Un articol scris de Paula Anastasia Tudor şi publicat în Jurnalul Naţional, în data de 11 iulie 2007.

“Păi, şi ce să vă spun? Scrieţi acolo că-s născut în Negrita în Grecia, ca aproape tot satul ăsta. Aveam acolo cai şi oi, iar eu cu familia mea, zece-cinşpe inşi, coboram toamna de Sfântu Dumitru la iernat, şi în jur de Sfântu Gheorghe urcam din nou. O sută douăzeci de familii eram şi toţi coboram odată. Aia a fost cea mai frumoasă perioadă. Dar în 32 am plecat din Grecia şi am venit în Cadrilater, în satul Rahman, judeţul Durostor. Am stat în satul ăla opt ani.” Acolo şi-a construit o casă, avea pământ, capre, oi şi cai. Şi au avut alţi opt ani de linişte. Însă, în urma Tratatului de la Craiova din septembrie 1940, când România a cedat Cadrilaterul, s-a făcut schimbul de populaţie între România şi Bulgaria.
Pe mine mă omorau, turnau apă, mă înviau, iar mă băteau până leşinam… Şi ştiţi cum am scăpat? Le-am zis că mă duc să-mi găsesc femeia să o întreb unde a ascuns lirele, cocoşeii… I-am minţit şi-am plecat la Gheorghiu-Dej. Am fost mai întâi la doctorul legist să-mi elibereze certificat, şi doctorul mi-a spus că ar trebui să mă internez. Dar mă grăbeam şi m-am dus la biroul de copiat acte şi am făcut certificatul în trei exemplare. Unul pentru Petru Groza la MApN, unul la Procuratura Militară şi unul la Gheorghiu-Dej. Marţi le-am depus. M-am dus mai întâi la Petru Groza şi am vorbit cu el şi i-a zis secretarei să-mi dea un număr de înregistrare. De-acolo m-am dus la Dej, dar n-au vrut să mă lase să intru. Le-am zis lăsaţi-mă, dom’le, că uite în ce hal sunt! Şi până la urmă m-au băgat. Era el şi cu secretarul. El nu ştia nimic ce făceau tâlharii ăia. åia furau şi ne băteau fără ştirea lui. Mi-a zis: «Bravo, măi băiatule, bine-ai făcut c-ai venit!» şi mi-a zis să las acolo certificatul, că o să ia măsuri, că o să mă despăgubească. Dar nu mi-a dat nimic. Şi la Procuratura militară la fel au zis, dar tot nu mi-au dat nimic.
“În colectivă am intrat în ’55, în februarie. Erau alţii care intraseră încă din ’52, dar eu am rezistat trei ani. Ne-au închis şi ne-au luat oile, caprele, caii, căruţele şi pământul. Nu ne-au bătut, dar mai bine ne băteau şi ne lăsau pământul şi animalele. Ne-au lăsat câte zece oi bătrâne. Şi după aia ne obligau să ducem tot: lâna toată şi laptele tot şi brânza toată. Apoi am muncit la CAP, şi acum am 600.000 de lei pensia, iar alţii au câte 1.400.000. Ei, cam asta e! Acum poate puteţi să faceţi ceva cu pensia mea…”
Un articol de inimă ce trebuie citit!
Şi totuşi, domnule preşedinte Băsescu, să dăm o pensie mai mare oamenilor sau să îi lăsăm să fie… ale(r)gători în continuare?
Pr. Dorin.