Zi: 19 iulie 2007

Am urmărit cu perplexitate cearta, discuţiile şi articolele pe tema suportului afectiv [!] acordat preşedintelui de către societatea civilă. La început am avut de-a face cu o susţinere imprecizată, cu un entuziasm ante şi post-electoral, pentru ca mai apoi să avem de-a face cu o încercare de ideologizare post-factum a persoanei şi a contribuţiei preşedintelui Băsescu la democraţia noastră incipientă.

Articolele recente despre sintagma în cauză dovedesc o tendinţă vădită de idealizare, de hiperbolizare a eroului inventat din cauza mandatului prezidenţial. Cei care îşi pun credibilitatea în joc vor prin acest demers, să acrediteze ideea că preşedintele Băsescu este în aşa fel o prezenţă dominatoare asupra stării de fapt a României, încât altul mai bun nu a fost şi nu va mai fi. Artificiul hiperbolizării eroului însă, nu ţine mai mult decât mandatul prezidenţial, dacă autorul nu dovedeşte că a făcut ceva.

Poziţionarea noastră vizavi de teama în discuţie e una de mare circumspecţie. În cazul politicii unui stat şi a actorilor ei publici e bine să gândeşti lucrurile după ce sistemul şi eroii ies din scena politică şi după ce ai toate datele pe care viitorul ţi le pune la dispoziţie. Dacă nu ei o anume distanţă, distanţa reflecţiei, intri foarte uşor în vârtejul detestării preşedintelui cât şi în acela al hiperbolizării sale. E bine să ai o distanţă de reflecţie, pentru ca să vezi şi bunele şi relele sale, pentru că altfel eşti ori contra, ori pentru el, fără să mai fii în stare să dezaprobi ceea ce nu e benefic pentru România în politica sa şi să subliniezi realizările mandatului său ca atare.

În cele ce urmează vom da mai multe fragmente, din ziare diferite, care au în prim plan sintagma din titlul nostru.

Pe 19 iulie 2007, domnul Horia Roman Patapievici discuta în Evenimentul zilei despre opinia publică favorabilă preşedintelui Băsescu. Dumnealui de dezicea de faptul că ar fi intelectualul de curte al preşedintelui:

De pilda, afirmatia ca eu as fi „intelectualul lui Basescu” pentru ca presedintele m-a numit la ICR este implauzibila din trei motive: pentru ca trecutul meu nu e de om servil; pentru ca nu sustin dupa numirea mea la ICR decat pozitii care sunt in deplin acord cu luari de pozitie anterioare numirii mele; in fine, pentru ca niciodata nu m-am luptat pentru dobandirea vreunei functii publice, iar pe cele pe care le-am avut le-am ilustrat cu onestitate, in spiritul serviciului public (contrariul ar trebui dovedit).

D-l Adrian Severin şi d-na Renate Weber sunt chestionaţi critic de către autor vizavi de poziţiile pe care le au faţă de preşedintele Băsescu, căzând în faţa examenului său critic atât argumentele rasiste ale d-lui Severin cât şi antidemocratismul ideologic stipulat de d-na Weber.

D-na Miruna Munteanu, în ziarul Ziua, din 3 iulie 2007, compara pe „mercenarii lui Năstase” cu „intelectualii lui Băsescu”. Evaluarea dumneai vizavi de cele două tabere este următoarea:

Primii erau discreti. Isi ascundeau, pe cat posibil, legaturile cu puterea. Mimau echidistanta. Fidelii actualului presedinte isi exhiba cu voluptate devotamentul. Se intrec in apeluri si adeziuni. Isi asuma cu mandrie relatiile privilegiate cu Cotroceniul. Este, evident, mai cinstit asa. Mai putin demna de cinste este, insa, pretentia lor de a vorbi in numele unei generice „elite intelectuale”. Aroganta enuntului ia de multe ori forme ilare in scrierile unora dintre membrii de vaza ai suitei prezidentiale. Care se simt indreptatiti sa decida cine sunt intelectualii natiei si cine nu – dupa criteriul straniu al apartenentei la grupul aplaudacilor lui Basescu.

Autoarea crede că miza preşedintelui nu este aceea de a avea susţinători din partea păturii culte a României, ci rolul intelectualilor pro-prezidenţiali e acela de a se constitui într-un

grup de presiune, aparent apolitic, care sa-i arunce mingile la fileu. Exact dupa reteta ONG-urilor lui Adrian Nastase.

Vechile retete nu se demodeaza. Brusc, dupa o vizita de lucru semiclandestina la Neptun, intelectualii pro-prezidentiali au decis sa lanseze o mare dezbatere vizand rescrierea Constitutiei – prea stramta pentru ambitiile actualului lider de la Cotroceni. Dezbatere oportuna, insa marcata de un amanunt straniu: mai toti invitatii proveneau din aceeasi tabara. Un alt detaliu interesant: nici unul dintre cei care si-au asumat acest ambitios proiect nu are vreo competenta in domeniul dreptului constitutional. Multi (daca nu majoritatea) erau pana mai ieri adepti infocati ai republicii parlamentare. Acum s-au indragostit subit de „modelul francez” si cer puteri executive pentru presedinte. Numai „prostii nu se schimba” – ne explica amabil Traian Ungureanu. Prosti fiind, desigur, toti cei care nu cred in providentialitatea lui Traian Basescu. Acestia nu pot avea pretentia sa participe la „gandirea publica” pe care editorialistul favorit al Cotroceniului pare sa creada ca o incarneaza.

D-l Cristian Pătrăşconiu în ediţia din 7 februarie 2007 a Cotidianului se întreba dacă nu cumva au înnebunit intelectualii, care nu văd că majoritatea oamenilor urlă că preşedintele a înnebunit. Un articol scris în momentul apariţiei petiţiei intelectualilor.

În Revista 22, d-l Andrei Cornea din 6-12 iulie 2007, vorbea despre indignarea acelor editorialişti care au scris la adresa

„intelectualilor lui Basescu” si mai ales a faptului ca unii dintre acestia au fost invitati la Neptun si transportati acolo cu avionul prezidential. (Cel mai indignat, la modul sarcastico-ironic, sub acest raport s-a aratat, cred, Cristian Tudor Popescu, in Gândul din 28 iunie.) Insa problema pe care aceasta „indignare”, chipurile iesita din inimile prea democratice ale presei, o omite aproape cu totul, cu o pudoare ce-i arata partizanatul si resentimentele, este nu de ce „intelectualii se plimba cu avionul lui Basescu”, ci pur si simplu de ce „are Basescu intelectuali”? Fiindca, sa fim bine intelesi, nenumarati jurnalisti, oameni de afaceri, prieteni, prietene etc. s-au plimbat in toti acesti ani cu avioanele si elicopterele demnitarilor statului – cazul cel mai notoriu fiind plimbarile lui Omar Hayssam cu Ion Iliescu – si indignarea jurnalistilor a avut, de obicei, sonorul dat la nivelul unei soapte de amor.

La întrebarea de ce are preşedintele Băsescu intelectuali, autorul răspunde:

de ce oare „are Basescu intelectuali”, iar Geoana, Tariceanu, Iliescu, Voiculescu, Nastase, Constantinescu, Becali si alti oameni de seama etc. – nu. Raspunsul e nerusinat de simplu: diferenta minima dintre Basescu si ceilalti e ca primul cel putin e capabil deocamdata sa creeze si sa intretina o speranta; aplicat celorlalti insa, chiar si cuvantul „speranta” suna dogit. Altminteri, nu mai intelegem nimic: caci oferta de patroni dotati cu avioane cu „99 de locuri”, cu vile de lux si dispusi sa distribuie emolumente atractive cui ii flateaza satisfacator e la noi maricica si diversificata!

Exemplele pot continua: unii sunt vehement împotrivă, alţii sunt vehemenţi susţinători ai preşedintelui, unii sunt apatici şi doar puţini reflectează distant asupra situaţiei. Ceea ce mă perplexează pe mine nu este ce face şi ce nu face preşedintele Băsescu, ci lipsa de obiectiviate a ambelor tabere virulente.

Cei care sunt pro Băsescu dintre intelectuali admiră unele fapte ale preşedintelui dar le ignoră aproape total pe cele care sfidează pe toată lumea. Intelectualii anti-Băsescu şterg cu buretele orice lucru bun al preşedintelui şi văd în mandatul său numai carenţe.

Luate la rece personalitatea şi biografia preşedintelui nu îl arată pe preşedinte a intelectual şi intelectualii pro-Băsescu nu se pot mândri cu studiile superioare ale preşedintelui, cu titlurile sale academice sau cu descoperirile sale ştiinţifice. Omul Băsescu nu este un om cultural şi nicio mare figură publică. Omul politic Băsescu a apărut din neant, ca soluţie de ultimă oră la alegerile din 2004 şi adeziunea faţă de el a intelectualilor a apărut din considerentele restauratoare ale demnităţii noastre, prin dezicerea sa politică de comunism. El este ovaţionat în primul rând pentru acte sale politice şi nu pentru calităţile sale umane.

Meteorismul d-lui Iliescu, al domnului Constantinescu, va fi urmat de meteorismul d-lui Băsescu, cu siguranţă, şi când se va petrece asta va fi ideologizată public o altă imagine confecţionată ad-hoc.

Miza pentru preşedintele Băsescu este o miză temporară. Intelectualii pro-Băsescu au tot dreptul să felicite actele restauratoare ale preşedintelui Băsescu, însă e de bun simţ să nu faci un geniu dintr-un om comun şi să nu-l idealizezi pe nedrept. Când privim în urmă şi vedem idealizarea lui Ceauşescu sau a lui Hitler, ne dă seama de gradul de penibil pe care îl trăim, cei care suntem atenţi la omul Băsescu şi nu la maşinăria prezidenţială care are în prim plan pe actualul preşedinte.

Când s-a citit huiduitul act de condamnare a comunismului s-a spus că alocuţiunea nu îi aparţine preşedintelui în totalitate sau deloc ci este creaţia unui intelectual, a autorului cărţii „Râsul Patriarhilor”, adică a lui Teodor Baconsky. De fiecare dată auzim că preşedintele are consilieri de imagine şi consultanţi de specialitate atunci când ia o decizie publică. Ţinând cont de câteva indicii de necunoscător ca acestea, în ce constă atunci valoarea personală a politicii băsesciene? Este preşedintele Băsescu un om cu viziune dar fără caracter, atâta timp cât îşi încalcă promisiunile la tot pasul sau este o marionetă care joacă aşa cum i se dictează?

Răspunsurile la asemenea întrebări nu se află imediat. Cercetarea istorică şi arhivele actualei politici statale vor dovedi, în timp, că am trăit momente cu precădere fascinante sau deplorabile. Însă sintagma „intelectualii lui Băsescu” şi lupta pe seama ei nu are în vedere soluţii reale pentru România, ci, mai degrabă, exerciţii de imagine artificiale, care nu reabilitează, credem noi, nici imaginea preşedintelui şi nici pe aceea a intelectualului român.

Pentru că strategia de imagine urmăreşte să monopolizeze discuţia pe cine e preşedintele şi cine sunt intelectualii şi ce rol joacă ei în societatea noastră, dar pensionarii mor de foame, sănătatea publică e deplorabilă, justiţia întârzie să facă justiţie, agricultura involuează, marile fabrici nu mai încap pe mulţii şomeri iar oamenii sărmani peregrinează pentru o viaţă mai bună.

Valoarea sintagmei „Să trăiţi bine!” este egală cu valoarea sintagmei „Intelectualii lui Băsescu”. Dacă viaţa nu e mai bună, ce rost are că mulţi intelectuali sunt entuziaşti de un preşedinte care promite şi chiar ţine vie speranţa? Dacă păturii largi de intelectuali nu îi merge mai bine, ce rost are să ne iluzionăm gratuit, dacă numai unei părţi a intelectualilor îi merge mai bine? Nu încerc să fiu pesimist, ci dimpotrivă: încerc să văd dacă miroase ceva frumos în entuziasmul venirii la rampă a elitelor.

Însă, poate, o să înflorească ceva frumos, nu numai să miroase ceva frumos, în curând. Mulţumim deocamdată preşedintelui Băsescu că a votat actul majorării pensiilor, deşi l-a semnat cu durere în suflet. E o durere bună, domnule preşedinte, pentru 6 milioane de oameni, care vor mai mult de la statul român, după o viaţă de muncă, de cele mai multe ori, salahorică!

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.