Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 17 iulie 2007 Page 1 of 2

Lucian Blaga: între lumină şi întunericul Iadului


I


În volumul cu care debutează Blaga în 1919, „Poemele luminii”, el se autoconfigurează ca existenţă luminoasă şi benefică în univers. În chiar primul poem – „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, artă poetică – îşi face un autoportret cosmic, ca irizare de lumină în noaptea de mistere a lumii. Imaginea este un vector spre poezia eminesciană (ca şi în cazul artei poetice bacoviene), iar titlul însuşi al volumului poate fi interpretat ca o aluzie la numele autorului însuşi, Lucian, de care s-a prevalat în mod speculativ.

Apar în acest poem câteva atitudini asupra cărora vom adăsta, pentru că exegeza literară le consideră esenţiale în definirea poetului nostru. Astfel, receptăm antagonismul pus pe tapet, între „lumina altora” şi „lumina mea”: lumina altora este raţionalistă, insinuantă în mod ucigaş în intimitatea fragilă a vieţii, în timp ce „lumina mea” este potenţatoare a misterului, nu insidioasă.

Este limpede metafora misterului nopţii (regim nocturn al tainicului, al „nepătrunsului”), potenţat de razele albe ale lunii, care surprinde o imagine oximoronică în care coexistă lumina şi întunericul tainei. Prezenţa poetului se vrea a fi una potenţatoare a misterului în lume, iar „lumina” fiinţei sale este o prezenţă cosmică benefică, prin aşezarea sa în orizontul misterului şi al revelării (aşa cum a teoretizat în „Geneza metaforei şi sensul culturii”). Poetul se străduieşte să construiască, aşadar, o imagine a sa însuşi ca entitate radiantă de lumină în acest univers, o „taină în taină” (cum va spune mai târziu, în poezia „Cutreier”, din „Ultimele poezii”).

Credem a vedea încă de aici începutul a ceea ce exegeţii au numit fenomenul „mitologizării biografiei” şi mai credem că Nichita Stănescu s-ar fi putut inspira din „modelul Blaga”, când a recurs la aceeaşi operaţie poetică.

Atitudinea exprimată de poet în această primă poezie poate fi considerată ca una ortodoxă, dacă o interpretăm astfel: înţelegerea contemplativă a frumuseţii universale, conştientizarea fiorului cosmic şi haric, este superioară analizei raţionale a lucrurilor şi investigaţiei cu pretenţii de epuizare a tainelor. Contemplaţia reprezintă adevăratul mod de cunoaştere al lumii. Este ceea ce Ortodoxia propovăduieşte din totdeauna şi nimeni nu aude şi nu apreciază.

În primele două volume de poezii, „Poemele luminii” şi „Paşii profetului” – chiar titlurile au sonorităţi teologice care nu ne pot fi indiferente – poetul se zbate între două extreme: între gândul la moarte şi atitudinea luciferică. Se observă şi se va observa mereu, o pendulare a poetului între dorul de linişte şi de pace eternă şi „o sete… de păcate, de doruri, de-avânturi, de patimi” („Lumina”, din primul volum).

Spaima morţii şi încercarea de a se acomoda cu gândul la moarte sunt constantele inalienabile ale poeziei blagiene, sunt preocuparea lui cea mai profundă, pe care nu o va părăsi niciodată. Această atitudine este regăsibilă în mai multe poeme: „Gorunul”, „Linişte”, „Stalactită”, „Frumoase mâini”, „Dar munţii – unde-s?”, „Mi-aştept amurgul” (în „Poemele luminii”), „Gândurile unui mort” (în „Paşii profetului”), etc.

Acest tip de poezie îi va da ocazia lui Blaga să ne ofere unele din cele mai frumoase metafore şi imagini ale operei sale, ca de exemplu: „Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud / cum se izbesc de geamuri razele de lună” („Linişte”) sau „Din straşina curat-a veşniciei / cad clipele ca picurii de ploaie” („Dar munţii – unde-s?”). Ceea ce este remarcabil la Blaga – şi îi este comun numai lui şi lui Eminescu – este modul în care, pornind de la ataşamentul faţă de satul românesc şi de tradiţia noastră, în unele poezii, ne sunt mijlocite reflecţia şi sentimentul metafizic prin intermediul celor mai simple imagini, felul în care face o lectură simbolică, transcendentală, unor peisaje sau imagini absolut fireşti, cotidiene, domestice.

Cealaltă atitudine, luciferică (critica o numeşte „dionisiacă”, folosind pentru cele două tipuri de situare poetică, termeni împrumutaţi din filosofia lui Nietzsche: dionisiacă şi apolinică), este clară în poeme ca „Vreau să joc” (în „Poemele luminii”), „Veniţi după mine, tovarăşi”, „Daţi-mi un trup, voi, munţilor” (în „Paşii profetului”), etc.

În „Vreau să joc” avem o aluzie la Hyperionul eminescian: „Pământule, dă-mi aripi: / săgeată să fiu, să spintec / nemărginirea, / să nu mai văd în preajmă decât cer, / deasupra cer, / şi cer sub mine – / şi-aprins în valuri de lumină / să joc / străfulgerat de-avânturi nemaipomenite (…)”.

Spre deosebire de Hyperion, de Luceafărul eminescian, însă, Blaga aspiră doar la această ipostază. Orientarea sa este tot spre pământ, spre teluric, pentru a-i da putere – aripi de pământ – ca să cucerească „nemărginirea”. O ipostază şi o aşteptare destul de paradoxale! Poetul pare că se aşteaptă la o transgresare şi o escaladare spectaculoasă a propriei ontologii, care să nu aibă nicio motivaţie pertinentă, prin care făptura de lut să transceandă limitările sale existenţiale. Însă dorinţa, deşi megalomană, rămâne la faza de simplu deziderat, chiar şi în poezie.

„Veniţi după mine, tovarăşi” este un alt poem în care găsim reiterarea idealului păgân şi luciferic al îndumnezeirii omului fără Dumnezeu, precum şi pe cel al asumării unor forţe distructive care să dezintegreze cosmosul. Universul devine, aici, un loc de manifestare al „puterilor” barbare şi luciferice ale „supraomului” nietzschean, obiect al desacralizării şi al distrugerii proferate de acesta. Aluzia la „Zarathustra” a lui Nietzsche este evidentă, prin adoptarea unui ton cu valenţe biblice, dar cu semnificaţii contrare, anticreştine.

Luna devine, în acest poem, „un ciob dintr-o cupă de aur, / ce-am spart-o de boltă / cu braţul de fier”, semn al dorinţei de maltratare a cosmosului, pe care în alte poeme îl consideră o taină insondabilă şi de neatins (atitudine creştină şi ortodoxă), faţă de care chiar şi dorinţa de cunoaştere, dacă este brutală şi ireverenţioasă, e un gest profanator.

Peisajul acestui poem este acela al unui banchet demonic, care vrea să înlocuiască Cina cea de Taină şi Sfânta Euharistie, Potirul euharistic, cu un fel de „liturghie neagră” (cum am zice azi), satanică adică, şi pe Hristos cu un personaj zarathustrian, un Antihrist care oferă tovarăşilor săi craniul său, din care să bea „pelinul când vi-e dor de viaţă, / şi-otravă / când vreţi să-mi urmaţi”. Unde, în Iad?

Aspectul profanator, cu iz nietzschean, al întregului discurs, este mai mult decât evident. El este însă mai mult teatral decât tragic cu adevărat, pentru că nu rezidă într-o suferinţă genuină, ci într-un orgoliu poetic, într-un orgoliu de artist care vrea să-şi asume sau să-şi bată joc de o creaţie cosmică ce nu-i aparţine, la care n-a participat şi n-a avut niciun aport.

De altfel, acest elan „dionisiac” (aluzia la „beţia” dionisiacă, la iraţionalitatea deşucheată, nu e chiar nepotrivită), prezent destul de des în primul volum, nu îşi va mai regăsi expresia în volumele următoare (cu mici excepţii în volumul II), în care esenţa fundamentală a poeziei, matca ei cea mai profundă o va constitui presimţirea morţii, acomodarea cu gândul morţii. Blaga nu cunoaşte angoasa infinitului, ca de altfel nici un alt poet român, ci numai angoasa morţii. Vom reveni însă la această precizare foarte importantă!

Blaga nu va adăsta în acea atitudine luciferică, care e una calchiată şi nu originală, pentru că în fiinţa lui se va dovedi a înclina mai degrabă către pace şi adevăratele lui nelinişti metafizice se vor contura, în volumele ce vor urma, din ce în ce mai bine: durerea păcatelor, trecerea timpului, regretul neputinţei lui de a-şi sfinţi viaţa, presimţirea unei alte vieţi, eterne, durerea pentru absenţa revelaţiei dumnezeieşti în viaţa sa (comună şi lui Eminescu şi lui Arghezi), oboseala existenţială datorată haosului patimilor şi peregrinărilor ideatice zadarnice. (Vezi şi articolul de aici.)

Încă din primele două volume, dacă suntem atenţi, reiese cu putere ideea de epuizare a vitalităţii pătimaşe şi dorinţa de întoarcere la o linişte pierdută (vezi poemele „La mare”, „Mi-aştept amurgul”, „Scoica”, „Leagănul”), dorinţa de a ieşi din valurile acestei lumi zbuciumate şi de a ajunge pe ţărmul liniştirii sau de a vedea cerul şi stelele lumii viitoare, dincolo de „soarele” fierbinte al patimilor care ne orbeşte în această viaţă.

Poemul „Gândurile unui mort” din volumul „Paşii profetului” este însă o avanpremieră a unui sentiment copleşitor şi esenţial distinct de ceea ce a fost până acum, şi care va fi fundalul volumelor „În marea trecere” şi „Lauda somnului”. El este determinat de coborârea în infern (infernul propriu), iar perspectiva este aceea a unui mort închis în mormântul său şi care nu mai are nicio percepţie asupra realităţii, ci doar şi-o închipuie într-un anumit fel. Atitudinea este asemănătoare oarecum cu a lui Bacovia, pentru care lumea devine „mormânt”, „cavou” şi „decor de doliu funerar”.

Tragismul înfiorător al acestei realităţi interioare nu ne apare însă, în toată dimensiunea lui, încă de pe acum. Mai aşteptăm puţin până să vorbim despre el.

Tot în „Paşii profetului”, în poemul oarecum unic „Tămâie şi fulgi [de zăpadă]”, întâlnim pentru prima dată recursul la Ortodoxie şi la spaţiul tradiţional al satului românesc, ca geografie distinctă şi pură în această lume, în care femeile au părul uns cu tămâie şi mirosind ca un patrafir (mirosind, adică, a sfinţenie), iar păstorii „au clipe de tămâie şi de in curat”. Tămâia devine astfel sugestie a bineînmiresmării spaţiului interior şi a purităţii sufleteşti a locuitorilor satului tradiţional românesc.

Recapitulând, am putea trage concluzia, din primele două volume, unei permanente preocupări a poetului de a se defini pe sine „în orizontul misterului şi al revelării”, de a-şi căuta un spaţiu căruia să simtă că îi aparţine. Se pare că forţarea limitărilor biologice şi ontologice şi asumarea „distructivă” a cosmosului nu i-au creat o stare confortabilă.

În momentele în care Blaga e cuprins de efluviile luciferismului, ale satanismului, ca în „Veniţi după mine, tovarăşi” sau „Daţi-mi un trup, voi, munţilor”, orbit de dorinţa de putere şi de voinţa de anihilare, el însuşi îşi încalcă, în modul cel mai grosolan cu putinţă, prescrierile cu caracter de veneraţie la adresa tainelor universului. Dorinţa de a zdrobi luna „cu braţul de fier” sau de a călca în picioare „bieţi sori” zâmbind, nu are nimic de-a face cu atitudinea celui care nu ucide „cu mintea tainele”, a omului aşezat în orizontul misterului, care se compara pe sine cu lumina lunii tremurătoare, ce îmbogăţeşte taina lumii, la infinit, adăugând taina sa.

Tocmai am studiat, în teza noastră de doctorat, simbolismul luminătorilor cereşti în opera Sfântului Antim Ivireanul şi în literatura noastră veche, simbolism pe care şi l-a impropriat şi Eminescu, prin care soarele, luna şi stelele sunt receptate ca efigii, ca simboluri ale Luminii dumnezeieşti, ale lui Hristos sau ale Sfinţilor. Privind lucrurile astfel, nu ni se pare deloc întâmplătoare această dorinţă de a sfărâma cosmosul, creaţia lui Dumnezeu, începând cu soarele şi luna. Şi puteţi observa adesea în poezia modernă, de altfel, tendinţa de a „demitiza” (cum zice exegeza literară) frumuseţea şi măreţia cosmică, faţă de care clasicii mai aveau încă evlavie. Nu e nimic întâmplător, nu e aşa?

Căutându-şi spaţiul propice sufletului său, Blaga a proiectat asupra sa drama umanităţii care trăieşte în vremuri tulburi, în care, cum zicea Eminescu, „e apus de Zeitate ş-asfinţire de idei”: drama lumii care şi-a pierdut credinţa. De altfel, toţi marii artişti nu sunt decât oameni care nu se mai simt bine în lumea aceasta şi încearcă să construiască o proiecţie a unui spaţiu care să fie un mediu oarecum confortabil şi terapeutic.

Începând cu volumul „În marea trecere” (1924), Blaga nu mai seamănă deloc cu sine, cel din „Poemele luminii” sau „Paşii profetului”.

( articolul are și o a doua parte – aici)

Drd. Gianina Picioruş

Fotografii ale familiei imperiale ruse martirizate

Pr. Dorin

Icoana Sfinţilor Ţari ruşi martirizaţi şi Acatistul Sfântului Ţar Nicolae [17 iulie]

 Убиение святаго царя Николая, святыя царицы Александры, царевича, царевен и слуг их

 Sfânta Icoană a fost preluată de aici.

Acatistul Sfântului Ţar Nicolae îl găsiţi aici.

Acatistul Sfintei Marei Muceniţe Marina

 

 

The image “http://www.resurse-ortodoxe.ro/Icoane/Iulie/17-Marina.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

ACATISTUL SFINTEI MAREI MUCENITE MARINA

(17 IULIE)

Condacele si Icoasele:

Condacul 1:

 

Frumoasa floare crescuta intre spinii idolesti si impodobita cu frumuseti sufle­testi, avand minte cu buna intelegere si inima aprinsa de vapaia dragostei dum­nezeiesti, Sfanta Mare Mucenita Marina, vorbeai mereu de Mirele tau Hristos si de vesnica imparatie, asteptand cu dorire sa-ti jertfesti viata si sa te unesti cu El, pentru care iti cantam: Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Icosul 1:

 

Nascuta fiind din parinti de bun neam, dar necredinciosi, de copila ai ramas or­fana de mama, iar tatal tau Edesie, sluji­tor idolesc, te-a dat spre ingrijire la o fe­meie in afara cetatii, de la care ai invatat si te-ai intarit in credinta in Dumnezeu. Pentru aceasta iti zicem asa:

 

Bucura-te, floare aleasa dintre spinii idolesti;

Bucura-te, ca ai dorit Domnului sa-l slujesti;

Bucura-te, ca la doisprezece ani in Hristos ai crezut;

Bucura-te, ca dulceata invataturii cres­tine bine ai cunoscut;

Bucura-te, ca pe Mirele Hristos L-ai dorit fierbinte;

Bucura-te, ca ai inceput sa urmezi ale Lui cuvinte;

Bucura-te, ca nimic dintre cele pamantesti nu mai cugetai;

Bucura-te, ca numai de numele lui Hristos graiai;

Bucura-te, ca ai dorit viata si vesnica fericire;

Bucura-te, ca ai urat desertaciunea lumii si a ei ratacire;

Bucura-te, ca ai crezut in Cel ce a facut cerul si pamantul;

Bucura-te, ca aceasta ai marturisit cu cuvantul;

Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Condacul 2:

Tatal tau Edesie, auzind ca ai primit credinta cea sfanta a crestinilor, a inceput sa te urasca si te socotea ca pe o straina, dar tu, punandu-ti nadejdea in Dumnezeu, il rugai pe Tatal Ceresc sa te ajute si sa te intareasca pentru a-L putea marturisi, strigandu-l: Aliluia!

Icosul 2:

Cand ai fost de cincisprezece ani, mer­gand la camp sa vezi oile tatalui tau, eparhul cetatii, mai marele si crudul Olimvrie a trecut pe acolo si, vazandu-te, s-a ranit la suflet de frumusetea ta, intrebandu-te cine esti. Iar tu plina de curaj i-ai raspuns ca esti crestina si mireasa lui Hristos, pen­tru care-ti zicem asa:

Bucura-te, ca pe eparh in cale L-ai intalnit;

Bucura-te, ca pe Dumnezeu L-ai mar turisit;

Bucura-te, ca eparhul s-a ranit de fru musetea ta;

Bucura-te, ca sa-ti afle numele dorea;

Bucura-te, ca Marina i-ai spus ca te numesti;

Bucura-te, ca pe Domnul Hristos i-ai spus ca-L iubesti;

Bucura-te, ca inchinarii la idoli nu te-ai invoit;

Bucura-te, ca sufletul cu rugaciunea ti-ai impodobit;

Bucura-te, ca eparhul auzind s-a tulbu­rat;

Bucura-te, ca in cetate cu grele chinuri te-a infricosat;

Bucura-te, ca de munci si de cazne te bucurai;

Bucura-te, ca pe tiran cu intelepte cu­vinte il infruntai;

Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Condacul 3:

Eparhul cetatii, scotandu-te la judeca­ta, privea cu placere la frumusetea ta si cu glas amagitor te indemna sa jertfesti zeilor spre a-ti cruta tineretea; dar tu, fe­ricita Marina, aveai mintea la Dumnezeul cel Adevarat si cu mare glas ai strigat: Unul este Dumnezeu – Tatal, Fiul si Duhul Sfant, Datatorul-de-viata caruia-l cant: Aliluia!

Icosul 3:

Auzind aceasta marturisire a ta, Sfanta Marina, Olimvrie te ademenea prin cuvin­te inselatoare sa-i fii sotie, fagaduindu-ti din toate dulcetile lumii, dar tu cu bar­batie l-ai defaimat, iar pe Hristos, Mirele tau, L-ai laudat, chemandu-L in ajutor; pentru care tarie a ta te laudam asa:

Bucura-te, ca silnicia tiranului cu tarie ai biruit;

Bucura-te, fecioara, ca la necuratii idoli n-ai jertfit;

Bucura-te, ca sufletul curat l-ai pastrat pentru cerescul tau Mire;

Bucura-te, ca pentru aceasta trupul l-ai dat spre chinuire;

Bucura-te, ca a te uni cu Hristos ai dorit;

Bucura-te, ca pe Sfanta Treime ai mar­turisit;

Bucura-te, mireasa lui Hristos cea in credinta tare;

Bucura-te, Sfanta Marina, cea grabnica ajutatoare;

Bucura-te, ca respingandu-l, paganul te privea cu nespusa cruzime;

Bucura-te, ca spre chinuire sa fii data a poruncit cu mare asprime;

Bucura-te, defaimatoarea amagirilor lumesti;

Bucura-te, iubitoare a frumusetilor ceresti;

Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Condacul 4:

Fiind plin de manie si ura, tiranul a pa­rasit amagita-i dragoste si fara mila a poruncit sa fii dezbracata de hainele tale si batuta cu vergi. Dar tu, intarita in cre­dinta lui Hristos, cu rabdare in rugaciune cantai: Aliluia!

Icosul 4:

Rabdand chinurile grele, pamantul se inrosea de sangele tau. Poporul, uimit si plin de jale, privea cum piere frumusetea ta, dar crudul Olimvrie ti-a inmultit sufe­rinta, pironindu-te pe lemn si cu cangi sfasiindu-ti trupul, iar tu cu mare barbatie rabdai; pentru care noi iti strigam asa:

Bucura-te, ca neclintita ai ramas in chinuire;

Bucura-te, ca lui Dumnezeu ii aduceai multumire;

Bucura-te, ca loviturile vergilor le rab­dai;

Bucura-te, ca pentru Domnul Hristos patimeai;

Bucura-te, ca puterea dumnezeiasca te-a acoperit;

Bucura-te, ca prin suferinta multa te-ai sfintit;

Bucura-te, ca pamantul de sangele tau s-a inrosit;

Bucura-te, ca prin aceasta pe satana l-ai zdrobit;

Bucura-te, ca toate cu taria diamantu­lui le-ai rabdat;

Bucura-te, ca prin calde rugaciuni sufletul ti-ai luminat;

Bucura-te, ca pentru rabdarea ta cea multa Hristos te-a incununat;

Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Condacul 5:

Ridicandu-ti privirea la cer, te gandeai la patimile de pe Cruce ale Mirelui tau si cu dragoste si credinta te rugai Lui: Vraj­masii m-au inconjurat, Doamne, cauta spre mine, roaba Ta, si ma miluieste, ca din toata inima sa-ti cant: Aliluia!

Icosul 5:

Intarita fiind in credinta in Dumnezeu, nimic nu a putut sa te desparta de dra­gostea Mirelui tau Hristos, nici sfaturile poporului, nici viclenele amagiri, nici sal­baticia tiranilor sau asprele amenintari, ca sa slujesti idolilor, pentru care tarie a ta, noi, minunandu-ne, iti cantam asa:

Bucura-te, ca de Cerescul Mire nu te-ai despartit;

Bucura-te, ca in cruda chinuire, mai mult L-ai iubit;

Bucura-te, ca n-ai voit sa slujesti ido­lilor spurcati;

Bucura-te, ca nu te-ai supus paganilor blestemati;

Bucura-te, ca ai suferit taieturile unel­telor de fier;

Bucura-te, ca gandind la Hristos, priveai linistita la cer;

Bucura-te, ca uneltirile paganilor le-ai biruit cu tarie;

Bucura-te, ca toate le-ai suferit cu bar­batie;

Bucura-te, ca trupul tau s-a chinuit pe pamant;

Bucura-te, ca sufletul stralucit a mers la Domnul cel Sfant;

Bucura-te, de Cereasca imparatie rav-nitoare;

Bucura-te, Mucenita in necazuri ajuta­toare;

Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Muce­nita a lui Hristos!

Condacul 6:

Vazand tiranul eparh ca nimic nu te poa­te inspaimanta, a poruncit sa fii aruncata in temnita celor osanditi la moarte. Dar tu, Sfanta Mucenita Marina, desi aveai oasele goale in urma chinurilor, inaltai rugaciuni fierbinti lui Dumnezeu, ca sa te intareas­ca asupra vrajmasilor, cantandu-l: Aliluia!

Icosul 6:

Stand singura in temnita intunecoasa, diavolul, venind la tine in chip de caine, cu mare indraznire te infricosa, dar tu, cu multa barbatie, cu ciocanul ce l-ai gasit, in cap l-ai lovit pana ce vedenia cea rea a pierit, si rugandu-te lui Dumnezeu l-ai bi­ruit, pentru care te laudam asa:

Bucura-te, Mucenita Marina, ca multe rani ai rabdat;

Bucura-te, ca paganii in temnita te-au aruncat;

Bucura-te, ca satana acolo te-a ispitit;

Bucura-te, ca fara teama capul cu un ciocan i-ai zdrobit;

Bucura-te, ca atunci mare cutremur s-a facut;

Bucura-te, ca, rugandu-te, satana a dis­parut;

Bucura-te, ca lumina cereasca s-a ara­tat;

Bucura-te, ca acoperisul temnitei s-a ridicat;

Bucura-te, ca Sfanta Cruce stralucea in vazduh;

Bucura-te, ca Mirele Tau te-a intarit prin Sfantul Duh;

Bucura-te, Sfanta Marina, ajutatoare a celor necajiti;

Bucura-te, Mucenita, intarirea celor ispititi;

Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Muce­nita a lui Hristos!

Condacul 7:

Deasupra Sfintei Cruci cea plina de lumina zbura o porumbita alba care cu glas bland zicea: Bucura-te, Marina, Mu­cenita a lui Hristos, ca ai biruit pe satana, vrajmasul cel rau si curand vei veni in camara Mirelui tau; iar tu, bucurandu-te de cele vazute si auzite, cantai Domnului: Aliluia!

Icosul 7:

Duhul tau la aceasta vedenie s-a inve­selit, iar trupul, ca prin minune, de rani s-a tamaduit dobandind frumusetea cea din­tai si plina de bucurie ii multumeai lui Dum­nezeu, pentru care noi iti cantam asa:

Bucura-te, Mucenita mult-rabdatoare;

Bucura-te, catre Domnul rugatoare;

Bucura-te, ca El in temnita te-a cer­cetat;

Bucura-te, ca ranile cele grele ti-a vin­decat;

Bucura-te, ca Duhul Sfant ca o porum­bita a venit;

Bucura-te, ca pentru suferinta Domnu­lui l-ai multumit;

Bucura-te, Mucenita, in credinta si in nadejde intarita;

Bucura-te, fecioara curata de Domnul Hristos pazita;

Bucura-te, in ispitele noastre ajuta­toare;

Bucura-te, Sfanta Marina, a satanei zdrobitoare;

Bucura-te, ca de Mirele Hristos ai fost iubita;

Bucura-te, ca de Duhul Sfant ai fost ocrotita;

Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Muce­nita a lui Hristos!

Condacul 8:

A doua zi, fiind din nou scoasa la jude­cata, spre mirarea tuturor erai deplin sa­natoasa si vindecata de ranile trupului, dar ei rataciti fiind, credeau ca zeii te-au ajutat. De aceea tu i-ai infruntat si cu tarie ai marturisit puterea lui Hristos cea vin­decatoare, cantand cu veselie: Aliluia!

Icosul 8:

Olimvrie, vazand statornicia, curajul tau si credinta in Dumnezeu, a poruncit sa-ti arda spatele si coastele cu faclii aprinse, dar tu mai cu putere te rugai si in tacere rabdai chinurile grele, pentru care cu barbatie te laudam asa:

Bucura-te, Sfanta Marina, cea vinde­cata de Domnul;

Bucura-te, ca in suferinta ajuti pe tot omul;

Bucura-te, ca vazandu-te poporul mult s-a minunat;

Bucura-te, ca si noi mijlocitoare in cer te-am castigat;

Bucura-te, ca in chinuri gandul tau era numai la Cel de Sus;

Bucura-te, Mucenita, ca pe tiran l-ai rapus;

Bucura-te, ca trupul cu faclii ti-a fost ars;

Bucura-te, ca mireasa lui Hristos ai ramas;

Bucura-te, ca pe Dumnezeu L-ai slavit in suferinta;

Bucura-te, ca toate chinurile te-au intarit in credinta;

Bucura-te, ca prin rabdare ai castigat cununa;

Bucura-te, ca in ceruri te veselesti intruna;.

Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Muce­nita a lui Hristos!

Condacul 9:

Dupa ce te-a izbavit Domnul de la ast­fel de muncire, ai strigat: „Doamne, m-ai invrednicit sa merg prin foc pentru Tine, ajuta-ma sa trec si prin apa Sfantului Botez”. Acestea auzind tiranul, te-a arun­cat intr-un butoi cu apa, iar tu, afundan-du-te, in rugaciuni cantai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9:

Aruncata fiind de slujitorii idolesti in apa, te rugai Domnului Hristos ca aceas­ta afundare sa-ti fie Sfantul Botez pentru a doua nastere in viata vesnica si – o, minune – cutremur mare s-a facut, legatu­rile s-au desfacut, slujitorii ingroziti au fugit, iar tu te-ai mantuit, pentru care iti cantam asa:

Bucura-te, Mucenita, ca in chinuri grele ai fost cu folos;

Bucura-te, ca, aruncata in apa, Botez ai cerut lui Hristos;

Bucura-te, ca paganii au vrut sa te inece;

Bucura-te, ca vointa si credinta n-au putut sa ti le plece;

Bucura-te, ca in suferinta Domnul te-a cercetat;

Bucura-te, ca frumoasa vedenie cereasca ti-a aratat;

Bucura-te, ca rabdarea ti-a fost ras­platita;

Bucura-te, ca de toti esti preamarita;

Bucura-te, fecioara sfanta, intarirea celor ce se nevoiesc;

Bucura-te, grabnica ajutatoare celor ce se mantuiesc;

Bucura-te, ca pentru cei ce-ti poarta numele esti ocrotitoare;

Bucura-te, ca pentru cei din necazuri esti izbavitoare;

Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Condacul 10:

Cei care erau de fata cand in apa ai fost aruncata au vazut din cer o lumina pogorandu-se si o porumbita alba avand in cioc o coronita de aur pe care o atingea de crestetul tau, iar tu, bucurandu-te, ii cantai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10:

Vedenia cereasca de multi a fost va­zuta, cum din cer stalp de foc venea pana la tine, avand crucea raze luminoase si po­rumbita cu glas lin s-a auzit zicand: Pace tie, Marina! Mireasa lui Hristos, acum vei primi cununa muceniciei si te vei odihni in ceruri”, pentru care noi te laudam asa:

Bucura-te, ca prin vedenie ai fost intarita;

Bucura-te, ca de Hristos ai fost ras­platita;

Bucura-te, ca in ceruri acum locuiesti;

Bucura-te, ca acolo cu mucenitele te veselesti;

Bucura-te, ca din apa, vie ai iesit bo­tezata;

Bucura-te, ca in cer si pe pamant esti laudata;

Bucura-te, ca din ceruri ne trimiti pu­tere;

Bucura-te, ca satana, cand te pome­nim, pe loc piere;

Bucura-te, Mucenita, a fecioarelor tarie;

Bucura-te, sprijinitoarea celor ce se roaga tie;

Bucura-te, ca prin tine crestinii s-au intarit;

Bucura-te, ca pe Hristos Mirele tau mult L-ai iubit;

Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Muce­nita a lui Hristos!

Condacul 11:

Poporul venit la priveliste s-a cutremu­rat de puterea dumnezeiasca, cum din munci ai fost scapata, iar marele tiran Olimvrie, temandu-se de intoarcerea lor spre Dumnezeul cel adevarat, a poruncit sa fie ucisi toti cei care il marturisesc pe Hristos si-l canta Lui: Aliluia!

Icosul 11:

Dupa suferirea muncilor, intarita fiind in credinta crestina, te-au scos afara din cetate si a poruncit tiranul sa fii ucisa cu sabia. Atunci toti s-au inspaimantat, pa­mantul s-a cutremurat, calaului din mana sabia i-a cazut, iar tu plina de curaj astep­tai implinirea poruncii de a-ti jertfi viata, pentru care iti cantam asa:

Bucura-te, Sfanta Marina, ca de sabie ai fost taiata;

Bucura-te, ca de Hristos la cer ai fost luata;

Bucura-te, ca la moartea ta pamantul s-a cutremurat;

Bucura-te, ca pe satana l-ai rusinat;

Bucura-te, ca prin rabdarea ta cea multa capul i-ai zdrobit;

Bucura-te, ca pentru Hristos mult ai patimit;

Bucura-te, de vrajmasi risipitoare;

Bucura-te, de ceresti daruri imparti-toare;

Bucura-te, ca acum cu ingerii in ceruri petreci;

Bucura-te, ca te veselesti cu Mirele ceresc pe veci;

Bucufa-te, a noastra ocrotitoare in nevoi;

Bucura-te, rugatoare la Dumnezeu pentru noi;

Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Condacul 12:

Sfanta Mucenita Marina, prin munci grele si chinuri mari, frumoasa ca aurul cel curatit de sapte ori in foc, ai trecut ho­tarul cel ingust al vietii tale, ajungand la Mirele cel fara de moarte, de la care ai primit cununa biruintei, bucurandu-te in camara cea cereasca, impreuna cu fecioa­rele cele intelepte cantandu-l Lui: Aliluia!

Icosul 12:

Paharul cel amar al patimilor l-ai baut, Sfanta Marina, savarsindu-ti viata prin mucenice, pentru care sufletul tau a in­trat in dulceata Raiului, iar trupul tau cel mucenicesc imprastie in jur mirosul cel minunat, veselind pe toti crestinii. Si acum trimite noua, celor ce praznuim pomenirea ta, daruri si ajutor din ceruri ca sa-ti cantam cu dragoste asa:

Bucura-te, Mucenita Marina, a Raiului mostenitoare;

Bucura-te, ca in veci esti luminata de Cerescul Soare;

Bucura-te, preafrumoasa mireasa a lui Hristos;

Bucura-te, ca bisericilor le dai mult folos;

Bucura-te, turturea dulce glasuitoare;

Bucura-te, a Sfintei Treimi marturisi­toare;

Bucura-te si te roaga pentru noi, cei oropsiti;

Bucura-te si ne ajuta pe noi, cei ispititi;

Bucura-te, Mucenita rabdatoare pentru credinta;

Bucura-te, ca esti stalp si pilda celor din suferinta;

Bucura-te, ca sfanta ta icoana o sa­rutam;

Bucura-te, ca praznuirea ta cu bucurie o laudam;

Bucura-te, Sfanta Marina, Mare Mucenita a lui Hristos!

Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)

O, Sfanta Mare Mucenita a lui Hristos Marina, cea care pentru Hristos viata ti-ai jertfit si adevarata credinta ai marturisit, in ceruri acum te veselesti lauda adu­cand Sfintei Treimi impreuna cu cetele mucenicilor. Roaga-te pentru noi Mirelui tau sa ne intareasca in credinta, de ispite sa ne pazeasca, de vrajmasi sa ne man­tuiasca, de foc, de apa si de necazuri sa scapam, ca pe Dumnezeu, prin tine, sa-L laudam cantandu-l: Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.

Autor anonim.

Pr. Dorin.

Filocaliile şi Sfânta Scriptură în file audio de la “Misiune Ortodoxă”

Filocalia: Volumul 1, audio   377.34 mb
Filocalia: Volumul 2, audio   257.82 mb
Filocalia: Volumul 3, audio   397.84 mb
Filocalia: Volumul 4, audio   290.02 mb
Filocalia: Volumul 5, audio   373.77 mb
Filocalia: Volumul 6, audio   400.12 mb
Filocalia: Volumul 7, audio   463.4 mb
Filocalia: Volumul 8, audio   519.01 mb
Filocalia: Volumul 9, audio   664.84 mb
Filocalia: Volumul 10, audio   529.92 mb
Filocalia: Volumul 11, audio   664.19 mb
Filocalia: Volumul 12, audio   316.18 mb
Biblia Ortodoxa: Evanghelia dupa Ioan, audio   57.17 mb
Biblia Ortodoxa: Apocalipsa Sfantului Ioan, audio   65.23 mb
Biblia Ortodoxa: Evanghelia dupa Luca, audio   145.86 mb
Biblia Ortodoxa: Faptele Sfintilor Apostoli, audio   56.1 mb
Biblia Ortodoxa: Evanghelia dupa Matei, audio     54.2 mb
Biblia Ortodoxa: Evanghelia dupa Marcu, audio     33.56 mb
Biblia Ortodoxa: Epistola catre Romani [corectat]     24.06 mb
Biblia Ortodoxa: Epistola I catre Corinteni, audio     23.13 mb
Biblia Ortodoxa: Epistola a II-a catre Corinteni, audio     15.1 mb
Biblia Ortodoxa: Epistola catre Filipeni, audio     10.9 mb
Biblia Ortodoxa: Epistola catre Galateni, audio     15.01 mb
Biblia Ortodoxa: Epistola catre Efeseni, audio     15.32 mb
Biblia Ortodoxa: Epistola catre Coloseni, audio     10.73 mb
Vietile Sfintilor pe luna martie, audio     490.06 mb
Biblia Ortodoxa: Epistola I catre Tesaloniceni a Sf. Apostol Pavel, audio     5.15 mb

Pr. Dorin.

Portalul „Logos”: portalul tineretului ortodox din Republica Moldova

Îl găsiţi aici.

Este în limba română şi în limba rusă.

Informatii Utile

Link-uri

Pr. Dorin.

Acatistul Sf. Marei Muceniţe Marina (17 iulie 2007)

Acatistul Sf. M. Mc. Marina (17 iulie)

Pr. Dorin

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno