Textul Scripturii – înţeles în ansamblu şi nu în particular

Sfânta Scriptură este privită, de mulţi, astăzi, ca un fel de depozitar al unor răspunsuri, asemenea unor rafturi din supermarket, de unde fiecare îşi ia ce îi trebuie pentru acasă. Această abordare pe care o are omul contemporan vis a vis de Sfânta Scriptură este cât se poate de greşită.

În viziunea Sfinţilor Părinţi Sfânta Scriptură nu are un astfel de rol, ci reprezintă un altfel de reper pentru credincioşi. Sfânta Scriptură, datorită împărţirii în capitole şi versete, este privită fragmentar, ignorându-se astfel contextul. Versetele sunt privite nu în întreg, ci ca un fel de chei pentru descifrarea unui puzzle.

În Biserica noastră, ortodoxă, Sfânta Evaghelie, şi citirea textului Scripturii, reprezintă un model de ce înseamnă încadrarea textului în context. Citirea Sfintei Evanghelii pe lângă alte citiri din cărţile sfinte reprezintă un moment important, dar legat strâns de alte momente.

Actul nu se reduce la o citire seacă, ci la o problematizare care se finalizează cu explicarea, nu numai deductivă, ci şi prin relaţie de viaţă. Astfel actul liturgic reprezintă unul din locurile propice şi ideale pentru înţelegerea sensului textului Sfintei Scripturi. Textul nu mai aduce a răspuns ca la jocurile „Ştii şi câştigi!”, ci se evidenţiază ca parte integrantă a unui ansamblu complex ce are în centru relaţia om-Dumnezeu.

Din păcate o astfel de abordare tinde astăzi să fie marginalizată, iar Sfânta Scriputură privită ca un amalgam de răspunsuri pentru tot felul de probleme. Astfel dacă vrei sa dai un raspuns tranşant care să îi „închidă gura” partenerului de discuţie aduci un citat din Scriptură neţinând cont de contextul în care se găseşte respectivul text. Astfel limbajul, teologic sau nu, se transformă într-un monolog cu nuanţele unei vorbiri de lemn.

O soluţie la această problemă o găsim în Biserica noastră, în cult şi nu numai. În cultul Bisericii textul liturgic se îngemănează cu ceea ce reprezintă textul Scripturii formând în acelaşi timp un tot, un monolit, în care nu se amestecă lucrurile, ci se evidenţiază mesajul.
Întoarcearea către slujbele Bisericii noastre a creştinului ortodox, contemporan, reprezintă o soluţie.

Când vorbesc de această întoarcere nu mă refer la simpla participare anostă a insului în cadrul fizic, ci o implicare fiinţială în înţelegerea mesajului transmis de acest ansamblu de text scripturistic, text din Sfânta Tradiţie, ce formează textul liturgic. Această abordare implică responsabilitate şi efort, atât intelectual cât mai ales sufletesc, dar şi bucurii imense.

Master. Stârceanu Bogdan – Ioan