Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Zi: 23 august 2007

Dialogul real între un ortodox şi un neoprotestant…o utopie?

Părintele Dorin, pe blogul dânsului a încercat un experiment din care ar trebui să tragem o mulţime de învăţături. Din ce am citit am observat încercarea părintelui de a arăta nivelul actual al dilogului cu neoprotestanţii. Evoluţia discuţiilor cu aceştia a arătat faptul că dialogul în atare condiţii nu se poate realiza şi asta datorită mai multor motive.

În primul rând dialogul dintre un ortodox şi un neoprotestant este acela dintre un drept credincios şi un eretic, da, un eretic. Chiar dacă afirmaţia mea va şoca pe mulţi vreau să atrag atenţia asupra unor aspecte pe care trebuie să le avem în vedere când vorbim de dialog într-o asemenea circumstanţă.

Dialogul reprezintă primul pas spre comuniune. Acest act implică cel puţin 2 persoane, care vor să se cunoască. Însăşi rugăciunea, vorbirea noastră cu Dumnezeu, este un dialog. Prin dialog cele două persoane, purtătări ai Chipului lui Dumnezeu, încearcă să se cunoască reciproc. Dialogul presupune şi altceva, şi anume smerenie, din partea celor două persoane. Însuşi faptul că cele două persoane se ascultă, implică o aplecare reciprocă a „urechii” spre ceea ce spune celălalt. Comuniunea, deci dialogul nu se poate realiza fără o inimă şi o minte deschisă din partea fiecăruia dintre parteneri.În cazul unui dialog dintre un ortodox şi un neoprotestant acesta nu se poate realiza deoarece există o incompatibilitate fundamentală, De cine apartii?.

Dăm un exemplu ca o întrebare: Se poate realiza un dialog între un ortodox şi un neoprotestant referitor la Sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu? Eu răspund că Nu. Tocmai acesta este fundamentul care lipseşte. Sfinţii Părinţi în discuţiile pe care le aveau cu ereticii foloseau o psihologie foarte interesantă, lucru care izvora de altfel din viaţa lor sfântă.

Când discutau cu ei se purtau sincer şi le arătau acestora, fără patimă, unde greşesc, şi că este bine să se întoarcă la credinţă că ceea ce ei susţin nu este în armonie cu revelaţia Dumnezeiască. Deci, aceştia, în încercarea de a dialoga cu ereticul porneau cu inima deschisă, cu smerenie şi cu dragoste.

În cele mai multe cazuri răspunsul care venea din partea ereticului era aceea a unui om neinteligent (un om care nu aprobă ce nu îi convine). În loc să încerce să îşi facă o analiză asupra sa să vadă dovezile care îl incriminează şi să aducă o concluzie pertinentă cu acelaşi ton şi cu aceeaşi smerenie şi sinceritate, ereticul se năpustea asupra interlocutorului, în cazul nostru Părintele Sfânt (vezi cazul Nestorie- Sfântul Chiril) cu invective şi încercări de discreditare pe toate planurile. Şi în cazul nostru neoprotestanţii, în marea majoritate, în discuţiile cu un preot sau un ortodox, manifestă aceeaşi atitudine agresivă, mai ales atunci când se simt în inferioritate în ceea ce priveşte argumentele raţionale.

În cadrul experimentului interlocutorii baptişti au manifestat aceeaşi agresivitate verbală şi intelectuală încercând să discrediteze interlocutorul atunci când acesta le-a arătat faptic cine sunt cu adevărat, ce fac şi care este efectul real a ceea ce fac.

Astfel, eu cred că dialogul dintre Ortodoxie şi celelalte culte neoprotestante nu se va putea realiza decât atunci când cei din urmă vor fi partenerii unei discuţii sincere, nesiluitoare mental, nemincinoase şi nefăţarnice. Pâna atunci dialogul la orice nivel s-ar realiza va fi doar un simulacru.

Masterand Stârceanu Bogdan-Ioan

Nu mă pricep la poezie, pentru că sunt doctor în litere

dulăuţ

Va fi tărăboi? Nu, nu va fi. Oamenii s-au civilizat. Am ieşit din evul mediu, unde cei din epoca postmodernă nu mai vor să se întoarcă, dar vor să permanentizeze starea de spirit. Ce a fost odată a fost chiar ieri. Astăzi, de când atâta poezie, nu mai ştii ce e aia proză. Nu mă poză, ci proză!Există şi prozac, emetiral, furazolidon, aspacardin, supozitor, exoderil, epitete, conjugări, sintagme, aporii, banalităţi, ca să le foloseşti când trebuie.

Ce a fost a fost. Noi nu vrem să fim ce a fost. A fost 23 august, defilări, cântări, spumante, pelerine de ploaie, gogoşi cu bicarbonat, discuţii interminabile şi multă neglijenţă. Ştiu mă că există şi neglijeu, dar aici e vorba de neglijenţă! A fost multă neglijenţă. Există şi incompetenţă, furie, euforie, rozalie, farmacie, marochinărie, toate terminate în -ie, fără să fie sinonime cu prostie. Prostie, deşi e de feminin, e purtat la neutru. Nimeni nu mai e prost azi, nici fraier…ci civilizat.

Civilizaţia ca şi dialogul sunt un fel de magiun pe pâine. Iei una bucată pâine, pui pe ea magiun şi te uiţi la ea şi îţi zici în gura mare: Iată civilizaţia! Ca să ai dialog, iei o îmbucătură din pâinea marinată şi dai o îmbucătură şi altora, adică, mânâci cu alţii ce mănânci tu de obicei. Civilizaţia este fată mare, e domnişoară. Dialogul e şi el domnişoară. Deci ca să fii civilizat şi să mai ai şi dialog în tine trebuie să fii domnişoară şi nu paraşută.

Ce înseamnă paraşută? Înseamnă că se observă când vrei să fii cumva dar eşti altcumva. Cum o dai, că o dai prost. Când după vişin, când se apleacă vişinul la tine, când să mai găseşti o rimă şi nu o găseşti, se vede. Deci se vede, se aude, se miroase, se simte, pute de la distanţă. Cine pute, mă? Pute când eşti paraşutădiplomată.

Mai există şi doctori de urechi, de ochi, de nasuri, de inimi, de cap, doctori în litere, care nu le au cu poezia. Cine este poezia? Poezia este când este ceva care trebuie să fie. Când este ce trebuie să fie, este. Verbul este, pentru că este aşa cum este el, tot va fi. Şi, ca la 23 august, cel care este aşa cum este el de obicei, rămâne. Cum rămâne? Aşa cum este. Pentru că aşa cum este, este când rămâne.

Mă întorc la civilizaţie. Civilizaţia are zile bune şi zile fandosite. Când se fandoseşte o zi care va fi cum este, atunci, toţi cei care sunt cum sunt ei de obicei, stâlcesc limba română. În zilele faste ale civilizaţiei, pentru că nu mai suntem în evul mediu şi nici în presupusa comună primitivă oamenii vorbesc, şoşotesc, pitrocesc, şmecheresc, ropotesc şi apoi… dau cu bâta în baltă.

Nu dau cu bunica în baltă, ci cu bâta, ghioaga, mucii, nesimţirea în…baltă. Unde mai eşti tu civilizaţie cu pădurea ta cu tot? Unde mai eşti tu înserare în seară, pasul tău de domnişoară? Unde mai eşti tu văzul care mă încurcă în culoare, sau cum mai era versul? Nu ştiu, domne! Deodată, ca şi când ar fi fost o zi când ar fi fost, s-a dus dialogul, s-a dus marţafoiala şi a rămas numai o tăcere singură, la mijloc de codru cu păsări, unde păsările fac nani.

Pentru că, atunci când eşti doctor în litere şi nu cunoşti cum stă treaba cu poezia, când nu ştii cum stă treaba cu aspacardinul în doze mari, şi nici cu emetiralul, e semn că civilizaţia ţi s-a urcat în gât şi ţi-a blocat dialogul. Dialogul nu mai poate să expectoreze pentru că îl ţine civilizaţia în loc. Când îţi vine să scuipi cu civilizaţia peste dialog, dai de poezie. Şi când ţâşneşte poezia, bineînţeles acolo unde ea este, nu unde nu este, este extrem de amabilă.

Şi iată cum urmează poezia:

I se va fi dedicat [viitor anterior] această poemă,

mult stimabilului şi amiabilului nostru confrate,

atletului denigrării şi al vituperării,

care ştie el care este, căci este.

[…]

Poemul nu a primit nihil obstat. Ne pare rău pentru această desincronizare.

Ar fi vrut să scrie acest text, Conf. Dr. Marius David Cruceru.

Păcat că nu a înţeles că nu poţi copia şi adâncul omului, dacă îi copiezi stilul.

Din păcate, acest text a fost scris de Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian, care, din când în când, la tagul „Umor fără dinţi”, scrie nişte mici tablete care nu muşcă ci doar zâmbesc ironic, faţă de lucruri care prea îţi sar în ochi şi îţi irită contemplaţia.

Orthodox Icons From „Christ Is In Our Midst!”

Look here!

The Dormition of the Most Holy Theotokos

Ss. Florus & Laurus

St. Isaac of Nineveh

The face of our Savior~ detail by Rublyev

The Archangel Gabriel

St Luke Wrtiting the First Icon of the Theotokos

The Vladimir Mother of God

Venerable Peter of Mt. Athos

St Cedd

Pentecost

All Saints

Pr. Dorin.

Cu siguranţă, există lucruri care se înţeleg mai greu…

Alfabetul întâi se memorează apoi se învaţă. Când înveţi litera O ai în faţă o hieroglifă. La fel este şi litera F, f, Z, y, G, g…Când vrei să devii bărbat peste noapte, constaţi că nu e de ajuns să îţi dea tuleele sau să ştii să te-nşpreiezi. Mai ai nevoie să fii stabil pe propriile tale gânduri, pe propriile tale acţiuni. Trebuie să o iei uşor. Agitaţia e mereu formula omului olog, a omului care merge pe picioare dar nu şi pe gânduri.

Când începi să mergi prin gânduri realizezi că oamenii au gânduri identice, că avem sâmburi de adevăr, însă nu şi tragere de inimă ca să îi punem pe unii lângă alţii. Gândirea tuturor e ca un păienjăniş cu mii de noduri. Cu cât ai mai multe noduri învăţate, cu cât ai dezlegat mai multe enigme, cu atât eşti mai în siguranţă. Siguranţă faţă de ce? Siguranţă faţă de pericolul de a nu şti nimic despre ce este în afara ta, despre ceea ce te depăşeşte.

Faţă de adevăr, faţă de adevărul lui Dumnezeu poţi să ai doar două feluri de reacţii interioare: să te închizi faţă de El sau să te deschizi cu toată inima spre El. Adevărul lui Dumnezeu nu este idee, pentru că atunci Dumnezeu ar fi un obiect. Dar El nu este un obiect ci o Treime de persoane. Ca să te percepi adânc, ca să te cunoşti, trebuie să te vezi în harul Dumnezeului tău, al Dumnezeului treimic. Dacă omul e o foaie de hârtie fără adâncime, dacă e doar o inimă cu simţiri pătimaşe, brutale şi o minte perversă, apucată de orgolii, atunci omul e puţin, e josnic. Dacă adevăratul om e josnic atunci trăim o mare cacealma.

Însă adevăratul om e frumos, pentru că are duhovnicia, spiritualitatea lui Dumnezeu în el, ca unul făcut după chipul Său. Această înrudire cu Dumnezeu, foarte tainică, nu poate fi explicată şi epuizată în cuvinte. De multe ori vorbim despre minte ca despre un izvor. Mintea izvorăşte gânduri. Mintea scoate la suprafaţă, alături de inimă, mărgăritarele lui Dumnezeu sau mojicii, cele rele din inimă. Cât de rele sunt cele rele din inimă? Putem vedea cu multă pătrundere pe cele rele, le putem distinge de cele bune.

Aluviunile mării şi gunoaiele aruncate la margine de Bucureşti sunt o imagine a ceea ce iese din noi, când ne manifestăm în pripă. Enervarea e o nebunie temporară, spunea Sfântul Vasile cel Mare. La fel şi beţia: o nebunie cu care te simţi josnic la trezire.

De ce nu putem să vedem lucrurile mai înainte de vreme? De ce nu putem să părem a fi ceea ce ne gândim noi că suntem, dacă nu suntem? De ce ne doare că suntem oameni cu inimă mică, dacă nu o igienizăm zilnic? Dorim să fim transparenţi. Dar transparenţa cere cunoaştere de sine, cere să ai capacitatea de a nu mai fi timorat de mojicii. Cunoaşterea de sine te face să fii cu tine, lângă tine, lângă acel sine, de care nu te credeai în stare.

La bucurie mare reacţionăm cu lacrimi. Lacrimile sunt o cunoaştere de sine dumnezeiască. Lacrimile sunt întâlnirea dintre inima ta moale şi harul lui Dumnezeu pururea frumos, pururea încântător, pururea altfel. Dacă plângi nu eşti slab, ci eşti puternic! Dacă plângi de bucurie nu eşti mic, ci eşti mare, ai măreţia iubirii, a frumuseţii în tine. Când nu poţi să fii umil, când nu poţi să te bucuri, când nu poţi să fii trist pentru durea altora ci numai ironic eşti ironic cu propria ta durere.

Ironia se naşte, spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul, dintr-o durere amestecată cu plăcere. Durerea de mai ieri, care te-a străpuns, devine astfel, împreună cu plăcerea de a ţi-o ascunde, un limbaj trivial. Ironia, ca şi ura, sunt distorsiuni ale firii umane care nu ne lăţesc, ci ne îngustează. Ca să treci peste ironie, peste ironia care îţi face plăcere, care te vanitează, trebuie să treci peste nesimţirea de a răni pe altul. Ironia este o cruzime, o flagelare de sine, care atinge, tangenţial, pe altul.

Ironia, ura şi invidia sunt patimi bumerang. Dai cu ele să răneşti pe altul şi te răneşti fundamental pe tine însuţi. Ironia te face să simţi acru relaţia cu oamenii şi cu tine, ura te face să ai o sensibilitate hidoasă, hâtră tot timpul iar invidia te face să fii dezgustat tot timpul de lucrurile bune ale lui Dumnezeu din alţii. Cred că invidia e cea mai egoistică patimă cu putinţă, pentru că atentează tocmai la darurile lui Dumnezeu din oameni. Invidia nu se ceartă cu oamenii ci cu Dumnezeu care dă daruri oamenilor.

Camuflarea în tăcere nu te ajută dacă nu vorbeşti cu tine judicios. Nu trebuie să te autoadulezi dacă vrei să te simţi normal. Iubirea de sine, părerea de sine, încântarea de sine, dorinţa de a te exhiba comntinuu cu scop egolatru dăunează grav sănătătţii sufleteşti.

Astăzi m-am bucurat dumnezeieşte. Am avut şi de ce. În compania unui om foarte frumos, foarte autentic, am învăţat încă puţin din rigoarea frumuseţii personale. Când treci de la frumuseţea în natură, la frumuseţea în persoană observi că frumuseţea personală, frumuseţea personalizată nu doar te priveşte, nu doar te încântă ci îţi şi răspunde frumos. E superb să stai în faţa muntelui, să te vezi cu marea, să îţi simţi râul trecându-ţi peste piele, să simţi răcoarea pădurii că te umple. Însă marea nu vorbeşte cu tine, ci tu vorbeşti cu ea. Marea tace. Marea te inspiră dacă eşti pregătit pentru încântare.

Dar omul, omul frumos, omul care şi-a agonisit frumuseţe în el este un izvor al harului, este un izvor al lui Dumnezeu pe pământ, pentru că s-a lăsat în mâinile Lui, s-a lăsat schimbat de palmele Sale. Da, frumuseţea personală e mai frumoasă decât frumuseţea obiectuală sau frumuseţea animal sau frumuseţea pictură. Frumuseţea omului e frumuseţea care arată că el, cel făcut după chipul lui Dumnezeu, tinde mereu să cuprindă necuprinderea Lui.

Omul are nevoie de timp ca să îşi dea seama că poate să cuprindă în el nemărginirea lui Dumnezeu. Tocmai de aceea unii se repoziţionează, se reconvertesc, privesc spre El de mai de tineri, alţii la o vârstă mai înaintată. Omul are nevoie să se coacă ca să priceapă. Dar nu doar la minte, ci la întregul trup. Prin întregul trup se înţelege voia lui Dumnezeu şi prin întregul suflet. Eu înţeleg că oamenii nu pot să înţeleagă şi că eu sunt o mare de neştiinţă. Îmi înţeleg în mod abisal prostia în faţa măreţiei lui Dumnezeu, a tainelor Sale măreţe. A înţelege că eşti neştiutor al Lui chiar când Îl cunoşti şi Îl vezi şi Îl iubeşti e cea mai mare înţelepciune.

Când crezi că nu mai ai ce cunoaşte atunci eşti cu adevărat la suprafaţă, eşti prostuţ. Prostia e o neexperiere a unui fapt, pe care alţii îl cunosc într-o anume măsură. Ne desparte măsura gândirii, a experienţei. Când nu înţelegem ceva nu trebuie să ne deznădăjduim sau să abdicăm de la a mai cerceta, de la a mai cunoaşte, ci tocmai pragul de neştiinţă care ne stă în faţă trebuie să ne impulsioneze să continuăm cunoaşterea, experierea.

Viaţa e un lucru greu de înţeles, dar mai greu e să înveţi moartea faţă de patimile tale. A muri e mai uşor decât a te răstigni zilnic, de aţi răstigni patimile şi poftele. A da dovezi de frumuseţe e mai uşor decât a da dovezi de imbecilitate, de oportunism, de aroganţă. Frumuseţea se învaţă renunţând la tot ce e dizgraţios nu numai pentru tine, dar şi pentru alţii. Cred că nu trebuie să renunţăm la a ne smeri şi la a ne sărăci de părerea de sine. Subţierea de încredere în sine te face să intri prin porţile strâmte, sfinte, ale Împărăţiei lui Dumnezeu.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Un preot ortodox şi…un pastor baptist ?! S-ar putea să îi recunoaşteţi

Sunt două scrisori private, extrem de autentice, care vă pot învăţa, credem noi, câte ceva esenţial.

Ele pot explica ceva despre relaţiile inter-religioase şi despre caracteriologia

omului credincios.

Scrisoarea din 8 mai 2007 a Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian către Rev. Conf. Dr. Marius David Cruceru

Reverenta voastra si frate David,

mi-ati dovedit din plin ca ne-ati citit si ne-ati intuit inima si stiti ca nu am scris niciodata cu patima, inclusiv dv. Numai ca dv., ca unul care v-ati nascut la nenea Iancu de Prahova aveti umor si intelegeti ca am pedagogia maselor si ca am vrut sa fac un test simplu, ca sa ne cunoastem si sa va cunoasteti.

Experimentul cu fratele si colegul nostru M.N. s-a lasat cu o prietenie si cu o discutie de telefon extrem de candida, cu o legatura de durata. Este imposibil sa nu intelegeti ca va stimam si ca va apreciem, mai ales acum, cand, poate suntem si ruda cu dv. dupa sotia dv. Lumea e mica si totusi e rotunda, nu?!

Imi permit sa glumesc pentru ca sunt foarte liber in duhul meu din cauza maretiei de har care ma umple zilnic. Glumesc cu gingasie si nu cu malitie. Eu stiu cine sunteti dv., nu dv. de deasupra, ci dv. de dinauntru si nu imi permit sa fiu scortos. Nu am deraiat niciun moment discutand cu dv. sau cu altii, ci am vrut sa vedeti ca bunul simt, candoarea si pacea inimii nu sunt lucruri de duzina in viata noastra, ci realitati durabile.

Nu eu sunt dusmanul dv. si nici cel care nu va intelege. Ceea ce ne desparte e tocmai maretia care ma face sa va scriu acum: credinta si certitudinea mantuirii ca bucurie in Biserica Ortodoxa, singura si continua Biserica a lui Dumnezeu pe pamant. Dv. stiti, cum nu stiu multi neofiti ai dv. si ai nostri, care este adevarul Bisericii una, cum arata viata Bisericii in Sfintii ei, numai ca vreti sa va bateti joc de sufletul dv., acceptand in locul Teologiei Parintilor o caricatura teologica ca sistemul filosofic baptist.

Dv. stiti diferenta dintre Teologie si ideologie. Teologia e cea care sta in inima de Sfant si te face Sfant. In casa mea am un fragment din trupul Sfantului Ioan Gura de Aur si ma inchin adesea si il sarut. Mireasma acelei mici faramituri de trup indumnezeit imi arata tot timpul ca Teologia inseamna sfintenie si nu ideologie, nu glosologie, nu discurs peripatetic.

Nu suport ideea sa oblig, nici macar moral, cu cuvantul, pe cineva sa creada in credinta mea, a Bisericii lui Dumnezeu. Pe dv. cu atat mai mult nu vreau sa va catehizez in niciun fel. Insa eu stiu cine sunt si ce fac. Cuvintele mele, fata mea, inima mea nu joaca niciodata teatru pervers. Eu dau adesea lectii de bun simt, de colegialitate, de iconomie insa nu sunt nici de vanzare si nici nu fac compromisuri cu credinta Dumnezeiestilor mei Parinti.

Pentru mine sunteti un eretic, o stiti prea bine, insa unul care imi place. Pentru dv. sunt un om care va ia prin surprindere si tot un eretic. Va incurajez sa mergeti pe drumul dv. daca nu aveti nici macar o mustrare de constiinta pentru alegerea dv. teologica si eclesiala. Daca baptismul de doua secole e Biserica lui Dumnezeu, daca credeti asta, si Ioan Gura de Aur nu face parte din Biserica lui Dumnezeu, ca si milioanele de Sfinti ai Bisericii, e treaba dv. In fata Judecatorului tuturor raspundeti ce credeti, insa nu stiu daca o sa fiti accceptat cu ceea ce credeti.

Vrem sa dam un sfarsit de scrisoare ca pentru o noapte de mai. Nu am pus punct taraboiului de astazi de pe blog pentru ca am avut treaba in oras si am mers si la medicul nostru de familie, care este un baptist inca necasatorit. Cand ne-am inscris, de curand, la dumnealui, l-am uluit de-a dreptul. Cred ca suntem singurul ortodox, si preot pe deasupra, pe care il are ca pacient, intr-o mare de confrati ai dv.

Ii spun ca v-am incins putin spiritul astazi, dansul parea ca stie de dv., si am discutat despre ce face un baptist cand are probleme de constiinta, pacate pe suflet, daca nu are spovedanie. Si dupa ce imi da un raspuns, imi spune ca in comunitatea sa, aici, din sectorul X al capitalei, exista o tanara de 35 de ani care aude pe Dumnezeu, care e sporita in credinta.

Il ascultam cu atentie si cu pace. Dansul stia ca noi caracterizam astfel de manifestari din afara Bisericii drept inselari dracesti, dar vedea ca eu nu ma enervez, ca nu ma tulbur, si ca eman liniste, pace. La inceput se codea sa ma priveasca in ochi, dar mai apoi a inceput sa ma priveasca si sa uite de timp, pentru ca vedea ca eu nu am duh rau in mine, ca nu vreau sa il evanghelizez, sa il insult, sa il discreditez, ci sa aud ce spune si e treaba dumnealui ce crede si ce nu crede.

La sfarsitul discutiei, in loc de sa ne dam mana, l-am sarutat pe amandoi obrajii si am sarutat mana asistentei sale, bineinteles, tot baptista. Eu am glumit cu dumnealor, i-am facut sa uite ca ei sunt ce sunt si eu sunt ce sunt si sa ii fac sa comunice real. Insa ei nu ar fi facut acest gest si nici acest pogoramant cu mine. Au fost surprinsi, uluiti dar si fericiti in acelasi timp ca noi nu i-am discriminat in niciun fel, daca era sa ma ocup de ei in mod acrivic ortodox.

Scrisoarea noastra, Reverenta voastra, se vrea tot un sarut pe obraji, un gest care sa va uluiasca in bine, pentru ca sa tineti minte ca aveti de-a face cu un preot al Bisericii lui Hristos si nu cu un indoctrinat, inapoiat sau omorator de eretici. La noi merge formula cioara pe limba ei piere si nu ma intereseaza daca celalalt e baptist, satanist sau musulman, ca noi tot stam de vorba cu ei.

Deci o dam la pace, Reverenta voastra, si de aici incolo accept cu mult drag mana iubitoare pe care ne-ati intins-o si prietenia dv. si ne rugam,cu siguranta, sa va intoarceti la credinta una, la Ortodoxia Parintilor. Asteptam sa ne trimiteti un volum din preconizata carte pe care ne-ati promis-o si orice alt document teologic pe care ati dori sa ni-l impartasiti si il vom citi cu mare atentie.

Hristos a inviat, Reverenta voastra, si cred ca inima voastra se bucura acum ca si a noastra!

Nevrednicul preot Dorin,
Bucuresti,
8 mai 2007.

Scrisoarea din 9 mai 2007 a Rev. Conf. Dr. Marius David Cruceru către Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian

Preacucernicia voastra,

1. va multumesc pentru efortul de a scrie acest mesaj. Apreciez faptul ca v-ati pus timp de-o parte pentru asta.

2. atitudinea mea ramine neschimbata. Adica „dragostea” indiferent de ce alegeti sa faceti sau sa scrieti de aici incolo.

3. De asemenea, este de apreciat schimbarea tonului si a registrului in care este scris acest text. apreciez scrisoarea foarte consistenta si foare dulce. Poate prea dulce in opozitie cu ce s-a scris pina acum , dar ramin la aprecieri pozitive fata de ce ati scris acum.

4. Cred ca avem totusi o problema: nu se poate face o impacaciune pe la spate, pastrind jignirile in fata. Sarutarea pe obraji crestineasca ar trebui sa vina dupa evenualele scuze de rigoare care se poarta chiar si intre laici. Cred ca sinteti dator cu scuze fata de public, in primul rind, din cauza informatiei care l-a indus in eroare, sinteti dator cu scuze fata de mine (peste asta pot trece, nu trebuie sa faceti nici o declaratie publica cu referire la mine, nu am ), sinteti dator cu scuze fata de enoriasii baptisti pe care i-ati jignit. Nu se poate impacare fara recunoasterea greselii. Fara acestea nu pot fi stinse nici ecourile pornite din pricina postului dvs. si sint bloguri si posturi ale confratilor mei pe care nu le pot controla.

Permiteti-mi sa va spun cu aceeasi relaxare pe care o aveti cind afirmati despre mine ca ma ratacesc sa va spun ca ati gresit si intr-un mod care nu poate fi trecut cu vederea prin afisarea altor posturi, lasind-o balta si uitata. Ati gresit ca ati difuzat informatii false si neverificate, ati gresit ca ati abordat un ton foarte agresiv, ati gresit metodologic, prin lipsa argumentelor, ati infaptuit o blasfemie, alaturind Cuvintul Domnului, tradus de chiar biserica din care faceti parte, unei imagini obscene. Cred ca trebuie sa faceti pocainta si fata de comunitatea dvs. care a promovat acea traducere.
Permiteti-mi sa va mustru frateste, dar cu toata blindetea, daca m-ati numit „frate”.

5. De asemenea, dupa scuzele minimale, trebuie facute si acte reparatorii. Asa intelegem noi, neoprotestantii, in spiritul Sfintelor Scripturi, orice act de acest fel. (Daca am napastuit pe cineva ii voi da inapoi spune Zacheu… ). Nu este nevoie decit de citeva rinduri pe blogul dvs. prin care sa se precizeze noua pozitie, daca aceasta exista sau noua atitudine, si nu este nevoie decit de retragerea epitetelor adresate „baptistilor”. Atit. Cred ca este absolut de ajuns. Nu stiu daca voi avea posibilitatea sa mai consult emailul sau blogul. Plec la un consiliu bisericesc si nu voi fi conectat in urmatoarele doua zile. Eu voi pastra in privat acest dialog si nu voi face modificari in blogul meu, daca nu apar modificarile de rigoare in blogul dvs.

6. Daca dumneavoastra asa doriti, un armistitiu tacut, o impacare discreta, de culise, da, se poate, cum credeti, nu putem obliga pe nimeni sa urmeze pasii pe care constiinta noastra i-ar dicta in situatii asemenanatoare.Mentin si intr-un caz si in altul ceea ce am declarat, atitudinea mea este „stilpnica”, nu se schimba. Va voi consulta cu placere blogul, atunci cind descopar frumuseti ale gindului, voi reactiona cu intristare atunci cind vad neadevar (Ati facut o aluzie, cineva mi-a spus de ea, cum ca as invita studentii sa imi consulte blogul pentru cresterea ratingului. Nu este adevarat. Enoriasii mei, de asemenea, nu stiu de acest blog. Dar am evitat sa mai reactionez.)

7. Deocamdata sar peste observatiile teologice pe care le putem discuta pe indelete alta data. Atitudinea dvs. persistenta este de apreciat in ceea ce priveste lucrurile in care credeti. La fel este si in cazul meu. Nu ma joc cu credinta, adevarurile fundamentale si cu teologia. Sintem pe pozitii diferite, este clar, dar asta nu exclude dialogul, cu siguranta. Confratii dvs. de pe alte meleaguri nu mai pot trece cu vederea si expedia atit de rapid o credinta care isi extrage radacinile nu de acum 200 de ani, ci de la Didahia apostolilor (infaptuim botezul dupa acele indicatii, ne tratam catehumenii la fel, avem aceeasi teologie despre Euharistie).

8. Spuneti ca sint eretic. Spun si eu ca un avva din Patericul egiptean, parafrazez: „murdar, da, netrebnic, da, necurat cu gindul, da, etc, dar eretic, asta nu”. Nu admit acuzatia pentru ca granitele mele teologice se intind intre crezurile de la Niceea-Constantinopol-Calcedon si nu depasesc acel spatiu. Cu credintele fundamentale nu ne jucam nici noi. In ce priveste liturgica si praxis-ul, acolo este altceva. Aici stam. Cine sta intre Niceea-Calcedon nu este eretic. marturisesc TReimea in trei Ipostasuri, Uniunea ipostatica, Perichoreza etc. Judecatorul tuturor stie ce credem.

9. Ma bucur foarte mult de experienta pe care ati avut-o cu cei doi coreligionari ai mei. La urmatoarea vizita, salutati-i din partea mea. Da, este o experienta buna pentru o seara de mai.

10. Da, multumesc pentru aceast din urma disponibilitate la dialog, dar repet, sarutul fara scuze pentru evidente greseli si jigniri care staruie inca pe blogul dvs. nu cred ca are valoare decit de, pentu ca tot l-ati pomenit pe nenea Iancu de „pupat-nbratisat-piata-ndependetii”, adica o impacaciune superciala, asa cum spuneti un „dat la pace” (nu iau in deriziune, dar m-a facut sa zimbesc pentru ca seamana expresia cu „dat la peste”, adica un fel de momire) Apreciez eforturile dvs. dar nu pot calca peste principii. Eu as vrea sa „facem pace”, nu sa „dam la pace” impreuna. Este biblic.”Fericiti facatorii de pace”. Pacea se faureste cu greu. Este ca munca de fierar. francezii traduc artisan de paix.

11. marturisesc ca emailul dvs. mi-a stirnit un val de emotii pozitive, dar evidentele arata ca putem ajunte intr-o situatie duplicitara periculoasa, fariseica de-a dreptul, in care una spunem catre noi si alta facem catre public, ca sa dea bine la lume. Eu nu sint altul in public si altul acasa. Altul fata de enoriasi si altul pe blog, chiar daca am un nume de blogger.
Permiteti-mi sa fiu rezervat fata de acest fel de procedura. sint un radical in ethica, ca mai toti neoprotestantii. Ori, ori. Starea de caldicel nu este buna, cum spun Sfintele Scripturi. Ori fierbinte in dragoste Dumnezeiasca, ori rece unul fata de altul, dar nu caldicei intr-un compromis dulceag-amarui. Deci faptul ca ati hotarit sa stati de vorba este un progres evident, dar nu este de ajuns ca sa se poata infiripa un dialog promitator.

12. De partea mea, considerati ca aveti atitudinea de dragoste garantata, mina intinsa, prietenia asigurata, repet, indiferent de ce faceti in public, desi cred ca nu aceasta este calea de faurire a pacii.

Cu siguranta, daca imi dati o adresa, va pot trimite si din celelalte modeste productii ale mele. Din pacate LXX s-a epuizat. De fapt in 23 mai voi fi in Bucuresti, in Pitar mos la sustinerea unui doctorat al unui coleg. Am scris o carte referitoare la Augustin, una de exegeza, am un interviu luat de Cristian Badilita despre patristica protestanta intr-un volu, probabil asta v-ar interesa, un articol intr-un volum legat de parintii bisericii si alte citeva contributii (pentru cele mai multe nu am decit un exemplar, cursul meu de patristica este epuizat, a fost intr-o editie restrinsa). Daca imi spuneti unde va pot gasi, fac eu drumul pina acolo, sa va daruiesc cu placere s bucurie rodul sudorilor mele.

Traducerea si notele pentru Sf. Liturghie mi-au fost sugerate de parintele Marchis, in urma cu citiva ani. Ne-am cunoscut prin intermediul altcuiva si ne-am reintilnit la una dintre lansarile Septuagintei. Ii voi urma sfatul si voi continua in urma unui stagiu de cercetare, probabil la Athena. Cu siguranta, un exemplar va ajunge la dvs.

Daca imi spuneti unde va pot lasa cartile, va voi lasa un set.

„Adevarat a inviat!” Da, asta este nenegociabil, de neschimbat si ce bine este ca-i asa.
Lumina Invierii este sursa adevaratei bucurii si vieti duhovnicesti.

Nadajduind intr-o autentica relationare, chiar de pe pozitii radical diferite, va salut cu acelasi salut:

„Hristos a inviat!” si „Doamne ajuta!”

cu respect duhovnicesc,
David

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian şi Rev. Conf. Dr. Marius David Cruceru

Ps: Scrisorile au fost scrise şi trimise prin email, după avalanşa de comentarii frivole ce au curs la noi pe blog în urma ştirii, preluate din alt site şi confirmată de oameni duhovniceşti ortodocşi, că pe patul morţii R. Wurmbrand s-a convertit la credinţa ortodoxă.

Eventualele dv. comentarii la aceste texte vor fi moderate spre seară.

Câteva reflecţii importante venite de la un pastor penticostal

Articolul recent al pastorului baptist Ted Doru Pope, „Un creştinism fără coloană vertebrală” secvenţiază discursul lui Thomas E. Trask, superintendetul asociaţiei de biserici penticostale Assemblies of God.

trask.jpg

Un rezumat al ideilor fundamentale din articol:

1. creştinismul postmodern vrea să devină un creştinism fără sfinţenie

2. relativizăm impactul negativ al păcatului şi al maladiilor comportamentale din societatea noastră.

3. ne complacem într-o perspectivă soteriologică inclusivă, unde nu mai căutăm mântuirea ci ni se pare că o posedăm de la sine.

Citiţi tot articolul!

Mesajul domnului pastor Doru către noi:

Domnule preot,

Va multumesc pentru apreciere si pentru cuvintele frumoase! Va urmaresc si eu zilnic efortul laborios de informare, pe de o parte si de protejare ermetica a valorilor ortodoxe, pe de alta. De asemenea apreciez anvergura blogrolului dvs. care sugereaza subliminal disponibilitatea pentru cautare si adevar, setea avida de cunoastere si lipsa de inhibitie in fata avalansei de idei. Sunteti un creator de eveniment!

Asa cum bine stiti, traiesc in strainatate si ma simt adesea o insula absurda vizavi de ceea ce inca consider in inima mea patria, tzara! De la distanta, asist aproape neputincios la perioada de confuzie morala care a afectat toate domeniile – social, politic, artistic, si mai ales religios! Inflatia morala care a imbolnavit occidentul s-a revarsat si spre Romania. Cei ce suntem chemati de Dumnezeu sa raspindim lumina si sa fim lumina avem datoria de a nu sta indolenti in fata unei relatii cu Dumnezeu care iata, se pierde evanescent ca o picatura de apa.

Inchei dorindu-va dvs. si mie deopotriva sa ne amintim intotdeauna spusele inteleptului: Proverbe 19:22 Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui! Dumnezeu sa va binecuvinteze!

22 Aug 2007 at 10:55 pm

Pr. Dorin.

Nişte cruciaţi [adică cei fără aureolă]…şi nişte Sfinţi [cei cu aureolă]

Iveron Martyrs

Această Sfântă Icoană a martirizării monahilor ortodocşi de la Sfântul Munte Athos de către cruciaţi este un argument istoric irefutabil pentru cei care încurcă Ortodoxia cu cruciadele şi Inchiziţia romano-catolice.

Pr. Dorin.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort