, aşa cum în noi vine, în mod personal și obiectiv în același tmp, Treimea prin slava Sa, iar noi trăim inimitatea cu Ea fără ca să credem că aceasta e produsul minţii şi al sensibilităţii noastre, ci ca realitate energetică a Treimii, tot aşa cele trei persoane dumnezeieşti Se asumă şi Se conţin din veci una pe alta, conlocuind aceeaşi fiinţă una, fără ca Tatăl să devină Fiul sau Fiul să devină Tatăl şi fără ca Duhul să devină la rândul Său unul dintre cei Doi.

Treimea e unime şi unimea e Treime spune corul Teologilor Bisericii, pentru că Dumnezeu e, mai presus de orice înţelegere umană, în trei persoane, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi El e fundamentul întregii creaţii şi al Bisericii şi în acelaşi timp cele trei sunt o singură Dumnezeire, Care nu cunoaşte mutare sau umbră de schimbare, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare. Dacă nu mărturisim acest adevăr capital şi dacă nu ne rugăm lui Dumnezeu ca Treime de persoane suntem în afara Bisericii lui Hristos, a Celui care ne-a învăţat pe noi, că Tatăl este întru Sine şi El întru Tatăl şi că Duhul de la Tatăl purcede şi că Acesta Se odihneşte peste Fiul şi în Fiul.

Reactualizările anuale ale acestor praznice vor să ne ţină într-o continuă aprofundare a credinţei noastre. Dacă vrei să ai o vie bună, trebuie să o priveşti şi să o cultivi neîncetat. Dacă vrei să te întăreşti în credinţă, dacă vrei să aprofundezi credinţa ta, atunci ceea ce înţelegi să faci şi ceea ce faci îţi vor aduce o şi mai mare înţelegere a ceea ce ai făcut. Căci credinţa noastră nu se adânceşte în noi numai dacă citim o dată Scriptura sau de două ori sau niciodată, ci doar o răsfoim sau dacă ne rugăm şi mergem de două ori la Biserică toată viaţa. Ci credinţa se adânceşte şi se înţelege printr-o continuă citire, continuă rugăciune, continuă pocăinţă, prin fidelitatea cu care mergem la slujbe, prin post şi răbdarea ispitelor şi a necazurilor, prin dragoste şi îngăduinţă.

Înţelegi pentru că te smereşti şi accepţi adâncimile de gând ale Bisericii. Insul singuratic, retras, care nu suportă ascultarea şi nici nu îngăduie neputinţele altora nu poate fi un ucenic al lui Hristos, pentru că el nu suportă adevărul, comuniunea şi smerenia. Nu poţi să înţelegi dogma Treimii, să o trăieşti întru câtva în tine dacă nu vrei să fii în comuniune cu fraţii tăi, dacă nu vrei să fii în iubire şi frumuseţe cu toţi. Şi nici nu poţi să ai o familie frumoasă, dacă nu înţelegi că dragostea şi îngăduinţa reciprocă sunt cele care consolidează relaţiile, după cum dragostea desăvârşită a Treimii e dragoste totală a Unuia faţă de ceilalţi Doi în acelaşi timp.

Sfânta Icoană a Treimii, zugrăvită dumnezeieşte de Sfântul Andrei Rubliov, arată că cele trei persoane dumnezeieşti Se sorb Una pe Alta din priviri şi că Una Se pleacă în faţa celorlalte Două într-o iubire fără margini. Pentru că numai acolo unde dai întâietate altuia, numai acolo unde vezi darurile lui Dumnezeu din aproapele, numai acolo unde ierţi pentru că şi ţie ţi s-a iertat mult şi unde acoperi greşelile şi nu le dai la iveală este adevărata intimitate cu Treimea, cu Dumnezeul nostru.

Şi nu arătăm astfel doar prin vorbe ci şi prin fapte credinţa noastră, căci credinţa se arată prin faptele iubirii şi ale smereniei. Când îţi asumi dogma Treimii trebuie să îţi asumi şi dragostea care iartă toate. Iar când vorbeşti despre Duhul, Care mângâie şi sfinţeşte, trebuie să îţi asumi şi aceea de a fi mângâietor pentru alţii.

Căci numai cei care îi mângâie pe alţii, care îi încurajează pe alţii la tot lucrul bun sunt umpluţi şi ei de încurajarea Duhului, de râvnă dumnezeiască. Iar cei care încurajează frumuseţea e semn că s-au împărtăşit cumva de ea.

De aceea, în aceste două praznice trăim din plin bucuria de a fi umpluţi mereu şi mereu de Duhul şi de a trăi în intimitate cu Treimea noastră. Cel care iubeşte Treimea trebuie să se roage ca Sfântul Grigorie Teologul Treimii şi să spună: Treimea mea, miluieşte-mă şi mă umple de nemurirea care vine de la Tine! Căci praznicele acestea sunt praznicele adevărului şi ale dreptei cinstiri de Dumnezeu, banchetele inimilor noastre, în care noi ne veselim de Domnul nostru, căci cu El suntem.

Şi aşa putem înţelege de ce la Vecernia plecării genunchilor de astăzi, am strigat: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni!”. Căci dacă El este în noi viaţa noastră e o minune plină de veselie. Să fiţi plini de har, de bucurie dumnezeiască, slăvind pe Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeul nostru, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Pr. Drd.  Dorin Octavian Picioruş

For a homily in english language look here.

Arhiva online integrala a rev. "Magazinul istoric" din 1998 încoace

Avem de-a face cu o bibliotecă în sistem linux unde operăm în următorul fel.
Aici găsim arhiva pe 1998.
Acest an are următorul link:
http://www.itcnet.ro/history/archive/mi1998/
Pentru a trece la următorul an, nu faceţi decât să schimbaţi anul din adresă:
http://www.itcnet.ro/history/archive/mi1999/

Pr. Dorin.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno