Fericitul Macarie de la Saharna: primul Martir din timpul comunismului ce va fi canonizat în Basarabia

Un articol semnat de Tudor Cireş şi Simona Lazar, în numărul din 5 iulie 2007 al Jurnalului Naţional.

„În 1888 se năştea, nu departe de mănăstire, în satul Buciuşca, raionul Rezina, cel care avea să fie canonizat în zilele noastre sub numele de Cuviosul Macarie de la Saharna. Mihai Tincu şi-a găsit de la o vârstă mică chemarea spre viaţa monahală. La 12 ani a cerut părinţilor să fie dus la mănăstire, dar stareţului de atunci i s-a părut prea fraged pentru o asemenea chemare. Până la urmă, discutând cu copilul, a fost de acord să îl primească în mănăstire. După noviciat, copilul a primit numele de Macarie. Virtuţile sale aveau să-l convingă pe stareţ să-i încredinţeze misiunea de duhovnic. Dovezile despre minunile pe care le săvârşea călugărul Macarie nu au întârziat să apară. Cele mai multe sunt relatări despre vindecarea miraculoasă a unor boli incurabile.

În 1918, când Saharna a devenit mănăstire de maici, călugărul Macarie şi-a urmat şi el drumul, mai întâi la Noul Neamţ, apoi la Suruceni. Dar s-a întors ca părinte duhovnic al maicilor de la Saharna, căci nu putea sta departe de locul spre care fusese chemat întâi. În anii ’50 a fost transferat la Mănăstirea Cuşelăuca, de unde soldaţii sovietici l-au ridicat într-o noapte de iarnă să-l ducă în Siberia. Dar s-a întâmplat o minune şi părintele a căzut din sanie fără ca soldaţii să-şi dea seama. Desculţ, s-a întors la Cuşelăuca, unde maicile l-au îngrijit, şi apoi a plecat spre Saharna, unde în 1964 mănăstirea s-a închis şi a fost transformată în spital de nebuni. Bisericile: una – depozit, cealaltă discotecă.

Părintele Macarie s-a mutat într-un bordei pe care şi-l ridicase în marginea satului şi unde noaptea boteza, cununa şi îi învăţa pe oameni să nu-şi piardă credinţa în Dumnezeu. Ura sovieticilor pentru credinţa lui neclintită era atât de mare, încât, în ciuda vârstei lui, era luat împreună că alţi săteni la cărat piatră din cariere sau la făcut drumuri. S-a mutat în satul său, iar în noaptea de 22 spre 23 aprilie 1969, la 81 de ani, părintele Macarie s-a stins “având lumina pe faţă”. A fost îngropat în cimitirul satului şi, de acolo, în anul 1995, sfinţii călugări de la Saharna au primit învoire să îi ridice osemintele şi să le mute în cimitirul mănăstirii. “Atunci l-au aflat pe sfântul neputred şi mirosind a mir, ceea ce era semn de sfinţenie. În acelaşi an ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului, a oficiat canonizarea locală, cu titlul de “Preacuviosul Macarie de la Saharna”, urmând ca să se înainteze la Patriarhia Moscovei dosarul pentru sanctificarea sa. “Este cel dintâi martir al basarabenilor care a fost canonizat în Moldova postsovietică”, ne spune părintele-bibliotecar”.

Citiţi întregul articol, pentru că e unul esenţial!

Pr. Dorin.