Taină(sonet)

În ceasurile lungi de rugăciune,

Când arde viaţa mea ca o făclie,

Când mă topesc ăn flacăra cea vie,

Ca să plinesc a dragostei minune.

Stă sufletul tăcut şi nu mai ştie

De ce cuvintele îi par nebune;

Şi -n loc de stihuri nu mai poate spune,

Decât numele tău prea scump, Marie!

Îl murmură mereu cu gust de miere,

În cântec lin de dincolo de fire,

Mai dulce decât orice mângâiere;

Mai desfătat ca orişice iubire,

Mai tainic decât orişice tăcere,

Mai strălucit ca orice preamărire

Zorica Laţcu Teodosia monahia

±

Bucurie

Ca sufletul de schimnic în pustie,

Adânc pătrund în tine, Bucurie!

Străbat încet cărările deşarte,

Încolo, înspre miezul tău, departe.

Mă biciuieşte vântul Tău fierbinte,

Rupând bucăţi din slabele-mi veşminte:

Mă bate soarele cu raze grele

Şi seceta-mi brăzdează cute-n piele;

Mi-a ars dogoarea frigurilor chipul,

M-a fript la tălpi cu foc uscat nisipul.

Ca sufletul de schimnic în pustie,

Petrec adânc în tine, Bucurie!

Când lutul meu se mistuie-n dogoare,

În duh trimiţi mireasmă de răcoare.

Când sufletul mi-e foc fără prihană,

Îl potoleşti cu ploile de mană…

Când buzele îmi tremură, uscate,

În duh reverşi cuvinte luminate;

Şi când de sete sufletul îmi moare,

Ţâşnesc din Tine tainice izvoare.

Ca sufletul de schimnic în pustie,

Te preamăresc, Izvor de bucurie!

Zorica Laţcu Teodosia monahia

±

Filă de acatist

Bucură-te, leagăn alb de iasomie,

Către care-n roiuri fluturii coboară,

Bucură-te, raza stelei din vecie,

Şipot care curge lin cu apă vie,

Bucură-te, Maică pururea Fecioară,

Dulcea mea, Marie.

Bucură-te, floare fără de prihană,

Albă ca argintul nopţilor de vară,

Spicul cel de aur veşnic plin cu hrană,

Mirul care vindeci orice fel de rană,

Bucură-te, Maică pururea Fecioară,

Ploaia cea de mană.

Bucură-te, brazdă plină de rodire,

Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoară,

Bucură-te, Maică pururea Fecioară,

Blândă fericire.

Bucură-te, mărul vieţii care-nvie,

Pomul greu de roadă-n plină primăvară.

Bucură-te, iarăşi, ţărm de bucurie,

Dintru care curge miere aurie,

Bucură-te, Maică pururea Fecioară,

Sfânta mea Marie.

Zorica Laţcu Teodosia monahia

±

Cerul

Un cânt liturgic pieptul îmi străpunge,

Mă strânge gândul, visul nu mi-ajunge!…

Aş vrea cuvântul forme noi să prindă,

Făptura mea să fie în oglindă,

Şi înlăuntru şi în afară, veşnic

Altar, aprinsă în al vieţii sfeşnic,

Focar, să prind ginganta-ntretăiere

A tot ce-i viu între neant şi sfere…

……………………………………………

Şi-acum în urma cântului uitat,

Vin să v-aduc adâncul revelat

In trupul ars de negură şi jar

Şi bântuit de duhuri şi de har;

C-am încercat s-apun în veşnic eu,

Şi-am înflorit în cer şi Dumnezeu.

Din anii grei, prin tot ce am trecut,

Rotiri de îngeri, temple…îmi stau scut

Aiud, 1956

Fericitul Ilie Mocanu

±

Nuntă-n Cer

Plinitu-s-a…al nunţii ceas,

Mireasma trupului ceresc

Şi ritmul muzicii în glas…

Copii cuminţi, îngerii vin

Să-şi ia în cupe de argint

Şi pe aripe mărgărint

Din viu izvor de daruri plin.

Să-şi umple cupele de aur

Şi inimile de nectar

Din faţa Domnului de Har

Să-l poarte-lumilor tezaur

Mireasa cântă-n serafimi

Coroane, sfere vin şi vin…

…De-ale făpturii flori, e plin

Cerul purtat de heruvimi.

Zarca Aiud, 1963

Fericitul Ilie Mocanu

………………….

Bogdan-Ioan

Did you like this? Share it: