În ce parte a corpului rezidă inima?

O chestiune care ţine de cunoaşterea lui Dumnezeu, care e discutată atât de Scriptură cât şi de Sfinţii Părinţi, este locul în care rezidă inima. Prin această întrebare eu nu doresc să aflu unde este localizată inima [în piept sau altundeva în trup], ci unde este inima ca sediu al vieţii. Când vorbim de gândul inimii arătăm că inima nu este separată de raţiunea noastră, de aspectul nostru raţional şi că această raţiune rezidă în mai multe părţi ale vieţii noastre.

Inima rezidă în acel loc ce poate fi numit în multe feluri. Putem spune în multe feluri ce este inima, în multe feluri care nu sunt proprii modului nostru de a comunica.

Îmi aduc aminte, că acum câţiva ani am fost invitat de o Biserică episcopaliană ca să vorbesc unui anume organizaţii de femei despre rugăciunea în faţa Sfintelor Icoane. Pe atunci nu eram ortodox. Însă îmi scrisesem teza de Master pe un subiect care avea referire la teologia Icoanelor, adică a Icoanelor care au plâns în mod minunat.

Ceea ce m-a izbit interior la acea întâlnire (luasem şi câteva Icoane pentru expunerea mea) a fost interesul acelui grup de femei de a învăţa de la mine cum pot să citească Icoanele. Nu ştiu cum să caracterizez cerinţa lor în alţi termeni. Ele îmi cereau să le învăţ cum să citească Icoanele, gândind că pictura Icoanelor trebuie citită. Mă întrebau de fapt: Ce ne spun Icoanele?

De obicei rugăciunea în faţa Icoanelor e considerată o formă de direcţionare a atenţiei şi se consideră că trebuie să cunoşti cheia acestui procedeu pentru ca să ştii să te rogi.

Acum am ajuns la certitudinea că Icoanele au un grai al lor şi că ele, într-adevăr, pot fi citite de către noi. Pentru Părinţii Sinodului al VII-lea Ecumenic, „Icoanele făcute cu culori conţin Scripturile cu cuvinte”. Însă nu poţi citi prin culorile Icoanelor tot ceea ce Scripturile ne spun în cuvinte. Căci culorile sunt un lucru şi cuvintele alt lucru. Însă şi culorile Icoanelor şi cuvintele Scripturilor ni-L fac prezent, ne comunică, acelaşi Adevăr al credinţei. Modul de a ne vorbi al celor două nu e pur şi simplu acelaşi lucru. Sau este?

Grupul de femei a fost dezamăgit atunci de ceea ce le spuneam eu despre rugăciunea în faţa Icoanelor. Pentru că eu le spuneam mai mult despre o rugăciune împreună cu Icoanele. Acest lucru nu însemna practic să cunoşti Icoanele. Dacă am compara rugăciunea cu Icoanele despre care eu vorbeam cu înotatul în apă, cu siguranţă că nu poţi înota fără apă. Te poţi ruga cu Icoanele însă experienţa e cu totul alta când ne rugăm la Icoane.

Şi acum mă întreb: ce fel de inimi avem când ne rugăm la Icoane? De obicei învăţăm acest lucru prin intermediul locuirii împreună cu Icoanele şi mai ales cu Cel reprezentat în Icoane.

Cunosc o femeie credincioasă, care a venit din starea de agnosticism sau ateism la credinţă, în timpul slujbei Bisericii, numai pentru că s-a rugat icoanei lui Hristos. Ea avea o singură întrebare şi nu dorea să o formuleze în cuvinte, ci dorea să cunoască, să se împărtăşească în tăcere, de ceea ce pierduse. Şi mi-am dat seama şi eu, că nu pot avea un asemenea lucru numai prin intermediul cuvintelor, deşi pot să îl formulez.

Apropo de acest lucru. Există o istorioară despre un fapt petrecut la frontiera Americii, în viaţa misionarului quaker John Woolman. El s-a adresat într-o zi unui grup de americani nativi. După cum se ştie, atunci, ca şi acum, quakerii sunt un gurp de oameni religioşi foarte individualizat. Predicatorul s-a chinuit cu predica şi cu traducerea şi într-un târziu a cerut translatorului să-şi înceteze funcţia, pentru că vrea să predice unora care nu sunt englezi. Când translatorul s-a oprit, un american nativ s-a apropiat de translator şi i-a spus: „Aş vrea să ascult locul de unde vin toate aceste cuvinte”. La o primă reacţie, dacă ai auzit un cuvânt inspirat, poţi să spui că cunoşti cu precizie ce înseamnă cuvintele pe care le-ai auzit.

Unde rezidă aşadar inima? Noi nu suntem în stare să spunem acest lucru, dar vocile diverse ale Tradiţiei Bisericii cunosc precis în ce rezidă, atunci când precizează că inima nu e separată de substratul raţiunii. Tocmai de aceea, de multe ori, nu ştim ceea ce facem de fapt. Mulţumesc însă lui Dumnezeu pentru toate.

Traducere şi adaptare Pr. Drd. Dorin Octavian Picioruş, cf. sursei.