Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Lacul Cerna şi Biserica de sub ape: istoria unui sat şters de pe faţa pământului de regimul comunist

Vă recomandăm un articol restaurator din Jurnalul Naţional de astăzi, 7 iunie 2007, scris de Adriana Oprea Popescu şi Adrian Nastase.

Redăm câteva pasaje din el:

„În ’62, primii strămutaţi au fost morţii din cimitire. Cei care aveau cruci, cei care mai aveau rude. Cu slujbă, cu preot, oamenii i-au îngropat în deal. Cele patru biserici – trei ortodoxe şi una romano-catolică – au fost cumpărate, cu sate cu tot, de combinatul siderurgic, beneficiarul lacului. Apoi, au fost profanate. Pe biserica din Cinciş, monument istoric ce data de la 1448, s-au plătit 18.000 de lei. Casa Domnului a fost mai ieftină decât o casă de om. Se spune că biserica fusese zidită de Iancu de Hunedoara şi că aici ar fi fost înmormântată Elisabeta Mărgineanu, mama voievodului. În decembrie 1962, înainte de a fi distrusă, din biserică au fost salvate 10 icoane pe lemn şi 59 de lucrări în frescă. Pe una din fresce e portretul lui Iancu de Hunedoara, pe o alta – imaginea Castelului Corvineştilor. Biserica a fost demolată în 1972”.

„Unii cred că Lacul Cinciş e blestemat. Că cei care se îneacă aici nu mai ies niciodată la suprafaţă. „Unii ies, alţii ba, spune preotul. Dacă sunt prinşi în mâl sau în gurile peştilor, n-au cum să mai iasă…” În martie anul trecut, aici s-a înecat un băieţel de 13 ani, Paul Cristian Bârnă. Era la un antrenament de rutină, pentru campionatele naţionale de caiac-canoe, când pe lac s-a iscat o furtună din senin, care l-a răsturnat. Nu avea vestă de salvare… Trupul copilului nu a mai fost găsit. Pe mal, în dreptul locului unde se presupune că s-a înecat, bunicul lui a pus o cruce. Alţii cred că locul pe care au fost duşi strămutaţii este blestemat… În aceeaşi perioadă în care părinţii lui Paul îşi căutau copilul în adâncuri, dealul Iuba a luat-o la vale, cu sat cu tot. Au fost afectate opt gospodării. Două din ele, a lui Ioachim Vlad (71 de ani) şi a Mariei Sălăşan (74 de ani) au fost grav avariate. Strămutaţi pentru a doua oară în viaţa lor, oamenii s-au înghesuit în containere. Aici stau şi acum, la un an de-atunci. Primăria din comuna Telicu Inferior le-a ridicat două case în curtea şcolii. Una lângă alta, fără nici un petic de curte, imobilele au câte-o cameră, baie şi bucătărie. Garsoniere cu termopan. Nu sunt încă bune de locuit, aşa că sinistraţii îşi duc viaţa în conti-nuare evacuaţi la container…”

„În aprilie 1952, pus în libertate de cei care-l înteminiţaseră la Canal, Părintele Arsenie Boca (1910-1989) se întoarce la Mănăstirea Prislop, aflată la câţiva kilometri de Cinciş. Preotul Oprea Crăciun povesteşte că, într-una din zilele anului 1958, Părintele Arsenie Boca, întorcându-se pe jos spre mănăstire, prin valea Cernei, şi urcând pe lângă o biserică, a pus bâta pe care o avea în mâna stângă la rădăcina unui copac şi a zis celor care-l însoţeau: „Până aici va fi apă în zona asta”. Lumea s-a mirat, însă peste numai patru ani s-au adeverit cele spuse de părintele vizionar”.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it:

Previous

Despre sinele nostru

Next

Complexul Romexpo: un spaţiu prea mare pentru literatura română

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén