Sfântul Ioan Botezătorul în viaţa mea
Mi-a devenit evident faptul că Sfinţii ne caută mai înainte ca noi să îi căutăm. Cred că prima dată când am auzit de Sfântul Ioan a fost în copilăria mea, când bunica mea mergea cu coliva, la 7 ianuarie, ca să îşi pomenească părinţii, fraţii şi mă lua şi pe mine. Masa aceea lungă, cu zeci de colivi, cu vin, cu prinoase, care miroseau altfel, dar mai ales zecile de lumânări aprinse mi-au captat atenţia spre evenimentul acesta.
Părinţii bunicii mele erau Ion şi Ioana, Ionică era cel mai mic frate al bunicii mele, care murise de foarte tânăr, de copil, şi din care cauză eu primeam câte o pomană delicată spre iertarea păcatelor lui. Adică ori o oală mică, de băut apă, ori o pasăre-fluier, tot din lut, la care cântam prin curte.
Numele Sfântului Ioan era foarte răspândit în localitatea unde eu am copilărit, în Scrioaştea. Numele localităţii teleormănene este legat de un moment istoric important, de faptul că aici şi-a scris oastea (de unde Scrioaştea) Mihai Viteazul în drum spre Alba Iulia. Probabil aici şi-a trecut în revistă oastea, a conştientizat numărul de oameni pe care îl avea la dispoziţie. Ştiu acest amănunt de la un profesor local care a cercetat istoria cuvântului, însă nu am făcut niciodată investigaţii istorice pe această temă.
Însă viaţa Sfântului Ioan am aflat-o citind Sfânta Scriptură şi Vieţile Sfinţilor. Mâine avem cinstirea naşterii Sfântului Ioan, descrisă de Lc. 1, 5-25 (prorocirea naşterii şi zămislirea sa); 57-80 (naşterea şi punerea numelui). În Teleorman, praznicul de mâine e cunoscut drept Drăgaica, însă, din câte cunosc, nu am văzut niciodată în localitatea noastră ritualurile pe care le-am citit în cărţile de specialitate, care se făceau în vechime în această zi.
Însă amintirile mele sunt legate cel mai adesea de două dintre Sfintele sale Icoane: una, în care el este reprezentat cu aripi şi având înfăţişarea descrisă de Mt. 3, 4 iar alta, în care se reprezintă martirizarea sa, el înşuşi ţinându-şi în mână propriul său cap tăiat, care e pus pe o tipsie.
Martirajul său, imaginea tăierii capului s-a impregnat adânc în mine. Când eram mai tânăr, încă nu plecasem la seminar, aveam o antipatie imensă faţă de Irodiada şi de fiica sa, Salomeea, care puseseră la calea omorârea lui Ioan [Mc. 6, 19-29]. Ele reprezentau pentru mine o imagine perversă a femeii, care elimină pe cel Drept, prin practici murdare. Cred că e primul contact dureros al meu cu perversitatea, prima conştientizare a faptului că dreptatea şi sfinţenia nu sunt urâte pentru că sunt rele pentru societate, ci sunt urâte pentru că nu sunt suportate şi nu sunt suportate pentru că sunt invidiate la culme.
Cu timpul am înţeles că cele două femei nu deţineau puterea ci că actul lor este unul al slăbiciunii şi nu al puterii. Cel puternic era Ioan, care avusese curajul să moară pentru sfinţenie, pentru adevăr, pentru dreptate.
În ultimul an de facultate am fost repartizat la Mănăstirea Sfântul Antim din Bucureşti, ca să fac pregătire cultică. Aici, pe nesimţite, m-am împrietenit cu icoana Sfântului Ioan, de pe partea dreaptă, de la intrare, lângă care stăteam la slujbe. Uneori mă sprijineam de ea, transpiram din cauza căldurii, mă rugam Sfântului Ioan ca să mă întărească şi să prind putere din harul său. Icoana de aici e una din cele întraripate. Sfântul Ioan are aripi ieşite din pielea de cămilă cu care se îmbrăca, semn că asceza te întraripează de dumnezeiescul dor şi te face să fii înger în trup.
Mă simţeam acasă lângă icoana lui. Prietena şi viitoarea mea soţie purta numele de Ioana, atâta timp cât Gianina înseamnă Ioana. Aveam prieteni cu numele de Ioan, şi preţuiam foarte mult numele, atâta timp cât Ioan, Iohanan, în limba ebraică, înseamnă darul lui Dumnezeu şi avea similitudine cu numele meu,cu Dorin, care înseamnă dar, în limba greacă. Însă Dorin vine de la Theodoros, de la Teodor, care înseamnă tot darul lui Dumnezeu.
Când a venit ziua hirotonirii mele întru diacon, nu ştiam unde se va petrece. Când PS Galaction mi-a indicat Biserica unde voi fi hirotonit diacon, am aflat că e Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Roşiori de Vede. Atunci am conştientizat faptul, că Sfântul Ioan, lângă care ucenicisem, mă pregătise pentru a mă ajuta în preoţia mea. Şi am simţit din plin prezenţa sa la hirotonia mea întru diacon, făcută în aer liber (era un moment solemn pentru parohie), PS Galaction dându-i dreptul frăţesc, de onoare, PS Irineu, care era de faţă, să mă hirotonească Prea Sfinţia sa.
Astfel PS Irineu Slătineanul m-a hirotonit diacon iar peste câteva zile, PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi al Teleormanului m-a hirotonit preot, în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alexandria, într-o zi de sâmbătă. Dacă ar fi să vorbesc de prezenţa Prea Curatei Stăpâne în viaţa noastră, aş spune, că în toate Bisericile unde s-au petrecut lucruri capitale, dumnezeieşti cu mine, erau închinate Prea Curatei Stăpâne.
Maica lui Dumnezeu şi Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfânta Maria Egipteanca, Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Sfântul Constantin Brâncoveanu, Sfântul M. Mc. Haralambie, Sf. M. Mc. Teodor Tiron, Sf. Maxim Cavsocalivitul, Sf. Grigorie Palama, Sfântul Teofil cel Nebun pentru Hristos, Sfânta Xenia, Sfântul Ioan de Kronstadt, Sfântul Ioan Evanghelistul, Sfântul Irineu al Lyonului, Marele şi Dumnezeiescul Apostol Pavel, Sfântul Ioan Gură de Aur, Preadumnezeiescul Grigorie Teologul şi mulţi, mulţi alţii, au fost Sfinţii care ne-au punctat viaţa într-un mod capital. De la fiecare am învăţat lucruri capitale.
De zeci, sute de Sfinţi ne leagă lucruri atât de intime, încât vorbirea despre ele mi se pare o indiscreţie. Însă, privind la vieţile lor, la harul pe care l-am primti rugându-ne lor, am înţeles că ei deja erau în viaţa mea, numai că trebuia să le recunosc prezenţa, rugându-mă şi cunoscându-i şi eu la rândul meu. Dacă ne analizăm bine viaţa aflăm că suntem produsul a multe mii de oameni care ne-au clădit. În afară de părinţii, bunicii, rudele, familia noastră…există zeci, sute, mii de oameni care ne-au ajutat cu un detaliu sau altul, cu o informaţie, cu o carte, de la care am învăţat citindu-i, văzându-i, respirându-i…
Un număr mare de oameni ne-au creat lucrurile din jur, spaţiul şi conţinutul său în care noi ne mişcăm şi suntem. Mulţumirea noastră trebuie să se îndrepte faţă de toţi cei care ne asigură şi ne perpetuează existenţa, care ne-o umplu de lucruri esenţiale. De la rugăciunea pentru părinţi, rude, familie, profesori, preşedinţi de stat, primari, faţă de binefăcătorii sau duşmanii noştri, rugăciunea şi mulţumirea noastră trebuie să se manifeste şi faţă de cei care au inventat diverse lucruri pe care le folosim, faţă de cei care ne-au precedat, faţă de toţi cei care au trăit pe faţa pământului.
Mulţumirea, recunoştinţa este cea care ne înnobilează, care ne face reprezentabili în cadrul oamenilor cu conştiinţă. Când mulţumeşti, când îţi arăţi recunoştinţa nu faci decât să rămâi viu, frumos în inima celui căruia îi mulţumeşti. Astăzi am vrut să mulţumesc Sfântului Ioan, nu numai privat, dar şi public, pentru prezenţa lui cea atât de întăritoare şi de puternică în viaţa noastră.
Sfinte Ioane, Bătezătorule şi Înaintemergătorule al Domnului, aşa cum ne-ai ajutat ca să cunoaştem calea pocăinţei până acum şi viaţa cea curată, dă-ne să umblăm întru bucuria învierii, a schimbării inimii noastre, ca să ne umplem mereu de viaţa ce nu are sfârşit. Tu poţi să ne ajuţi nouă, Dumnezeiescule Părinte! Ai milă de noi, binecuvintează-ne şi ne iartă! Amin.
Pr. Drd. Dorin Octavian Picioruş