Să nu fugi de ceea ce ai nevoie!

Ca să trăieşti în societate, în mijlocul hăţişurilor de tot felul trebuie să ştii ritmul lumii, cu bunele şi relele lui. Trebuie să ştii când vine ploaia, ce lege s-a mai dat, când şi unde se plătesc taxele, ce îmi trebuie pentru serviciu, cum să procedez într-o discuţie, cum să ies dintr-un conflict care nu duce nicăieri, unde îmi duc copiii la şcoală, care e politica ţării, de ce sunt oamenii aşa cum sunt…

Trebuie să ştiu să reacţionez în faţa unor oameni mânaţi de la spate de programele tv, de internet, de mode de tot felul, de credinţe cu totul străine de mine…Şi eu ca ortodox trebuie să ştiu cine sunt, de ce sunt şi cum sunt eu în comparaţie cu ei, ce îmi cere Dumnezeu şi Biserica mea să fiu eu, creştinul ortodox. Şi ca să ştiu cine sunt cei din jurul meu şi lumea în care mă mişc trebuie să consum televiziune, internet, reviste mondene…cu măsură.

Nu ele ne intoxică, ci lipsa de măsură! În această seară domnul Lorin Fortuna îndemna pe ascultătorii săi la DDTV să nu mai meargă la Biserică şi la preoţi toată ziua că Biserica şi preoţii încarcă negativ pe oameni, îi şerpiliază. Dacă mă întâlnesc cu unul din adepţii săi sau cu cei care ne-au vizitat mai deunăzi pe blog în mod masiv, cu credincioşi baptişti, trebuie să ştiu cum reacţionează. Dacă văd că nu pactizezi cu ei termină cu amabilităţile şi încep să te agaseze, să te bruscheze sau să te ameninţe.

Eu ca ortodox şi ca preot nu am obiceiul ( mă indispune la culme) să mă iau la ceartă cu oameni care au în mod evident un traseu al lor interior din care nu vor să iasă. În astfel de cazuri nu încerc să iniţiez controverse, să încerc să fac convertiri pentru că ştiu aprioric că nu ajung nicăieri. Eu nu cred în convertiri cu forţa şi nici cu momiri de tot felul, ci în convertiri din luminare dumnezeiască, în realele convertiri, unde omul e purtat de Dumnezeu, cu voia sa, spre viaţa ortodoxă.

Dacă cred că pot să conving pe un musulman, pe un baptist sau pe un PRM-ist înfocat să renunţe la opţiunile lor mă înşel. În România este interzis prin lege prozelitismul, adică racolarea prin orice mijloc a credincioşilor celorlalte culte sau religii, însă racolarea se practică la greu. Pe mine mă indispune racolarea, îmbrobodirea oamenilor şi când întâlnesc faţă în faţă credincioşi de alte culte şi religii, spre mirarea lor, le urez să meargă pe calea pe care au ales-o şi să fie la înălţimea exigenţelor religiei lor.

Deci nu mă tentează să atentez la credinţa altora dar nici nu dau dreptul cuiva ca să îmi dea sfaturi, ci primesc sfaturi doar de la cei care îmi sunt prieteni apropiaţi şi îi iubesc sau sunt personalităţi duhovniceşti în faţa cărora în mod vădit mă plec, fără nicio reticenţă.

Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le învăţăm bine este că trebuie să ascultăm toate opiniile, să lăsăm pe oameni să ne vorbească, dar să nu lăsăm opinii care nu ne privesc şi ne derutează în credinţă să intre în inima noastră. Citesc cu titlu generic teologie eterodoxă, atee, satanistă, literatură de tot felul însă nu confund ceea ce citesc cu ceea ce trebuie să cred. Informarea noastră faţă de lumea în care trăim trebuie să se constituie în înţelepciunea şarpelui altoită pe curăţia porumbelului, care trebuie să fie în inima noastră.

Pentru că a fi înţelept ca şerpii, de care ne-a vorbit Domnul, înseamnă a cunoaşte răutatea lumii şi a diavolilor dar a nu-i da curs în inima ta, a nu îţi face din ea un mod de viaţă, ci în inima ta să fii nevinovat, porumbel alb, curat, adică negândind în două feluri ci având o încredere dreaptă şi curată în Dumnezeu şi în oameni.

Pe tinerii care acum se formează nu îi îndemn să fugă de computer, de televizor, de carte, de studii serioase, de limbi străine şi de specializări multiple, ci dimpotrivă îi îndemn să fie tobă de toate, să ştie de toate dar să aleagă să facă lucrurile care îi fac frumoşi, grădini ale harului lui Dumnezeu. Ceea ce vedem într-o carte sau la un film e aceeaşi lume cu bune şi rele pe care o văd la spovedanie, pe stradă, în parc, la restaurant sau în piaţă. Nu e o altă lume la televizor şi o alta în parc, ci e aceeaşi lume.

Dacă fug de lumea asta pe care o văd, ea nu este numai în afara mea ci e şi în mine. Şi ca să scap în mod real din lume trebuie să nu mă lupt cu lumea ci să am trezvia ca gândul lumii şi al diavolului să nu lucreze în mine, şi în loc să fiu creştin ortodox autentic să fiu un pierde vară. Dacă fug de alţii trebuie să vreau să scap de mine cel vechi în mod real. Şi ca să scap de mine trebuie să fac cele bune, să mă abţin de la păcate şi să îmi rabd vechile obişnuinţe, rugând cu lacrimi şi cu stăruinţă pe Dumnezeu să mă scape de ele.

Dacă îmi schimb hainele şi mă fac monah sau preot nu mi se duc patimile. Ele sunt moştenirea mea cea urâtă, pe care mi-am acumulat-o nebuneşte toată viaţa şi ea nu poate fi eradicată din mine decât cu harul lui Dumnezeu, în Biserică, şi cu multă nevoinţă, stăruinţă din partea mea. Şi dacă nu mă pot înţelege pe mine şi mă cert cu mine, voi avea tendinţa să mă cert şi cu alţii şi să dau şi altora sfaturi, să mă fac învăţătorul altora fără ca nimeni să mi-o ceară, când eu trebuie să îmi dau sfaturi mie şi să mă îndrept.

Dacă vreau să trăiesc în lume trebuie să ştiu de ce să mă feresc şi pentru ce să optez. Cel mai important lucru pentru un ortodox nu ar trebuie să fie unde trăieşte, ci cât îl împlineşte viaţa pe care o are el, acolo unde o are, unde şi-o face. Nu unde e important ci cum mă simt. Dacă mă împlineşte viaţa de familie sau viaţa de celibatar sau viaţa de monah atunci trăiesc bine şi sunt fericit şi nu mai vreau altceva. Dacă nu eşti fericit vei încerca să întinzi nefericirea ta şi asupra altora sau să te cerţi cu cei care nu sunt decăzuţi sufleteşte ca şi tine.

Însă noi, fiecare, în felul nostru, suntem decăzuţi sufleteşte, păcătoşi, şi avem nevoie să ne curăţim viaţa, să ne-o schimbăm. Cei care se dau de nepăcătoşi şi de oameni fără probleme sunt nişte mincinioşi, nişte farisei. Fiecare dintre noi avem probleme interioare şi exterioare cărora vrem să le facem faţă. Iar dacă vrem să le facem faţă trebuie să evităm problemele suplimentare.

Trebuie să ştii ce vrei şi ce poţi. Nu poţi să te crezi în stare de orice pe lumea asta. Trebuie să ştii unde să te opreşti. Trebuie să ştii ce să spui şi cu cine nu mai este nevoie să polemizezi că vezi la sigur că e o ceartă cu morile de vânt. Însă, paradoxal, înţelegem că Dumnezeu îngăduie tot felul de întâmplări, de probleme, îngăduie să cunoaştem oameni de tot felul pentru ca să învăţăm câte ceva fundamental despre noi.

Avem nevoie să cunoaştem mult mai multe lucruri de cât au cunoscut predecesorii noştri. Părinţii duhovniceşti în vârstă, care nu mai au contact direct, care nu mai stau la propriu în lumea de acum, ne învaţă un fel de reticenţă faţă de lume care nu e spre binele nostru, mai ales a celor foarte tineri şi tineri, care îşi clădesc un rost în lume la această oră. Reticenţa faţă de tehnologie, de informaţie, de vizual, de întâlniri şi tabieturi diverse e o reticenţă pe care o înţelegem, pentru că e rodul experienţei pe care ei au avut-o în lumea de până acum, care a apus.

Nu sunt nicidecum ignoranţi, ci văd mai bine decât foarte mulţi. Numai că în mod natural, datorită vârstei pe care o au nu mai au precizia duhovnicească, bazată pe amănunte de viaţă, pe care o cer tinerii de la noi, ci sfaturile dumnealor prind mai bine la partea matură sau la cei de o vârstă cu ei. Acum ce poate să spună un părinte de 80 de ani despre viaţa de noapte şi despre droguri unui tânăr, când el nu a trăit într-o lume de acest tip? Dacă nu ai nicio informaţie despre murdăria lumii, la propriu, cu date şi cifre, nu poţi să sfătuieşti la modul general, când omul îţi cere să particularizezi. Iar când mi se pun întrebări punctuale, la lucruri pe care nu le ştiu nu măd dau de cunoscător, pentru că atitudinea aceasta miroase urât.

A fi un ortodox informat despre orice înseamnă a fi un om care ştie şi cuvintele cu subânţelesuri, şi zâmbetele perverse, şi glumele perverse, şi ultimele apariţii de carte, şi cursul valutar, şi ultimele legi din monitorul oficial, şi ce culoare se poartă vara asta, şi când sunt preţuri mai mici, şi cum se face un cont de email, şi de unde se cumpără calculatoare mai ieftine, unde sunt oameni fervenţi ca şi tine, unde e vreo conferinţă, vreun Părinte care să te scoată din lehamitea lipsei de prieteni…A fi informat înseamnă să surprinzi întotdeauna în mod plăcut. Uneori chiar să îţi bulversezi auditoriul, care te credea un mucos sau un tradiţionalist bătut în cap.

Atunci când băieţii deştepţi îşi dau seama că sunt nişte fraieri înaintea ta, dacă au crezut că te fac în cuvinte, e partea cea mai emoţionantă a discuţiei. E un fel de a rămâne cu gura căscată, când tu credeai că popa ştie să dea numai cu cădelniţa.

Într-o zi, două domnişoare care ştiau engleză păsăreşte, două cuvinte in romanian şi două in angliteria au vrut să îmi dea o mostră de înţelepciune. Reverenda mea arăta prea bine cine sunt. Pasajul lor a fost destul de vast. Eu aveam o faţă luminoasă, ceea ce poate că a însemnat că sunt credul şi ignorant din cale afară vizavi de discuţia dumnealor. Se pregăteau să plece…şi le-am mulţumit că mi-au vorbit atât de frumos în limba engleză despre mine, redându-le unele pasaje care arătau că am fost acolo, că eram din filmul ăla. Am avut surpriza să se ruşineze, să se fâstâcească, dar nu şi-au cerut scuze. Nici nu am încercat să le storc scuzele ci m-am întors spre fereastră şi le-am lăsat să coboare.

Alţi şmecheraşi, care consideraseră şi ei că sunt lemn tănase de vidin o cam băgaseră pe mânecă, pentru că şi ei făceau glume. Eram într-un colţ de tramvai vesel, cu tineri care se întorceau de la liceu şi cu câţiva oameni mai în vârstă. M-am întors spre tineri, vreo 5-6 şi le-am zis, în română, că sunt băieţi cool, zâmbindu-le de sus. Ei credeau că ştiu să zâmbesc numai de jos, pentru că eu, preot, trebuie să fiu numai smerit, prost de dau în gropi iar băieţii, de nici 18 ani, trebuie să fie nişte bădărani de marcă.

Dacă nu aveam habar de gesturile şi cuvintele lor, dacă nu ştiam limba pe care o vorbeau cele două tinere cu aer de vedetă, niciunul dintre ei nu se simţea prost pentru că le-ai dat-o peste nas, pentru că tu nu ştiai ce sunt cuvintele, şuşotelile şi chicotelile lor. Muliplicaţi această imagine la fiecare gest, fiecare informaţie pe care nu o cunoaşteţi şi înţelegeţi importanţa acestui banal îndemn: Nu fiţi ignoranţi la nimic! Dacă ignori ceva lucrurile te depăşesc şi trăieşti într-o lume căreia nu îi mai ştii cifru şi eşti dus de nas de te miri ce farsor care ştie numai lucrurile cu care vrea să te mintă.

Dacă fugi şi dacă înghiţi ruşinea prostiei de a nu-ţi cunoaşte lumea în care trăieşti, ca să te aperi de ea, vei fi lovit la fiecare pas de ceea ce tu crezi că e smerenie dar e de fapt incapacitatea ta de a face faţă în mod real provocărilor lumii în care trăieşti.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Un comentariu la „Să nu fugi de ceea ce ai nevoie!”

  1. foarte ziditor acest articol;ca si crestini nu trebuie sa fim rupti de realitate,ci sa stim s-o infruntam si s-o biruim cu intelepciune,cum ne-a indemnat si Hristos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *