Nu mă pricep la poezie, pentru că sunt doctor în litere
Va fi tărăboi? Nu, nu va fi. Oamenii s-au civilizat. Am ieşit din evul mediu, unde cei din epoca postmodernă nu mai vor să se întoarcă, dar vor să permanentizeze starea de spirit. Ce a fost odată a fost chiar ieri. Astăzi, de când atâta poezie, nu mai ştii ce e aia proză. Nu mă poză, ci proză!Există şi prozac, emetiral, furazolidon, aspacardin, supozitor, exoderil, epitete, conjugări, sintagme, aporii, banalităţi, ca să le foloseşti când trebuie.
Ce a fost a fost. Noi nu vrem să fim ce a fost. A fost 23 august, defilări, cântări, spumante, pelerine de ploaie, gogoşi cu bicarbonat, discuţii interminabile şi multă neglijenţă. Ştiu mă că există şi neglijeu, dar aici e vorba de neglijenţă! A fost multă neglijenţă. Există şi incompetenţă, furie, euforie, rozalie, farmacie, marochinărie, toate terminate în -ie, fără să fie sinonime cu prostie. Prostie, deşi e de feminin, e purtat la neutru. Nimeni nu mai e prost azi, nici fraier…ci civilizat.
Civilizaţia ca şi dialogul sunt un fel de magiun pe pâine. Iei una bucată pâine, pui pe ea magiun şi te uiţi la ea şi îţi zici în gura mare: Iată civilizaţia! Ca să ai dialog, iei o îmbucătură din pâinea marinată şi dai o îmbucătură şi altora, adică, mânâci cu alţii ce mănânci tu de obicei. Civilizaţia este fată mare, e domnişoară. Dialogul e şi el domnişoară. Deci ca să fii civilizat şi să mai ai şi dialog în tine trebuie să fii domnişoară şi nu paraşută.
Ce înseamnă paraşută? Înseamnă că se observă când vrei să fii cumva dar eşti altcumva. Cum o dai, că o dai prost. Când după vişin, când se apleacă vişinul la tine, când să mai găseşti o rimă şi nu o găseşti, se vede. Deci se vede, se aude, se miroase, se simte, pute de la distanţă. Cine pute, mă? Pute când eşti paraşută…diplomată.
Mai există şi doctori de urechi, de ochi, de nasuri, de inimi, de cap, doctori în litere, care nu le au cu poezia. Cine este poezia? Poezia este când este ceva care trebuie să fie. Când este ce trebuie să fie, este. Verbul este, pentru că este aşa cum este el, tot va fi. Şi, ca la 23 august, cel care este aşa cum este el de obicei, rămâne. Cum rămâne? Aşa cum este. Pentru că aşa cum este, este când rămâne.
Mă întorc la civilizaţie. Civilizaţia are zile bune şi zile fandosite. Când se fandoseşte o zi care va fi cum este, atunci, toţi cei care sunt cum sunt ei de obicei, stâlcesc limba română. În zilele faste ale civilizaţiei, pentru că nu mai suntem în evul mediu şi nici în presupusa comună primitivă oamenii vorbesc, şoşotesc, pitrocesc, şmecheresc, ropotesc şi apoi… dau cu bâta în baltă.
Nu dau cu bunica în baltă, ci cu bâta, ghioaga, mucii, nesimţirea în…baltă. Unde mai eşti tu civilizaţie cu pădurea ta cu tot? Unde mai eşti tu înserare în seară, pasul tău de domnişoară? Unde mai eşti tu văzul care mă încurcă în culoare, sau cum mai era versul? Nu ştiu, domne! Deodată, ca şi când ar fi fost o zi când ar fi fost, s-a dus dialogul, s-a dus marţafoiala şi a rămas numai o tăcere singură, la mijloc de codru cu păsări, unde păsările fac nani.
Pentru că, atunci când eşti doctor în litere şi nu cunoşti cum stă treaba cu poezia, când nu ştii cum stă treaba cu aspacardinul în doze mari, şi nici cu emetiralul, e semn că civilizaţia ţi s-a urcat în gât şi ţi-a blocat dialogul. Dialogul nu mai poate să expectoreze pentru că îl ţine civilizaţia în loc. Când îţi vine să scuipi cu civilizaţia peste dialog, dai de poezie. Şi când ţâşneşte poezia, bineînţeles acolo unde ea este, nu unde nu este, este extrem de amabilă.
Şi iată cum urmează poezia:
I se va fi dedicat [viitor anterior] această poemă,
mult stimabilului şi amiabilului nostru confrate,
atletului denigrării şi al vituperării,
care ştie el care este, căci este.
[…]
Poemul nu a primit nihil obstat. Ne pare rău pentru această desincronizare.
Ar fi vrut să scrie acest text, Conf. Dr. Marius David Cruceru.
Păcat că nu a înţeles că nu poţi copia şi adâncul omului, dacă îi copiezi stilul.
Din păcate, acest text a fost scris de Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian, care, din când în când, la tagul „Umor fără dinţi”, scrie nişte mici tablete care nu muşcă ci doar zâmbesc ironic, faţă de lucruri care prea îţi sar în ochi şi îţi irită contemplaţia.