Există entuziasm pe bloguri ?

După cât am navigat noi până acum pe internet, răspunsul e mai degrabă nu. Şi o să încep cu începutul, adică, cu a spune că am văzut destule bloguri şi siteuri de scriitori, jurnalişti, oameni de cultură, intelectuali cunoscuţi şi adevărul e că m-au dezamăgit. De ce? Pentru că seamănă foarte mult cu simple spaţii de promovare şi nu cu spaţii de umplut cu gândire sinceră şi profundă. Caracteristica lor fundamentală este lipsa de entuziasm, lipsa de credinţă în a revoluţiona lucrurile în bine.

Nici măcar oamenii cu capacităţi intelectuale sporite, în care ne-am fi pus nădejdea, nu scriu aici lucruri mari, muncite, asudate, rodul unor minţi care cugetă şi se frământă neîntrerupt, care se problematizează în nuanţe infinite de gândire sau care dezbat marile probleme ale vieţii şi ale societăţii. Ca om de litere, mi-e mult prea familiară ideea că scriitorul şi omul de cultură se instaurează în orizontul „problemelor fundamentale ale lumii şi ale existenţei umane”, pentru ca să nu observ că ele sunt sublime dar lipsesc cu desăvârşire din acest spaţiu web, atât de generos şi unde s-ar putea exprima liber, fără constrângeri academice, orice fel de opinii.

Am primit multe feed-backuri, mai ales când eram la început cu blogul, de la studeţi la Litere sau Filosofie, care s-au simţit lezaţi de ce am scris. Aceştia ne-au semnalat că noi, creştinii, ne simţim leneş de confortabil în certitudinile noastre „biblice”, pe când ei, „agnostici” sau „liber-cugetători”, sunt autentici pentru că sunt neliniştiţi şi frământaţi pururea. Dincolo de disecarea silogismului, nici măcar întruchiparea acestei frământări nu o văd, într-un loc unde ea ar trebui să se manifeste din plin, dacă ar exista şi mai ales la proporţiile pretinse.

Revenind însă la blogurile despre care vorbeam, subiectele sunt recrutate din zone de interes general-banal, din domeniul cotidianităţii simplificatoare sau chiar vulgare. Nu se fac investigaţii diverse, inedite şi profunde. Ni se vinde, în acest fel, chiar de către cei care au menirea de a educa masele, ideea că poporul nu e atent la temele profunde, că nu e în stare să urmărească subiecte abisale, despre Dumnezeu sau despre condiţia umană. Însă credem, fără superbie dar şi fără falsă modestie, că blogul acesta pe care scriem este tocmai o dovadă foarte grăitoare împotriva acestei concepţii şi că există aviditate faţă de subiectele tari, adânci. Dacă însă eşti convins că oamenii sunt proşti şi vrei să-i convingi încă şi mai mult, atunci le dai teme facile şi texte uşor de ingurgitat chiar şi de către un şcolar.

E o strategie de raiting, însă noi credem că e o strategie proastă, chiar dacă, pentru o clipă, ar putea părea că are impact. Facilitatea e o jignire la adresa oamenilor. Stilul impersonal, glazurat cu ceea ce pare ironie fină, pudrat cu puţină afectare proporţionată, ca să mimeze implicarea autorului, este stăpânul articolelor, cel mai adesea. În timp ce sudoarea adevărată este rezervată articolelor şi cărţilor remunerate sau care au importanţă în evoluţia pe scara socială.

Singurii care scriu cu entuziasm sunt tinerii şi foarte tinerii care vor să urce în arena scrisului, cel mai adesea jurnalistic. Însă nici acesta nu e un entuziasm adevărat sau bun, pentru că este amprentat cu cinism şi cu lecţii de sarcasm dezgustătoare. Un stil impropriat foarte mult din nesimţirea televizată, din răul-simţ şi răul-gust mediatic.

E un mare păcat că mulţi tineri au înţeles că frumuseţea, blândeţea, generozitatea sau dragostea nu se vând la fel de bine cu a fi grobian, canibal, sardonic. Iar ei vor cu orice preţ să se vândă, să îşi vândă inteligenţa şi tinereţea. Caută ce „prinde” la public şi şarjază pe stilul de a fi bădăran la infinit, cu metafore mai mult sau mai puţin inerente.

Dacă am ajuns să înţelegem că binele nu face comerţul înfloritor, iar răul e „marfă”, ce sens mai are să ne mai dăm pe faţă intimităţile minţii? E o pornografie intelectuală chiar fără nicio aluzie la perversitate.

Cea mai bună dovadă că se cântăreşte piaţa blogurilor este aceea că mulţi se dezlănţuie să scrie văzând că intră la un moment dat în top, crezând că au dat lovitura şi că de aici va sări iepurele prezentării lor la rampă. Iar când, după un scurt noviciat, se „prăbuşesc” de pe aceste înălţimi virtuale, „leii” de ieri se simt dezarmaţi, scriu rar sau renunţă definitiv.

Concluzia unică: în lipsa răsplătirii neîntârziate, aproape nimeni nu vrea să asude pentru binele celorlalţi!

Drd. Picioruş Gianina Maria-Cristina