Două surprize extrem de plăcute
O conferinţă extraordinară a Fericitului Dumitru Stăniloae ţinută la Braşov, în 1993, şi câteva fotografii ale Fericitului Sofronie de la Essex şi ale mănăstirii unde acesta a vieţuit.
Pasaje din conferinţa marelui Teolog român:
Să vorbim despre ştiinţă şi credinţă: ştiinţa ne lasă închişi în descrierea legilor diferitelor existenţe, dar nu vrea să ştie că aceste legi trebuie să fie de la cineva mai presus de legi. Ea nu explică nimic, descrie numai; descrie mai mult legile lucrurilor materiale. În secolul XIX se credea că poate să cunoască şi cele spirituale, dar nu le poate cunoaşte. Psihologia este cea mai slabă dintre ştiinţe pentru că vrea să reducă la câteva legi la viaţa spirituală a omului; omul este o mare taină.
Trebuie să re-cultivăm portul românesc, doina românească; Blaga n-a văzut prea adânc: spaţiul mioritic deal şi vale; deal şi vale mai sunt şi la alte popoare, dar e o reflexiune a poporului nostru în doină, e o reflexie cum nu e în nici o cântare din Occident; când văd la televizor bâţâielile lor; nu-i o gândire, nu-i o reflexie, nu-i o contemplaţie… şi ne-a dus aşa intelectualitatea asta cu spiritul ei occidental superficial, cu individualismul acesta… Fiecare face naveta la oraş, devine muncitor, pe urmă îşi dă copiii la facultăţi unde aceştia intră în legătură cu cultura asta atee a intelectualităţii, şi ne pierdem aşa…
Intelectualitatea noastră a întors spatele credinţei poporului, e poate cea mai indiferentă intelectualitate faţă de părinţii noştri. Trebuie să sfârşim cu aceasta, trebuie să avem o altă intelectualitate. Trebuie să ne apropiem de spiritualitatea neamului nostru. Din păcate au distrus satele, în multe sate nu mai sunt decât nişte bătrâni, dar peste vreo zece ani nu-i vom mai găsi nici pe ei. Se golesc satele… Asta au voit, să distrugă spiritualitatea românească, creştinismul românesc. Cred că ar trebui să încreştinăm şi oraşele astea. Fiecare în jurul lui să facă ceva: întâi să se creeze o solidaritate creştină ortodoxă a tineretului; să se pornească cu scrisul, şi în vorbire, în altare. Mai sunt sate în anumite părţi unde se mai poate vedea acea delicateţe, blândeţe, bunătate, comunicabilitate, căldură, curăţenie.
Deşi eu n-am avut parohie, am slujit Sfânta Liturghie în fiecare duminică, am predicat, eu zic că parcă simţi altă responsabilitate când eşti preot, dar nu este exclus să fii teolog bun şi în altă parte, fără a fi preot. Trebuie să fie şi o notă de sfinţenie în ceea ce spui. Când vorbeşti de Dumnezeu nu poţi să nu reflectezi în ceea ce spui şi sfinţenia lui Dumnezeu, să se vadă că vorbeşti de o realitate care e alta decât cea a lumii acesteia, dar n-am prea văzut această notă a sfinţeniei.
Nici în scrisul la Nae Ionescu, nici la Crainic, în scrisul lor… Dintre ucenicii lui Nae Ionescu numai Mircea Vulcănescu a fost creştin. Nici unul dintre ceilalţi n-a fost creştin. N-a creat o şcoală creştină. Mircea Eliade, Noica, puţin aşa, dar n-au devenit creştini cu adevărat, nu ştiu… Cioran, tot aşa; a fost la şcoala lui, dar nu văd o şcoală creştină, de altfel ei îşi ziceau trăirişti… Da’ nu ştiu de ce n-a intrat creştinismul lui Nae Ionescu în ei, în afară de Mircea Vulcănescu care a avut o personalitate a lui şi care ar trebui studiat; un teolog laic, nu preot.
Dar nu s-au ridicat nici dintre preoţi teologi la noi, nu s-au prea ridicat, nu ştiu, poate au fost prea ocupaţi cu viaţa liturgică. Nu le poţi face pe-amândouă, ca să fii preot asta te reclamă în fiecare moment: trebuie să fii printre credincioşi, să îi înveţi, să îi sfătuieşti, să îi mângâi. Părinţii Bisericii erau episcopi, dar n-aveau atâta administraţie ca cei de astăzi: Sfântul Ioan Gură de Aur citea în fiecare săptămână Noul Testament, nu cred că făceau administraţie; Sfinţii Vasile cel Mare, Atanasie cel Mare, toţi marii teologi erau nu numai preoţi; erau episcopi.
Fericitul Sofronie de la Essex