Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

O comunicare pentru fiecare

Deocamdată dialogul e la faza…de jos.

 

Lipsa comunicării reale este apanajul intoleranţei, al degrevării de datoriile de conştiinţă sau al infatuării proprie vârstei pe care o ai. A intolera pe cineva înseamnă a nu putea să admiţi că alţii, la nivel personal, aleg o altfel de viaţă decât tine. Intoleranţa e caracteristica persoanelor care îşi manifestă abuziv personalitatea, care vor să îşi demonstreze alegerea proprie impunând-o altora. De aceea fac lobby pentru legi care să denote propria lor perspectivă de viaţă, pun tot felul de piedici altor feluri de etosuri concurente şi nu au apetenţă pentru dialog în formulă redusă sau extinsă.

Intolerantul nu poate admite exprimarea liberei voinţe, care stă în limitele unor standarde legale, constituţionale. Intolerantul vrea uniformitate şi cenzură.

Cum ne degrevăm, cum ne deparazităm de datoriile de conştiinţă faţă de noi şi de ceilalţi? Când nu vrem să facem nimic pozitiv pentru ceilalţi, în perimetrul legităţii şi al bunului simţ. Nu pot să ajut pe cineva furând de la altcineva, nu pot să mă duc să iubesc pe cineva cu forţa, nu pot să îmi închipui că pot să schimb pe un om numai pentru că eu am argumente teologice, morale sau filosofice sau mijloace financiare ca să îl ajut.

Pot să fac pentru alţii cât îmi e permis să fac şi cât pot să fac. A avea aroganţa că pot să schimb totul, într-o clipă, după cum vreau eu, nu are nimic de-a face cu normalitatea acţiunii pentru ceilalţi.

Pot să ajut dacă sunt lăsat să ajut, dacă mi se dă voie să intervin. Pot să ajut dacă sunt în stare să ajut. Însă, ca creştini ortodocşi avem datoria de conştiinţă să ne rugăm, să îi iubim şi să îi iertăm pe toţi, să dorim binele tuturor. Conştiinţa mea e împăcată dacă am înăuntrul fiinţei mele grija pentru completitudinea fiinţei umane. Dacă mă gândesc la toţi ca la mine, dacă doresc ca în toţi să se facă voia lui Dumnezeu, atunci, în măsura în care pot, la nivel personal, pot fi util pentru alţii.

Trebuie să învăţ comunicarea cu Dumnezeu pentru ca să ştiu cum să comunic cu oamenii. Ca să fac pasul spre dialog trebuie să vreau să cunosc oamenii în reala lor profunzime, nu într-una închipuită.

Comunicarea este comuniune şi unitate. Ea te pune în legătură cu alţii dar te şi uneşte la nivel adânc cu ceilalţi. Experimentul făcut de către noi de două seri încoace pe blog, experimentul inamiciţiei programate a scos la suprafaţă nevoia de dialog real în mijlocul vâltorii de păreri personale. Ca şi când mi-aş fi pierdut echilibrul şi aş fi vrut să rad totul de pe faţa pământului, cu accente nervoase şi frustrate [aceasta a fost viziunea, pusă la un loc, care s-a conturat din partea comentatorilor noştri], în acest experiment live s-a observat ceva minunat în esenţă: s-a vorbit, cu precădere, cu domnule, s-au adus justificări, s-a ajuns la o privire mult mai lucidă a lucrurilor dar, mai ales, la o intimitate dulce, în afara cuvintelor dure de la suprafaţă.

Comentatorii noştri vedeau, pe de o parte, coerenţă în ceea ce spuneam iar pe de altă parte se întrebau asupra motivelor acestei cavalcade de epitete, de poezie şi de …flori de mucegai. Câţiva au vrut să ştie faţa noastră, starea de spirit şi dacă, cu adevărat, avem o ură neastâmpărată pe celelalte confesiuni. Ar fi vrut să ne vadă pe măsură ce dumnealor veneau fără faţă.

Dialogul, prin definiţie, este o faţă îndreptată atent, absorbită, de vederea altei feţe. Dialogul nu înseamnă fără faţă, ci: cu faţă. Însă dialogicii noştri nu doreau să aibă o faţă când cereau faţă. Dumnealor, majoritatea, se pronunţau cu năduh faţă de noi, fără faţă, însă ei ştiau cum arată faţa noastră interioară, acea faţă care a scris cele câteva sute de postări de pe acest blog.

A fost interesant pentru noi faptul, că în mijlocul confruntărilor, au apărut cititori de-ai noştri care stătuseră în umbră până atunci şi care au făcut un pas spre dialogul-ceartă care se desfăşura. La confruntare nu au participat în mod direct nici 10 inşi, însă mulţi au citit şi ne citesc aproape zilnic. Avem cititori teologi, cunoscători, avem cititori care se luminează din discuţii, avem cititori care ne urmăresc din alte scopuri, avem cititori de ocazie, avem cititori instigaţi la dialog, avem cititori răuvoitori, avem, după cum s-a văzut cititori eterodocşi cu pregătire polemică la activ, avem trecători pe la noi, avem cititori huligani…

Vă anunţăm că emailurile primite de către noi sunt cu mult mai multe decât cele pe care le arătăm public sau despre care vorbim. Probabil v-aţi dat seama. Sunt multe scrisori de mare delicateţe, care necesită dialog duhovnicesc, intim, şi acelea nu apar pe sticlă.

Însă a fost un experiment în care oamenii s-au mâniat, fără să observe că există mult umor şi planificare în demersul nostru venit din senin. Se pare că singurul om care nu s-a lăsat aventurat în experiment la cote alarmante a fost tocmai domnul pastor Cruceru, care a temperat zelul celor mai tineri. Experimentul însă a fost planificat şi învăţat [le mulţumim pe această cale] de la credincioşii baptişti. Am urmărit cu atenţie blogurile dumnealor şi am văzut cum opereză în teren, în „evanghelizările” dumnealor, din dialogicitatea pe care o emană în spaţiul web.

Dânşii, care au încă durerea minoritarului, care vrea să aibă activitate, să aibă ieşire la public, să îţi sară în ochi, se grupează, îşi fac tot felul de bloguri căpuşă, unele culturale, altele teologice, altele tendenţioase, şi atacă pe n. fronturi. Tipul de dialog underground pe care îl au, cu faţă sau fără faţă, diferă mult de discursul teologic al celor cu carte, care vor să aibă prestanţă academică şi culturală. Tocmai de aceea nevoia dumnealor de titulaturi academice, de discursuri ştiinţifice percutante, pentru că vin dintr-o istorie comunistă unde nu aveau voie în România să aibă grade universitare şi totodată vor să schimbe reperul omului duhovnicesc al Ortodoxiei, dublat de academism, cu reperul omului oxfordian care are o reprezentativitate pur ştiinţifică, fără să fie şi o personalitate convivială cu masele.

Au tot dreptul să facă acest lucru. Academismul dumnealor, care recuperează unele rădăcini ale Bisericii universale este de bun augur, după părerea mea, după cum a fost şi renaşterea patristică a catolicilor prin anii 40 ai secolului trecut iar teologul baptist de tip Oxford sau Dallas [am înţeles aseară că Dallas-ul e centrul teologiei baptiste americane] trebuie să facă faţă întâlnirii cu omul duhovnicesc al Ortodoxiei şi să aibă un discurs plauzibil pentru noi. Ca să fii un om al Bisericii trebuie să fii în acelaşi timp duhovnicesc şi academic, cu sfinţenie şi erudiţie iar oamenii să te perceapă ca pe un lucrător în via lui Dumnezeu.

Ca să dialogăm trebuie să ne folosim de lucrurile bune ale fiecăruia. Ca să dialogăm trebuie să fim dezinteresaţi de orgolii şi să dorim adevărul nefalsificat al Bisericii una, care nu a avut şi nu are sincope. Dacă gândim evanghelizarea oamenilor pe premise umane, subiectiviste, mereu inovatoare şi nu ne încopciem pe adevărul Bisericii de până la apariţia ramurilor religioase separate de ea, nu vom face decât să ne prezentăm fiecare cu adevărul deplin.

Infatuarea vârstei tinere sau a academicului care are cărţi şi articole publicate peste tot sunt de înţeles. Dialogul trenează atunci când oamenii au argumente, dar nu Îl întreabă pe Dumnezeu dacă sunt cele mai bune. Unul din argumentele patristice pe care mi l-am însuşit de-a lungul vieţii a fost acela, de a nu adera la ceva care îmi strică liniştea. Se întâmplă de multe ori să îmi stric liniştea cu mulţi. Însă aici vorbesc de a nu mă lipi de moduri de a fi care să mă pună continuu în agitaţie, în forfotă, în risipire.

Ieri şi alaltăieri am fost foarte concentrat, nerisipit, atent la detalii. M-am culcat cu o oboseală dulce datorită unor surprize frumoase petrecute în afara scenei de teatru. Le mulţumesc celor cu care am dialogat în afară şi pe scenă, şi, mai ales, celor care s-au întors în viaţa mea după un ocol atât de mare.

Ca să discutăm trebuie să ne pregătim zilnic pentru dialog şi pentru bunul simţ. Nu ne-am pierdut bunul simţ, nici temperanţa şi nici echilibrul. Însă, cu siguranţă, că după acest episod, fiecare va înţelege că victoriile închipuite nu sunt victorii ci doar obosiri fără rost.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Did you like this? Share it:

Previous

Ceas aniversar pentru WordPress

Next

Liniaritate şi paradox

13 Comments

  1. Theofilos

    Părinte Dorin,

    vă mulţumim pentru discernământul şi abilitatea cu care aţi manageriat situaţia. Mi-a fost dată să văd, cu adevărat, cum arată furia unor oameni pentru credinţa lor, dar şi cum stă liniştit un preot, care după oboseala pe care o are, mai stă la taclale şi cu toţi tinereii care au ceva de spus.

    Eu am 52 de ani, sunt aproape de pensionare, şi vă citesc când pot. Cred că avem nevoie de eleganţă în vorbele noastre.

    Vă mulţumim încă odată şi vă vom citi cu aceeaşi plăcere în continuare.

    O seară cât mai plăcută! La revedere!

  2. Guriel

    Cred că e un lucru bun să ne cunoaştem mai bine,să dialogăm. Ne-aţi surprins cu tactica dv.

    În orice caz dialogul nu naşte monştri…

  3. Starceanu Bogdan

    Intr-adevar nevoia de dialog este foarte necesara. Acest experiment pe care l-ati facut a scos la iveala un lucru destul de interesant, si anume lipsa de discernamant a multora. Discernamantul vine in primul rand, dintr-o viata traita, in Hristos.

    Citind cu atentie raspunsurile la temele dumneavoastra si calmul cu care ati raspuns la fiecare interpelare, am remarcat pacea interioara. Tonul grav si sobru alaturat unei exactitati debordante a facut pe multi, ori sa se infurie si mai tare, ori sa capituleze prin interpelari seci, fara continut.

    Acest experiment a aratat, chiar daca pentru multi pare exagerat, diferenta dintre Ortodoxie si restul, da, restul. Omul ortodox, autentic, are masura, ceea ce nu am gasit si la restul.

    Parinte Dorin, cred ca, prin acest experiment ati mai vrut sa devediti ceva, cati monstri se pot ascunde in spatele complezentelor si aparentei bunavointe.

    Reprezentantii baptstilor, daca nu ma insel, care au intrat in acest dialog au dovedit o mare lipsa de toleranta si un huliganism interior greu de stapanit, dar si complexul omului neimplinit care tot timpul are nevoie de o justificare, care tot timpul vrea sa se justifice.

  4. Vă mulţumim frumos domnule Bogdan. Câteodată măsurile extreme sunt f. bine. Însă mizăm totuşi pe dialog, pe un dialog la care trebuie să lucrăm şi pe care trebuie să învăţăm să îl stăpânim foarte bine.

    E uşor să întrebi, să spui că celălalt e frustrat, e prost, e nu ştiu cum. Mai greu e să vezi ce are bun omul, să îi vezi binele şi să îl lauzi pentru asta.

    Dacă e să ne uităm la păcate nu o mai scoatem la capăt. Însă noi vrem să vedem mai ales binele din oameni şi să îl încurajăm.

    Nivelul omului se vede din bunătatea şi iubirea lui, din modul cum ştie să fie maleabil cu oamenii.

    Da, cred că s-a văzut frapant de mult nivelul comentatorilor. Nu au putut să se abţină şi au fost ei înşişi în definitiv.

  5. starceanub

    Eu cred că prin ceea ce aţi propus aţi arătat la ce nivel este dialogul -cum aţi afirmat şi în titlul articolului-, dar aţi lăsat şi o portiţă, şi anume: „Dialogul există şi poate creşte”.

  6. Am vrea să se dezvolte acest dialog numai că trebuie să existe oameni care să ştie să îl poarte.

    Discuţiile, credem noi, nu au nevoie de idei, de conjecturi ci de crezuri, de certitudini interioare. Dacă ai certitudini nu mai ai fumuri puerile.

    Iar dacă ai certitudini eşti imbatabil, pentru că simţi că Dumnezeu e cu tine nu metaforic, ci real.

  7. Confesiunile sunt o problema de alegere, atat. Niciuna nu o relevanta mai mare decat cealalta din moment ce in afara existentei unei fiinte supreme, fapt sustinut de mai toate religiile, tot ce tine de teologie este pur creatie umana. De altfel, cum nici existenta unei fiinte superioare nu a fost certificata (desi eu prefer sa cred asta), reducem totul la filosofie.

    Practic, doctrine complet irelevante la nivel macro, dar relevante pentru individ, reusesc sa distruga relatiile interumane. E ca si cand m-as certa cu toti iubitorii de Nietzsche doar pentru ca mie imi place Witgenstein. Disciplinele lor nu sunt in contradictie (asa cum nu sunt nici majoritatea religiilor la nivel de doctrina) insa unora le place sa se creada…altfel.

    Discriminarea religioasa mi se pare cea mai mare idiotenie. Revenind la metafora mea anterioara, ar insemna sa imi schimb comportamentul fata de toti cei care au o alta disciplina filosofica pentru ca nu-i asa, Wittgenstein ”are dreptate” ?

  8. maria

    ma bucur ca am putut citi astazi in sfarsit o pozitie corecta si plina de bun simt relativ la alegerea noului patriarh… este vorba despre editorialul domnului nastase din jurnalul national… ma bucur ca mai sunt si oameni politici crestini care au curajul sa-si afirme aceasta identitate, intr-o lume unde jurnalisti, cum sunt multi din presa noastra, nu fac decat sa arunce cu noroi…
    citesc cu placere blogul dumneavoastra, cred ca este nevoie mai multe astfel de initiative, ortodoxia e mult prea putin prezenta in spatiul virtual – acolo unde majoritatea tinerilor din ziua de azi isi petrec viata…
    mult succes in continuare…

  9. D-le/ d-nă / d-ră Krossfire,

    Pentru că părintele Dorin nu e disponibil momentan, daţi-mi voie să vă spun şi eu câteva cuvinte, mai întâi.

    Tot ce afirmaţi dv despre religie nu este în niciun fel rezultatul unei „gândiri libere” şi fără prejudecăţi, ci face parte dintr-un larg curent ideologic, în care se înscriu mulţi filozofi. Reducerea religiei la speculaţii pur mentale şi umane, filozofice n-aţi inventat-o dv., ci Umanismul şi Filozofia germană. Dv., ca şi alţi tineri, însă o exprimaţi ca pe o mare descoperire proprie, când de fapt este numai rodul lecturilor proprii.

    Şi faceţi aceasta pentru că sunteţi convins/ convinsă că noi n-am auzit de ea până acum, iar dv. ne informaţi, ne „culturalizaţi”. Ne pare rău să vă dezamăgim, dar o cunoaştem mult prea bine şi dacă vreţi un răspuns românesc pe larg la această teorie, puteţi citi, spre exemplu, cartea Fericitului Dumitru Stăniloae: „Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de Creştinism şi Ortodoxie”. Veţi afla un răspuns amplu şi temeinic şi o logică impecabilă.

    O altă aberaţie, care iarăşi are destui adepţi, este aceea că religiile distrug relaţiile interumane. Vi se pare că adepţii lui Nietzsche şi cei ai lui Wittgenstein nu se pot certa destul de fioros între ei, fără să fie nevoie de nicio referire la religie în această dispută? Aţi uitat disputele dintre partidele filosofice din Antichitatea păgână şi cum se omorau unii pe alţii? Sau nu vi se pare că marea majoritate a războaielor şi omorurilor dintre oameni nu are nicio legătură cu religia şi atunci când are, credinţa e doar un pretext pentru cucerire şi pentru eliminarea oponenţilor? La fel după cum şi democraţia pentru Bush e pretext pentru a pune mâna pe petrolul irakian.

    În fine, Ortodoxia nu a atacat şi nu a prigonit niciodată pe nimeni. Cruciadele şi rugurile sunt opera catolicilor, pe care voi ni-i daţi exemplu când vi se pare că ei fac ceva bun – deci ne separaţi dei ei – şi ne amestecaţi cu ei întotdeauna când nu mai aveţi ce spune şi ne „loviţi” cu Inchiziţia.

    Psa. Gianina

  10. Mulţumim foarte mult, stimată domnă Maria, pentru aprecierile şi cuvintele dumneavoastră frumoase. Dumnezeu să vă ajute şi să vă binecuvinteze. Mai scrieţi-ne.

    Psa. Gianina

  11. Desi imi este greu sa abordez un registru formal pe bloguri, voi incerca.

    Nu am afirmat nimic in stilul ”buletin de informare” si nici m-am declarat inventator al nihilismului religios. Este pur si simplu pozitia mea, pozitie

    Continui sa consider ca ortodoxismul nu este mai legitimat decat alte religii (lucru explicat de mine si intr-un post pe propriul blog) si ca atitudinea asta ar trebui revizuita. Este o religie ca oricare alta, nu este prima religie monoteista (a luat destule din teza zoroastrianismului) insa este o religie cu un numar mare de credicinciosi pe care actuala conducere ar trebui sa-l analizeze mai bine.

  12. Voiam sa completez in al doilea paragraf cu ”pozitie liber asumata si pe care nu incerc sa o impun nicicui”

  13. Mai bine dezvăluiţi-vă identitatea confesională cu sinceritate, K., şi apoi mai consumăm cuvinte.

    Ps. Gianina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort