Strategia enervării

Vrei să te grăbeşti şi vin dracii şi îţi pun o piedică, te ţin din drum, te enervează puţin. Ortodocşii, care văd în orice indispoziţie apărută din senin nu un rol al hazardului ci al imixtiunii demonilor în viaţa noastră, ştiu că micile şi marile tracasări nu sunt nici întâmplătoare şi nici fără rost în viaţa noastră. Rolul dracilor în viaţa noastră, din perspectiva lor, este acela de a ne face să cădem, să alunecăm, să ne afundăm în păcate. Însă, pe deasupra lor, a lucrării lor, e voia lui Dumnezeu, care îngăduie sau foloseşte pe demoni, pentru a ne căli, pentru a ne întări în viaţa noastră duhovnicească.

Un Părinte foarte preţuit de către noi îmi povestea, cum într-o zi a văzut cheile de la casă şi de la Biserică… plutind prin aer. Demonii, în mod nevăzut, ţineau cheile în aer şi el nu mai ştia ce să facă, pentru că ele pluteau, se îndepărtau de el. Şi îmi spune, că până nu a căzut la Prea Curata să se roage, dracii nu i-au dat cheile înapoi şi când i le-au dat, le-au aruncat în iarbă.

Un Sfânt Părinte adormit de curând, ne povestea despre cum i-a apărut dracul sub forma unui urangutan, pe când se ruga, în celula închisorii. Dorea să îl sugrume.

O tânără domnişoară, pe atunci studentă la Teologie, acum preoteasă, ne spunea, la fel, despre cum a rămas înţepenită în pat, pentru că simţea o putere satanică care nu îi mai dădea voie să se mişte.

Prezenţa demonilor în viaţa noastră, a membrilor Bisericii, a celor care încercăm să ducem o viaţă evlavioasă, vă asigurăm, e la fel de intensă ca în Vieţile Sfinţilor, unde dracii îi pândeau pe Sfinţi la tot pasul. Cu nimic mai puţin se întâmplă acest lucru şi astăzi. Nu e zi de la Dumnezeu ca să nu avem tot felul de întâmplări sataniste în viaţa noastră: ba computerul o ia razna din senin, ba se sparge o ţeavă de apă, ba încep zgomote la vecini când tu te rogi, ba ţi se strică obiectul de care ai nevoie sau pierzi un lucru absolut important.

Dracii îşi fac treaba din plin. Ei au normă de împlinit, au răspunderi faţă de superiorii lor în răutate şi de aceea nu mai ştiu cum să te facă să te enervezi, să te oboseşti, să păcătuieşti, să uiţi de lucrurile bune, să nu îţi aminteşti de ceea ce trebuie sau să nu faci lucrul bun pe care ţi l-ai pus în gând să-l faci.

Strategia enervării este 100% scorneală demonică. Dacă au reuşit să te enerveze îşi iau tălpăşiţa pentru că ţi-au stricat ziua şi munca.

Mă întreba cineva: De ce părinte unii sunt fericiţi iar eu am numai probleme? Eu dau din ale mele tuturor, îi ajut pe câţi pot iar mie mi se întâmplă tot felul de probleme. Şi i-am răspuns doamnei care mă întreba: „Pentru că dv. aveţi inimă bună: de aceea aveaţi probleme. Dacă v-aţi lăsa de făcut bine, deodată nu aţi mai avea nicio problemă, dar atunci nu aţi avea împlinirea, pacea, bucuria sufletească de acum”.

Cei care încearcă să se îndrepte, cei care înţeleg că nu au avut o viaţă bună până acum şi vor să se pocăiască, au mare nevoie de oameni care să îi îndrume. De ce? Pentru că dracii îi asaltează într-un mod constant, exasperant, arătându-le că starea de dreptate pe care o vor ei este foarte obositoare şi cere mult efort, pe când păcatul aduce confort şi nu cere atâta muncă.

Marea luptă a demonilor este cu cei care nu se lasă convinşi să facă rău, să rămână în rău. Cea mai mare emoţie, palpitaţie a demonilor sunt cei care nu cred în deznădejdea pe care le-o aduc demonii ci se pleacă, smeriţi şi simpli în faţa lui Dumnezeu. Dacă ai păcătuit cu ceva, nu te pierde cu firea! Iar dacă îţi vin tot felul de gânduri care par că sunt gânduri de pocăinţă, dar te înfricoşează, te deznădăjduiesc, nu le băga în seamă, că sunt de la demoni. Îndemnurile spre pocăinţă care vin de la Dumnezeu sunt pline de linişte. Pocăinţa şi căinţa pentru păcate aduce uşurare, liniştire şi nu remuşcări, frici sau obsesii.

Imginile caricaturizante ale demonilor sau cele în care îi fac plăcuţi generaţiei curente fac parte din politica de înfrumuseţare a Iadului. Vezi femei-diavoliţe care te îndeamnă la desfrâu, vezi pornografie deviloidă, vezi pe drac personaj de film sau de desen animat, pe extraterestrul deştept care ne culturalizează, plasma halucinantă care iese din rău şi este fiara sau merge prin timp ca vampir, strigoi sau individ cu puteri paranormale şi extrasenzoriale.

Fascinaţia pentru rău, pentru morbid, pentru abjecţie, pentru urât e o marcă a satanismului sub diverse forme. Cei ce cu dracul se scoală în gură şi tot cu el se culcă, ştiu foarte bine ai cui sunt, pe cine glorifică. Coarnele ţapului, semnul satanist cu care se salută orice rocker şi care nu este interzis în nicio televiziune e un semn de recunoaştere, alături de tricourile cu cranii şi sânge, şi alte mărci la vedere, ale celor care sunt antihrişti.

De fapt e o modă care se vinde bine să fii antihrist, gay, ocultist, extremist, fanatic religios, destructivist, nihilist. Treaba e să fii anti, nu contează împotriva cui, dar tu să fii împotrivă. Din analizele noastre personale, nu cred că mai avem de-a face cu un spirit de frondă împotriva la a ceva particularizat, individualizat, ci generaţia noastră trăieşte plăcerea de a fi altceva fără niciun motiv.

Bătaia de joc la adresa Mântuitorului Hristos, a Sfinţilor, a sfinţeniei, a Sfintei Cruci, a Sfintelor Moaşte, a poruncilor evanghelice, a mântuirii şi a Împărăţiei Cerurilor se face pentru ca omul să se simtă bine, să se simtă în afara prescripţiilor, a zonelor de interdicţie. De când traduc la Biblia Satanică a lui La Vey am înţeles fără dubii, că acest om a fost unul dintre cei mai cinstiţi anti-hrişti, pentru că a fost direct. El se luptă cu Hristos, numai cu El, în mod deschis, fără ambiguităţi, fapt pentru care Îl numeşte cel mai adesea victima însângerată, cu litere mici.

În capitolul unde sunt acum, el spune că porunca iubirii nu prinde decât la eunuci, pentru că, consideră că dragostea duhovnicească poate fi trăită numai de către cei care nu simt excitaţie sexuală. Şi, dacă porunca iubirii aproapelui este porunca lui Hristos, spune el, porunca Satanei e să te iubeşti pe tine însuşi, pentru că grija de sine e cea mai mare datorie a noastră.

Nu spunem noi cel mai adesea: Ai grijă de tine!, cu sensul: Nu te uita la alţii, fă ce poţi şi revino acasă, indiferent dacă e să calci peste cadavrele altora? Grija de sine, idolatria de sine, apare adesea în discursul vedetelor, sub forma: Am grijă de corpul meu sau în reclame: Răsfaţă-ţi simţurile!

Cred că La Vey a intuit cel mai bine substanţa lumii postmoderne, bazată pe autosuficienţă şi pe adulare de sine. Conceptele sataniste sunt trăite efectiv şi inconştient de mulţi dintre noi. Auziţi cum sună unele dintre ele: Iubeşte-te pe tine însuţi! Răzbună-te pe vrăjmaşul tău! Iubirea şi mila sunt slăbiciune. Să învingă cel mai bun! Eliberează-te de mentalitatea de sclav sau de turmă, adică nu te mai comporta ca un creştin.

Toate disfuncţiile vieţii şi ale societăţii noastre au ceva în comun cu dracii: sunt propriile lor invenţii. Omul şi dracul conlucrează la extinderea Iadului. Iar atunci când nu mai vrei să fii robul dracilor, atunci dumnealor intră în mare panică, în mare tremur şi încep să te lovească orbeşte, din toate părţile. Numai că noi nu suntem singuri în această situaţie, ci avem Apărător puternic în vreme de război, pe Cel ce a biruit pe diavol, păcatul şi moartea, pe Domnul şi Mântuitorul sufletelor şi al trupurilor noastre.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Un comentariu la „Strategia enervării”

  1. Va multumim frumos pentru acest articol despre strategia enervarii, pentru dezvaluirea metodelor actuale cu care ne „lucreaza” cel rau de parca am fi ogorul lui… desi, daca facem voia lui, devenim ogorul lui?

    Parerea mea este ca mai bine nu citesc acea Biblie satanica, mi-ar fi deajuns daca as citi-o prin filtrul dvs de gandire, prin spicuirile pe care le mai postati… Numai cei tari, cred ca ar putea-o citi…

    Multa sanatate, roade bogate si bucurie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *