Gandul la moarte ca reintoarcere asupra fiintei
Gandul nemuririi pe care il are omul si de care, in mare parte, nu este constient, este un rezultat nu al egocentrismului sau, ci, un adevar dat de Dumnezeu. Faptul ca nu ne simtim muritori este dat de faptul ca sufletele noastre sunt nemuritoare si tanjesc spre aceasta stare. Din pacate raul nu sta in a te simti nemuritor, ci in a raporta nemrirea la lumea aceasta, la societatea aceasta, la acest univers fara Dumnezeu.
Gandul la moarte reprezinta, in esenta o recunoastere, o constientizare a nemuririi sufletului cat si o recunoastere a esecului egocentrismului fiintei in afara lui Dumnezeu. Cand un om se gandeste la moarte el isi apleaca atentia sa fiintiala asupra sa, asupra intregului sau. Lucrul acesta il obliga, in atare conditii, pe om sa se aplece asupra tuturor amanuntelor de care nu era constient sau asupra carora nu isi aplecase atentia.
Gandul la moarte cum spunea si Feriicitul Sofronie, este un dar de la Dumnezeu „Pomenirea mortii este o anume stare a duhului nostru, cu totul deosebita de obisnuitul fapt de as ti ca intr-o zi vom muri. Minunata pomenire despre care este vorba scoate duhul nostru din gravitatia pamantului. Fiind o putere ce se pogoara de Sus, ea ne ridica si pe noi mai prsus de patimile pamantesti, ne slobozeste de stapanirea si legatrua pe care o au poftele vremelnice asupra noastra si astfel, in chip firesc, ne face sfant-traitori.
Fie si intr-o forma negativa, dar ea ne lipeste strans de Cel Vecinic.” (cf.Arhim, Sofranie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, trad. rom., de Ierom. Rafail Noica, ed Sophia, 2006). Gandul la moarte nu este finalul, adica nu are scop in sine daca nu este asociat in acelasi timp cu nadejdea in iubirea lui Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu este cea care face ca acest gand la moarte sa fie lucrator si sa produca in om acea ruptura de ce e „vechi” in el.
Gandindu-ne la moarte ne recunoastem neputinta si cu adevarat constientizam ca suntem ca suntem fiinte rationale. Rationalitatea de care vorbesc nu poate fi dovedita decat de aplecarea asupra cenusei in care te vei transorma dupa moarte si de care nu poti scapa decat numai daca te „lipesti strans de Cel Vecinic”.
Masterand Stârceanu Bogdan -Ioan