Tirania majorităţii vs. monopolul celor puţini
Votul popular e considerat a fi unul dintre mijloacele uzuale democratice prin care o idee sau o cutumă se impune ca realitate politico-socială. Alegem ralierea noastră la un conglomerat politico-economic, ne alegem preşedintele, ne alegem Constituţia, ne alegem modalitatea prin care un politican poate accede la un portofoliu parlamentar.
În aparenţă, majoritatea conduce, are puterea, decide. La capătul opus al majorităţii sunt cei puţini, care deţin controlul politic, financiar, legislaţional, care sunt sau nu sunt întotdeauna în parametrii legalităţii dar care manipulează întreaga ordine sau dezordine socială.
Cei mulţi sunt o forţă tocmai când îşi încalcă statutul de cetăţeni ai statului de drept, ca în cadrul revoluţiei, al mineriadelor, al loviturii de stat sau al declanşării unui război civil sau armat şi aceasta pentru puţin timp. Cetăţenii dispersaţi nu constituie un pericol prea mare pentru ordinea de drept. Organele de coerciţie ale statului intră în panică când oamenii se adună, când se grupează, când încep să aibă o direcţie foarte ferm prezentată.
Cum poate coexista majoritatea cu minoritatea? Ce fel de pârghii există într-o societate şi cum se întreţin ele, pentru ca să existe legalitate? Frica de lege sau implicarea forţelor de ordine nu explică în întregime liniştea socială, care este însăşi substanţa legalităţii, a traiului în parametrii legii. Cetăţenii unui stat trebuie să aibă racordări mult mai adânci între ei decât o legislaţie comună.
Pârghiile liniştii sociale, pe care cred că se bazează liniştea României, sunt unitatea lingvistică a majorităţii, fondul religios şi cultural al acesteia, relaţiile de rudenie şi de viziune comune. În România legalitatea regimului democratic nu stă preponderent în lege ci în cutumele vieţii interioare şi sociale ale românilor. Există ordine acolo unde există bun simţ mai întâi şi apoi lege. În comunităţile mici sau medii legalitatea coerciţionează numai pe unii membri ai societăţii cu precădere, recunoscuţi ca elemente turbulente. Recidiviştii şi infracţionaliştii minori sunt puşi într-un index aparte, atât pentru organele care susţin legitatea cât şi pentru comunitatea unde ei se află.
Memoria comunităţii reţine imaginea unei crime, a unui viol, a unui deces dubios petrecut în arealul ei şi sancţionează pe viitor astfel de acte neomeneşti mai întâi şi apoi ilegale. România încă gândeşte omeneşte legea, aspectul legal al comportamentului uman şi aceasta e un lucru foarte bun. Când vom ajunge să împlinim legea fără să ne gândim la oameni, la cei pe care îi sancţionăm prin intermediul ei, ajungem să trăim o viaţă lipsită de relaţii fireşti, umane.
Cine sunt cei puţini şi cum putem să decidem împotriva lor când ei sunt infracţionalişti? Majoritatea are sentimentul că ei sunt intangibili. Uneori se mai întâmplă şi reversul acestei situaţii. Numai că majoritatea nu poate decide legal vizavi de minoritatea asupra căreia planează suspiciunea de ilegalitate, ci numai forurile judecătoreşti pot decide sancţiunile.
Va fi întoteauna un război tacit între cele două tabere dar şi o conlucrare în limitele firescului.
Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.