În Jurnalul Naţional de astăzi, avem un articol al lui Tudor Cireş şi Simona Lazăr despre sihăstriile rupestre de la Orheii Vechi din Republica Moldova. Aici sunt câteva fotografii de la faţa locului.

„Ca şi în cazul altor mănăstiri rupestre din Basarabia, cele de la Orheii Vechi au fost părăsite către începutul secolului al XIX-lea. Despre Mănăstirea Peştera de la Butuceni se ştie că şi-a încetat existenţa în anul 1816 şi este de presupus că şi Schitul Bosie a avut aceeaşi soartă, mai ales că în Valea Răutului cele două complexe de peşteri care adăposteau bisericile şi chiliile făcuseră parte din acelaşi centru monastic (cel puţin în secolele XVII-XVIII). Dintr-un document semnat chiar de mitropolit şi care se referă la închiderea complexului monahal, reţinem: “1816, martie, 2. Nacialnicul cu cei călugăriţi să se mute la schitul Suruceni, luând şi toate lucrurile mişcătoare cu sine, precum şi cele bisericeşti. Iară schitul Peştera de tot să strâce, şi peştera unde au fost biserica să se astupe cu zidirea ca nimeni şi nimic să nu poată întra înlăuntru”. La timpul acela obştea număra “cinci călugări şi trei posluşnici (novici – n.r.)”. Monahii s-au mutat însă nu la Suruceni, ci la Mănăstirea Condriţa, în vreme ce vechiul lor sălaş s-a risipit. Şi, parcă pentru a pecetlui ceea ce făcuse omul, un cutremur a prăbuşit şi vechea scară de acces, dinspre Răut, în gura Mănăstirii Peştera. După aproape două veacuri de tăcere, aşezământul monahal de la Butuceni s-a reîntors la rosturile lui dintru început. Slujbele se ţin, din nou, după rânduială, la ceasurile lor sorocite”.

*

Familia Bănică jr. va avea un băieţel. Vitriolantul Cancan mai spune despre ei şi lucruri bune. Găsiţi aici articolul.

*

ÎPS Daniel, mitropolitul Moldovei a slujit Sfânta Taină a Cununiei pentru magnatul ieşean Iulian Dascălu. Găsiţi aici articolul.

*

Vandalizarea statuilor din Bucureşti şi nevoia ca acestea să fie păzite. Un articol din Gândul, aici.

*

Fotografiile Irinei de la săpăturile arheologice de pe strada Lipscani din Bucureşti şi de la praznicul Sfântului Ştefan cel Mare de anul acesta.

*

Între penticostali şi Pogorârea Sfântului Duh, un articol al părintelui Stephen Freeman.

„My wife and I met in a charismatic house Church so that I do not write as a stranger on the subject. I spent two years, as well, living in a charismatic commune. Many years ago I would have been about as hard core as they come. Today I judge the matter quite differently and see, with fear and trembling, Pentecostal thought and practice in a different light.

A little history is worth sharing. The story of how I became involved with all of this is not germane to this present story. More to the point is why I left. My main reason for leaving is what I would today call a “schizophrenia” in the movement itself. The language used for religious experience was (and is) quite concrete: “God spoke to me…etc.” Everything had this twist. To speak in lesser terms was to speak without faith. The schizophrenia came when I looked at myself and those around me. We spoke one language and lived another. This is not to simply say that we were hypocrites. Of course there was hypocrisy – all Christians fail to live what they believe. It is called sin. This does not and did not shock me”.

„Orthodoxy, without hesitation, has guarded the validity of man’s experience of God. The unmediated knowledge of God in the experience of the Divine Energies is a matter of Dogma for Orthodoxy. It is not up for debate or change. Having said that, we do not have a “come get the Divine Energies Vision service.” There is a recognition that such mass offerings are delusion, at best.

We come, day in and day out, to the hard lesson of obedience to God’s commandments. We confess our sins. We receive absolution. We receive the Body and Blood of God. We are taught to pray without ceasing (though this is rarely acheived). We fast regularly. We read the Scriptures. We read the lives of the saints. And we ground ourselves in theology that wasn’t necessarily written yesterday. There is not a “latest revelation” to be had – there is Christ. He is the revelation of the Father. The rest is frequently something else – but not from God.

I am not surprised that American Pentecostalism is growing and forming and shaping many things around it. It is, in many ways, an American experience, well-suited to support the expansion of our dominance of world culture. It has African elements as well (but so does the American experience). But if you would see African Christian spirituality at its roots – then travel to the deserts of Egypt or the monasteries of Ethiopia. There you will find centuries of sober theology, transformed into the lives of true saints”.

Un articol foarte important, ce trebuie citit cu atenţie.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Did you like this? Share it: