CV-ul Pr. Conf. Dr. Emanoil Băbuş
-Nascut la 21 februarie 1959 în Bucuresti -Casatorit pe 20 februarie 1988 -Doi copii (doi baieti de 15 si 9 ani) -Serviciu militar satisfacut între 1979-1980, în localitatea Vânju Mare-Judetul Mehedinti STUDII EXPERIENTA PROFESIONALA ACTIVITATEA MISIONAR CRESTINA MEMORIU DE ACTIVITATE Am obţinut licenţa în Teologie la Institutul de Teologie de grad Universitar din Bucureşti, în anul 1984, având ca subiect Probleme religioase, social politice, economice şi culturale în Imperiul Bizantin din prima jumătate a secolului al V-lea, sub îndrumarea Domnului Profesor Dr. Emilian Popescu. În urma unui concurs, din toamna anului 1984 am fost admis la Cursurile de doctorat în Teologie, Secţia Istorică, specialitatea Bizantinologie. Pe durata celor trei ani de doctorat, am lucrat sub îndrumarea Domnului Profesor Dr. Emilian Popescu, redactând o serie de studii publicate în Revistele Centrale Bisericeşti. Lucrările de cercetare au vizat problemele religioase ale Imperiului Bizantin cu conotaţii politico-sociale, uneori cu privire şi la teritoriile actuale ale Ţării noastre. De asemenea am întocmit şi lucrări secundare la disciplinele Patrologie şi Literatura creştină post-patristică şi Istoria Bisericească Universală, redactate sub îndrumarea Părintelui Profesor Dr. Ştefan Alexe şi a Părintelui Profesor Dr. Viorel Ioniţă. Din anul 1987 sunt membru al Societăţii române de Studii Bizantine, iar din 1997 fac parte din Comisia Naţională de Istorie Bisericească Comparată, unde particip la toate manifestările şi şedinţele de comunicări. În perioada septembrie 1987 şi decembrie 1990 am funcţionat ca profesor de Istorie Bisericească Universală la Seminarul Teologic din Bucureşti. Pe data de 8 noiembrie 1988 am fost hirotonit diacon de Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, iar pe 30 septembrie 1990 am fost hirotonit preot de către Prea Sfinţitul de vrednică pomenire Roman Ialomiţeanul. Din luna octombrie 1990 am beneficiat de o bursă a Guvernului Francez la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg. În toamna anului 1991 am obţinut Diploma de Studii Aprofundate. Pe durata anului universitar 1991-1992 am urmat cursurile de limbă şi civilizaţie franceză din cadrul Universităţii Europene de la Strasbourg. În perioada octombrie 1991 şi iunie 1997 mi-am continuat studiile doctorale în cadrul Facultăţii de Teologie Protestantă din Strasbourg. Tot în această perioada am mai urmat stagii doctorale la Paris şi Montpellier, lucrând sub îndrumarea Profesorului Marc Liehnard. Pe data de 9 octombrie 1997 am susţinut Teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Paris, având ca subiect Recherches sur l’Orthodoxie en France au XX ème siècle. La 5 aprilie 1999 am obţinut echivalarea Diplomei de Doctor în Teologie. Pe perioada studiilor doctorale am activat şi ca preot la parohiile ortodoxe de la Strasbourg, Belfort (Franţa) şi Courtetelle (Elveţia) aflate sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române şi Patriarhiei Ecumenice. Cu ajutorul credincioşilor ortodocşi din Belfort şi împrejurimi am edificat un nou lăcaş de cult, sfinţit în luna martie 1994. Pe perioada şederii mele în Franţa am făcut parte şi din diferite Comisii ecumenice sau intereligioase, în cadrul cărora am susţinut referate privind teologia şi spiritualitatea ortodoxă. În toamna anului 1991 am participat ca delegat al Patriarhiei Române la o sesiune de comunicări consacrată Patriarhului Fotie, care a avut loc la Chambessy (Elveţia). Pe plan civic şi social am participat la numeroase acţiuni organizate de municipalitatea oraşului Belfort (Franţa). La întoarcerea în ţară, în luna iulie 1997 am fost numit ca preot la biserica Sfântul Ilie Gorgani, protoieria I Capitală. În perioada 1 august 1997 şi 1 martie 1999 am lucrat ca inspector de specialitate la Sectorul Comunităţi Externe din cadrul Administraţiei Patriarhale. Din 1 martie 1999, în urma unui concurs, ocup postul de lector titular la catedra de Teologie Istorică, disciplinele Istoria şi Spiritualitatea Bizanţului şi Istorie Bisericească Universală. Din luna octombrie 2003 ocup postul de conferenţiar titular la catedra de Teologie Istorică disciplinele Istoria şi Spiritualitatea Bizanţului, Bizanţ şi Islam (secolele VII-XV), Ortodoxie Occidentală. |
Cf. sursa.
Pr. Dorin.