Biserica şi cimitirul descoperite sub banca BCR, sucursala Lipscani

Articolul domnului Vasile Surcel, publicat în 4 iulie 2007 în Jurnalul Naţional evidenţiază descoperirile arheologice, de pe şantierul Lipscani, conduse de către arheologul Gheorghe Mănucu Adameşteanu, de la Muzeul de Istorie al Bucureştiului şi făcute cu ajutorul unor specialişti de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Muzeul Naţional de Istorie şi Institutul Naţional al Monumentelor Istorice.

„În actuala campanie de săpături, începută cu câteva luni în urmă, s-a explorat o zonă largă ce a inclus fosta Uliţă Domnească (Smîrdan), actualele străzi Franceză, Poştei, Stavropoleos şi, bineînţeles, Uliţa Mare, care s-a mai numit şi Uliţa Şerban Vodă, şi pe care noi o cunoaştem sub numele de Lipscani. Aici, sediul în care acum funcţionează Sucursala Lipscani a Băncii Comerciale este o clădire elegantă, construită pe la o mie opt sute nouăzeci şi ceva. Săpată adânc în pământ, fundaţia clădirii nu este din ciment, ci din zid gros de cărămidă, care înainte de a fi ridicat a străpuns alte vestigii cu mult mai vechi. Documentele, dar şi tradiţia istorică vorbesc despre faptul că, sub actuala bancă, a existat cândva o biserică, ale cărei urme n-au cum să mai iasă acum la lumină. Construit pe la 1564-1565, locaşul s-a numit mai întâi „Biserica lui Ghiorma Banul”, după numele ctitorului ei. Boier mare, Ghiorma a trăit într-o perioadă complicată, în care a ştiut să intre în graţiile doamnei Chiajna. Norocul l-a părăsit însă pe înaltul boier, care, peste câţiva ani, a fost executat de vodă Alexandru al II-lea Mircea, cunoscut sub ciudata poreclă de „Oaie Seacă”. După „închinarea” către Muntele Athos, locaşului i s-a zis „Biserica Grecilor”. Ceva mai târziu, pe lângă ea s-a construit şi un han, cel ale cărui ziduri ies acum la lumină. Vechile vestigii pot fi uşor identificate, după materialul de construcţie: în timp ce cărămizile din temelia băncii sunt „moderne”, ca ale noastre, cele din zidurile hanului sunt cărămizi „feudale”, mai late şi mai subţiri decât cele moderne”.

„Cimitirul descoperit acum de arheologi lângă BCR este o adevărată surpriză, căci despre el nu se ştia absolut nimic. Săpăturile pentru fundaţia actualei clădiri a BCR s-au suprapus peste vechile morminte. Cercetarea actuală arată clar că meşterii de la sfârşitul secolului al XIX-lea n-au avut nici un fel de reţinere să taie picioarele câtorva schelete care le-au ieşit în cale. Acum arheologii degajează cu atenţie orice rămăşiţă. La prima vedere, scheletele par aruncate alandala, suprapuse ca într-o groapă comună. Atenţi la stratigrafia sitului, specialiştii ne-au spus că nu este vorba despre aşa ceva, ci de înmormântări făcute după tot tipicul, dar într-un spaţiu restrâns şi într-o perioadă de timp relativ scurtă. În marea lor majoritate, scheletele sunt bine păstrate, iar câteva dintre ele au o dantură impecabilă. Fapt care l-a făcut pe unul dintre privitorii curioşi să exclame, aproape plin de invidie: „Ia uită-te la ăla ce procopsit era la dantură! Un dinte nu-i lipsea”. Arheologii ne-au relatat că, de fapt, acolo era un fel de cimitir „de cartier”, în care erau înmormântaţi oameni obişnuiţi, bărbaţi, femei şi copii, localnici care trăiseră prin zonă. Piese metalice cu rol de accesorii vestimentare nu s-au păstrat. În schimb s-au găsit câteva monede”.

Pr. Dorin