Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Muzica avea o criză de nervi şi a chemat dentistul

http://www.kafka.org/picture/america1.jpg

Proiectul Kafka

Poveştile cu zâne au devenit poveşti hard. Povestea pe care o încep se petrecea într-o Românie plină de călători, unde fiecare dorea să asculte muzică la celular, pentru că existau celulare noi în mâini de oameni vechi. Celularele, ca nişte instrumente nedisciplinate, deşi nu îşi dădeau acordul să cânte, răcneau, isterice, cântece manelizarde, cântece de of, cântece de inimă semialbastră, cântece de nervi, cântece de imitaţie, cântece de…nepereche.

O tânără domnişoară de aproape 70 de ani era cea care dădea tonul petrecerii în mijlocul transportului în comun. Nu era chiar ca la vrăjitoarea Frunzica, magia vrăjii albe, dar, muzica, sărea în clocot din plin în mâna ei. Degeaba Gogu Pintenogu, Filă X şi Recviem au vrut să îi spună domnişoarei trecute de a treia vârstă că muzica nu se face ca să se facă în mijlocurile publice la maximum, ci, că trebuie… decenţă. Nu demenţă, ci decenţă!…Decenţa, un fel de linişte sau taci din gură, că te crăp!, începe când fiecare îşi vede lungul nasului, cei 17 ani de acasă, cartea funciară sau obrazul rupt de ruşine.

Cineva spunea că muzica e în criză sau că e crizată sau crizează, sau e crizabilă. De unde vere criză în mijloc de vară?! În mijlocul verii, ca o gură spartă, orice muzică se bea cu bere, se mănâncă cu mici, indiferent dacă sunt sau nu stricaţi, se râgâie în surdina auzului tuturor, se tromboneşte teribil, pentru că şi muzica se enervează. De când se enervează muzica? Asta da întrebare! Ce o face pe muzică să se demenţească şi asta, să se biborţească, să intre în crize, taman acum, când criza e un fel de colaps?

Când misterul muzicii începea să se coacă, de atâta dojană surdo-mută, celularul ei s-a închis, a amuţit. Auditoriul, respirând din linişte ca din tubul de oxigen, se bucură teribil că domnişoara o lăsă mai mică…Ce mai mică?! Muzica…O lăsă mai mică, aidoma regelui Perseu când Ducadam a prins şi al 8-lea gol ratat.

Vedeţi dv., muzica te îndeamnă la polemică. Polemica, ca să fac un spirit de pleonasm, te luptă rău. Cu cine să te polemizezi? Cu cine să nu te polemizezi? Chiar aşa, de ce să te polemizezi? De ce să te încui în tot felul de idei când, la una mică de 4 ore, la o bere, orice muzică îţi poate spăla toate amprentele personale, până într-atât încât să nu se mai diferenţieze ortodox de baptist, capră de armăsar, Garabet Ibrăileanu de Demostene Botez.

Nu-i aşa că e o idee tentantă şi aşa de vehiculată uitarea asta? La ce bun să ne mai certăm pe dogme pentru că toţi avem un Dumnezeu, o ţară, câte o pensie mizeră şi aceleaşi trotuare? De ce să nu spunem că toţi suntem la fel şi că nu ne desparte nimic, dar nimic…? De ce să fie alb, alb imaculat ceva şi să nu fie totul alb cu negru, de ce să nu fim toţi corupţi, toţi bădărani? De ce să ne mai discriminăm unii pe alţii pe criterii de judecată, de sfinţenie sau de profesionalism? Să fim cu toţii proşti, nesimţiţi, şi şcoliţi şi neşcoliţi, toţi beţivani, curvari, să ne batem cu berea pe burtă, să ne-o turnăm în cap, dacă nu mai avem unde să o ţinem. Nu e tentantă ideea?

Mixtura dintre limbajul vulgar şi limbajul anacronic, degringolada cu doi pepeni la stânga şi roata de motor la mijloc, naşte râsul. Geneza râsului adună pe nătâng cu geniu la un loc, îi face, îi reface din nou fraţi, până când nătângul sau geniul [se zice geniu sau gemiu?] îşi dau în petec. Insulta devine calomnie. Calomnia devine un fel de război de treizeci de ani. Dar un război dres cu muzică şi cu bere, deşi lui Mircea Badea, amendat de CNA cam pripit, nu îi place berea. Există însă mulţi alţi cărora [adică: lor, -le, -li] le place berea şi chiar şi-o împrăştie pe piept, printre accente melodioase, spadasine, de manele neaoşe.

Mie îmi plac manelele. Chiar râd când aud manele, triluri pe care le poţi mixa cu hip hop, hard rock sau jazz. De fapt telefonul celular şi, mai nou, mp3-ul băgat în urechi tot timpul nu discriminează nicio muzică. Muzica e tot muzică, după cum toţi avem un singur Dumnezeu dar nu avem de fapt, sau după cum berea curgând în pahar, s-a gândit la bărbaţii cărora le era sete. Ce muzică arogantă! O aroganţă dezaxată, perturbatoare!…Cine se ia de muzică e ca şi când s-ar lua de nervi. Pentru că omul când nu are o cafea, o ţigare şi are şi tremur în picior, dă din picior până îi amoarte instinctul în el.

Cine a spus că muzica a început să se pastişeze, să se tulburească? Spre exemplu, dacă ai luat-o pe ulei de dimineaţă, de din zori, şi o ţii până în-spre-noapte, mai ştii care e diferenţa între muzica simfonică şi hora cu strigături? Şi pe cine interesează dacă nu mai ştii nimic?! Pe cine interesează sau îl interesează că te-ai pierdut în tine, ca într-un tomberon şi nu mai ştii să te diferenţiezi de necuvântătoare?

Morala, domnule scriitor, morala! Ce fel de morală ne conchizi?…Dar de ce trebuie să existe mereu o morală? Poate să existe numai un fapt divers, un fel de muzică trepidant de moralizatoare, care te învaţă ori să sari gardul la vecină ori să te prefaci că nu mai vii noaptea acasă. De aceea nu mai cred că mai putem să tragem vreo morală din afara cântecului, pentru că în cântecul însuşi e o droaie de îndemnuri. Îndemnurile cântecului, deloc în criză, te îndeamnă la tot felul de pisicării, măscări şi lamentouri…

Tocmai de aceea unele cântece sunt sub 18 ani şi sunt interzise minorilor. Garoafele nu sunt interzise minorilor, ci numai unele accente dărăpănate, care dau cu tine ba în gard, ba în puşcărie, depinde cât de mare este alcoolemia cântecului. Înainte vreme cântecul nu cam bea. Acum se bea cu cântec sau te faci de cântec când bei. Tocmai de aceea muzica, despre ea este vorba, e dusă din când în când la dentist ca să tacă. Nu poţi să şi cânţi şi să îţi scoţi şi măselele. Când muzica e dusă la dentist tace ca muta.

Dar dacă muzica tace,

atunci ei, în sinea lor,

cântă un cântec nereperat

de nici-un radar.

Text, care s-ar putea să fie scris de mine, pe burta goală, înainte de masa de seară. Oare se îndoieşte cineva?

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Did you like this? Share it:

Previous

Televiziunea neoprotestantă „Alfa Omega TV” e şi online

Next

SIMFest: un festival al mediei româneşti din teritoriu şi al independenţilor

2 Comments

  1. Tin sa-l confirm pe Nietzsche : ”Fara muzica viata ar fi o greseala” . Evident ca putem privi muzica in toate manifestarile sale…si ce e mai grav, putem observa cum un produs etichetat ”muzica” devine de fapt non-muzica.

  2. lagurilestricate

    UN BLOG CULT PENTRU OAMENI CITITI. TINE-O TOT ASA PRIETENE.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén