Despre nimic şi altceva [podcastul serii de 26 iulie 2007]
Îl găsiţi aici.
Toată viaţa am suferit pentru oamenii care nu mai vor nimic, care cred că nu se mai poate face nimic, care dezertează, care se aruncă într-o grea deznădejde, într-o cumplită resemnare pasivă, mormântală. Nu pot să suport pesimismul letargic, pesimismul care îmi spune că totul s-a sfârşit înainte ca să înceapă.
De ce te temi în mod obsesiv? De ce nu ai timp să şi jubilezi, să te bucuri?
Vă plac discuţiile despre nimic?
Ce faci, V.? Cum te simţi? Şi el îţi spune, cu un glas monoton, stricat: Nu am nimic. Dar de ce nu ai nimic?Nu ai sau nu vrei să spui că ai? Nimic mai plictisitor decât să fii fi taciturn în societate.
Ea: De ce nu vrei să vorbeşti cu mine? Ţi-am greşit cu ceva?
El: Nu!
Ea: Atunci de ce nu îmi vorbeşti? De ce nu îmi dai detalii despre cum te simţi? Poate că te-am dezamăgit cu ceva anume… Poate că vorbesc prea mult în comparaţie cu tine…Nu ştiu ce să mai cred despre relaţia noastră.
El: Nu, nu am nimic…
Ea: Nu te cred. Ai, şi tocmai de aceea nu vrei să îmi vorbeşti. Mă crezi o proastă dacă eu tot îţi vorbesc despre mine, despre sentimentele mele iar tu nu îmi divulgi nimic despre tine ? Ţi se pare rezolabil să vorbesc numai eu şi tu să taci?
Tăcerea lui însă nu e atât de inexplicabilă şi de non-explicită. Când un bărbat nu vorbeşte unei femei care îl iubeşte îi spune în mod tacit că e prea bună pentru el, că îi cere prea mult. Bărbaţii se simt complexaţi de femeile care îi iubesc prea mult şi atunci reacţionează taciturn. De ce să îi arăt că e mai bună decât mine? De ce să îmi vadă slăbiciunile?, îşi spune el.
Misoginul se ascunde în spatele urii sale faţă de puterea excitativă a femeilor şi îşi reactualizează de fiecare dată frustrarea. Dacă vrei să vorbeşti cu el despre femeie îţi va da cele mai urâte exemple. El nu cunoaşte femeia ci numai o anume femeie: femeia care l-a pus în inferioritate. Însă cine ţi-a spus că eşti inferior? Cine a stabilit standardele de evaluare între femei şi bărbaţi şi de ce?
Misandria, la rândul ei, ia naştere în mintea şi în inima femeilor nu din cauza bărbatului, ci a unui anume fel de bărbat. Dacă tatăl, bunicul, fratele, unchiul erau nişte beţivani, nişte bătăuşi, nişte scandalagii sau au încercat să abuzeze sexual de ea repulsia faţă de ei devine sechela faţă de bărbaţi. Vindecarea de ură înseamnă să te împaci în inima ta cu cel care te-a lezat grav. Însă, ca să ne vindecăm, avem nevoie de un bărbat sau de o femeie care să ne reînveţe să iubim. Bărbatul are nevoie să reînveţe iubirea de la o femeie şi o femeie are nevoie să reînveţe iubirea de la un bărbat. Ambii trebuie să se înveţe unul pe altul ce înseamnă să iubeşti.
Mutismul într-o discuţie piere când reînvăţăm să ne iubim, să ne respectăm, să facem tot posibilul să ne bucurăm reciproc. Dacă simţiţi să tăceţi în faţa celor pe care îi iubiţi e semn că nu sunteţi sinceri cu ei, că aţi început să vă îndepărtaţi de ei.
Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.