Despre ocultări oculte
La înmormântarea lui Adrian Pintea am aflat că el a fost un mason de frunte şi catolic în acelaşi timp. Tot la înmormântare, la înmormântarea lui Florian Pitiş aflăm că el a fost purtătorul de cuvânt al masoneriei române dar creştin-ortodox. Cu siguranţă d-l Pitiş a fost mason, dar nu şi creştin-ortodox. Ieri am aflat că şi Virgil Ianţu pune mâna la inimă şi că e tot mason.
Vă puteţi întreba cum de a fost slujit la înmormântare un mason de către preoţi ortodocşi. Milostivirea noastră, trecerea noastră spre iconomii extreme estre proverbială, atâta timp cât noi lăsăm în cimitirile noastre să fie îngropaţi toţi ereticii şi păgânii, împotriva prescripţiilor noastre cultuale, şi slujim şi sinucigaşilor cât şi celor care ne drăcuiau până mai ieri, lăsându-i pe toţi în mila lui Dumnezeu. Ce am putea face mai mult pentru astfel de oameni? Dacă am fi duri, dacă am fi potrivit acriviei canonice, dacă am fi după învăţătura noastră, adică cu rigoare, nu ar trebui să lăsăm vreun eretic sau vreun apostat să fie îngropat în cimitirele noastre, care sunt sfinţite şi sunt ale Bisericii lui Dumnezeu.
Aşa cum evreii nu lasă pe cineva neevreu să se îngroape în cimitirele lor şi toţi le respectă regula de viaţă, tot la fel, regula Bisericii Ortodoxe este aceea de a nu lăsa pe un eretic sau pe un păgân să fie îngropat lângă ortodocşi. Însă noi ne milostivim de toţi şi stăm lângă toţi, nu numai în timpul vieţii ci şi după moarte. Nu suntem, cu alte cuvinte, oculţi, ascunşi, însă de noi se ascund mulţi.
Sorin Frunzăverde se declară mason după moartea PFP Teoctist dar este membru al Adunării Naţionale Bisericeşti a Bisericii Ortodoxe Române. Începe să ne apuce o teamă inexprimabilă. La cine mai trebuie să ne aşteptăm că este mason, satanist sau păgân sub veşminte clericale?
La moartea Preafericirii sale, ca la orice praznic de la Patriarhie, metodic, au urmat la ştiri îmbrânceli, ţipete, inadvertenţe… Nu a fost nicio inadvertenţă mediatică la înmormântările recente ale celor doi masoni amintiţi. Nu a fost prezentat la TV niciun gest anapoda al participanţilor la înmormântare, deşi se putea găsi un actor scârmându-se în nas sau vorbind la mobil şi râzând sau pe o bătrână împiedicându-se. Nimeni nu a greşit gradele pe care le aveau cei doi şi când a vorbit fratele Olimpian despre fratele Pitiş nimeni nu a surâs la auzul unor astfel de apelative de ev-mediu.
Astăzi a apărut ştirea că sunt 6000 de masoni în România şi că ei ocupă roluri importante în societatea democrată. Ce rol tainic au? De ce nimeni nu îi interoghează pe aceşti domni şi de ce nu trăiesc într-un mod impropriu relaxării ideatice postmoderne? De ce sunt discreţi? De ce nu punem semnul egal între satanism şi masonerie şi nu observăm că ocultul nu este benefic pentru cei mulţi? De ce nu există transparenţă? Unde sunt carele de reportaj şi reporterii intempestivi care să ceară dezvrăjirea templelor masonice şi să dea negura la o parte, ca să vedem oamenii?
Am vrut să vizitez într-o dimineaţă un templu mozaic din Bucureşti, şi portarul, ortodox [aşa mi-a spus el], mi-a interzis să intru în curtea templului, dacă nu îmi pun acoperământul acela special pentru bărbaţi pe cap. I-am spus că eu, ca preot ortodox, nu cred în acest obicei mozaic şi că, dacă mi l-aş pune, nu ar simboliza nimic pentru mine. Şi ortodoxul nostru nu m-a lăsat să intru. M-am uitat în ochii lui, păreau turbaţi, şi am plecat cu o faţă crispată. Cu siguranţă, dacă intra într-o Biserică Ortodoxă, acest portar ortodox, nu era tras de nimeni de mânecă.
La fel mi s-a întâmplat într-un cimitir evreiesc şi apoi într-un cimitir luteran: mi s-a spus că nu pot să intru. Scurt. Fără nicio explicaţie. Eşti chestionat imediat sau eşti urmărit sistematic. De ce ocultăm, de ce ne ocultăm cultul sau mişcarea religioasă, filozofică, dacă nu e nimic necurat la mijloc?
Urmăresc, de acum fără stupoare, toate fentele mediatice, toate distorsionările de imagine ale Bisericii Ortodoxe şi am observat că nu trece o săptămână fără să văd pe sticlă un preot care a mai făcut ceva, fără un ierarh care face, fără un monah care are probleme cu cine ştie ce lege. Însă noi nu ştim mai nimic despre cine conduce televiziunile, despre cine lucrează în ele, cum au ajuns acolo, cine sunt aceşti oameni, ce credinţă au, ce sănătate psihică au, ce antecedente au. Stăm în faţa televizorului şi înghiţim tot peştele ce sare din plasă. Însă eu am prostul obicei să mă întreb: Şi care e rostul ştirii? Cât bine sau rău face această ştire? Până unde, pe cine loveşte ştirea? Întrebările mele sunt identice cu cele pe care le am în faţa cutiei de peşte sau a cărnii de porc pe care vreau să o cumpăr din supermarket.
Puţini ştiau că Pintea, Pitiş, Frunzăverde sunt masoni. Şi aflăm deodată acest lucru, în momente cheie. Legitimarea de tip mason e ca legitimarea de tip decoraţie: toţi vor să fie eroi. Eroii cui? Va veni cineva şi îmi va spune că nu ştiu eforturile pe care le fac masonii pentru prosperitatea….Da. Fiecare facem tot feluri de eforturi. Însă depinde pentru cine şi în ce scop. Masoneria, avalanşa neoprotestantă, etosul gay, satanist, relaxat… nu au, în mod evident, rolul de a consolida credinţa ortodoxă în România şi de a adânci pe români în tradiţiile vieţii lor de secole. Ei vin cu altceva, ocult adică primejdios, satanic adică împachetat frumos.
Moartea albă: e un nume poetic dat drogurilor. Metafora însă e dureroasă. Asistăm la alterităţi care ne displac şi vizavi de care nu putem să ne manifestăm decât…amiabil. Moartea sufletească a românilor, moartea prin negarea şi relativizarea interioară a credinţei ortodoxe, a credinţei mântuirii, este o moarte albă. Cum să mă manifest altcumva faţă de această moarte decât rugându-mă şi predicând împotriva ei.
Însă, băieţii aceştia care se cred deştepţi, confundă bunătatea şi smerenia noastră cu imbecilitatea şi, pe cât noi suntem de primitori, pe atât şi ei vor să ne încalece. Nu voi fi nici acum melodramatic. Credinţa ortodoxă crede în puterea lui Dumnezeu şi în purtarea Sa de grijă faţă de noi, care e mai puternică decât toate cursele diavolilor. Deşi pare imposibil să scapi, să te mântui, într-o asemenea lume coruptă, curvară, totuşi nu toţi creştinii ortodocşi au îngenuncheat în faţa lui Baal.
Noi surprize? Probabil că da. Însă vom avea şi noi purtări de grijă ale Stăpânului nostru, care nu uită turma Sa cea mică.
Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.
Parinte e periculos ca masoneria, indiferent de rit, sa patrunda printre crestini. Aceia isi vor agonisi osanda. Dar, oare, reactia noastra trebuie sa fie una de inchidere a usilor? Nu mi-as dori un paznic de acela „ortodox” la usa unei biserici ortodoxe. Chiar unul dintre arhiereii din anglia s-a convertit intrand intr-o biserica ortodoxa.
sarutam mana!
Doamne ajuta!parinte este unul dintre articolele cele mai bune pe care le-am citit vizavi de masonerie si biserica ortodoxa.Stiti ca foarte multi oameni habar nu au ce este masoneria?Sunt cluburi masonice care sub masca ca fac acte caritabile atrag foarte multi tineri,ce face biserica noastra ortodoxa in sensul asta de a atrage tinerii si a-i indruma pe calea ortodoxiei?Nu prea se vede si intradevar nu ar trebui un portar ca cel din articol ci cu dragoste si rugaciune sa-i primim pe toti cei care vor sa cunoasca frumusetea si splendoarea ortodoxiei.In apus si in America multi se convertesc la ortodoxie fara sa-i forteze nimeni ci il lumineaza Duhul Sfant si Dumnezeu .
Daniel, ma tem ca nu ai inteles ce a spus parintele. Nu a pus problema de a nu-i lasa sa intre intr-un lacas, caci, canonic vorbind, macar in spate, in pronaos pot sta daca sunt sincer interesati de ortodoxie, ci problema intraii lor in structurile bisericesti, adica in im-postura de credinciosi, ba chiar in functii de raspunde, de conducere etc. Chiar nu vrei sa vezi evidenta? Cu ce l-a ajutat pe dl. Florian Pittis faptul ca a mers pe la ortodocsi, daca nimeni nu i-a spus sau nu i-a pasat ca i s-a spus ca nu poate sluji la 2 domni, ca nu poate fi si ortodox si mason…
Sa-ti recitez din cele scrise de parintele: „Însă, băieţii aceştia care se cred deştepţi, confundă bunătatea şi smerenia noastră cu imbecilitatea şi, pe cât noi suntem de primitori, pe atât şi ei vor să ne încalece. Nu voi fi nici acum melodramatic. ”
Nu cred ca acel actual ierarh ortodox din Anglia si-a permis, pe vremurile cind inca nu era ortodox, sa incerce sa intre in „strucuturile” Bisericii si sa incerce sa influenteze alegeri de Patriarhi, nici nu cred ca si-a permis sa intre si nici nu a fost primit in Adunarea Bisericeasca Nationala cu drept de vot.
Imi pare rau ca nu discerni aceste duhuri…
Cu drag,
un prieten
Doamne Ajuta!
In sfarsit vad si eu o opinie ferma si adevarata, asa faceau si sfintii ierarhi in vremuri de restriste. Ieri am avut o discutie cu o prietena de-a mea tot pe tema asta si i-am spus ca oricate slujbe i s-a face el a depus un juramant care nu are treaba cu Dumnezeu. Nu ma intereseaza de ce vor ceilalti sa creada eu stiu ca Dumnezeu e UNUL si ca nu ne jucam cu credinta. Eu cred ca daca am fi mai trezi si ma seriosi s-ar vedea ca a fi crestin nu inseaman a fi docil, tacut, influentat, ca ca crestinul stie sa si actioneze si e si treaz si nu cred ca Dumnezeu nu ar fi de acord, eu cred ca e timpul sa avem curajul sa FIM, sa FIM CRESTINI. Nu trebuie sa iesi in evidenta dar sa se distinga bine cine e DA si cine e NU. Cred ca e nevoie mai mult ca oricand sa ne trezim o data din adormirea asta, daca aceasta prietena a mea care e un crestin ca noi toti si care nestiind anumite lucruri incepe sa cedeze ce sa mai spun de ceilalti. NU ASTA E INSELARE SI NU TREBUIE SA CEDAM, SA LUPTAM PENTRU CREDINTA NOASTRA, AVEM CEL MAI DE PRET DAR PE CARE-L POATE AVEA O FIINTA UMANA, SA NE TREZIM SI SA NU MAI FIM CALDICEI.Eu una astept sa vad oamenii vii si nu tacuti in sensul moale.
Dumnezeu sa ne intareasca si sa ne lumineze acolo unde nu vedem, avem nevoie de credinta tare si multa rabdare si daca nu avem sa cerem caci Hristos e langa noi si asta asteapta amin-ul nostru. Chiar daca sunt studenta la teologie nu inseamna ca de aia gandesc asa(cum multi imi zic, sunt crestin, ma rog sa fiu crestina pana la capat si sa nu cedez orice ar fi, si cred ca orice crestin trebuie sa stie toate astea, a fi teolog nu tine de studii ci de traire, SA TRAIM FRATILOR SI ACUM MAI MULT CA ORICAND SA TRAIM CACI VINE RASPLATA SI SA DEA DUMNEZEU SA NE VEDEM CU TOTII ACOLO IN SANUL LUI AVRAAM SI SA NU NE PIERDEM PE AICI DIN ADMIRATIE PENTRU NU STIU CE ACTOR SAU MAI STIU CE FACILITATI. Cred ca in aceste timpuri exemplul mucenicilor e cel mai potrivit. Citit Sfintii Parinti si va veti intari, rugati-va mai ales sa avem Sfanta Liturghie, rugati-va pentru preotii nostrii ca si ei au nevoie, asa chiar cu pacatele lor, sunt pacatele noastre care de multe roi si pe ei ii doboara, rugati-va si privegheati caci razboiul asta e lent si foarte pervers, e o spalare de creier foarte tenace.Stati contra a tot ceea ce te defiinteaza.
Doamne Ajuta!
Iertare ca am scris foarte mult
Pingback: ANALIZE SI FAPTE , an.II , nr . 30 (72) 2007 , 5 August - 11 August 2007 informatii zilnice on-line - 9 August « ANALIZE ŞI FAPTE * revistă on-line a Asociaţiei Române pentru Patrimoniu
Domnul cu mila peste viitorul Romaniei.
Nu este usor sa fii credincios si nici sa gasesti calea cea buna. Nu este usor sa intelegi mesajele si Adevarul. Asta o reusesc oameni alesi. Faptul ca unii nu reusesc nu duce la „sfarsitul lumii”, iar minciuna si inselarea nu sunt cuvinte noi pentru nimeni. De ce exista acestea? Poate pentru un echilibru. Misiunea crestinilor am crezut intotdeauna ca este una de imprastiere a propriei credinte. Nu inteleg neaparat aceasta dezamagire fata de cei ce aleg alta credinta. Nu este o ratare a bisericii crestine. Deciziile celor din jur sunt un lucru demn de analiza si de intelegere. Teama de necunoscut este trecuta prin intelegerea necunoscutului.
O tanara de-a pururi optimista, cu credinta ca tot raul e spre bine. Numai ganduri bune tuturor
Vad o bucurie tainica,linistita „printre cuvintele” acestui articol.
Pingback: Război întru Cuvânt » Pana unde merge tupeul masoneriei?
felicitari preotului Picioruş Dorin Octavian pentru articol, bine ca mai exista si preoti care nu sunt si „frati”.
Trezeste-te biata Romanie!
Pingback: Experienţa sinagogii şi dracii genialităţii « Teologie pentru azi