Graba lipsei de observaţie: o recenzie asupra stării de spirit a postmodernităţii româneşti

Graba continuă este prin excelenţă amprenta unui om lipsit de profunzime. Există o grabă care trăieşte intens sentimentele, graba efortului măreţ, graba rugăciunii, graba ajutorului ce se cere a fi dat imediat şi una în care totul se face de-a valma, fără nicio perspectivă. Între graba cu prevedere şi cea fără prevedere e o mare prăpastie. Oamenii duhovniceşti se grăbesc încet chiar şi când sunt nevoiţi să alerge. Se grăbesc doar cu picioarele nu şi cu inima şi mintea! Cei care se grăbesc mai presus de puterea lor fizică sunt deja plecaţi acolo unde vor să ajungă. Ei au ajuns cu imaginaţia acolo dar nu şi cu trupul.

De aceea e foarte jenant să stai de vorbă cu cineva şi el să fie plecat în lumea lui, să fie foarte departe de locul convorbirii. Am mai mereu senzaţia deranjantă în această situaţie, că vorbesc doar cu trupul aceluia. Ne locuim, din păcate, din ce în ce mai puţin. Tot mai puţin ne plecăm în faţa puterii lui Dumnezeu şi stăm de vorbă cu El. Mulţi nu îşi dau seama că rugăciunea, că statul în faţa lui Dumnezeu te învaţă să comunici cu altul. Ca să comunici trebuie să întrebi şi să laşi loc să ţi se răspundă. Când mă uit la talk show-ul domnilor Tănase şi Dinescu am mereu senzaţia că sunt la întrecere, că nu se văd, că fiecare vorbeşte de unul singur. Ei doi, sunt, de la un timp, paradigma mea de non-comunicare.

Graba pe care am început să o trăim, ca societate, este, pe lângă a-naturală, şi una non-reală. E o fugă nu după timp mai mult, nu după emoţii mai bogate, nu după linişte, nu după reculegere ci este o fugă de prea mult suportabil. O fugă de insuportabil. Nu suntem în stare să suportăm greutatea unui program fix, stresul zilei…şi fuga aceasta e un debuşeu. Însă este un debuşeu, o lărgime existenţială aparentă. Am observat că oamenii aleargă până la serviciu din cauza comodităţii de a nu dori să se trezească cu două ore mai devreme, că aleargă prin supermarket până la epuizare, că aleargă să…uite.

Oboseala mersului mult, toropeala languroasă – când oboseala se îmbină cu lascivitatea -, euforia animalică adusă de alcool, muzica obositoare, nervii pe nimicuri, răfuielile interioare cu cei care ne-au călcat pe vârfuri… creează graba de a ieşi din locul de unde suntem, de a trage aer în piept, un altfel de aer. Însă nu despre aer e vorba! Graba e o fugă după pacea lui Dumnezeu însă nu ştie să îşi exprime această dorinţă. Oamenii febrilizaţi, hiperexcitaţi din cauza căldurii, a mâncării ultra-calorice, a fluxului halucinant de informaţie şi de imaginalitate cu care ne hrănim fiinţa interioară, angoasaţi de diferite dureri, neajunsuri, boli nu au unde să îşi strige fricile, ruşinea, neputinţa.

Şi graba e o rugăciune postmodernă rostită către nimeni. Graba şi excesele de tot felul ale vieţii noastre sunt expresia neputinţei de a ne gestiona bine interior, sunt expresia lipsei de linişte interioară, de împăcare, sunt semnele lipsei de har.

Ce este mai important: să fii ca lumea, să fii în trend sau să fii împlinit, să fii cu adevărat fericit? De ce te grăbeşti să ajungi mai repede acasă şi nu îţi iei aer, pace, încântare în fiinţa ta? Mă doare inima când văd că oamenii nu se bucură de viaţa lor, de sănătatea lor, de timpul lor într-un mod frumos, într-un mod mântuitor şi se consideră deja pedepsiţi la a fi trişti, la a fi marginali. Cine ţi-a spus că eşti marginal? Cine ţi-a spus că nu contezi? Cine ţi-a spus că trebuie să fii trist?

Bucuria credinţei, această teologie vie, existenţială, ne învaţă că tristeţea e un păcat atunci când ea ne produce plictiseală, scârbă de viaţă. Adevărata tristeţe, cea pentru păcate, aduce bucurie de viaţă, bucurie de viaţa duhovnicească, de viaţa trăită în harul lui Dumnezeu. Tocmai pentru că nu observăm aspectele simple dar profunde ale vieţii, datorită grabei noastre, nu avem bucurie în noi.

Ca să te bucuri trebuie să ai timp de rugăciune, de reflecţie, de meditare la tot felul de lucruri, de reamintiri perpetue. Trebuie să îţi faci timp să aprofundezi, pentru ca să te bucuri! Bucuria se naşte când observi că toată viaţa noastră e proniată de Dumnezeu, că e întocmită foarte frumos, că oamenii din viaţa noastră sunt spre folosul nostru, că aerul, apa, florile, cărţile, casa noastră, serviciul nostru sunt cele mai bune pentru noi. Te bucuri când ai timp să vezi bucuria celor din jurul nostru, cât şi bucuria celor care nu ne cunosc, şi să o credem. Te bucuri când înţelegi rostul mântuitor al suferinţei, al ascultării, al înfrânării de la păcate, al amabilităţii.

Înveţi dacă nu te grăbeşti! Aseară, domnul Adrian Păunescu vorbea despre nevoia de a introduce în şcoală jocul de şah. În şah există reguli şi logică, există măsură şi aşteptare, concentrare. Noi credem că trebuie să ne introducem mai întâi rugăciune în şcoli şi în inimă pentru a ne pregăti să ascultăm, să fiinţăm în pace, relaxaţi interior. Rugăciunea te învaţă, în mod alternativ, să vorbeşti şi să taci. Relaţiile dintre noi au deopotrivă nevoie de cuvânt, de informaţii, de păreri de rău, de zâmbet, de felicitări, de confesiuni, de largheţe sufletească, de delicateţe. Ca să nu mai fii gol şi nici grăbit trebuie să fii rugăciune! Trebuie să ai mări de tăcere în tine şi totuşi o dragoste care se revarsă ca soarele deasupra unei mări de tăcere.

Graba nu este interesantă dacă e doar locvace, doar o nesfârşită vorbire. Graba reală este o revărsare de dor spre Dumnezeu şi spre oameni. Te grăbeşti să ajuţi pe cineva flămând sau singur sau neînţeles? Atunci te grăbeşti corect. Te grăbeşti să scrii o carte care va ajuta pe mulţi? Te grăbeşti să te rogi pentru neputinţele tale şi pentru pacea lumii? Te grăbeşti să vii acasă ca să te umpli de linişte şi de pace? Atunci te grăbeşti bine. Nu te grăbeşti bine dacă trebuie să calci peste trupurile altora ca să ajungi acasă sau să ajungi la locul tău de relaxare.

Suntem din ce în ce mai frivoli la plăceri, mai reci în relaţii, mai curioşi la bârfe şi la lucruri odioase. Sunt cele mai vidente şi mai deplorabile semne ale decadenţei interioare. Este masacrat bunul-simţ în mod zilnic, sunt alungate dintre noi îngăduinţa, ruşinea, decenţa, răbdarea, întrajutorarea şi ne aşteptăm apoi să nu fim loviţi de cataclisme, de boli şi de necazuri personale. Însă palmele lui Dumnezeu vin tocmai din uitarea lucrurilor care ne fac oameni. Ne grăbim să fim cât mai egoişti pentru ca să sfârşim într-o tristă, necruţătoare singurătate.

Din păcate, de cele mai multe ori, înţelepciunea e posterioară avertismentelor. Învăţăm din propriile noastre erori cel mai adesea şi această învăţătură pentru minte este amară. Sadomasochismul de a nu asculta de nimeni şi de a trăi suferinţă cu carul e o amprentă nefericită a infantilismului societăţii noastre. Per ansamblu mergem unde vedem cu ochii şi nu unde străvedem cu ochii minţii. Faptul că suntem singuri, trişti, neîmpliniţi anulează tot ceea ce noi numim educaţie, cultură şi intelectualitate. La ce bun să existe şcoli, muzee, cenacluri, organizaţii, tabere…dacă tot singuri, tot trişti, tot neînţelepţi suntem?

Am înţeles că nimic şi nimeni nu te poate face fericit, dacă, mai înainte de toate, nu te împaci cu Părintele tău, cu Dumnezeul nostru şi nu înveţi de la El primii paşi ai fericirii. Fericirea pe care ne-o învaţă Dumnezeu transpare în relaţiile noastre inter-sociale. Dacă suntem trişti şi goi, dacă nu avem ce dărui ca oameni şi ca personalităţi înseamnă că nu suntem conectaţi la Sursa supremă a iubirii şi a păcii, la Dumnezeu. Acest lucru e foarte simplu de făcut: să îţi ceri iertare şi să Te împaci cu El ca să ai viaţă în tine însuţi.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian

PS Vincenţiu Ploieşteanu despre ultima zi a PFP Teoctist

„Luni dimineaţă a fost operat. Am aflat că operaţia a decurs bine, dar au început să apară în presă diverse informaţii. După ora 15.00, în presă au apărut veşti controversate şi neliniştitoare. L-am sunat pe părintele Ioachim, care se dusese la spital cu ceaiuri şi supă. Mi-a spus că este agitaţie în blocul operator, dar el nu are voie să intre, iar după ora 17.00 eram în drum spre spital, am auzit despre trecerea la Domnul a Prea Fericitului. Am cerut să vorbesc cu profesorul Sinescu. Era însoţit probabil de anestezist. Mi-a confirmat stopul cardiac. Mi-a spus că la o oră şi ceva după trezirea din anestezie au apărut complicaţii. M-a condus în camera în care zăcea fără suflare Prea Fericitul. Am rugat să nu mai fie supus nici unei intervenţii – operat sau tăiat (pentru necropsie – n.r.), aşa cum se practică, întrucât acesta este trup sfânt. I-am făcut pregătirea, apoi l-am îmbrăcat, am făcut slujba şi l-am adus la Catedrala Patriarhală. Am fost îndureraţi că nu am fost informaţi despre trecerea la Domnul a Părintelui Patriarh”.

Citiţi întregul articol din Gândul, 8 august 2007.

Pr. Dorin.

Conferinţă internaţională “Philosophical Concepts and Religious Metaphors: New Perspectives on Phenomenology and Theology”

click here for the PROVISIONAL PROGRAM

Phenomenology and Theology

PHILOSOPHICAL CONCEPTS AND RELIGIOUS METAPHORS:
NEW PERSPECTIVES ON PHENOMENOLOGY AND THEOLOGY

27th and 28th August 2007, Sibiu, Romania

KEYNOTE SPEAKERS

Jad Hatem (Université Saint-Joseph, Lebanon)
Jean-Yves Lacoste (University of Cambridge, UK)
John Milbank (University of Nottingham, UK)

Place: Faculty of Orthodox-Christian Theology “Andrei Saguna” Sibiu
Address : Bd-ul. Mitropoliei nr. 20, RO-550179, Sibiu

PRESENTATION

It is rather obvious that the relationship between phenomenology and theology is one of the most debated topics in the field of Continental philosophy: from the Husserlian investigations of the religious life to the Heideggerian discussion of the Sacred, from the “theological turn” of the French phenomenology (epitomised by E. Levinas, M. Henry, J.-L. Marion or J.-Y. Lacoste) to the ever-growing interest of contemporary theologians for the phenomenological method, the conceptual boundaries between these two “disciplines” have been continuously debated. Until today, this subject remains one of the most controversial and pressing dimensions of contemporary thought.

The aim of this colloquium is to channel this debate towards new horizons, which will take into account different historical contexts. Sibiu, the Romanian city hailed as the European capital of culture for 2007, reflects a specific mixture of philosophical eccentricity and religious diversity.

The event will gather together phenomenologists interested in life of the sacred and its multiple discourses, and Christian theologians who openly welcome the phenomenological and „post-metaphysical” understanding of being. Both types of scholars are called to reflect upon the commonalities of their endeavors, reflected by crucial concepts, such as the „gift”, „revelation”, “death”, „manifestation”, „event.”

There are a number of questions that the participants at this Conference will try to address: how can phenomenology contribute to a better understanding of the religious life, in general? What are the limits of the phenomenological description, and of the hermeneutical enterprise, when it comes to a philosophical understanding of the sacred? What is the room left for the narrative within the world of noetic abstractions? Which are the major theological challenges met by those phenomenologists who, against the lures of relativism, still work under the classical presuppositions of universal rationality? Finally, which are the institutional outcomes of the encounter between phenomenology and theology, for the University space in particular, and the public forum, in general? Could a new understanding of politics, sociality or human personhood emerge after the cross-fertilisation between the word of faith, and the world of reason?

*

This conference is organized by the Romanian Society for Phenomenology and is part of the International Summer Course, Sibiu-Sambata, 27 August – 5 September 2007

Contact: theology@phenomenology.ro

Date: 27-28 August 2007

Place: Sibiu

REGISTRATION FORM FOR THE FREE AUDIENCE

Coordinators:
Catalin Buciumeanu
Cristian Ciocan
Mihail Neamtu

Secretary:
Ioana Nitulescu

Consultant:
Bogdan Tataru-Cazaban

This event is part of

SIBIU 2007. EUROPEAN CAPITAL OF CULTURE

Sponsors:

Romanian Ministry of Culture and Denominations

„Life for Life” Foundation

Partners:

Asociatia Sibiu 2007

Orthodox-Christian Metropolitanate of Transylvania: Archdiocese of Sibiu

Faculty of Orthodox-Christian Theology „Andrei Saguna” Sibiu

Useful Links:

How to arrive in Sibiu

Official website of Sibiu

Hotels in Sibiu

Interactive map of Sibiu

…………………

Pr. Dorin.

Grupul de discuţii „Pro-vita” are nevoie de colaboratori

Domnul Bogdan I. Stanciu ne-a rugat să publicităm următorul mesaj:

„Persoanele si organizatiile interesate de conceptul crestin ‘pro-vita’ de aparare si promovare a valorilor vietii si ale familiei sunt invitate sa se aboneze la grupul de discutii ‘Provita’.

Abonarea se face la adresa:
http://groups.yahoo.com/group/provita/
sau direct trimitand un email gol la provita-subscribe@yahoogroups.com

Provita Newsletter difuzeaza stiri, anunturi, evenimente, activitati ale organizatiilor pro-vita din Romania si strainatate. Grupul este administrat de asociatiile crestin-ortodoxe Provita Bucuresti si Provita Craiova.”

*

Asociaţia PRO VITA pentru născuţi şi nenăscuţi, filiala Bucureşti