Minte luminată vs. minte perversă

Cel care nu are intenţia să profite de cineva nu îl priveşte cu dublu înţeles. În faţa celui care priveşte smerit şi non-incestuos bărbatul sau femeia, omul vede că este o oglindă a celui care vede frumos şi fără păcat lumea şi pe om. În faţa unui astfel de om te ruşinezi să gândeşti lucruri urâte, pentru că ochii lui te deconspiră. Am stat şi stau în preajma unor oameni care văd adâncul din om şi în faţa cărora nu poţi să te ascunzi, pentru că harul din ei scoate la lumină toată ideea perversă care mi-ar încolţi în inimă.

Mintea luminată de har e văzătoare a celor ascunse ale omului. Ea vede patimile tale, gândurile care te străbat, erorile care te fac să fii extremist. Asta nu înseamnă că trebuie să ne forţăm din răsputeri să nu mai abdicăm în faţa niciunui gând rău. E foarte greu de făcut asta şi abia reuşeşti,cu harul lui Dumnezeu, câteva clipe, ore… A avea mintea afară de păcat şi de ispită e lucru greu, e o harismă. Însă a fi atent, ca nu cumva să sminteşti prin cele din lăuntru ale tale pe cineva cu care te întâlneşti, vorbeşti, este un lucru pe care trebuie să îl înfăptuim de fiecare dată.

Cuvintele nu sunt goale de starea noastră sufletească, ci ele transmit pacea din noi sau urâciunea din noi. Şi atunci când cineva îţi vorbeşte pervers, cu ochi languroşi, cu gesturi erotice, atunci nu îţi transmite numai gânduri, cuvinte, ci şi duhurile din el sau ea. Dacă vorbeşte din interiorul unei patimi îţi transmite şi ţie, încearcă să îţi transmită şi ţie demonii care îi împing la păcat.

Cei care se sinucid nu o fac spontan, ci împinşi de la spate de o stare de spirit căreia nu îi ştiu provenienţa, care, desigur, e satanică, şi o consideră propria lor stare sufletească. Cei care încep să trăiască o stare perversă, care devin homosexuali sau lesbiene sunt stăpâniţi în fiinţa lor de duhurile care îi fac să creadă că ceea ce ei gândesc, dorind aceste perversiuni, sunt propriile lor gânduri. Însă ei ştiu foarte bine că aceste gânduri au început în ei de la o anume vârstă, când au acceptat, din cauza unui abuz sexual sau din cauza propriei lor curiozităţi sexuale, moduri de sexualitate perversă.

La fel se întâmplă cu gurmandul, care simte o poftă nestăpânită de a mânca, cu cel ce se îmbată sau se droghează, cu cel care nu poate să stea singur şi are nevoie de zgomot, de muzică la maximum, căruia îi e frică de singurătate şi încearcă în chip şi fel să îşi umple golul interior, marasmul interior cu vreun site porno, cu vreun film sau cu vreo sticlă de palincă. Cele mai multe dintre violuri, după constatările noastre, vin pe fondul ambiţiei de a arăta cine eşti tu şi al dispreţului pe care femeile îl au faţă de tine. Şi pentru ca să ataci victima trebuie să îţi omori conştiinţa cu băutură sau cu o tâmpită încredere că nimeni nu îţi stă în faţă, că tu eşti cel mai bun, absolut.

Toată înşelarea satanică care apare în fiecare patimă are ceva în comun: nu vezi cine te conduce, ci tu crezi că eşti liber. Nu ai sentimentul că cineva îţi suflă în suflet aceste gânduri, ci tu crezi că a păcătui înseamnă a te elibera de tine. Însă a păcătui înseamnă a te sinucide sufleteşte, a te secătui de viaţă şi de bucurie, a te însingura la culme, până când nu mai ştii cine eşti, ce vrei, cui îi pasă de tine.

Pentru că atunci când eşti cu gaşca ta sau părinţii tăi trăiesc sau iubita se uită la tine sau îţi merg bine afacerile şi totul e ok, crezi că aşa va fi veşnic, că toţi te iubesc. Însă când nu mai poţi, când, Doamne fereşte!, vine peste tine un accident şi rămâi fără picioare, fără mâini, când eşti paralizat în pat, atunci înţelegi că singurul lucru care te ţine e credinţa ta, redescoperirea credinţei în inima ta, iubirea celor care rămân cu tine mereu şi purtarea de grijă, evidentă, a lui Dumnezeu.

Există moduri perfide de aţi înşela părinţii, soţia, copiii, de a-i dezamăgi pe cei care te iubesc. Există nenumărate căi pentru a ajunge la aceeaşi ruină, chiar dacă ruina începe de la a nega pe Dumnezeu în virtutea ştiinţei şi a pregătirii tale ştiinţifice sau din cauză că te-a părăsit soţia şi te-a lăsat cu trei copii pe care nu mai ştii cum să-i creşti.

Însă a avea minte perversă înseamnă a ştii că faci rău, aţi asuma răul pe care îl faci. Ştii că actul pe care tu îl faci ca jurist îl va arunca pe x în stradă. Ştii că gestul de a-l necăji poate să îl facă pe y să facă infarct. Ştii că dacă îţi manipulezi copiii sau dacă copiii manipulează părinţii ajung acolo unde vor. Singurătatea, decepţia, mintea împărăştiată, nebunia sunt cauzele ultime ale folosirii perverse a sufletului şi a trupului nostru. Pentru că atunci când vrei să ispiteşti pe un bărbat ca să se culce cu tine, tu ca femeie nu i te dai numai cu trupul, ci în primul rând cu sufletul tău. Iar sufletul pervers duce la păcat trupul, legat ca un animal cu căpăstru.

În evlavia romano-catolică medievală, descentrată din viaţa duhovnicească, exista ideea că trebuie să îţi biciui, să îţi flagelezi trupul, pentru că trupul e de vină că noi ne excităm sexual. Puneau în trup, ceea ce nu aparţinea trupului ci sufletului. Nu trupul e cel care se excită, ci sufletul e cel care primeşte pe demonii desfrânării care împing şi trupul, ca unul legat intim şi de nedespăţit de trup, atât cât omul e viu, la păcat. În filmografia porno, biciuirea trupului a devenit un palier de sexualitate extremă care merge pe aceeaşi filieră medievală, dar în mod invers ca scop, considerând că dacă stimulăm trupul, vom avea reacţii de plăcere la nivelul sufletului.

Însă dacă baţi trupul ca să nu mai simţi plăcere sau dacă îl baţi ca să simţi plăcere, nu ne duce la nimic pozitiv, dacă plăcerea nu e despărţită de ideea naturală a folosirii trupului şi a iubirii unui alt trup, la nivelul minţii. Sfântul Maxim Mărturisitorul în secolul al 7-lea d. Hr. a dat definiţia curăţirii noastre de patimi într-un mod foarte concis. El a spus, că pentru a scăpa de o patimă oarecare trebuie să despărţim la nivelul minţii noastre gândul natural de patima cu care s-a împreunat.

Dacă e să aplicăm acest sfat la patima desfrânării, ar trebui ca în mintea noastră să despărţim bucuria noastră de un trup frumos şi dorinţa de a fi iubiţi de dorinţa de a stăpânii, fără voia celuilalt, trupul celuilalt. Ca să nu mai gândeşti pervers pe celălalt trebuie să te bucuri de cum arată, să îţi placă de el, dar să nu vrei, nici măcar în mintea ta, să îl percepi ca pe un trup cu care să desfrânezi ci ca pe un om cu care trebuie să vorbeşti la nivelul dăruirii şi al dragostei non-posesive. Dacă cel din faţa ta nu e în mintea ta un obiect al plăcerilor tale ci un om care merită toată atenţia şi dragostea ta dezinteresată poţi să vorbeşti cu el nepătimaş.

Acolo unde un bărbat şi o femeie nu pot să se vadă în ochi pentru că văd curvar persoana celuilalt nu se poate vorbi de o relaţie firească de parteneriat, de muncă împreună sau de o relaţie firească între duhovnic şi fiu/fiică duhovnicească. Ca să ai relaţii colegiale, filiale, parteneriale trebuie să te educi în a nu şoca prin intimitatea ta intimitatea celuilalt. Şi această educaţie nu se poate face decât încercând cu smerenie şi cu multă rugăciune, să duci o viaţă ferventă de asceză şi de înţelegere a modului despătimirii.

Nu vei avea rezultate imediate colosale, adică în doi-trei ani, dar după 15-20 de ani de viaţă adâncită în ritmul Bisericii, vei uita că ai fost odată un om cu o viaţă neorânduită, dusă la voia întâmplării.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *