One comment

  • Nu poţi iubi!

    Nu poţi iubi, cât încă n-ai iertarea,
    Păcatelor ascunse-n taina firii,
    Şi n-ai primit prin Har eliberarea,
    Ce-aduce Bucuria mântuirii.

    În viaţa ta încă domneşte firea,
    Şi nu te-ai lepădat nicînd de Tine,
    N-ai acceptat în ,,Eul tău“ zdrobirea,
    Şi tot ce faci î-ţi pare că e bine.

    Nu vrei ca să primeşti Învăţătura,
    Şi Judecata dreaptă şi Divină,
    Croindu-ţi o cărare-n care ura,
    Are o faţă blândă şi senină.

    Doar celui ce i-a fost iertată vina,
    Trăirilor în multele-i păcate,
    Iubeşte mult, şi-n jur va fi lumina,
    Ce-o răspândeşte-un duh de bunătate.

    Când duhul judecăţi-i dă tîrcoale,
    Nu iasă din tiparul pocăinţei,
    Nu lasă ,,Vechiul eu“ să se răscoale,
    Ci blând alege calea-ngăduinţei.

    El suferă când vede slăbiciunea,
    Unui sărman ce merge spre pierzare,
    Căci nu poate uita deşertăciunea,
    Din care a fost scos prin Îndurare.

    Izvorul lacrimilor de căinţă,
    Nu se va mai opri până la moarte,
    Trăind adevărata pocăinţă,
    Fără de murmur crucea o să-şi poarte.

    Decembrie 2007 Ilie Belciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *