Despre ocultări oculte

Schimbarea la fata - Schimbarea la fata

La înmormântarea lui Adrian Pintea am aflat că el a fost un mason de frunte şi catolic în acelaşi timp. Tot la înmormântare, la înmormântarea lui Florian Pitiş aflăm că el a fost purtătorul de cuvânt al masoneriei române dar creştin-ortodox. Cu siguranţă d-l Pitiş a fost mason, dar nu şi creştin-ortodox. Ieri am aflat că şi Virgil Ianţu pune mâna la inimă şi că e tot mason.

Vă puteţi întreba cum de a fost slujit la înmormântare un mason de către preoţi ortodocşi. Milostivirea noastră, trecerea noastră spre iconomii extreme estre proverbială, atâta timp cât noi lăsăm în cimitirile noastre să fie îngropaţi toţi ereticii şi păgânii, împotriva prescripţiilor noastre cultuale, şi slujim şi sinucigaşilor cât şi celor care ne drăcuiau până mai ieri, lăsându-i pe toţi în mila lui Dumnezeu. Ce am putea face mai mult pentru astfel de oameni? Dacă am fi duri, dacă am fi potrivit acriviei canonice, dacă am fi după învăţătura noastră, adică cu rigoare, nu ar trebui să lăsăm vreun eretic sau vreun apostat să fie îngropat în cimitirele noastre, care sunt sfinţite şi sunt ale Bisericii lui Dumnezeu.

Aşa cum evreii nu lasă pe cineva neevreu să se îngroape în cimitirele lor şi toţi le respectă regula de viaţă, tot la fel, regula Bisericii Ortodoxe este aceea de a nu lăsa pe un eretic sau pe un păgân să fie îngropat lângă ortodocşi. Însă noi ne milostivim de toţi şi stăm lângă toţi, nu numai în timpul vieţii ci şi după moarte. Nu suntem, cu alte cuvinte, oculţi, ascunşi, însă de noi se ascund mulţi.

Sorin Frunzăverde se declară mason după moartea PFP Teoctist dar este membru al Adunării Naţionale Bisericeşti a Bisericii Ortodoxe Române. Începe să ne apuce o teamă inexprimabilă. La cine mai trebuie să ne aşteptăm că este mason, satanist sau păgân sub veşminte clericale?

La moartea Preafericirii sale, ca la orice praznic de la Patriarhie, metodic, au urmat la ştiri îmbrânceli, ţipete, inadvertenţe… Nu a fost nicio inadvertenţă mediatică la înmormântările recente ale celor doi masoni amintiţi. Nu a fost prezentat la TV niciun gest anapoda al participanţilor la înmormântare, deşi se putea găsi un actor scârmându-se în nas sau vorbind la mobil şi râzând sau pe o bătrână împiedicându-se. Nimeni nu a greşit gradele pe care le aveau cei doi şi când a vorbit fratele Olimpian despre fratele Pitiş nimeni nu a surâs la auzul unor astfel de apelative de ev-mediu.

Astăzi a apărut ştirea că sunt 6000 de masoni în România şi că ei ocupă roluri importante în societatea democrată. Ce rol tainic au? De ce nimeni nu îi interoghează pe aceşti domni şi de ce nu trăiesc într-un mod impropriu relaxării ideatice postmoderne? De ce sunt discreţi? De ce nu punem semnul egal între satanism şi masonerie şi nu observăm că ocultul nu este benefic pentru cei mulţi? De ce nu există transparenţă? Unde sunt carele de reportaj şi reporterii intempestivi care să ceară dezvrăjirea templelor masonice şi să dea negura la o parte, ca să vedem oamenii?

Am vrut să vizitez într-o dimineaţă un templu mozaic din Bucureşti, şi portarul, ortodox [aşa mi-a spus el], mi-a interzis să intru în curtea templului, dacă nu îmi pun acoperământul acela special pentru bărbaţi pe cap. I-am spus că eu, ca preot ortodox, nu cred în acest obicei mozaic şi că, dacă mi l-aş pune, nu ar simboliza nimic pentru mine. Şi ortodoxul nostru nu m-a lăsat să intru. M-am uitat în ochii lui, păreau turbaţi, şi am plecat cu o faţă crispată. Cu siguranţă, dacă intra într-o Biserică Ortodoxă, acest portar ortodox, nu era tras de nimeni de mânecă.

La fel mi s-a întâmplat într-un cimitir evreiesc şi apoi într-un cimitir luteran: mi s-a spus că nu pot să intru. Scurt. Fără nicio explicaţie. Eşti chestionat imediat sau eşti urmărit sistematic. De ce ocultăm, de ce ne ocultăm cultul sau mişcarea religioasă, filozofică, dacă nu e nimic necurat la mijloc?

Urmăresc, de acum fără stupoare, toate fentele mediatice, toate distorsionările de imagine ale Bisericii Ortodoxe şi am observat că nu trece o săptămână fără să văd pe sticlă un preot care a mai făcut ceva, fără un ierarh care face, fără un monah care are probleme cu cine ştie ce lege. Însă noi nu ştim mai nimic despre cine conduce televiziunile, despre cine lucrează în ele, cum au ajuns acolo, cine sunt aceşti oameni, ce credinţă au, ce sănătate psihică au, ce antecedente au. Stăm în faţa televizorului şi înghiţim tot peştele ce sare din plasă. Însă eu am prostul obicei să mă întreb: Şi care e rostul ştirii? Cât bine sau rău face această ştire? Până unde, pe cine loveşte ştirea? Întrebările mele sunt identice cu cele pe care le am în faţa cutiei de peşte sau a cărnii de porc pe care vreau să o cumpăr din supermarket.

Puţini ştiau că Pintea, Pitiş, Frunzăverde sunt masoni. Şi aflăm deodată acest lucru, în momente cheie. Legitimarea de tip mason e ca legitimarea de tip decoraţie: toţi vor să fie eroi. Eroii cui? Va veni cineva şi îmi va spune că nu ştiu eforturile pe care le fac masonii pentru prosperitatea….Da. Fiecare facem tot feluri de eforturi. Însă depinde pentru cine şi în ce scop. Masoneria, avalanşa neoprotestantă, etosul gay, satanist, relaxat… nu au, în mod evident, rolul de a consolida credinţa ortodoxă în România şi de a adânci pe români în tradiţiile vieţii lor de secole. Ei vin cu altceva, ocult adică primejdios, satanic adică împachetat frumos.

Moartea albă: e un nume poetic dat drogurilor. Metafora însă e dureroasă. Asistăm la alterităţi care ne displac şi vizavi de care nu putem să ne manifestăm decât…amiabil. Moartea sufletească a românilor, moartea prin negarea şi relativizarea interioară a credinţei ortodoxe, a credinţei mântuirii, este o moarte albă. Cum să mă manifest altcumva faţă de această moarte decât rugându-mă şi predicând împotriva ei.

Însă, băieţii aceştia care se cred deştepţi, confundă bunătatea şi smerenia noastră cu imbecilitatea şi, pe cât noi suntem de primitori, pe atât şi ei vor să ne încalece. Nu voi fi nici acum melodramatic. Credinţa ortodoxă crede în puterea lui Dumnezeu şi în purtarea Sa de grijă faţă de noi, care e mai puternică decât toate cursele diavolilor. Deşi pare imposibil să scapi, să te mântui, într-o asemenea lume coruptă, curvară, totuşi nu toţi creştinii ortodocşi au îngenuncheat în faţa lui Baal.

Noi surprize? Probabil că da. Însă vom avea şi noi purtări de grijă ale Stăpânului nostru, care nu uită turma Sa cea mică.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.