Fotografii din catacombele romane şi o poziţie ortodoxă faţă de dialogul inter-religios

Masterandul în Teologie ortodoxă, d-l Stârceanu Bogdan-Ioan, ne oferă imagini din arhiva personală, din interiorul catacombelor romane, adică ale locurilor de refugiu ale primilor creştini din Roma în timpul persecuţiilor din primele III secole d. Hr.

În prima imagine avem o Sfântă Masă pe care se săvârşea Sfânta Litughie în Biserica primară, după cum se observă din piatră, ca şi astăzi. În a doua se observă monogramul grecesc XP, care înseamnă Iisus Hristos şi alte două semne simbolice indistincte care demonstrează că Biserica primară cunoştea pictura religioasă pe pereţi. În a treia imagine se observă litere latine, ceva scris pe perete şi lângă aceste rânduri ramura de măslin a potopului, care arată viaţa cea nouă a celor botezaţi, faptul că creştinii sunt făcători de pace.

Se pare că d-l masterand a fost un cititor atent al nostru în ultimele zile, fapt pentru care a creionat, într-un articol pe care ni l-a dedicat, profilul discuţiilor inter-religioase de pe blogul nostru. Redăm textul său vizavi de acest dialog inter-religios terminat abrupt:

„Părintele Dorin, pe blogul dânsului a încercat un experiment din care ar trebui să tragem o mulţime de învăţături. Din ce am citit am observat încercarea părintelui de a arăta nivelul actual al dilogului cu neoprotestanţii. Evoluţia discuţiilor cu aceştia a arătat faptul că dialogul în atare condiţii nu se poate realiza şi asta datorită mai multor motive.

În primul rând dialogul dintre un ortodox şi un neoprotestant este acela dintre un drept credincios şi un eretic, da, un eretic. Chiar dacă afirmaţia mea va şoca pe mulţi vreau să atrag atenţia asupra unor aspecte pe care trebuie să le avem în vedere când vorbim de dialog într-o asemenea circumstanţă. Dialogul reprezintă primul pas spre comuniune. Acest act implică cel puţin 2 persoane, care vor să se cunoască. Însăşi rugăciunea, vorbirea noastră cu Dumnezeu, este un dialog.

Prin dialog cele două persoane, purtătoare ale Chipului lui Dumnezeu, încearcă să se cunoască reciproc. Dialogul presupune şi altceva, şi anume smerenie, din partea celor două persoane. Însuşi faptul că cele două persoane se ascultă, implică o aplecare reciprocă a “urechii” spre ceea ce spune celălalt.

Comuniunea, deci dialogul nu se poate realiza fără o inimă şi o minte deschisă din partea fiecăruia dintre parteneri.În cazul unui dialog dintre un ortodox şi un neoprotestant acesta nu se poate realiza deoarece există o incompatibilitate fundamentală. De cine apartii? Dăm un exemplu ca o întrebare: Se poate realiza un dialog între un ortodox şi un neoprotestant referitor la Sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu? Eu răspund că: Nu! Tocmai acesta este fundamentul care lipseşte. Sfinţii Părinţi în discuţiile pe care le aveau cu ereticii foloseau o psihologie foarte interesantă, lucru care izvora de altfel din viaţa lor sfântă. Când discutau cu ei se purtau sincer şi le arătau acestora, fără patimă, unde greşesc, şi că este bine să se întoarcă la credinţă şi că ceea ce ei susţin nu este în armonie cu Revelaţia Dumnezeiască.

Deci, aceştia, în încercarea de a dialoga cu ereticul porneau cu inima deschisă, cu smerenie şi cu dragoste. În cele mai multe cazuri răspunsul care venea din partea ereticului era acela a unui om neinteligent (un om care nu aprobă ce nu îi convine). În loc să încerce să îşi facă o analiză asupra sa să vadă dovezile care îl incriminează şi să aducă o concluzie pertinentă cu acelaşi ton şi cu aceeaşi smerenie şi sinceritate, ereticul se năpustea asupra interlocutorului, în cazul nostru Părintele Sfânt (vezi cazul Nestorie- Sfântul Chiril) cu invective şi încercări de discreditare pe toate planurile.

Şi în cazul nostru neoprotestanţii, în marea majoritate, în discuţiile cu un preot sau cu un ortodox, manifestă aceeaşi atitudine agresivă, mai ales atunci când se simt în inferioritate în ceea ce priveşte argumentele raţionale. În cadrul experimentului facut de părintele Dorin, interlocutorii baptişti au manifestat aceeaşi agresivitate verbală şi intelectuală încercând să discrediteze interlocutorul atunci când acesta le-a arătat faptic cine sunt cu adevărat, ce fac şi care este efectul real a ceea ce fac.

Astfel, eu cred că dialogul dintre Ortodoxie şi celelalte culte neoprotestante nu se va putea realiza decât atunci când cei din urmă vor fi partenerii unei discuţii sincere, nesiluitoare mental, nemincinoase şi nefăţarnice. Pâna atunci dialogul, la orice nivel s-ar realiza, va fi doar un simulacru”.

Psa. Gianina Picioruş