Mi s-a sugerat că „e rău să ai certitudini” sau Colegiul Noua Europă e pe Strada Plantelor, nr. 21

Conferinţa părintelui profesor Alexander Golitzin, publicitată anterior, a fost decepţionantă, bineînţeles, din punctul nostru de vedere. A fost o reiterare a unor lucruri deja afirmate de către Sfinţia sa, alături de statornicia în neadevăruri neacceptate de conştiinţa Bisericii.

Însă, să încep cu lucrurile care mi-au plăcut: apa rece, într-un pahar mic, dublu, un scaun negru confortabil şi zâmbetul condescendent al domnului Andrei Pleşu, când i-am spus părintelui Alexander, că opinia sa despre Sfântul Dionisie Areopagitul are marcă de Melanchton şi nu de Părinţii Bisericii. Şi mi-a mai plăcut ceva: intermedierea lingvistică a colegului Mihail Neamţu, care a mai ciupit din prestanţa mea, pentru ca să îl onoreze pe invitatul nostru.

De ce să nu îmi placă o conferinţă în limba engleză, despre subiecte teologice gata preparate, răsjudecate [la noi se spune: răsuflate] şi pentru care nu s-a făcut nicio muncă de cercetare prealabilă? Vreo 30 de minute părintele Golitzin, 10-15 domnul Dr. Silviu Bunta, 5 întrebări, din care una domnul Neamţu, alta un profesor greco-catolic care ne-a citit pe blog [chiar azi!…], a treia a subsemnatului, a patra a unui coleg mai tânăr iar a cincea [care au fost de fapt trei] a domnului Petre Guran.

Întrebările colegilor de întrebat au fost neinsidioase, au fost confortabile. A mea, din păcate, a stârnit o dezamăgire pitorească. Care a fost întrebarea? După ce l-am anunţat pe părintele Golitzin, prin intermediul colegului Mihail, că are o optică defectuoasă, ca să nu spun mai mult, despre Sfântul Dionisie Areopagitul, i-am spus că Tradiţia Bisericii îl mărturiseşte pe Sfântul Dionisie Areopagitul drept Părinte apostolic, trăitor în secolul I şi nu în secolul VI cum susţine Sfinţia sa şi că, dacă îl eliminăm pe Sfântul Dionisie din secolul I, nu se mai poate lega înţelegerea teologiei slavei din Scriptură [subiectul conferinţei] cu teologia mistică a Bisericii.

Cam atât am apucat să îi spun, pentru că am devenit deranjant. Când am devenit deranjant [nu aveam reverenda pe mine şi tricoul de pe mine mă putea arăta şi fierar betonist la o adică], domnul Pleşu m-a privit condescendent, cu umor benign iar colegul de conferenţiat, Dr. Bunta, care a vrut să îmi dea o lecţie de engleză, mi-a spus în engleză şi nu în română, limba sa de baştină, că nu sunt aşa de important şi nici subiectul nu e de aşa manieră, încât să continui.

Domnul Silviu Bunta a zâmbit satisfăcut, eu am zâmbit satisfăcut că sunt tratat ca un prost, şi, bineînţeles ochii lor m-au caracterizat drept un băiat simpatic, un necunoscut nebărbierit şi cam insolent, care îmi permit să le stric vara ideatică sau somnul care nu naşte monştri. Domnul Pleşu, care nu are organ pentru mistică, a fost intimidat de tricou sau poate de insolenţa mea şi nu şi-a dat seama că întrebarea mea vine din conştiinţă teologică şi preoţească şi nu din măcinat frunză la câini pe strada Plantelor, nr. 21.

Confraţii [unii mă cunoşteau] au zis să iasă ortodocşi la apelul discriminării şi al non-dialogului şi să mă facă să par…inoportun sau…tun. Aşa că a trebuit să reascult placa arhiştiută, în care părintele Golitzin, urmând pe fratele Melanchton, fratele lui Luther, Martin Luther, a ajuns la concluzia că Sfântul Dionisie este un părinte imprecis al Bisericii din sec. al VI-lea, pe următoarele supoziţii:

1: nimeni nu a vorbit de Sfântul Dionisie până la Sfântul Maxim Mărturisitorul.
2: există un pasaj din Plotin într-o scriere a Sfântului Dionisie
3: există un text în opera sa dintr-un părinte ortodox din secolul al IV-lea.

