Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Zi: 18 iunie 2007

Soluţia mersului încet şi bicarbonatul

Dacă vrei să vezi lucrurile din jur la reala lor valoare trebuie să mergi încet, să contempli. Dacă mergi încet, nu mai transpiri mult. Iar dacă transpiri mult poţi să iei bicarbonat şi să te ungi la axile (la subsoară) şi transpiraţia se împuţinează. Doamna vânzătoare a avut dreptate: dacă nu ai alergie la acizi merge cu bicarbonatul.

Se presupune adesea că mersul încet nu afectează inima. Sau dacă mergi încet ai probleme cu inima. Dacă îţi acoperi capul cu şapca soarele e ţinut la depărtare iar dacă îţi laşi capul să fie afectat de ultraviolete poţi să ai vertijuri (ameţeli) sau cefalee (dureri de cap).

Însă doctorii ştiu prea puţină greacă, şi cu toate astea toate medicamentele sunt cam în greacă. Iar tinerii care sunt în trend folosesc din plin cuvinte americane, fără ca vreunul să înceapă să viseze în limba engleză. De ce să visezi într-o limbă în care vorbeşti numai pentru ca să fii la modă? Şi de ce să foloseşti un singur cuvânt pentru realităţi care pot fi spuse în mai multe feluri de cuvinte?

Spre exemplu: merg încet. Pot merge şi alene, şi contemplativ, pot merge tăcut, îngândurat, taciturn, vesel în inima mea, tandru. Pot doar merge? Când merg fac mai multe lucruri, mă gândesc în mai multe direcţii. Şi pe cine interesează asta?

Şi ce rost are bicarbonatul în toată povestea din această seară? Şi de ce e o poveste? De ce trebuie să pui semnul întrebării după toate lucrurile pe care nu le ştii?

Bicarbonatul e „sarea acidului carbonic, în care un atom de hidrogen a fost înlocuit cu un metal”. Iar acidul carbonic este „un acid slab, care se obţine din dizolvarea bioxidului de carbon în apă”. Iar bioxidul de carbon se mai numeşte şi anhidridă carbonică. Iar anhidrida este o „substanţă anorganică care, reacţionând cu apa, formează un acid”. Şi acidul ce este? Şi lacrima ce este? Şi căldura ce este? Şi ce este când nu este? Şi dacă nu este? Poate că este…

Excesul de cuvinte e tot la fel de dăunător pentru dialog ca şi penuria de cuvinte.
– De ce nu ai folosit sărăcia de cuvinte?
-Poate că o să folosesc şi această sintagmă.
-Ce înseamnă „sintagmă”?
-Sintagma este „unitatea semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare”. Adică este o expresie, o locuţiune, o zicere. „Sărăcie de cuvinte” suportă raporturi de subordonare. De ce nu au relaţii de subordonare?

Expresia este o unitate semantică, o unitate a cuvintelor, pentru că au acelaşi sens cuvintele sau formează un sens, dar în acelaşi timp, făcând parte dintr-o propoziţie, face ca membrele ei să aibă raporturi sintactice. Familia mea este o sintagmă? Noi reprezentăm o unitate pe care unii o binecuvintează, pe când alţii o înjură. Noi suntem legaţi de alţii sau de ei. Ei sunt alţii pentru noi.

Noi ne vedem cu alţii. Alţii ne spun despre efectul bicarbonatului, despre rata şomajului, despre salarii, despre încălzirea globală, despre numărul la pantof, despre copilul lor de un an, despre preţul cireşelor, despre noul supermarket…Noi mergem încet. Ei merg încet. Ei merg repede. Şi mai şi fumează în timp ce merg. Iar noi trecem prin spatele lor şi le luăm fumul în nas şi ne gândim unde să găsim Critica raţiunii pure

De unde ideea de critică? De ce să critici pe cineva care nu te-a rugat niciodată să îl critici? Critica are criterii sau, când blufează devine autocritică? Deşi critic înseamnă: agitat, tulbure, frământat, zbuciumat, grav,periculos, greu, primejdios, totuşi a critica înseamnă: „a examina evidenţiind defectele şi cauzele lor, arătând mijloacele de remediere ale defectelor”. Însă când e treaba cu arta (e cumva o glumă?), se spune: „a aprecia critic, subliniind valorile etice şi artistice”.

De ce să critic? Când oamenii se critică înseamnă că au lucruri pe care se bat. Cu ideile de remediat e numai pentru dicţionar. Când e vorba ca cineva să te critice mai întâi te înjură, îţi dă o palmă sau te scuipă şi apoi îţi zâmbeşte frumos.

Însă amestecul dintre bioxidul de carbon şi apă face să rezulte acidul carbonic. Iar acidul carbonic se numeşte aşa pentru că el conţine mult carbon. Iar carbonul este un „metaloid, existând în natură sub formă de grafit, în cărbunele de pământ şi în bitumuri, şi în bioxidul de carbon, fiind component de bază al tuturor substanţelor vegetale şi animale”.

Adică mi-am dat cu cărbuni la subraţ ca să nu mai transpir? Însă, dacă mai caut şi definiţia cărbunelui, o să dau de faptul că mi-am dat la subraţ cu resturi de plante din timpuri străvechi. Deci timpurile străvechi sunt bune şi pentru timpurile contemporane. Istoria contribuie la mirosul meu iar eu, pentru că sunt mai cultivat, mă chinui să tai frumoşii tei din faţa blocului.
-Vreţi să tăiaţi teii?
-Nu! Nu eu…Dar dv. ştiţi ce este o metaforă?
-De ce ar trebui să ştiu ce e o metaforă?
-Da, chiar aşa, de ce trebuie să ştiţi ce este o metaforă?!
-Dar de ce trebuie să ştim ce e o metaforă?
-Pentru că o metaforă este ceva care ne poartă de la cuvinte spre sensurile cuvintelor. Ei spun că trebuie să substituim cuvântul-obiect, cu cuvântul-imagine. Însă cred că e complicat să pui pe frumoasă, în sintagma frumoasă ca o dragoste, fără să trăieşti metafora.

Odată m-am luptat cu obsesia versului: „ea era frumoasă ca umbra unei idei”. În ecuaţie, ea era nu frumoasă, ci o umbră. Ea era ea, o femeie iar ideea era pe plecate. Ideea fugea, se prelingea în noapte, pleca. Ea era frumoasă înseamnă ea pleca. Dacă pleca, nu era frumoasă. Ea fusese frumoasă cândva în inima mea. Ea era frumoasă ca o idee înseamnă că ea era frumoasă ca o bucurie. Când am o idee bună mă bucur. Dar când, ea era frumoasă ca umbra unei idei nu înseamnă că mă mai bucur de ea, ci că ea a rămas în inima mea, ca o umbră a frumuseţii şi a iubirii trecute. Trist, nu? Să vorbeşti frumos despre fiinţe care s-au despărţit de tine dureros înseamnă să fii trecut frumos peste traume.

Amintiri de profesor ratat sau amânat. Dacă ar fi să predau undeva sau să mai vreau să predau ar trebui să fac un curs despre totul şi nimic. Nu despre toate şi nimic, ci despre lucruri esenţiale fără morga că acele lucruri sunt esenţiale ci sunt pur şi simplu.

-Şi ce are predatul cu bicarbonatul?
-Şi ce are Băsescu cu Traian, împăratul Romei?
-Şi ce are televizorul cu vrăjitorul din oz?
-Şi ce are căldura cu prefectura?

Cred că ştiţi despre ce e vorba. Este vorba despre mersul încet care nu e productiv deşi e sănătos şi despre mersul rapid care e profitabil dar te bagă repede în pământ. După mersul încet stai pe scaun, dacă ţi-l oferă cineva, şi te uiţi. După mersul repede, dacă îţi oferă cineva scaunul, stai jos şi îţi tragi sufletul. Nu este interesant că românul, ţăranul român, care nu a învăţat şocală dar cunoaşte ritmurile naturii şi ale omului, vorbeşte despre trasul sufletului şi după oboseală multă şi când moare omul?

„Îşi trage sufletul…Nu mai trăieşte mult, Părinte!”…”Şi-a tras sufletul, a înghiţit de trei ori în sec, a dat ochii roată în casă şi şi-a înghiţit hapul”…Treaba e, că dacă mergi repede sau încet, dacă alternezi ritmurile, ajungi tot acolo. Iar cei care nu au bani mulţi preferă să fie îngropaţi în pământ, pe când ceilalţi în beton.

Apropo de beton. Curgea cimentul preparat din betonieră iar ei doar îndreptau moluzul. Moluzul, ca şi sintagma sau ca uniunea reprezintă unităţi de existenţă de sine stătătoare, care au o relaţie cu noi. Eu priveam moluzul iar el nu mă privea pe mine, deci eram într-o relaţie de indiferenţă reciprocă. Sintagma, deşi folosită de către mine, nu cunoaşte ce este aceea o uniune.

Până aici a fost bicarbonat. Soluţia este să mergi încet dar rapid.

Pr. Drd.  Dorin Octavian Picioruş

Rev. Prof. ALEXANDER GOLITZIN conferenţiază în România săptămâna viitoare

NEW EUROPE COLLEGE

Str Plantelor nr. 21, Bucureşti

Vă invită la prelegerea

“THEOPHANEIA:

Manifestarea divină în tradiţiile celui de-al doilea

Templu, creştinism şi rabinism”

 

susţinută de:

Rev. Prof. ALEXANDER GOLITZIN, Marquette University, SUA
Dr. Silviu BUNTA, Dayton University, SUA

 

Conferinţa publică va fi susţinută în limba engleză.

Luni, 25 iunie 2007

orele 17.00.

Prezentare

ALEXANDER GOLITZIN este descendent al printilor ruşi Golitzin, monah atonit şi profesor universitar american. Profilul său conturează o o sinteză paradoxală între vechile tradiţii creştine şi lumea academică contemporană.

ALEXANDRU GOLITZIN se află la a doua sa vizită în
România, vizitând Bucureştiul între 24 şi 26 iunie 2007.

Născut în California, nu departe de lumea multicoloră a Hollywood-ului, unde tatăl său a fost producător, ALEXANDER GOLITZIN prefera să studieze teologia cu John Meyendorff şi Al.Schmemann la St. Vladimir’s Seminary din New York. Urmează studiile doctorale la Oxford,sub îndrumarea episcopului Kallistos Ware, după care devine monah al comunităţii atonite Simonospetras.

Acolo are şansa unei întâlniri remarcabile cu arhimandritul Emilianos, fapt care îl va inspira decisiv în studiul tradiţiei mistice iudeo-creştine. Reîntors în America natală, ALEXANDER GOLITZIN predă la St. Vladimir’s Seminary şi apoi la instituţia catolică Marquette University, unde devine profesor de istorie ecleziastică.

Teza doctorală a profesorului Golitzin investighează corpusul dionisian dintr-o perspectiva
liturgică, deschizînd drumul unei cercetări mai ample în direcţia tradiţiilor biblice legate de
perioada celui de al doilea Templu şi recepţia lor în mediile creştine timpurii. Legătura între scrierile rabinice şi cele evanghelice, filtrate de exegeza siriană şi bizantină, a condus la elaborarea unei metodologii filologico-istorice dublate de o hermeneutică teologică aparte.

În jurul acestui proiect s-a născut o nouă şcoală de istorie a religiilor intitulată “THEOPHANEIA,” unde interesul cercetării se concentrează asupra teofaniilor – propunînd o investigaţie a statutului lor aparte în culturile antice ale Orientului apropiat.

Cunoaşterea întregului creuzet religios, cultural şi filozofic în care s-a născut creştinismul biblic presupune dezvoltarea unei reflecţii asupra liturghiei, scripturilor şi artei sacre din primele secole, într-o lectură comparată din care nu lipsesc referinţele la textele apocrife şi tradiţiile eterodoxe.

Ideea teofaniei este centrala oricărei naraţiuni biblice intertestamentare, fiind prezentă în articulaţiile pivotale ale credinţei vechiului şi noului Israel.

Grupul “THEOPHANEIA” editează revista SCRINIUM sub coordonarea Pr. ALEXANDER GOLITZIN. El îşi propune o investigaţie a textelor biblice, pseudo-epigrafe şi patristice din perspectiva acestei filiaţii tematice.

Abordarea vechilor tradiţii iudaice şi crestine presupune efortul familiarizării cu o literatură aflată dincolo de fundalul clasic al scrierilor patristice de extracţie greacă şi latină. Filonul iudaic nu îl înlocuieste pe cel filozofic grecesc, ci îl complementează, restituind o bogăţie neaşteptată a lumii mediteraneene, în care religiile misterice par ghidate de-o logică nu integral străină de conexiunile, asemănările şi distanţările polemice cu care apar paradigmele teofanice din tradiţiile celui de-al doilea Templu.

DR. SILVIU BUNTA este profesor asociat al Universităţii Dayton din SUA, membru al Grupării “Theophaneia,” autor a numeroase cercetări în domeniul studiilor biblice şi patristice.

Îi mulţumim colegului şi prietenului nostru, Drd. Mihail Neamţu, pentru informaţia pe care o publicităm acum.

Pr. Dorin.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

istanbul escort istanbul escort istanbul escort