Mormântul Patriarhului României

Pe data de 1 august 2007 s-a săpat mormântul Patriarhului Teoctist în catedrala patriarhală şi s-au găsit Sfintele Moaşte ale unui necunoscut cu viaţă sfântă în viitorul său mormânt. Articol-ştire pe această temă de la Realitatea TV, Antena 3 ( şi video) şi TVR 1(şi video).

*

Articolul ştire de la Antena 3:

Mormântul Patriarhului Teoctist ascunde un mister pe care nimeni nu l-a putut lămuri încă. Rămăşiţe umane neidentificate au fost descoperite în locul unde se amenajează mormântul Patriarhului. Nimeni nu ştie ale cui sunt şi nici când sau cine le-a îngropat acolo, în Catedrala Patriarhală, lângă mormintele a trei Patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Lucrările de amenajare a mormântului au început marţi seară. La un moment dat, în timp ce săpau, muncitorii au dat peste câteva oase umane – un craniu, un femur, maxilarul şi alte câteva fragmente dintr-un schelet.

Nimeni nu ştia de existenţa lor. Misterul e cu atât mai mare cu cât nu se ştie ale cui sunt, şi nici când au fost îngropate acolo şi de către cine. Nu a fost găsit niciun indiciu care ar putea duce la identificarea lor. Purtătorul de cuvânt al patriarhiei, Bogdan Teleanu, spune că probabil acolo a fost un cimitir. Părintele Antim îl contrazice: „N-a fost niciun cimitir aici niciodată”.

„Oasele pe care le-am găsit erau galbene ca ceara, semn că cel înhumat aici a dus o viaţă aleasă”, a declarat părintele Antim. El spune că oasele găsite au fost spălate cu vin şi untdelemn, li s-a făcut o slujbă şi apoi au fost reîngropate în acelaşi loc din care au fost scoase, conform tradiţiei.

Misterul va rămâne în cripta unde va fi înmormântat Patriarhul Teoctist. După o slujbă de reînhumare, rămăşiţele vor fi îngropate înapoi în criptă, într-un sac, la picioarele Patriarhului. Video.

*

Consătenii Părintelui Patriarh vor veni la funeralii

Cotidianul, 2 august 2007

Gardianul, 2 august 2007.

Slujba de inmormantare a Patriarhului Teoctist va fi oficiata de Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, si de IPS Daniel, care asigura locotenenta

Funeraliile Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist vor avea loc maine, incepand cu ora 7.00, cu slujba Sfintei Liturghii, oficiate de PS Sebastian Ilfoveanul, impreuna cu un sobor de preoti diaconi. La ora 9.00, se va deschide sedinta comemorativa a Sfantului Sinod in prezenta delegatiilor oficiale care vor participa la funeralii, care va dura pana la ora 10.30.

La ora 11.00 va incepe slujba de inmormantare, oficiata de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, si de IPS Daniel, care in prezent asigura locotenenta pana la alegerea noului Patriarh, impreuna cu membrii Sfantului Sinod si cu reprezentantii Bisericilor surori, care vor veni la Bucuresti.

Avand in vedere faptul ca in cazul Parintelui Teoctist este vorba nu numai de un calugar ci si de primul ierarh la Bisericii, slujba se va desfasura dupa un tipic anume, ale carui momente urmau sa fie stabilite in cursul zilei de ieri. „Slujba inmormantarii este una speciala, dedicata monahilor, care, pe langa rugaciunile obisnuite, avem troparele Invierii cantate pe opt glasuri. Este slujba Invierii pentru ca inmormantarea nu trebuie sa fie ceva trist, intrucat noi nu mergem niciunde, ci spre Imparatia Domnului“, a declarat in aceasta privinta Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, Sebastian Ilfoveanul.

 

La funeralii a fost invitat si Patriarhul Rusiei, Alexei al II-lea, dar nu se stie cu exactitate daca acesta va veni la Bucuresti. Pana in prezent au mai confirmat participarea la inmormantare PF Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei si a toata Albania, Patriarhul Georgiei, Catolicosul Ilia al II-lea al armenilor, reprezentantii Bisericilor ortodoxe din Bulgaria si Polonia, precum si o delegatie a Vaticanului.

Articol semnat de d-l Dumitru Manolache.

*
Cancan, 1 august 2007

*

Jurnalul Naţional, 2 august 2007: articolul cel mai decent din această zi.

„Uite cum plouă astăzi. Cât s-au rugat preoţii în biserică şi n-a plouat, dar azi s-a-ntunecat cu totul. Uite, şi cerul e-n doliu şi plânge!”, spunea ieri o credincioasă venită în pelerinaj pe Dealul Mitropoliei. Toţi cei care au venit la ultima binecuvântare cred că ploaia a fost un semn divin.

Mesajul Papei Benedict al XVI-lea

Într-o telegramă transmisă ieri, Papa Benedict al XVI-lea l-a omagiat pe Patriarhul Teoctist şi a readus în memoria credincioşilor de ambele confesiuni întâlnirile din 1999 şi 2002 dintre Papa Ioan Paul al II-lea şi şeful Bisericii Ortodoxe Române. „Aceste două întâlniri vor rămâne în amintirea bisericilor noastre drept un dar special de la Dumnezeu. Ele au întărit prietenia şi frăţia din relaţia catolicilor cu ortodocşii şi le-au dat un nou impuls”, se arată în textul citat de Agenţia France Presse.

*

28 de fotografii cu şi despre Patriarhul României de la Jurnalul Naţional.

*
Ziarul, 2, august 2007.

*

Două articole surpriză de pe platforma wordpress, pe care le redăm integral, mulţumindu-le prin aceasta pentru gestul dumnealor:

primul este al d-lui Profesor Adrian Năstase din 31 iulie 2007, intitulat:

Patriarhul Teoctist a fost, în primul rând, un înţelept

 

S-a stins, in liniste si impacat, un intelept. A parcurs aproape un secol de durere, de impliniri, de acuze, de truda. L-am intalnit adesea, in ultimii 17 ani si, de fiecare data, i-am admirat calmul, serenitatea. Sfaturile sale erau pline de caldura, solicitarile – in numele bisericii – pline de bun simt si de masura.

Prima data, l-am intalnit in iulie (ce coincidenta!) 1990, atunci cand am mers la sediul Patriarhiei. Era pentru prima data cand un ministru de externe era invitat pentru o intalnire cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe. Am discutat despre diaspora, despre bisericile romanilor din Europa si din America, despre Basarabia. Ma invita, mai tarziu, la cate o gustare frugala, adeseori cu sarmalute de ciuperci si alte bunatati de post, ca sa vorbim despre rolul social al bisericii, despre salariile preotilor, despre construirea sau repararea bisericilor. Sunt putini cei care stiu efortul pe care l-a facut pentru a merge la Vatican sa sprijine intrarea Romaniei in NATO. Si cate altele. A suferit, fiind acuzat pe nedrept. Dar a stiut sa treaca peste toate, si peste nedreptatile alor sai, si peste ingratitudinea Puterii. Am inca, la mine in birou, o fotografie de la Putna, de la canonizarea lui Stefan, atunci cand am oferit Mitropolitului Daniel, in prezenta Parintelui Patriarh, copia sabiei lui Stefan cel Mare, realizata de orfevrierii turci, la Istanbul, la ordinul premierului Erdogan, dupa originalul de la Topkapi.

Sunt atatea amintiri care imi revin in memorie. Intre altele, bucuria pe care mi-a impartasit-o atunci cand, Camera deputatilor mutandu-se in Casa Poporului, cladirea veche a Parlamentului a fost transferata (era in 1996 si eu eram presedinte al Camerei) catre Patriarhie. As vrea sa-mi reamintesc toate sfaturile pe care mi le-a dat in timp. Imi vine insa in minte acum doar binecuvantarea pe care mi-a dat-o in capela ascunsa intre zidurile Patriarhiei.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! A fost un om bun si ne-a fost parinte la toti!

iar al doilea este articolul d-lui jurnalist Horia Blidaru, tot din 31 iulie 2007, intitulat:

Veşnicia Patriarhului şi oamenii mici

Cât de răi, de proşti şi de mici pot fi unii oameni! Aşa cum, la moartea lui Octavian Paler, s-au găsit destui care nu s-au învrednicit să spună altceva decât nişte bălmăjeli despre apartenenţa lui, cândva, la sistemul comunist, iată că, la trecerea în eternitate a părintelui spiritual al românilor ortodocşi, se găsesc voci care molfăie aceleaşi critici găunoase, pângărind durerea unui neam.

Ce-a făcut, Cornel Nistorescu, de pildă, în vremea lui Ceauşescu, de azi îşi permite să încalce până şi vorba creştinească: despre morţi, numai de bine? De ce un nesimţit agramat, care nu rămâne în istoria presei decât prin penibil de patetica lui “Cântare Americii”, dedicată SUA după atacul din 11 septembrie 2001, de ce un astfel de pigmeu incoerent nu poate respecta durerea celor ce-l plâng pe Prea Fericit? De ce Nistorescu şi Hurezeanu vorbesc, fără pic de bun simţ, cu dispreţ, despre programele televiziunilor şi despre şirurile de credincioşi înlăcrimaţi de la Patriarhie, susţinând că se simt trăitori într-un stat teocratic, din cauza dimensiunilor pe care le-a căpătat durerea la săvârşirea Prea Fericitului Teoctist din această viaţă? Mi-am amintit, ascultându-i, de tristeţea imensă şi de impactul mediatic masiv, ambele fireşti, din zilele de după moartea Papei, al cărui echivalent, în lumea ortodoxă românească, a fost Patriarhul. Ar fi putut să înveţe aceşti ‘telectuali, pretins spilcuiţi, din decenţa acelui moment.

S-au spus, se spun şi se vor mai spune multe despre cel care fost Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe Române, vreme de mai bine de două decenii. A fost numit ba „Patriarhul Roşu”, ba „un avocat al ecumenismului”, sintagma de pe urmă aparţinându-i chiar fostului preşedinte de dreapta, Emil Constantinescu. Cu siguranţă, fiecare dintre noi păcătuieşte prin subiectivism atunci când vine vorba să judece o personalitate. Înainte de toate, însă, o minimă bună cuviinţă cere să aştepţi să treacă o vreme pentru ca aceia îndureraţi să-şi poată plânge în linişte păstorul şi pentru a apărea detaşarea necesară unei priviri pe cât de obiective se poate într-un asemenea caz. E revoltătoare, în aceste condiţii, graba şacalilor de a-şi hrăni nimicnicia din făptura, încă neîngropată, a Patriarhului.

Ceea ce i se reproşează, în primul rând, e legat de anii de dinainte de ’89. Întronizat în 1986, e acuzat că nu a împiedicat demolarea unor lăcaşuri de cult, fără a-i fi analizate faptele în contextul epocii respective şi fără a i se recunoaşte meritul decisiv avut în înălţarea ulterioară a mii de biserici şi mănăstiri pe tot cuprinsul ţării. Reînfiinţarea curajoasă a Mitropoliei Basarabiei, vizionara deschidere spre Biserica Catolică – prin care a marcat însăşi istoria creştinismului – sau ţinerea dreptei cumpene în vremuri tulburi pentru ţară şi pentru Biserica Neamului, deopotrivă atacate, din ’90 încoace, de elemente ostile specificului românesc – iată doar câteva fapte pentru care Prea Fericitului Teoctist i se cuvine recunoştinţa fiilor săi sufleteşti, cărora le lasă o biserică puternică şi vie, călăuzitoare prin marasmul epocii pe care o trăim.

În loc, însă, să ne cinstim cum se cuvine reperele, măcar la trecerea lor la cele veşnice, ducem mai departe, iată, sălbatic şi neghiob, veşnica răfuială cu trecutul. Vreme de 45 de ani, în numele luptei de clasă, ne-am războit cu tot ce-a fost înainte de 1944. De 17 ani, sub stindardul făţarnic al anticomunismului, negăm de-a valma tot ce-a fost înainte de ‘89. Nu ar fi mult mai înţeleaptă o privire nuanţată şi o judecare a faptelor şi a oamenilor în contextul epocii în care s-au manifestat?

Acum, de undeva din ceruri, Prea Fericitul Patriarh Teoctist priveşte atât la răutăţile rătăciţilor clipei, cât şi la durerea celor ce-l plâng, cu aceeaşi blândeţe şi înţelegere pe care le-a revărsat dintotdeauna, ca un adevărat om al lui Dumnezeu, peste semenii săi. Văzând ticăloşia unora, va fi murmurând: „Iartă-i, Doamne, căci nu ştiu ce fac”, iar celorlalţi le va fi grăind: „Amintiţi-vă că noi suntem fii ai Învierii, nu ai morţii”.

*

Pr. Picioruş Dorin.