Folosind preconcepţiile criticii istorice, părintele Golitzin a făcut din cel mai mare mistic al Bisericii, din omul care a vorbit prima dată după Apostoli, de Liturghia Bisericii, de Tainele Bisericii, de ierarhia Bisericii, de vederea lui Dumnezeu şi de ierarhiile cereşti cu comentariu apriat şi e normativ pentru Biserică; din acesta zic, a făcut un om dubios, un plotinian, un om obscur. Bineînţeles că Sfinţia sa s-a prevalat de faptul că şi alţii au susţinut inepţiile cu pricina. Ştiam şi noi asta. Tocmai de aceea inima ne plânge când scriem acum, de ce fel de ortodocşi avem şi cum apără ei adevărul.

E ca şi cum aş spune că Eminescu a trăit în secolul 4 şi să îl iau la rost, de ce a folosit pe scriitorii de dinaintea lui, adică pe cronicari, pe filosofii germani, pe paşoptişti şi preromantici. În studiile Sfinţiei sale nu ne-a convins că a făcut o cercetare acrivică asupra teologiei şi a posterităţii Sfântului Dionisie, ci s-a raliat la ideea apărută în secolul 17, cum că Sfântul Dionisie e dubios.

Dacă părintele profesor Golitzin vrea să meargă cu critica literară până la capăt şi să nu gândească cu conştiinţa Bisericii ci cu mintea insului singular atunci trebuie scos din calendarul ortodox Sfântul Dionisie Areopagitul, să nu mai fie pomenit la 3 octombrie de întreaga Biserică Ortodoxă, să se scoată din orice ediţie critică Epistolele sale, dacă el se dă că îi cunoaşte pe Timotei şi pe Ierotei din epoca apostolică dar nu îi cunoaşte, să fie tipărită opera lui ca Pseudo-Dionisie şi ca neaparţinând Bisericii, şi odată cu asta să se scoată din orice Dogmatică faptul că există 9 cete îngereşti, că există preoţie cu trei trepte din primul veac apostolic şi Sfintele Taine.

Şi dacă e să mergem cu critica literară până la capăt atunci întreaga Scriptură e ambiguă pentru că există tradiţia iahvistă şi tradiţia elohimică în Facere, există vreo 4 autori pentru Isaia, în Ev. după Matei sunt interpolări, Apocalipsa nu aparţine canonului Scripturii ci în locul ei era Păstorul lui Herma, Liturghiile nu aparţin celor trei ci numai trei fragmente…şi toate celelalte inepţii apărute pe teren teologic în Apus şi Răsărit, pentru ca să fim la modă. Şi mai ales, trebuie să scoatem paginile din Vieţile Sfinţilor şi din cărţile de cult despre Sf. Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul, adică despre cel de aici, pentru că sunt toate false, după cum spun recenţii teologi.

De ce, în Paris, cea mai mare catedrală e închinată lui Saint Denis? Care Dionisie? Nu e vorba despre altul, ci despre Sfântul Dionisie Areopagitul, care a fost episcopul martir al Parisului.

Cum va fi catalogat articolul nostru de faţă? Fundamentalist şi bădăran. Eu, ca teolog ortodox şi cercetător al Sfinţilor Părinţi, nu pot să citesc corect Tradiţia din cauza ochelarilor de cal ai evlaviei şi ai iubirii de Sfinţii lui Dumnezeu. Nu sunt distant, nu sunt critic faţă de surse şi nici insolent faţă de ele. Eu nu am bunul obicei să îmi bat joc de Sfinţi şi să îi corectez. Cred că sunt un om bolnav: am evlavie, nu mă las manipulat de orice zicere şi am şi certitudinile Bisericii de partea mea. Nu vreau să fiu în ton cu scientia de ultimă oră şi mă încumet, într-un mod prosteşte, să mai cred ce spun colbăitele ( îi place mult lui Mihail Neamţu acest cuvânt) Vieţi ale Sfinţilor şi ale Părinţilor.

Colegiul Noua Europă, o fostă casă naţionalizată refăcută pe bani elveţieni [îmi spune un participant la eveniment], e avid de oameni în pas cu timpul şi nu de preoţi rămaşi cu evlavia în inimă. Dar membrii ei se ocupă cu Teologia [ups, eroare!] deşi sunt filosofi sau liberi vorbitori iar eu, ca teolog şi preot al Bisericii trebuie să nu mă bag acolo unde alţii nu au organ [e citat din domnul Pleşu], organ pentru mistică.

Să fie oare vreo similitudine între Strada Plantelor şi gândire? Sau între Plante şi Tufe de Veneţia? Bineînţeles că e o adevărată măgărie, o adevărată sfidare aplombul meu imbecil şi, îmi retrag, respectuos, retoricele întrebări. Asta cu retrasul părerilor şi cu autocritica e un prost obicei intelectual sau pseudo-intelectual pe care l-am învăţat din mersul meu pe la intelectuali. Însă fiecare dezvăţ are şi un învăţ.

Pr. Drd. Dorin Octavian Picioruş