Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 22 august 2007

Există dureri aproape…

jos1.jpg

 

Mă doare tot ce te doare pe tine.

Mă doare şi ceea ce nu te doare.

Clipele dor a singurătate când nu mai ai ochi , străini, să te vadă.

Clipele dor a străine când durerile sunt mai mari decât ţi-ar fi povestit alţii.

Însă rugăciunile, prietene, ţin de foame şi de sete,

şi suspinurile te învaţă să te smereşti.

Suferinţa e un dar când înţelegi cât e Dumnezeu de aproape de noi

şi cât suntem noi de mici în a cuprinde măreţia frumuseţii Sale.

Suferinţa, da, nu e o poveste de adormit copiii.

Celui bolnav nu îi vinde poveşti despre durere pentru că el le suferă.

Însă durerea, dacă nu ne-a învăţat să fim nobili, să fim calmi, să fim calzi cu

alte dureri, nu ne poate mântui.

Durerea mântuie când vedem în ea harul Treimii Prea Sfinte, când ne vedem în noi,

certaţi şi învăţaţi de Dumnezeu cum să iubim.

Da, problema durerii e neiubirea. Neiubirea

e tratată cu durere sau iubirea prea mare e tratată cu durere

pentru ca să porţi, cu mai mult simţ al distingerii, înţelegerile lui Dumnezeu şi

să vezi câtă nevoie ai de smerenie.

Eu nu pot să îţi stric timpul pentru perfuzii.

Nu pot să le scot din viaţa ta sau să îţi aduc soţia înapoi

sau să te fac să fii tânăr.

Însă eu pot să am bunul simţ, de a întinde o mână de prietenie,

unui om care suferă,

şi acela poartă numele tău.

Pr. Dorin.

 

Poemul a fost dedicat scriitorului baptist Ionatan Piroşca, a cărui suferinţă ne-a impresionat şi ne doare.

„A avea” versus „A fi”

„A avea ” şi „a fi”, două verbe atât de folosite în viaţa noastra, două verbe esenţiale pentru a înţelege ce se petrece în jurul nostru, pentru a putea lua contact cu sine şi cu restul. Dar ce reprezintă aceste două verbe pentru omul de azi? Ce semnificaţie mai au ele pentru el?

„A avea” astăzi este pe buzele tuturor, toţi doresc aceste verb îl sorb în priviri ca pe un vin deosebit de dulce, nimic nu se compară cu această seducătoare acţiune. Când „nu ai „ne spune societatea de azi este ca si cum ai muri, ai fi stors şi terminat ca fiinţă. Totul se învârte în jurul acestui cuvânt, inclusiv omul al cărui sclav este.

Dar ce se întâmplă cu verbul „a fi”? Din păcate nimic interesant, el e indispensabil, dar permanent blamat. Nimeni nu se mai gândeşte la el sau, dacă face acest gest instinctiv, de fiinţă raţională, strâmbă din nas, sau se face că îl ignoră. Aceste două verbe nu sunt numai o parte de vorbire care reflectă o acţiune (cf. DEX), ci reprezintă o materializare a unei stări de fapt, a unei realităţi.

Din păcate omul de azi este sclavul lui „a avea” ca materializare a stării sale interioare, şi nu a lui „a fi”. Dacă „a fi ” îl personalizează şi mai mult pe om, „a avea” accentuat şi depravat, îl depersonalizează pe om, separându-l de împlinire. Aceste două verbe ca materializări ale unor acţiuni interioare reflectă două stări de fapt, iar analizarea lumii de astăzi nu poate fi realizată ignorând aceste două cuvinte.

Masterand Stârceanu Bogdan -Ioan

Textul Scripturii – înţeles în ansamblu şi nu în particular

Sfânta Scriptură este privită, de mulţi, astăzi, ca un fel de depozitar al unor răspunsuri, asemenea unor rafturi din supermarket, de unde fiecare îşi ia ce îi trebuie pentru acasă. Această abordare pe care o are omul contemporan vis a vis de Sfânta Scriptură este cât se poate de greşită.

În viziunea Sfinţilor Părinţi Sfânta Scriptură nu are un astfel de rol, ci reprezintă un altfel de reper pentru credincioşi. Sfânta Scriptură, datorită împărţirii în capitole şi versete, este privită fragmentar, ignorându-se astfel contextul. Versetele sunt privite nu în întreg, ci ca un fel de chei pentru descifrarea unui puzzle.

În Biserica noastră, ortodoxă, Sfânta Evaghelie, şi citirea textului Scripturii, reprezintă un model de ce înseamnă încadrarea textului în context. Citirea Sfintei Evanghelii pe lângă alte citiri din cărţile sfinte reprezintă un moment important, dar legat strâns de alte momente. Actul nu se reduce la o citire seacă, ci la o problematizare care se finalizează cu explicarea, nu numai deductivă, ci şi prin relaţie de viaţă.

Astfel actul liturgic reprezintă unul din locurile propice şi ideale pentru înţelegerea sensului textului Sfintei Scripturi. Textul nu mai aduce a răspuns ca la jocurile „Ştii şi câştigi!”, ci se evidenţiază ca parte integrantă a unui ansamblu complex ce are în centru relaţia om-Dumnezeu.

Din păcate o astfel de abordare tinde astăzi să fie marginalizată, iar Sfânta Scriputură privită ca un amalgam de răspunsuri pentru tot felul de probleme. Astfel dacă vrei sa dai un raspuns tranşant care să îi „închidă gura” partenerului de discuţie aduci un citat din Scriptură neţinând cont de contextul în care se găseşte respectivul text. Astfel limbajul, teologic sau nu, se transformă într-un monolog cu nuanţele unei vorbiri de lemn.

O soluţie la această problemă o găsim în Biserica noastră, în cult şi nu numai. În cultul Bisericii textul liturgic se îngemănează cu ceea ce reprezintă textul Scripturii formând în acelaşi timp un tot, un monolit, în care nu se amestecă lucrurile, ci se evidenţiază mesajul.
Întoarcearea către slujbele Bisericii noastre a creştinului ortodox, contemporan, reprezintă o soluţie.

Când vorbesc de această întoarcere nu mă refer la simpla participare anostă a insului în cadrul fizic, ci o implicare fiinţială în înţelegerea mesajului transmis de acest ansamblu de text scripturistic, text din Sfânta Tradiţie, ce formează textul liturgic. Această abordare implică responsabilitate şi efort, atât intelectual cât mai ales sufletesc, dar şi bucurii imense.

Masterand Stârceanu Bogdan – Ioan

Gandul la moarte ca reintoarcere asupra fiintei

Gandul nemuririi pe care il are omul si de care, in mare parte, nu este constient, este un rezultat nu al egocentrismului sau, ci, un adevar dat de Dumnezeu. Faptul ca nu ne simtim muritori este dat de faptul ca sufletele noastre sunt nemuritoare si tanjesc spre aceasta stare. Din pacate raul nu sta in a te simti nemuritor, ci in a raporta nemrirea la lumea aceasta, la societatea aceasta, la acest univers fara Dumnezeu.

Gandul la moarte reprezinta, in esenta o recunoastere, o constientizare a nemuririi sufletului cat si o recunoastere a esecului egocentrismului fiintei in afara lui Dumnezeu. Cand un om se gandeste la moarte el isi apleaca atentia sa fiintiala asupra sa, asupra intregului sau. Lucrul acesta il obliga, in atare conditii, pe om sa se aplece asupra tuturor amanuntelor de care nu era constient sau asupra carora nu isi aplecase atentia.

Gandul la moarte cum spunea si Feriicitul Sofronie, este un dar de la Dumnezeu „Pomenirea mortii este o anume stare a duhului nostru, cu totul deosebita de obisnuitul fapt de as ti ca intr-o zi vom muri. Minunata pomenire despre care este vorba scoate duhul nostru din gravitatia pamantului. Fiind o putere ce se pogoara de Sus, ea ne ridica si pe noi mai prsus de patimile pamantesti, ne slobozeste de stapanirea si legatrua pe care o au poftele vremelnice asupra noastra si astfel, in chip firesc, ne face sfant-traitori.

Fie si intr-o forma negativa, dar ea ne lipeste strans de Cel Vecinic.” (cf.Arhim, Sofranie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, trad. rom., de Ierom. Rafail Noica, ed Sophia, 2006). Gandul la moarte nu este finalul, adica nu are scop in sine daca nu este asociat in acelasi timp cu nadejdea in iubirea lui Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu este cea care face ca acest gand la moarte sa fie lucrator si sa produca in om acea ruptura de ce e „vechi” in el.

Gandindu-ne la moarte ne recunoastem neputinta si cu adevarat constientizam ca suntem ca suntem fiinte rationale. Rationalitatea de care vorbesc nu poate fi dovedita decat de aplecarea asupra cenusei in care te vei transorma dupa moarte si de care nu poti scapa decat numai daca te „lipesti strans de Cel Vecinic”.

Masterand Stârceanu Bogdan -Ioan

Să vorbim pe înţelesul omului!

↑ Cam aşa arătăm noi şi comunicarea noastră ↑

 

Cum faci ca să vorbeşti cu nea Mitică tractoristu, după ce ai vorbit cu profesorul X de teologie? Ce îi zici? Păi îi zici în vorba lui acolo, fără să te dai că vii de la Bucureşti sau de la Oxford. Îl întrebi ce face, cum o mai duce, îl întrebi ce îi fac copiii, îl laşi să vorbească şi… vorbeşti în ritmul lui. Omul simplu vrea ca să vorbeşti în ritmul lui şi să nu te dai grande. Vrea să îi respecţi munca şi sărăcia, vrea să te simţi bine la un cartof prăjit cu el şi la o ţuică bună, de boambe.

Dacă nu bei cu el o gură de ceva şi nu vorbeşti îl jigneşti. Dacă e de sărbătoare trebuie să îi urezi cele bune şi să stai puţin cu familia lui la masă. Dacă vii cu gânduri negre nu o scoţi la capăt cu nea Mitică. Nu poţi să îi spui domnu Mitică, ci nea Mitică.

Însă cum facem trecerea aceasta bruscă de la cel mai erudit la cel mai puţin erudit? Ce specializare a minţii îţi trebuie ca să schimbi registrul lingvistic cu totul, imediat, deplin? Cei care nu ştiu să vorbească pe vorba omului sau în stilul dumnealui pierd raliul comunicării. Comunicarea are nişte etape care pornesc dinăuntru, cu care trebuie să te scoli din pat cu ele jumătate. Noaptea, înainte de somn şi dimineaţa, când te trezeşti, trebuie să fii pregătit să vorbeşti cu cei pe care îi vei întâlni peste zi.

Trebuie să nu pari nici gâgă dar nici savant cu toţi, trebuie să pari proaspăt chiar dacă tu eşti obosit de studiu şi de privegherile la rugăciune, trebuie să pari zâmbitor chiar dacă pe tine e durerea cât casa, trebuie să fii amiabil, sfânt, duhovnicesc cu toţi, că de aia eşti preot. Ei, pentru că nu sunt preoţi ca tine, nu trebuie să fie nici creştini, nici oameni îngăduitori şi nici cu bun simţ. Dar tu, pentru că eşti preot, trebuie să fii impecabil, într-o lume neimpecabilă şi în faţa unor oameni neimpecabili. Omul nu se întreabă cum se poate ajunge la asemenea performanţe, ci el vrea să i se spună, să i se facă, să i se aducă, să i se dea lucrurile pe care ţi le cere.

Mi se întâmplă de cele mai multe ori să am o oboseală atât de mare, încât să par beat de-a binelea fără niciun pic de alcool pus pe limbă. Cine ştie ce e munca grea, zilnică, ştie ce spun. Cine nu ştie cum e cu oboseala înseamnă că e… student la facultatea de pierderea timpului. Trebuie să vorbeşti…Dar ca să vorbeşti trebuie să ştii să gândeşti. Ca să ştii să gândeşti trebuie să ai experienţe, trăiri, studii, dureri, bucurii duhovniceşti, omeneşti, familiale.

Ideea că vorbitorii ortodocşi care gândesc sunt frumoşi, şi dacă sunt, atunci trebuie să îi stoarcem zilnic de frumuseţe e una din cele mai ingrate lucruri care se întâmplă oamenilor mari în Biserica Ortodoxă. Mă uit la campania de obosire până la epuizare a domnului Dan Puric, care, atunci când l-au văzut fraţii noştri că le zice bine, ortodox, au început să îl înnebunească cu tot felul de întâlniri televizate şi disertaţii publice. Dan Puric vine după campaniile de obosire metodică ale părinteleui Savatie Baştovoi şi Danion Vasile.

Se pare că avem mania obosirii sistematice a marilor noştri vorbitori, predicatori, fără să le prea dăm ceva în schimb. Mergem la conferinţe, îi promovăm puţin sau îi lăsăm tot pe ei să se promoveze în ţară şi pe net iar noi nu prindem deloc reflexul inseminării ortodoxe asumate. Adică, ei vorbesc pentru noi, în locul nostru şi noi tăcem cuc sau vorbim numai cu ai noştri acasă despre ce am auzit la conferinţe.

De ce tot trebuie să vorbim?! Ca să vedem ce avem în inimă şi în cap, ca să nu ne plictisim, ca să nu înnebunim de singurătate, ca să ne adunăm, ca să fim un cor, o inimă. Acum, în era tehnologiei, nu mai merge treaba că eu sunt la Ploieşti iar tu eşti la Bacău şi trebuie să iau carul cu boi şi să merg până la voi peste nouă mii de sate şi păduri. Acum dai un click, formezi un număr, îţi pui două căşti pe cap şi facem comunicare. De ce să nu facem comunicare? Cine ne-a spus că dacă vorbim rămânem mai proşti? Eu ştiu placa, că atunci când oamenii vorbesc, inevitabil se lasă cu simpatie, cu admiraţie, cu dragoste, cu prietenie.

Dacă toţi băgăm nasul în pernă nu se mai naşte mâine un alt Dan Puric ca să vorbească pentru copiii noştri. După cum aţi citit pe blogul nostru, scumpii mei ortodocşi, vin fraţii neidentificaţi, binevoitorii, şi spun că aici nu v-a evanghelizat nimeni şi nu aveţi nici preoţi de niciun fel, deşi noi avem Biserici şi Mănăstiri şi preoţi peste tot.

Mi-am adus aminte chiar acum, de unul, unul singur în toată viaţa [se pare că nu am avut noroc de evanghelizatori, dar poate că nu e timpul trecut şi o să vină cineva şi să îmi propună în mod serios şi acest lucru] care a încercat să mă evanghelizeze şi pe mine. Veneam de la o Mănăstire, am oprit într-o gară, am confundat trenul meu cu un alt tren şi aşa m-am pomenit la ceas de seară cu evanghelizatorul. Da, acolo în gară!

Omul a intrat de-a dreptul în pâine, fără să mă întrebe cum mă cheamă, am sau nu am chef şi dacă vreau să vorbesc cu el. Acesta a presupus că sunt disponibil. Eram amărât că pierdusem trenul şi trebuia să stau în gara aceea mică vreo 5-6 ore până la o nouă legătură dar disponibil nu eram. Dânsul mi-a spus: „Vreau să vă vestesc Evanghelia mântuirii lui Iisus Hristos, Care a murit pentru noi!”. El a venit drept la mine, pentru că a văzut că aveam barbă. Şi eu l-am întrebat: „La ce şcoală de copii aţi trăit?”.

El s-a cutremurat odată, când am auzit ce îl întreb. Cutremurarea şi schimbarea de atitudine, această schimbare bruscă, nu era în planul de…evanghelizare. „De unde ştiţi că am trăit la şcoala de copiii, că nu am părinţi?”, m-a întrebat el surprins, contrariat. O fi zis sărmanul iniţial, în sinea lui, că sunt agent de Securitate sau cine mai ştie ce ins dubios. Şi i-am spus: „Văd asta pe faţa dv. şi în fiinţa dv. Sunteţi un om cu o viaţă tristă, cu dureri în spatele dv…Au venit şi v-au ajutat?”

„Da…După ce am terminat şcoala, după 18 ani, fraţii [x] au venit şi m-au ajutat şi mi-au dat să predic cuvântul lui Dumnezeu”. A urmat o discuţie despre teologie, liniştită până la un punct, până când s-a ridicat de pe bancă şi a plecat. Nu l-am mai văzut niciodată pe amicul din acea seară. Însă, ideea pe care vreau să v-o spun, e aceea să nu pleci cu plan, cu planificare rigidă în nicio acţiune. Dacă îţi faci planuri de discuţie numai pe premise personale discuţi singur. Trebuie să ştii care e punctul pe i ce trebuie atins şi care sunt resursele omului din faţa ta, resursele sale interioare.

Cărţile trebuie zdrumicate în inima noastră, trebuie să devină noi înşine. Oamenii care vorbesc din cărţi sunt pedanţi, sunt sclifosiţi, sunt …inactuali. Auzi la ştiri că au intrat unii cu maşina în şanţ sau în parapet. Cei care mai scapă ajung la spital şi vine reportera să ia interviu doamnei doctor. Şi când începe doamna doctor să îţi spună despre parietale, despre incizii şi fibrilaţii, despre termeni şi termeni medicali, s-a terminat cu ştirea. Tocmai de aceea, ca să prindă la tot căpcăunul şi la tot savantul, preşedinţii de stat vorbesc slow, very slow, de poţi să bei o bere între cuvinte.

Cum mi-ar sta mie ca într-o vorbire privată să înghesui cu sila termeni teologici în capul oamenilor? Ce rost ar avea? Dacă eu ştiu să vorbesc complex, erudit, ştiinţific, specializat, atunci, se pare că trebuie să ştiu să vorbesc şi neaoş, şi pe limba celui care doar înjură sau e slab de minte sau a copilului. De aceea prea puţini ştiu să vorbească cu copiii ca nişte copii, cu huliganii ca nişte şmecheraşi, cu ţăranul ca nişte ţărani şi cu omul culturalizat ca un domn stilat.

Nu ştii să vorbeşti pentru că nu eşti un om cu experienţă. Dacă nu ai ce vorbi nici nu ştii cum să vorbeşti. Mulţi aruncă capra nevorbirii pe seama lipsei de stil, a culturii sau a faptului că nu scriu, că nu au exerciţiul scrisului. Însă, când e vorba să se certe între ei sau să vorbească neaoş tot omul are gura dezlegată. Şi dacă are gura slobodă şi le zice bine, uneori prea asurzitor, înseamnă că are …stil, dar e complexat când trebuie să vorbească frumos. Ştie să drăcuie cu stil, să înjure cu stil, să se certe cu stil, dar nu ştie să vorbească frumos cu stil.

Mult disputatul Wurmbrand, într-un film de pe un post neoprotestant, vorbea despre o experienţă de-a sa din puşcărie, despre faptul că a predicat la pereţi ani de zile numai ca să nu îşi piardă stilul. Era singur în celulă, a predicat zilnic, spunea el, şi a învăţat predicile, şi când a ieşit din puşcărie le-a scris şi le-a publicat.

Mi-a plăcut enorm simţul acesta al dialogului zilnic pe care l-a conştientizat în inima lui. Adică, dacă nu ai cu cine vorbi, dacă nimeni nu te vrea, nu te lăsa biruit de singurătate, ci roagă-te şi scrie. Roagă-te Lui şi scrie la pereţi, scrie pentru tine, recită, învaţă limbi străine, citeşte ce poţi şi ce vrei, numai nu sta. Dacă nu ai ce face, dacă nu te vrea nimeni, nu sta! Fă acolo ceva ca să te simţi împlinit. Cântă, pictează, zugrăveşte casa, fă coşuri de nuiele, fă-ţi ciorapi… numai nu sta!

Statul degeaba şi lipsa de dialog, pe lângă necredinţă, sunt părinţii principali ai prostiei, ai nesimţirii. Dacă stai degeaba, dacă nu lucrezi ceva serios te prosteşti, involuezi, ţi se aglutinează mintea, puterea de judecată. Te prosteşti dacă nu dialoghezi, dacă te crezi geniul lui peşte şi nu mai vrei să vorbeşti cu nimeni, dacă te baricadezi în tine şi nu te mai scoate nimeni afară. Vorbeşte, frate! Zi ce te doare, comunică! Comunică şi află minuni, fapte, frumuseţi, dureri… Află şi tu şi altceva decât eşti tu.

Şi îmi vorbea cuvinte pe-nţeles

ce nu le pot pricepe.

Uneori putem vorbi ore întregi, zile, ani cu cineva şi se alege praful într-o secundă. Nu ştiu cum se face, că oamenii comunică până nu mai comunică. Că oamenii bla-bla-bla până când stau ca sfinxul. Şi când ajungi sfinxul Egiptului, după ce am comunicat de ne-au durut toţi boşogii înseamnă că am vorbit pe-nţeles dar inima ta n-a priceput nimic. Dialogul naşte relaţii, naşte statornicie. Dacă începi să dialoghezi cu cineva, atunci dialoghează frate toată viaţa, nu îl lăsa la mijloc de pustiu, fără apă şi fără alimente, pe bietul tău dialogic!

Vorbeşte cu el mai departe, asumă-ţi bunul simţ de a fi prieten pe mai departe şi rugaţi-vă să ajungeţi amândoi în Rai, nu unul la draci şi altul la Îngeri şi Sfinţi. Prietenia trebuie să te ducă în Rai. De aceea prieteniile bune, nu cele rele, zidesc pe oameni. Ne trebuie prietenii bune, sfinte, nu din alea securistice, pentru ca să fim oameni cu cap şi mai apoi şi oameni sfinţi. Unii sar de la oameni fără cap direct la sfinţi, se dau de sfinţi şi de aceea fiecare are o idee mai parfumată ca celălalt.

Însă în dialog îţi asumi şi bunele şi relele tale, neputinţele şi cunoaşterea ta, vioiciunea şi bolile tale. Până nu vom dialoga vom fi beţe de floarea soarelui pe o mirişte a lui Dumnezeu. Cred că asta contează, să ne venim în fire şi să fim oameni serioşi, oameni serioşi cu mântuirea noastră, cu dorul nostru după mântuire şi nu doar vorbitori.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Anagramul „Bastrix” şi o scurtă istorie pentru cei interesaţi de statistici

Trebuie să dăm explicaţii vizavi de anagramul prin care se ajunge la locaţia noastră, pentru a nu mai fi scris cu majusculă. Mai înainte de data de 6 decembrie 2006, când am dat spre folosinţă publică blogul nostru, am avut un plan riguros, pe care îl urmărim metodic.

De aceea anagramarea bastrix a fost aleasă mai înainte ca să existe celelalte bloguri colaterale. După un timp am observat faptul că bastrix era un anagram folosit de câţiva americani, despre care nu am ştiut şi nu ştim nimic în continuare, dar l-am văzut folosit la mai mulţi.

Ce înseamnă bastrix pentru noi?

L-am format din două cuvinte latine şi astfel a apărut o sintagmă.

Primul cuvânt latin este basis, -is.

Al doilea cuvânt latin este: matrix, matricis.

Basis înseamnă bază, fundament, platformă, suport, adică…pământul nostru principal pe web.

Matrix înseamnă pe de o parte mamă iar, pe de altă parte, registru, listă, tabel, adică…acest blog va fi matricea, punctul iniţial pentru celelalte bloguri ale noastre.

Aşa că am luat de la basis pe bas şi de la matrix pe trix.

Şi finalul explicaţiei: bastrix [fără majusculă] = blogul principal, platforma principală web condusă de către noi.

Cred că totul e clar acum. Pe blog se află CV-ul webmasterului acestui blog. El nu e o persoana fictivă ci una reală. Mai rar găsim transparenţa aceasta pe alte bloguri, unde fictivii reali pot spune orice le trece prin cap.

Teologie pentru azi e un blog ortodox creat de la cap la coadă de subsemnatul şi de soţia mea, alături de alţi colaboratori ocazionali.

E un blog teologic, cultural, informativ-formativ, în acelaşi timp tranşant şi binevoitor, echilibrat şi cu mult bun simţ.

A apărut în seara lui 6 decembrie 2006, de Sfântul Nicolae, când aveam deja vreo 200 de articole pregătite şi un plan de bătaie lungă, îmbogăţit continuu cu idei venite din mers.

A intrat din prima zi în topul celor mai bune 100 de bloguri româneşti ale wordpress-ului de unde nu a căzut niciodată, rezistând acolo fără ajutoare ilegale, fără prietenii de click şi fără prea multă publicitate binevoitoare din partea altora, ci numai prin muncă, bun simţ şi inteligenţă.

Avem aici câteva elemente probatoare, oferite de wordpress:

Rata blogului pe luni

decembrie 2006: 1654 de vizite

ianuarie 2007: 9970

februarie 2007: 6578

martie 2007: 9808

aprilie 2007: 6579

mai 2007:10.421

iunie 2007: 7979

iulie 2007: 9854.

august2007, până la această dată: 14.285

Cei care nu vor să creadă cifrele pot să adune ca să le dea 77.125 cât e acum sau mai mult decât atât.

Blogroll-ul nostru, lista cu publicitaţi a blogului a cunoscut diverse fluctuaţii, unele în funcţie şi de nesimţirea celor pe care i-a deranjat publicitatea noastră.

Astăzi avem spre publicitare, pe lângă cele 12 pagini colaterale personale, lucrate la diverse nivele, alte 178, dacă am numărat bine, pagini personale sau de instituţie.

Bineînţeles că doar un număr infim de webmasteri pe care îi publicităm ne au şi dumnealor în blogroll, adică în lista de prieteni.

După cum se poate observa din partea dreaptă, nu i-am pus numai pe-ai noştri, nu am fost retrograzi şi nici răuvoitori, nu am fost exclusivişti şi nici torţionari, ci am publicitat oameni care se străduiesc să prezinte ceva altora.

Avem 25 de categorii distincte în care ne pronunţăm, în care sunt incluse 915 postări [6 decembrie 2007-22 august 2007] şi 420 comentarii.

După cum ştiţi, tratamentul nostru faţă de comentarii şi faţă de comentatori e unul cam dur, pentru că cerem bun simţ şi eleganţă şi astea nu se cam mai cultivă, lucruri care explică numărul mic de comentarii.

Nu cred că avem timp să vă numărăm şi câte semne am scris, ca într-un blog concurent, însă, fiecare articol e păstrat în diverse forme electronice şi am putea face foarte uşor şi acest calcul.

Şi, cu siguranţă, tot ce am scris până acum pe blog, ajunge ca să faci vreo 30 de cărţi de tipul celei „Despre ură” a domnului Gabriel Liiceanu, care e o carte…masivă, totalizatoare.

Sunt 44 de iconuri publicitare pe pagina noastră şi 5 pagini de sine stătătoare cu zeci de articole şi trimiteri la diverse locaţii care nu sunt contorizate în rândul celor 915 posturi, dintre care o pagină conţine Cursul nostru de Teologie Mistică Ortodoxă creat exclusiv pentru sistemul online şi făcut în graba dintre pauzele noastre de masă.

Aici ne vedeţi vizitatorii reali şi aici.

Avem un blog scris în limba română, cu puţine postări în engleză şi franceză până acum, însă acestea sunt ţările din care au venit vizitatorii noştri de când avem prezentul tracker

Romania 13161 84.36%
United States 951 6.10%
Spain 168 1.08%
Moldova, Republic of 143 0.92%
Germany 139 0.89%
Canada 139 0.89%
Italy 139 0.89%
France 100 0.64%
United Kingdom 91 0.58%
Austria 70 0.45%
Sweden 58 0.37%
Belgium 42 0.27%
Switzerland 39 0.25%
Australia 36 0.23%
Greece 27 0.17%
Hungary 23 0.15%
Netherlands 21 0.13%
Israel 20 0.13%
Norway 17 0.11%
Finland 14 0.09%
Bulgaria 12 0.08%
Portugal 11 0.07%
Ireland 11 0.07%
Europe 10 0.06%
Turkey 9 0.06%
Brazil 9 0.06%
Ukraine 8 0.05%
Russian Federation 8 0.05%
Denmark 7 0.04%
Czech Republic 6 0.04%
Serbia and Montenegro 6 0.04%
Japan 6 0.04%
Cyprus 6 0.04%
Satellite Provider 5 0.03%
Macedonia, the Former Yugoslav Republic of 5 0.03%
Poland 4 0.03%
Cote D’Ivoire 4 0.03%
Luxembourg 4 0.03%
Slovenia 4 0.03%
Lebanon 3 0.02%
Mexico 3 0.02%
India 3 0.02%
Argentina 3 0.02%
Thailand 3 0.02%
Peru 3 0.02%
Colombia 2 0.01%
Algeria 2 0.01%
Jamaica 2 0.01%
Palestinian Territory, Occupied 2 0.01%
South Africa 2 0.01%
Saudi Arabia 2 0.01%
El Salvador 2 0.01%
China 2 0.01%
Guatemala 2 0.01%
Lithuania 2 0.01%
Albania 2 0.01%
Estonia 2 0.01%
Venezuela 2 0.01%
Qatar 2 0.01%
Burkina Faso 2 0.01%
Morocco 2 0.01%
New Zealand 2 0.01%
Chile 2 0.01%
United Arab Emirates 1 0.01%
Egypt 1 0.01%
Hong Kong 1 0.01%
Dominican Republic 1 0.01%
Slovakia 1 0.01%
Philippines 1 0.01%
Jordan 1 0.01%
Azerbaijan 1 0.01%
Croatia 1 0.01%
Vietnam 1 0.01%
Senegal 1 0.01%
Korea, Republic of 1 0.01%
Nigeria 1 0.01%
Georgia 1 0.01%

Această statistică nu este însă nici pe de parte completă pentru că am instalat acest motor statistic pe data de 19 iunie 2007.

Statistica de mai sus acoperă perioada: 19 iunie-22 august 2007 şi nu 6 decembrie 2006-22 august 2007.

Am primit mesaje de susţinere în mai multe limbi, unele indescifrabile pentru noi, dar cu fotografii de bun augur.

Am şi uitat numărul canalelor profesioniste care ne publicitează. Am fost copiaţi şi suntem copiaţi în continuare.

Multe bloguri au apărut numai ca să ne facă concurenţă sau pentru ca să ne instige verbal.

Celor care ne-au mulţumit pentru prezenţă şi ne-au încurajat le mulţumim încă odată.

Mulţumim tuturor celor care ne-au vizitat, indiferent de părerea pe care şi-au făcut-o despre noi.

Blogul nostru a arătat şi v-a arăta faptul că se poate să scrii dezinteresat pentru oameni pe care nu-i cunoşti, dar pe care îi poţi folosi duhovniceşte şi cultural în diverse moduri.

Orice postare de pe blogul nostru nu s-a născut şi nu se naşte din frivolitate, ci dintr-o prevedere care foloseşte celui atent.

Preotul ortodox, ca tot creştinul ortodox şi ca tot omul are voie şi chiar i se cere să vorbească despre credinţa sa, despre părerile şi cunoştinţele sale, în perimetrul unei bune cuminţenii drese cu sare din când în când.

În faza actuală suntem încă la nivelul de 10% din proiectul pe care îl avem în suflet. Vor fi multe surprize frumoase, dacă Domnul ne dă viaţă, timp şi luminare dumnezeiască ca să îl punem la dispoziţia dv.

Însă ceea ce aveţi în faţa dv. nu are nimic de-a face cu programul teologic pe care îl ţes în spatele scenei, cu cărţile mele ştiinţifice, cu interpretările la Scriptură, la Sfinţii Părinţi, cu traducerile şi comentariile mele la cultul ortodox sau la avalanşa de anomalii a lumii postmoderne.

Numai tangenţial atingem probleme pe care le dezbatem în alte cărţi.

Aici avem idei şi norme pentru cititorul online, pe când în cărţile noastre avem criteriologia discursului pentru tipar.

Aici aveţi date concrete despre munca noastră şi nu laude.Viitorul nu va fi amuzant, ci unul foarte serios.

Amuzamentul lui pierde vară şi inamiciţia cred că trebuie să dispară de pe blogurile şi siteurile care vor să fie tratate ca serioase şi cred că trebuie să ne apucăm de lucruri care să rămână în arhiva online a românilor.

Decideţi dv. cum şi de ce.

Pr. Drd. Dorin Octavian Picioruş

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno