HI5 a devenit o pepinieră de pagini web care discreditează personalităţi ale Bisericii Ortodoxe Române

Astăzi dimineaţă ne-am pomenit cu o notificare din partea grupului nostru din HI5 în care eram anunţaţi că părintele Vasile Gavrilă are o pagină pe HI5 şi că a devenit prietenul nostru. Pagina de aici, pusă pe seama părintelui Vasile Gavrilă este evident o făcătură ordinară. Inventarea unui asemenea pagini ca să denigrezi pe cineva arată, în mod evident, că emisiunea Duhovnicul de la miezul nopţii de pe TVR2, de joi seara de la ora 23.00 are succes şi enervează în acelaşi timp.

Acum câtva timp am descoperit o altă pagină, prezentată ca personală, a PS Epifanie a Buzăului, pe care o găsiţi aici. Şi aici acelaşi fals grosolan. În ambele se îmbină lucrurile adevărate cu cele false, însă, mulţi dintre cei care le-au scris celor doi, s-au adresat ca PS Epifanie şi ca părintelui Vasile şi nu ca unor impostori, după cum sunt cei care au creat paginile şi le-au pus pe seama celor două personalităţi ale Bisericii Ortodoxe Române.

Însă există pagini atribuite şi preşedintelui Traian Băsescu, preşedintelui Ion Iliescu, papei Benedict al 16-lea, politicianului George Becali sau scriitorului şi omului politic Corneliu Vadim Tudor.

Însă, dacă la oamenii politici, autorii paginilor cu pricina au vrut să se dea în stambă, în paginile dedicate celor doi clerici ortodocşi, se observă că au vrut să denigreze într-un mod sistematic persoana şi modul lor de a comunica cu credincioşii.

De ce astfel de pagini iau avânt? Pentru că ortodocşii nu se interesează prea mult de denigratorii lor de pe net, considerând că denigrarea publică sau directă trebuie socotită o ilegalitate şi nu şi aceasta indirectă.

Luaţi atitudine faţă de astfel de ilegalităţi pentru ca ele să nu se extindă într-un mod îngrijorător!

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *