M-am bucurat să găsesc acest blog şi articolul de aici

Un titlu razant cu insolenţa celor care vor să ne minimalizeze: „Lăsaţi-mă să trăiesc!”

Imi permit să redau acest strigăt real, percutant al acestei domnişoare în integralitatea sa, în ideea că şi cei mari, şi cei mici, vor înţelege că agresiunea de orice fel asupra cuiva nu duce decât la reacţii adverse.

„Postul asta e pentru generatia care si-a ratat viata si incearca sa ne-o fure pe a noastra.

Se aude peste tot ca-s doar un copil si nu pot. Ei bine, pot. Toti zic ca nu stiu. Ei bine, stiu si eu cateva lucruri. Tocmai pentru ca voi ati repetat pana la dementa “uite ce copil, nu stie si nu poate”, am invatat singura, pe pielea mea, cu pretul unor infrangeri si rani. Nu ca m-as plange, acum stiu si cred ca a fost mai bine asa. Tocmai unde ati lovit voi cu indiferenta, a crecut mai mare si mai puternic. Tocmai unde voi ati incercat sa inabusiti intrebarile, a crescut setea de cunoastere.

E fals totul la voi, falsa grija, falsa preocuparea, falsa “dragostea” cu care incercati sa ma invatati de-ale vietii. Cateodata am luat viata in piept si am plans si de ciuda, si de durere, si de bucurie fara sa aveti voi vreo idee.

Si tocmai pentru asta spun, lasati-ma sa traiesc. Imi place viata, chiar daca stiu ca inseamna si durere de multe ori. Tocmai asta imi place, stiu ca imi pot asuma si partea de care voua va e frica. Fara durere n-o sa existe niciodata fericire. Mai stiu ca pot si ca voi reusi. Nici nu concep altceva. Nu concep ca voi sa-mi furati libertatea si s-o transformati in nimicul vostru diluat. Daca voi ati renuntat la a trai pentru o non-existenta comoda, calduta si gri, eu nu o sa fac asta.

Lasati-ma sa ma bucur si lasati-ma sa plang. Aud mereu de la voi ca o sa ma doara, dar oare voi stiti ce inseamna asta? De multe ori cred ca v-ati trait copilaria si viata balacindu-va in sentimente si trairi false, induse, si ati crescut in ele, le-ati invatat pe de rost si le repetati la infinit. N-ati realizat nimic. Societatea alienata in care traim azi are bazele puse de voi. Voi, care v-ati lasat tarati in banalitate si non-existenta de bunavoie. Lasati sa ma doara. Din asta invat. Lasati sa o dau eu in bara. Din asta vad ce inseamna viata.

Protectia e doar o masca, e teama, e obisnuinta, e un stas… Eu vreau sa reusesc si am s-o fac. Indiferent de cate ziceti voi ca o sa ma lovesc. M-am lovit si nu pentru ultima oara. Dar astept sa ma lovesc de ceea ce voi nu v-ati atins, ca sa ajng sa fac ce voi n-ati reusit sa faceti. Incercati sa omorati vise. Incercati sa inabusiti viata. Incercati sa ne acuzati ca suntem nimic, ca sa va construiti un paravan pentru nimicul vostru. Casa, masina, vacante in Europa sunt un nimic. Eu n-am nevoie de ele, ci am nevoie sa traiesc. Sa ma bucur ca ma poate durea si sa ma bucur ca pot zambi cu adevarat. Am nevoie sa ma bucur ca in ochii in care privesc e viata, e energie, e speranta. Sa ma bucur ca n-am sa ajung niciodata ca voi.

Ce sunteti voi, n-o sa fiu eu niciodata. Ce sunt si voi fi eu poate ati visat candva sa ajungeti, dar nu se va intampla in vecii vecilor. Pentru ca nu stiti ce inseamna zambet si incercati sa ne invatati sa zambim. Pentru ca nu stiti ce e aia viata, dar incercati sa ne invatati sa traim. DA, SUNT COPIL SI N-O SA INCETEZ NICIODATA SA FIU. Voi v-ati nascut batrani si ati imbatranit cu fiecare zi. Eu raman un copil idealist si incapatanat sa reuseasca. Daca iti pierzi copilaria, cu ce ramai? Cu o linie intinsa, de-a lungul careia o sa mergi programat, o sa ocolesti toate obstacolele sa nu te doara si o sa fii fericit. Asa ca voi.

Daca voi v-ati dat viata la Obor pe un sac de comoditate, ramaneti cu asta. Eu am sa traiesc pe bune, cu lacrimi si zambete, ca un copil”.

Aceste cuvinte sunt îndreptate, indubitabil, către familia autoarei, dar au o rezonanţă universală. Ele vin din durerea non-comunicării reale dintre copii şi părinţi, din neînţelegerea dramelor interioare, cu totul altel, ale copiilor noştri.

Sperăm să ne auzim şi mai bine copiii şi copiii să-şi înţeleagă şi mai profund părinţii. Eşecul de a fi părinte nu ţine numai de părinte în sine ci şi de eşecul de a nu fi avut nici el un părinte. Cauzele eşecurilor noastre sunt destule şi se încopciază perfect, din păcate.

Însă fiecare trebuie să poată să facă un pas spre celălalt, în primul rând părinţii. Testul dragostei constă în faptul de a ştii să treci peste orgoliul de părinte pentru a-ţi înţelege copilul. Şi merită acest efort.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it: