Despre frumuseţea lui Dumnezeu în creaţie

Mulţi cititori ai creaţiei, mulţi oameni contemplativi dar care nu au credinţă, văd frumuseţea ca un lucru în sine şi nu ca pe unul care trimite la Dumnezeu. Fotografiile care nu prind în ele acest dar al lui Dumnezeu, adică frumuseţea, demonstrează că sunt operele unor oameni care nu ştiu unde să privească. Căci, ca să vezi frumuseţea lui Dumnezeu trebuie să ştii cum să vezi. Ce să vezi? Să vezi adâncul din fiinţa ta ca să poţi vedea adâncul lui Dumnezeu. Pentru că noi nu vedem frumuseţea, nu pentru că ea nu se poate vedea, ci pentru că noi confundăm frumuseţea cu propriile noastre dorinţe.

Numai că dorinţele noastre, cel mai adesea, sunt telurice, tranzitorii şi nu foarte statornice. Nouă ne plac lucrurile uşoare, lucrurile plăcute şi nu lucrurile care se strâng cu greu. Frumuseţea este un lucru care se strânge cu foarte mare greutate, pentru că frumuseţea este văzută cu ochii inimii. Iar ochii inimii trebuie să fie curăţiţi, luminaţi ca să vadă frumuseţea lui Dumnezeu. Însă nu e greu să vezi frumuseţea lui Dumnezeu dacă crezi în El. Dacă există credinţa în El începi să Îl vezi oriunde. Oriunde vezi măreţia Lui, puterea Lui, mila Lui, dragostea Lui cu noi.

Am întâlnit mulţi artişti şi oameni în general cărora le place natura, frumuseţea dar nu vor să aibă frumuseţea în ei înşişi. În Biserica lui Dumnezeu, în credinţa ortodoxă, noi nu numai că contemplăm frumuseţea lui Dumnezeu din creaţie ci ne şi bucurăm de ea în fiinţa noastră. De la Sfântul Botez noi trăim frumuseţea harului ca pe o realitate interioară, personală şi nu ca pe ceva străin de noi. Noi trăim cu bucuria, cu frumuseţea în fiinţa noastră. Şi când ne rugăm, şi când mâncăm, şi când dormim noi trăim în bucurie şi nu separaţi de ea.

De aceea, atunci când vorbim despre frumuseţe, vorbim de fapt despre mântuirea personală. Mântuirea noastră ţine de prezenţa frumuseţii lui Dumnezeu în noi. Dacă suntem locuiţi de lumina lui Dumnezeu atunci vedem frumos creaţia lui Dumnezeu, vedem frumos relaţiile dintre noi, vedem frumos totul. Ca să vezi frumuseţea, paradoxal, trebuie să o ai. Nu trebuie să vedem mai întâi munţii, marea, ca să ni se pară frumoase, ci mai întâi trebuie să ne curăţim inima pentru ca să putem sesiza frumuseţea lui Dumnezeu care ne înconjoară de peste tot.

Avem nevoie de frumuseţe ca de aer. Acolo unde frumuseţea este deteriorată avem de-a face cu urâţenie, cu boală, cu murdărie. Urâţenia din casă nu constă în faptul că am avea nemăturat pe jos sau că am mirosi a transpiraţie, ci urâtul stă în atmosfera duhovnicească irespirabilă pe care o găsim în casă. Dacă nu ne-am spovedit, dacă nu ne-am curăţit, dacă nu suntem cu Domnul atunci mirosim urât, suntem în afara frumuseţii, suntem deficitari la frumuseţe. Frumuseţea ţine de har, ţine de frumuseţea inimii. Pentru că avem inima urâtă, păcătoasă, de aceea nu putem vedea câtă frumuseţe imensă este în oameni şi în creaţia Sa.

Noi cunoaştem pe Dumnezeu din făpturi şi din Scripturi. Lucrul mâinilor lui Dumnezeu ne vorbeşte despre El. Ca să auzim vorbele Lui trebuie să Îl primim în inima noastră, să ne placă creaţia Lui. Teologia ortodoxă ne învaţă să vedem prezenţa lui Dumnezeu ca pe realitatea care ne mântuieşte prin frumuseţea pe care ne-o dăruie. Dacă atentăm la frumuseţea lumii lui Dumnezeu suntem adevăraţii antihrişti. Cine îşi bate joc de frumuseţea lui Dumnezeu trăieşte în urâţenie. Numai dacă vezi lumea şi pe om ca făpturi ale lui Dumnezeu nu te mai saturi de frumuseţe.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian