Muzica crizei 4, 5, 6, 7, 8,…2002, 3456, 9999 şi puncte-puncte

In laudatio lui

and lui

Motto: „Mai înainte de a citi acest articol poem, vă rugăm să comparaţi blogul acesta cu acesta. Autorul e identic numai frazele diferă”, Bonaparte de Craiova.

Există articole care scârţâie, altele care se emoticonează şi altele care se bevhăie. Toate trei pot fi găsite aici şi nu numai. Cele care se scârţâie sunt un fel de umor negru amestecat cu umor alb şi puţine fire de idee. Cele care se emoticonează sunt un fel de galben de formă rotundă, unde scoate limba la tine tot felul de grimase. Păcat că la mine pe pagină nu am gâgâlici din alea mici, că nu le foloseam deloc. Cele care se bevhăie [pentru că în limba greacă b e v] sunt urzite cu multă artă în atelierele sumbre ale istoriei.

Ce se întâmplă sau se va întâmpla în a patra parte a muzicii de criză? Ceea ce se va întâmpla şi în a puncte-puncte parte a acestei odisei. Va fi un bla-bla-hop-şi-a-şa pe care oamenii îl vor gusta ca pe rachiu.

De fapt titlul bate conţinutul. Şi când conţinutul e format din poze cu dă-lea dezbrăcate, când se bevhăie pe acolo, când se grohăie, când se incendiază textul cu câte o inventivă [ ştiu…, se zicea: invectivă; dar rămâne între noi], totul e halit ca pâinea caldă.

Ce rost au emoticoanele? Domnii şi doamnele mele, ca şi în cazul bevhăiturilor, ele subliniază nişte absconse stări de spirit pe care cuvintele nu ştiu să le conţină. Scârţâielile, pot să meargă mână în mână cu emoticonările multicolore, cu multe puncte de suspensie, poţi să laşi spaţii vaste, să pui poze, adică fotografii, poţi să te scălămbăi şi aşa mai departe. Sub stare de anonimat poţi să cânţi la libelule sau la cuci.

Diferenţa e că în a 9999 parte a vorbirii despre muzică autorul va cânta o traviata de Oradea sau de Berlin sau de Kuala Lumpur, constipată în dreptul frunţii de transpiraţie. Nu va fi mult până atunci. Vom sta cu muzica la gură până atunci.

De fapt, mai ştiţi ce frumos era [narez secţiunea a treia şi a doua], pe timpul lui Ceauşescu, când erau mâini de pianişti şi erau şi centre de muzică populară, cântarea româniei, ciocârlia, nagăţul, bibilica de curte…când oamenii scârţâiau în neştire contrabasul, şublerul sau escavatorul şi se auzea o muzică diafană.

Acum, vă anunţăm cu tot tragismul de rigoare, s-au dus acele zile. Acum se cântă numai tra-la-la şi lu-lu-lu. Câteodată se mai cântă şi aha, aha, aha sau oooo, oooo, oooo… Depinde ce buget de nervi ai ca să asculţi. Unii au buget tehno. Intră la orele 18 în local şi ies la orele 4 dimineaţa cu urechile…amenajate. Nu e nicio eroare dacă nu ştiaţi părţile 1, 2 şi 3 din mândra melopee.

Acum, cu acest bagaj infim de cunoştinţe muzicale, puteţi cânta la ce instrument doriţi. Pe lângă cursul de greacă aproximat, pe lângă relatările în direct de la faţa locului şi pe lângă bevhăituri, autorul unde v-am trimis mai sus, adică cel de aici va da drumul, sau ce zic eu, va iniţia un concurs de învăţat după ureche orice fel de muzică doriţi.

Mai întâi, din culisele cântecului, vă va învăţa ce nici nu vă puteţi închipui. Adică, ce?!Nu pot să vă divulg secretul, noi îi facem doar promovarea acestui inegalabil proiect auctorial.

Să vă aşteptaţi la cele mai big suprize. Autorul citat e un om foarte energic, pâinea lu Dumnezeu de bun, om generos, lucid, energic [ am mai zis odată], lucid, tăios, lemnos, pătrăţos şi ale cărui articole sunt aşteptate cu ochii împăienjeniţi în zarea internetului.

Orice întâlnire cu realitatea e întâmplătoare!

Nu schimbaţi canalul!

Vara continuă!….

Pr. Dorin.